8,185 matches
-
W. Goethe) Obiceiul ușurează povara. (O normă de conduită, cum ar fi, de exemplu, „punctualitatea”, nu este suficient să fie Înțeleasă și privită ca utilă; dacă n-o transformăm Într-o deprindere de viață, o vom resimți ca pe o povară ori de câte ori situațiile de viață ne vor pretinde să o probăm.) „Obișnuința nu numai că ușurează munca, dar creează și capacitățile pentru ea.” (Democrit) Obișnuința este a doua natură. (Iată câteva exemple care ilustrează faptul că obișnuința stabilizată poate crea un
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
la căruță legând de oiștea acesteia un sac plin cu fân sau cu ovăz, la care caii evident nu pot să ajungă, dar pe care ei tot văzându-l În mersul lor, se Întăresc În nădejdea că, la terminarea căratului poverii, stăpânul lor Îi va răsplăti.) Bate fierul cât e cald. (și alte proverbe ne Îndeamnă să avem abilitatea de a ne folosi la maximum de momentul favorabil apărut: „Cine fuge de ocazie, fuge și ea de el”; Fiecare lucru trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
care nu Întreabă rătăcește drumul”; „Te Întreci În greșeli și prostie, dacă nu Întrebi, din mândrie”.) Cine dă Împrumut Își face dușmani. (Pentru că Îndatorirea morală de a restitui Împrumutul la timp este resimțită, de către majoritatea oamenilor, nu numai ca o povară, dar și ca o Îngrădire a demnității proprii.) La pomul lăudat să nu mergi cu sacul. (Dezamăgirea care se creează, adeseori, În raport cu unii dintre oamenii care au ajuns să fie cotați ca foarte buni În profesiunea lor provine din faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
rău nu este numai egoist, dar și incapabil de capacitate anticipatorie: el nu-și poate reprezenta ce-ar simți dacă altcineva i-ar face răul pe care tocmai s-a gândit să-l facă altuia. Μ Există, Într-adevăr, o „povară” a succesului obținut la un moment dat, deoarece acela care l-a realizat se simte obligat moral să confirme și pe viitor cu rezultate cel puțin la fel de valoroase. Μ Încă o limită umană: când ne descoperim defecte supărătoare de caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu Înseamnă neapărat renunțarea la obținerea unor plăceri, ci vegherea ca acestea să nu se transforme În tentații necontrolabile, care ar putea aduce un rău nouă Înșine sau altora. Μ Când nu știi să-l consumi, timpul devine, desigur, o povară (munca o reiei cu plăcere dacă poți să te bucuri de rezultatele de moment pe care ea ți le oferă). Μ Actul de creație este, În primul rând, un răspuns la ceea ce-ți propui cu maximă intensitate. Μ Merituos
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
caractere”? Desigur, celor care dovedesc o atitudine demnă În fața loviturilor vieții și curajul de a provoca la luptă destinul. Μ Când nu reușim să scăpăm de un amor propriu exagerat, e bine să căutăm compania unor oameni de spirit. Μ Povara ideii de destin sau de fatalitate o trăiește mai ales acela care și-a pierdut orice Încredere În el Însuși. Μ Un sentiment crescut al onoarei proprii, când nu este Însoțit și de rațiune, poate duce la un sacrificiu de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
care va avea meritul de a-l suplini pe Cel de Sus. Μ Pe cel Însetat de libertatea gândului și a simțirii proprii cuvintele Îl Îngrădesc. Μ Cultivată În exces, introspecția ucide autenticitatea faptului psihologic trăit, care este strivit sub povara plăcerii de a fi disecat și interpretat din perspective mai mult sau mai puțin egoiste. De aceea nu trebuie să ne mirăm că celui de lângă noi Îi este mai la Îndemână să ne cunoască sub adevăratele noastre Însușiri, decât am
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
plăcerea de a Înșela sau de a fura. Μ Răsplata firii discrete a cuiva este, În realitate, una amară: cel În cauză ajunge să știe mai multe lucruri decât și-ar fi dorit vreodată. Dar secretele reprezintă, se știe, o povară și chiar un pericol, deoarece ele sunt, În același timp, o informație de folos pentru unii, dar primejdioasă pentru alții. De aici, desigur, și Înțelepciunea de a ști să te comporți cu cei din jur În așa fel Încât aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
iluzie a clarității care ne dă senzația că ne Îmbogățim fără efort, că gustăm plăcerea fără să ne ostenim, că Înțelegem fără să fim atenți, că ne bucurăm de spectacol fără să plătim? Binecuvântați fie scriitorii care ne scutesc de povara gândirii și care plăsmuiesc cu ușurință o aparență luminoasă pentru complexitatea lucrurilor!. Dacă omagiul lui Valéry pentru France e o acumulare de răutăți, textul e cu atât mai sever cu cât rămâne În sfera vagului, ca și cum Valéry ar ține să
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
procesului creativ, căci ne Întoarce la originea lui. Asta pentru că face vizibil subiectul creator, reînsuflețindu-l pentru cel care Îl practică În acel moment inaugural al separării de sine și de cărți, În care cititorul, eliberându-se, În sfârșit, de povara părerii celorlalți, găsește În sine forța de a-și inventa propriul text și de a deveni scriitor. Pagină nouă de dreapta + pagină albă după EPILOG Din analiza tuturor situațiilor delicate pe care le-am Întâlnit În acest eseu, reiese că
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Postmoderniștii modifică fundamental chiar conceptul de literatură, care se extinde, acum, dincolo de spațiul pur beletristic, inducând și genurile nonficționale (jurnal, corespondență, literatură de popularizare) și literaturile noncanonice (literatura minorităților naționale, cea pentru femei etc.)"76. Scriitorul postmodern "trăiește apăsat de povara secolelor anterioare, fiind conștient că totul a fost deja scris. El trebuie acum sa reinvesteasca fragmentele culturale cu sens, potrivit sensibilității sale. El respinge mimesis-ul, preferând jocul cu limbajul și colajul de sintagme, de teme sau de motive din epocile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
postmodernitatea reconstruiește tradiția, fiind, totodată, o continuitate pentru modernitate. Întreaga critică pledează însă pentru un modernism prolific, al cărui vârf este perioada sa de sfârșit, Generația '60, care recuperează deșertul proletcultist, îmbogățindu-l. Scriitorul postmodern trăiește, însă, oarecum "apăsat de povara secolelor anterioare, fiind conștient că totul a fost deja scris. El trebuie acum să reinvestească fragmentele culturale cu sens, potrivit sensibilității sale. El respinge mimesis-ul, preferând jocul cu limbajul și colajul de sintagme, de teme sau de motive din epocile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vechi decât ea. Este ca și cum postmodernismul s-ar redefini printr-o dorință de înglobare a trecutului și s-ar referi la toată poezia scrisă înainte (...). Poetul modern este de obicei "inocent" în raport cu tradiția: se scutură de ea ca de o povară inutilă. Vrea să facă altceva decât înaintașii săi. Sentimentul lui este unul de libertate împinsă până la anarhie. Pentru el, tradiția este o povară purtată cu grație, asumată critic sau ironic"19. Paradigma culturală, atașată Generației '60, anticipată de Labiș și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
scrisă înainte (...). Poetul modern este de obicei "inocent" în raport cu tradiția: se scutură de ea ca de o povară inutilă. Vrea să facă altceva decât înaintașii săi. Sentimentul lui este unul de libertate împinsă până la anarhie. Pentru el, tradiția este o povară purtată cu grație, asumată critic sau ironic"19. Paradigma culturală, atașată Generației '60, anticipată de Labiș și reprezentată, mai ales, de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe etc., este neomodernismul. Ioana Em. Petrescu înclude
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai ales după tensiunea comunicării ei"16, iar acest fapt binecunoscut nu face altceva decât să rezume, în termeni poetici, ideea, conform căreia Universul poetic a constituit, dintotdeauna, subiectul vastelor controverse în materie de critică, întrucât el duce cu sine povara, dar și privilegiul flexibilității totale, a unei nesupuneri jucăușe a sensurilor ce răstoarnă la nesfârșit resorturile posibile de existență, sădind sămânța de geniu care va naște un nou profet al cuvintelor. Înzestrate cu o nebănuită forță de prezicere, materialul poetic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Le Débat din 1988, În cuprinsul unui „dicționar al epocii”, În dreptul termenului „post-modern” apare un text care, Într-o pagină, pe două coloane, explică, de voie de nevoie, de ce cultura franceză Îl respinge: „țară rurală pînă foarte tîrziu, dominată de povara academismului, Franța n-a Înregistrat cu adevărat, În perioada dintre cele două războaie mondiale mai ales, marea cotitură urbană a modernității, nici nu și-a dezvoltat, ca Germania, ideologia funcționalistă care o Însoțea.” Pierre Brunel, important critic literar frandez, crede
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Husserl și Heidegger, dintre numele citate anterior). Pentru intelectualul francez, lumea este traversată de nenumărate ierarhii. El nu poate decît să constate cu tristețe cum ele cad rînd pe rînd ca Într-un joc de domino. Cultura franceză, grea de povara unor mari glorii, este, În ciuda avangardismului ei estetic, profund conservatoare. Să ne gîndim o clipă dacă n-am putea considera avangardele de la Începutul secolului drept o Încercare violentă de revenire la o societate de șamani și pacienți, aflați Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
subdecît supraoameni), ci cu un fel de reprezentare umană la limita reprezentabilului, ale cărei calități sînt mai degrabă didactice: iată un om absurd - suspendat În marginea universului newtonian, vidat de „suflet”, incapabil de „idee”, posesor al unei „perfecțiuni” transformate În povară - eternitatea (știm asta de la povestea lui Cain). Lipsit de origine, omul beckettian se preface că pornește În căutarea ei, din inerție mai mult, mișcările sale fiind aproape exclusiv dotate cu semnificații circumstanțiale care nu reușesc să sugereze un sens decît
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
decizie către punctele de acțiune; informația despre rezultate se deplasează din punctele de acțiune către punctele de decizie și de control. "Un proiect de organizare rațională ar presupune ca aceste canale să fie dispuse în așa fel, încît să diminueze povara comunicării." (p. 163) Se poate totodată verifica concepția hiper-funcționalistă a lui March și Simon în descrierea pe care ei o fac unităților specializate în comunicare: de la cele specializate în transmiterea fizică a mesajului la cele specializate în înregistrarea și în
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
din afară, ci ca pe o greutate - o proprietate a propriului nostru corp. Greutatea este percepută ca o forță activă care ne trage în jos. Chiar și așa, ea nu este simțită ca aflându-se sub controlul nostru. Este o povară cu care trebuie să ne împăcăm. Orice inițiativă de mișcare trebuie să învingă inerția inerentă greutății. Învingerea rezistenței greutății este o experiență fundamentală a libertății umane. Păsările și insectele ce zboară prin aer își etalează triumful asupra obstacolului greutății. Pentru
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
-și un format care să le înstrăineze din punct de vedere spațial de decorul laic. Pe de altă parte, detașarea de gravitația pământească predispune spațiile rotunde și la decorarea ludică, și la frivolitate prin evocarea unei „lumi flotante”, eliberate de povara corvezilor practice. Tondourile subliniază mijlocul Într-o compoziție rotundă, reliefarea centrului este atât de puternică, încât doar simpla localizare poate exercita supremația asupra zonei sau obiectului care altfel ar apărea șters din punct de vedere vizual. Hărțile geografice din Evul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
stă în capul oaselor, corpul ei nu este realmente reliefat. El pare suspendat de capul ancorat centric. Suspendarea atracției gravitaționale în zona transcendentă a pernei contrastează cu întunericul camerei bolnavei în care mama, încă supusă legilor viețuirii, stă prăbușită sub povara durerii pământești. Acțiunea este concentrată și la nivelul microtemei mâinilor care sintetizează subiectul tabloului în centrul de echilibru al pânzei. Mâna mamei caută mâna lipsită de viață a fetei, dar nu o mai poate atinge. Există încă o corespondență, un
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
comori/ Uimindu-vă pe cei ce nu-nțelegeți". În poezia lui N. Labiș distingem tendința de a aprofunda dezbaterea etică, de-a o îndrepta spre relevarea condiției omului social încovoiat de contradicții interioare, dar apt de-a se elibera de poveri și prejudecăți. Poezia lui este o manifestare a chemării tinerești la autodepășire în sensul etosului comunist, invitație la responsabilitate: Când lupți și speri și (nu-i firesc) greșești,/ Când îți învingi în luptă îndoiala/ În fața conștiinței omenești/ Atunci e mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
creștete luna/ și cornul sună însă foarte puțin." Un sentiment nostalgic cuprinde baladele, care sunt elegii ale neîmplinirii; fecioarele își pierd frumusețea în unde ("Elegie"); feciorul, sluga lui "Crai de ghindă", așteaptă, trist și tăcut, porunca; grădinarul poartă în el povara unui vis: "ca un cer închis" ("Trandafirul negru"). "Acela-care-nu-se-teme-de-nimic" va fi răpus de "cel ce așteaptă nemișcat, stăpân pe sine și pe vreme!"; omenirea poartă pecetea păcatului, pentru că actul creației are la origine desfacerea monadei umane, androginul; femeia face parte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe margine, ca să nu le fure/ lupii prin locurile strâmte". Din nou un eden blagian 1 încărcat cu șerpi, șopârle, greieri, învăluiți într-o lumină ce fierbe, încât nu-ți rămâne decât să "te dezbraci de trup ca de-o povară/ Când te cuprinde somnul sub care te-ncovoi". În al doilea ciclu al volumului apar cântecul albastru, fata în albastru, un proces de metamorfozare și abstractizare a realului cu elemente inefabile: "Trupul meu e numai o părere/ în prelungirea trupului meu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]