8,421 matches
-
fantezie pentru pian și orchestră. Soția sa, pianista Clara Schumann, l-a îndemnat să dezvolte această lucrare într-un concert pentru pian. În 1845 a adăugat intermezzo-ul și finalul pentru a finaliza lucrarea. Avea să devină singurul concert pentru pian finalizat de Schumann. Lucrarea a avut premiera în Leipzig pe 1 ianuarie 1846 cu Clara în calitate de pianist. Ferdinand Hiller, căruia îi este dedicat concertul, a dirijat premiera. Este posibil ca acest concert să îl fi inspirat pe Edvard Grieg să
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
a avut premiera în Leipzig pe 1 ianuarie 1846 cu Clara în calitate de pianist. Ferdinand Hiller, căruia îi este dedicat concertul, a dirijat premiera. Este posibil ca acest concert să îl fi inspirat pe Edvard Grieg să compună propriul concert pentru pian, de asemenea în La minor. Concertul lui Grieg, ca și al lui Schumann, începe cu un singur acord puternic al orchestrei în introducere înainte de intrarea pianului cu aceeași coborâre înfloritoare. După acest concert Schumann a mai compus încă două lucrări
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
acest concert să îl fi inspirat pe Edvard Grieg să compună propriul concert pentru pian, de asemenea în La minor. Concertul lui Grieg, ca și al lui Schumann, începe cu un singur acord puternic al orchestrei în introducere înainte de intrarea pianului cu aceeași coborâre înfloritoare. După acest concert Schumann a mai compus încă două lucrări pentru pian și orchestră: "Introducere și Appassionato în Sol minor" (Op. 92) și "Introducere și Allegro Concertante în Re minor" (Op. 134). Concertul este compus pentru
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
asemenea în La minor. Concertul lui Grieg, ca și al lui Schumann, începe cu un singur acord puternic al orchestrei în introducere înainte de intrarea pianului cu aceeași coborâre înfloritoare. După acest concert Schumann a mai compus încă două lucrări pentru pian și orchestră: "Introducere și Appassionato în Sol minor" (Op. 92) și "Introducere și Allegro Concertante în Re minor" (Op. 134). Concertul este compus pentru două flauturi, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, doi corni, două trompete, timpane, coarde și pian
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
pian și orchestră: "Introducere și Appassionato în Sol minor" (Op. 92) și "Introducere și Allegro Concertante în Re minor" (Op. 134). Concertul este compus pentru două flauturi, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, doi corni, două trompete, timpane, coarde și pian. Concertul este structurat în trei părți: Nu există pauză între ultimele două părți ("attacca subito") Schumann a preferat ca în concert lucrarea să existe sub forma a două părți: Cea mai folosită formă este cea de trei părți Lucrarea este
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
Schumann a preferat ca în concert lucrarea să existe sub forma a două părți: Cea mai folosită formă este cea de trei părți Lucrarea este începută energic de coarde și timpane urmată de un atac în forță și descendent al pianului. Prima temă este introdusă de oboi împreună cu celelalte instrumente de suflat. Tema este apoi preluată de către solist. Schumann oferă o largă varietate a acestei teme. La început o oferă în gama La major a părții după care o auzim din
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
La început o oferă în gama La major a părții după care o auzim din nou, de data aceasta în gamă majoră; de asemenea putem auzi fragmente ale temei într-un La bemol foarte lent. Clarinetul este adesea folosit alături de pian în această primă parte. Spre sfărșitul părții pianul intră într-o lungă cadență înainte ca orchestra să i se alăture cu încă o melodie și să se îndrepte spre un final incitant. Partea a doua este în tonalitatea Fa major
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
a părții după care o auzim din nou, de data aceasta în gamă majoră; de asemenea putem auzi fragmente ale temei într-un La bemol foarte lent. Clarinetul este adesea folosit alături de pian în această primă parte. Spre sfărșitul părții pianul intră într-o lungă cadență înainte ca orchestra să i se alăture cu încă o melodie și să se îndrepte spre un final incitant. Partea a doua este în tonalitatea Fa major. Pianul și coardele deschid partea cu o melodie
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
în această primă parte. Spre sfărșitul părții pianul intră într-o lungă cadență înainte ca orchestra să i se alăture cu încă o melodie și să se îndrepte spre un final incitant. Partea a doua este în tonalitatea Fa major. Pianul și coardele deschid partea cu o melodie scurtă și delicată ce este auzită în întreaga parte înainte ca violonceii iar mai târziu celelalte coarde să preia tema principală, pianul fiind folosit în special ca acompaniament. Partea se încheie cu mici
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
un final incitant. Partea a doua este în tonalitatea Fa major. Pianul și coardele deschid partea cu o melodie scurtă și delicată ce este auzită în întreaga parte înainte ca violonceii iar mai târziu celelalte coarde să preia tema principală, pianul fiind folosit în special ca acompaniament. Partea se încheie cu mici indicii ale temei din prima parte înainte să intre direct în partea a treia. Ultima parte este începută de coarde înainte ca pianul să preia tema principală în La
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
celelalte coarde să preia tema principală, pianul fiind folosit în special ca acompaniament. Partea se încheie cu mici indicii ale temei din prima parte înainte să intre direct în partea a treia. Ultima parte este începută de coarde înainte ca pianul să preia tema principală în La major. Schumann oferă multă culoare și varietate în această parte. Melodia este regală iar coardele sunt nobile. Deși este în măsura de 3/4 Schumann o manipulează în așa fel încât măsura este adesea
Concertul pentru pian (Schumann) () [Corola-website/Science/328378_a_329707]
-
exemplar”. De-a lungul liceului, toată lumea o știa drept fata domnului Sandé, așa că nimeni nu o supăra, deoarece tatăl ei, un om destul de strict și respectat, ar fi venit imediat să-și apere fiica. O înregistrare cu Emeli cântând la pian una dintre melodiile ei preferate, "„Nasty Little Lady”" a fost trimisă la BBC Urban Music de către sora acesteia. Concursul a fost câștigat și i s-a propus un contract, însă cei care s-au ocupat de ea pe parcursul competiției au
Emeli Sandé () [Corola-website/Science/327539_a_328868]
-
(12 octombrie 1937 - 28 februarie 2007) a fost un pianist român. Născut pe 12 octombrie 1937 în Galați, a început studiul pianului în orașul natal, la vârsta de cinci ani, sub îndrumarea Elizei Cernovodeanu. Cel care a observat talentul său manifestat timpuriu a fost actorul Gheorghe Timică. Aflat în trecere prin Galați, acesta l-a apreciat și l-a sfătuit să se
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
carierei muzicale. În anul 1944 s-a stabilit împreună cu familia în București, unde - în paralel cu studiile de cultură generală urmate la Școala Primară Moria A. E. Gaster și liceele Matei Basarab și Spiru Haret - a continuat în particular studiul pianului, armoniei și teoriei muzicii sub îndrumarea Mariei Cernovodeanu (1900-1968, pianistă și pedagog-teoretician). În anul 1949, la vârsta de 12 ani, apreciat și încurajat de personalități ale lumii muzicale precum Mihail Jora, Florica Musicescu, Constanța Erbiceanu, Muza Ciomac, Hilda Jerea, Silvia
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
de către Maria Cernovodeanu), Albert Guttman s-a prezentat la examenul de admitere organizat la Conservatorul din București. Fiind admis drept „copil excepțional“ - cu dispensă specială de vârstă - a urmat timp de un an (1949-1950) cursurile acestei instituții, la clasa de pian a Floricăi Musicescu (1887-1969, pianistă și profesoară de pian). Apoi, Conservatorul devenind instituție de învățământ superior, Albert Guttman a fost transferat la Școala medie de muzică, unde a fost elevul profesoarei Ana Altenliu-Pitiș (între 1950 și 1954), obținând calificativul „Excepțional
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
examenul de admitere organizat la Conservatorul din București. Fiind admis drept „copil excepțional“ - cu dispensă specială de vârstă - a urmat timp de un an (1949-1950) cursurile acestei instituții, la clasa de pian a Floricăi Musicescu (1887-1969, pianistă și profesoară de pian). Apoi, Conservatorul devenind instituție de învățământ superior, Albert Guttman a fost transferat la Școala medie de muzică, unde a fost elevul profesoarei Ana Altenliu-Pitiș (între 1950 și 1954), obținând calificativul „Excepțional“ după toate examenele de pian și participând la majoritatea
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
pianistă și profesoară de pian). Apoi, Conservatorul devenind instituție de învățământ superior, Albert Guttman a fost transferat la Școala medie de muzică, unde a fost elevul profesoarei Ana Altenliu-Pitiș (între 1950 și 1954), obținând calificativul „Excepțional“ după toate examenele de pian și participând la majoritatea audițiilor publice organizate de instituție. În 1953, Albert Guttman câștigă la București prima ediție a Concursului național al tinerilor soliști. După terminarea școlii, în 1954, Albert Guttman a fost propus pentru continuarea studiilor în fosta Uniune
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
Albert Guttman în domeniul muzicii de cameră datează tot din perioada studiilor la Conservator. Împreună cu alți colegi de studii: Edy Guți - oboi, Emil Franz - clarinet, Constantin Predețeanu - fagot, Wilhelm Bretz - corn, Albert Guttman a înființat un cvintet de suflători cu pian, ale cărui recitaluri de muzică de cameră s-au bucurat de aprecierea publicului, precum și de cea a Rectorului din acea vreme, Ioan D. Chirescu (compozitor, dirijor și folclorist, rector al Conservatorului bucureștean între 1950-1955). După absolvirea Conservatorului și a Examenului
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
care pianistul începe o carieră pedagogică de succes, care se va desfășura în paralel cu cea interpretativă până aproape de sfârșitul vieții. La începutul anului 1960, Albert Guttman a câștigat - obținând locul I - concursul pentru postul de asistent la catedra de pian complementar a acestei instituții. Patru ani mai târziu, s-a căsătorit cu Irina Rusescu, nepoată îndepărtată a profesoarei Maria Cernovodeanu. Irina Rusescu era cu un an mai tânără decât Albert Guttman, cunoștința dintre cei doi datând încă din perioada în
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
îndepărtată a profesoarei Maria Cernovodeanu. Irina Rusescu era cu un an mai tânără decât Albert Guttman, cunoștința dintre cei doi datând încă din perioada în care erau elevi. Irina Rusescu studiase cu Lidia Cristian și Cella Delavrancea, absolvind secția de pian a Conservatorului bucureștean în 1961, și a activat ca profesoară de corepetiție la canto și instrumente până în 1990, anul pensionării. În anul 1967, Guttman a participat la cursurile de perfecționare ale Seminarului Muzical Internațional de la Weimar, la clasa profesorului Guido
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
muzică de cameră a conservatorului bucureștean, la clasa de acompaniament. Albert Guttman a activat în funcția de asistent la Conservatorul din București până la data de 1 septembrie 1976, când a fost angajat la Filarmonica din Ploiești, în funcția de instrumentist - pian la orchestra simfonică. La puțin timp după această dată, Guttman a fost din nou prezent în calitate de pedagog în Italia. În perioada 27 iulie - 15 august 1977 au avut loc cursurile internaționale de muzică Giornate Musicali, de la Montecchio Maggiore (Vicenza). Alături de
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
august 1977 au avut loc cursurile internaționale de muzică Giornate Musicali, de la Montecchio Maggiore (Vicenza). Alături de profesorii italieni s-au aflat și doi muzicieni români: între 1-14 august, Radu Aldulescu a predat cursuri de violoncel, în timp ce Albert Guttman a predat pian și muzică de cameră între 27 iulie - 10 august 1977. În 1982 are loc un moment important în cariera pedagogică a pianistului datează din 1982. „Domnul profesor Albert Guttman, născut pe 12.10.1937 în România, pianist renumit, a fost
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
10.1937 în România, pianist renumit, a fost angajat la Academia internațională de muzică Menuhin pentru anul școlar 1982/1983“. Numirea ca pianist al Academiei de vară de la Gstaad (Elveția) a avut loc în urma obținerii „Premiului internațional Hephzibah Menuhin pentru pian“ (Paris, 1981). În data de 10 august 1982, Guttman a susținut un master-class alături de Yehudi Menuhin (program: Sonata nr.3 op.108 pentru vioară și pian de Brahms), iar în ziua următoare cântă alături de același Menuhin și Edward Niall Brown
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
vară de la Gstaad (Elveția) a avut loc în urma obținerii „Premiului internațional Hephzibah Menuhin pentru pian“ (Paris, 1981). În data de 10 august 1982, Guttman a susținut un master-class alături de Yehudi Menuhin (program: Sonata nr.3 op.108 pentru vioară și pian de Brahms), iar în ziua următoare cântă alături de același Menuhin și Edward Niall Brown (Trio în do major op.87 de Brahms). Din 1983, Guttman devine profesor de pian la școala de muzică Saanenland-Obersimmental din localitatea Saanen, situată în cantonul
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
Yehudi Menuhin (program: Sonata nr.3 op.108 pentru vioară și pian de Brahms), iar în ziua următoare cântă alături de același Menuhin și Edward Niall Brown (Trio în do major op.87 de Brahms). Din 1983, Guttman devine profesor de pian la școala de muzică Saanenland-Obersimmental din localitatea Saanen, situată în cantonul elvețian Berna. El se angajează prin contract să predea 20 de ore pe săptămână și să activeze aici pentru cel puțin trei ani. În paralel devine, în 1984, profesor
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]