10,251 matches
-
după-amiezei. La trei rînduri În spatele lui Jim, era soțul cărunt al unei misionare muribunde, care zăcea pe salteaua ei, În dormitorul de ciment de sub cinematograf. De cînd venise nu se mișcase din fosta magazie, dar domnul Partridge o Îngrijea cu răbdare, aducîndu-i apă de la robinetul din latrină și hrănind-o cu fiertura subțire de orez, pe care două femei eurasiatice o găteau o dată pe zi, În curtea din spatele casei de bilete. Jim era Îngrijorat pentru bătrînul englez cu părul cărunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de atletism cu cuie, mingi de toate felurile, de la mingi medicinale la mingi de ping-pong, caiace, vâsle, fileuri, camere de semicursiere. Ai răbdat doar două săptămâni În putoarea asta de cauciuc neîncălțat și lacuri adormitoare și, neavând nici un pic de răbdare, ți-ai dat demisia, cu toate că leafa crescuse de la 775 la 1100 de lei pe lună, dar numai ideea de a da zilnic nas În nas cu burtoșii ăia de la Federație sau de la C.N.E.F.S. te Înnebunea, mai bine rămâneai la dero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
tatălui meu. E cu doi ani mai mare, dar arată exact ca el. E foarte ciudat. De fiecare dată când Îl văd, parcă văd fantoma lui tata. Tata nu era așa plin de idei fixe, totuși. Îți trebuie chef și răbdare, nu glumă, ca să asculți discursurile lui Buddy despre murături. N-am pierdut niciodată pe cineva drag -În afară de bunica mea, dar ea era foarte bătrână. Mă gândesc la ei În fiecare zi, răspunse el cu o grimasă de durere. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
piept. O făcuse cu meticulozitate. Îl privisem cât timp cheltuise, cu un calm voit, aproape supărător, care aparținea desigur omului, dar era parcă și o reclamă pentru meseria lui. Prin gesturile lui apăsate părea să-și invite semenii să aibă răbdare, în vederea inevitabilului final pe care el îl rezuma laconic. Nu se așezase nimeni lângă noi. Începeam să apreciez avantajele călătoriei cu mașina pompelor funebre și n-aș fi putut dori un tovarăș mai bun decât bărbatul acela care își ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
punându-i în lumină gloriile cele mai ignorate. Și dacă numele S. Paparrigópulos nu răsuna încă printre cele ale tineretului gălăgios care, cu zgomotul său, voia să atragă atenția publică, explicația era că el poseda adevărata calitate intimă a forței: răbdarea și respectul față de public și față de sine însuși îi erau atât de mari, încât își amâna ora prezentării sale până în momentul când, suficient de pregătit, avea să-și simtă sigur pământul de sub picioare. Foarte departe de-a căuta prin tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un om să se cunoască pe sine însuși este ca un autor dramatic să-și cunoască bine personajele pe care le plăsmuiește sau crede că le plăsmuiește... Începeam să mă simt neliniștit de atacurile lui Augusto și să-mi pierd răbdarea. — Și insist - adăugă el -, chiar și admițând că dumneavoastră mi-ați dat ființă și o ființă fictivă, tot nu puteți, așa, din pur capriciu și pentru că nu aveți absolut niciun chef, cum ziceți, să mă împiedicați să mă sinucid. Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a ști cum să faci pentru a nu ți se „cânta cele patruzeci de puncte“, dacă n-ai careu de regi sau de valeți, sau a le cânta tu când ți le servește întâmplarea. Ce bine zice Montesinos în Quijote: „Răbdare și să tăiem cărțile“! Maximă cum nu se poate mai profundă a înțelepciunii quijotești! Răbdare și să tăiem cărțile! Exact asta fac eu aici, în Hendaya, la frontieră, asta fac eu cu romanul politic al vieții mele - și cu cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dacă n-ai careu de regi sau de valeți, sau a le cânta tu când ți le servește întâmplarea. Ce bine zice Montesinos în Quijote: „Răbdare și să tăiem cărțile“! Maximă cum nu se poate mai profundă a înțelepciunii quijotești! Răbdare și să tăiem cărțile! Exact asta fac eu aici, în Hendaya, la frontieră, asta fac eu cu romanul politic al vieții mele - și cu cel religios -: răbdare și să tăiem cărțile! Asta e problema. Și nu te repezi să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să tăiem cărțile“! Maximă cum nu se poate mai profundă a înțelepciunii quijotești! Răbdare și să tăiem cărțile! Exact asta fac eu aici, în Hendaya, la frontieră, asta fac eu cu romanul politic al vieții mele - și cu cel religios -: răbdare și să tăiem cărțile! Asta e problema. Și nu te repezi să-mi spui, dragă cititorule - după cum nici eu, în calitate de cititor al meu! - că-n loc să-ți povestesc, așa cum ți-am făgăduit, cum anume se face un roman, îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu mă impacientez dacă pasiența întârzie să se deschidă și nici nu trișez. Și asta mă învață să aștept să se rezolve pasiența istorică a Spaniei mele, să nu-i aștept cu nerăbdare deschiderea, să tai cărțile și să am răbdare în această pasiență de alt fel, joc solitar și de paciență. Zilele vin și trec așa cum vin și se duc valurile mării; oamenii vin și se duc - uneori se duc și apoi vin - așa cum vin și se duc cărțile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
valurile venite după ce au lins coasta Spaniei. Și ce de lucruri îmi sugerează cei patru regi, cu cele patru culori ale lor, de pică, de ghindă, de tobă și de cupă, conducători peste cele patru șiruri ale ordinului biruitor! Ordinea! Răbdare, așadar, și să tăiem cărțile! Marți 5-7 Continui să mă gândesc la pasiențe, în istorie. Pasiența e jocul hazardului. Un bun matematician ar putea calcula probabilitatea ca o partidă să se deschidă sau nu. Și dacă intră doi inși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
certificatele de pe perete, ca pentru a se asigura că mai erau încă acolo. Nu m-am obosit să îi spun că nu era nimic impresionant. Cu toții aveam mai multe slujbe. Unii mergeau și la seral, dar eu nu am avut răbdare pentru asta. Nu puteam nici să stau liniștit să citesc. Am încercat. Am fost până și la bibliotecă și am luat cărți. În acea ascunzătoare înghesuită și urât mirositoare, cărțile fuseseră evadarea noastră. Am citit pe rând Goethe, Schiller, Dickens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
în metrou în timp ce acesta huruia și scârțâia și hurducăia la curbe, și voiam să deschid gura și să dau glas deșertăciunii din sufletul meu într-un strigăt prelung. Dar chiar și așa, era mai bine decât să citesc. Nu aveam răbdare cu poveștile care nu erau reale sau cu informațiile pe care nu le puteam folosi imediat. Cu filmele era altă poveste. La filme puteam să îmi perfecționez engleza. Odată, o femeie din fața mea l-a chemat pe plasator pentru că făceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
numere mai mari - stătea în curte. Era departe de alee. Șansele să dau peste el erau inexistente. I-am făcut cu mâna și Scottie mi-a răspuns: —Bună, domnule van Peth, susură el prin strungăreață. Copiii vecinilor mă plac. Am răbdare cu ei. Nu ridic vocea, cum fac alți tați. Nu mă enervez niciodată. Sau cel puțin nu m-au văzut ei. Acum câteva săptămâni l-am lăsat pe Scottie să mă ajute să montez balansoarul în curtea din spate. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de lumină pătrundea printr-o deschizătură în peretele de metal. Era orbitoare. Era America. Mulțimea fremăta. Oamenii căutau coada potrivită. Funcționarii dădeau indicații, îndrumau oamenii și cereau interpreți. Voluntari de la peste o duzină de agenții încercau să ajute, își pierdeau răbdarea și țipau la oamenii îngroziți pe care veniseră să îi ajute. Mi-am găsit locul la capătul unei cozi. Înainta câțiva centimetri, apoi se oprea pentru ca bărbații și femeile să își caute cu înfrigurare actele prin sacoșe și buzunare, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
o curta din nou ca un adolescent sfios și pasionat, până când ea Îl lăsa să-i bucure trupul, să o pătrundă cu precizie și ardoare și cu un fel de atenție profundă. Uneori, În timpul vreunei certe meschine, Îi spunea: Ai răbdare Yael, o să treacă. Încă puțin și o să-nceapă adevărata noastră viață. Uneori ieșeau Împreună la plimbare, pe străduțele goale din nordul orașului, Într-o seară de vineri, iar el Îi vorbea, cu o pasiune abia stăpânită, despre unirea trupului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
totul, absolut totul, unui om care știe să asculte, Îmi voi putea face puțină ordine În minte. Că voi putea Înțelege ce mi s-a Întâmplat. Deși sunt convinsă că după ce voi povesti totul, voi Înțelege și mai puțin. Ai răbdare să m-asculți? Parlamentarul spuse: —Cel puțin să Încercăm să tragem de timp. De stricat n-are ce să strice. Iar omul În haină de ploaie, probabil avocatul Prag, răspunse: —Vouă vi se pare foarte ușor. Adevărul e că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Decise În sinea sa să fie răbdător și delicat. Să nu se arunce asupra ei. Să renunțe la politică. Să discute cu ea numai despre poezie și despre singurătate la modul general. Și mai ales să se Înarmeze cu multă răbdare. — M-am Întors din Amsterdam simțindu-mă foarte vinovată, de-abia stăpânindu-mi impulsul de-a mă spovedi lui, dar el n-avea nici cea mai mică bănuială. Dimpotrivă. În decursul anilor ne obișnuiserăm să stăm uneori În pat după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Îndrăzni Încă să se frece de ea. Continuă doar să mângâie ici și colo, Învățând strunele În timp ce nu Înceta să-i șoptească ușor cuvinte de consolare și Încurajare, pe care nici el nu le asculta. Până când simți că În sfârșit răbdarea Începea să-i fie răsplătită: percepu un fel de undă de răspuns, o arcuire ușoară, un tremur, deși ea nu Înceta să vorbească, să se necăjească, să-și explice unde greșise, cum Îl făcuse pe Yeri să o deteste, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
un ghiveci de la geam, În care nu mai creștea nimic de mult. După Înmormântare atacă grămada de vase murdare din chiuvetă, spălă farfuriile și ceștile. Când ajunse la tigaie și trebui să frece resturile uleioase de prăjeli vechi, Își pierdu răbdarea și hotărî că tigaia avea să aștepte, Împreună cu restul vaselor, până a doua zi. Nu-și putea face ceai, pentru că ceainicul se arsese dimineață, În timp ce el se concentra asupra abisurilor evoluției și căuta un numitor comun. Se duse să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
aștepte, Împreună cu restul vaselor, până a doua zi. Nu-și putea face ceai, pentru că ceainicul se arsese dimineață, În timp ce el se concentra asupra abisurilor evoluției și căuta un numitor comun. Se duse să facă pipi, dar pe la mijloc Își pierdu răbdarea și trase apa, ca să Încurajeze vezica leneșă. Pierdu și de astă dată Întrecerea și renunță să aștepte ca apa să umple din nou bazinul, așa că se retrase și stinse lumina când ieși. Trebuie să Încerc să câștig timp, Își zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
asupra pământului, pe când adevăratul pericol a fost Întotdeauna și a rămas Încă prăpastia Întunecată dintre evrei și cruce. Cu toate că Îi era dor de Uri, spera că mai era Încă la Roma. Telefonă la biroul de avocatură al Ninei, așteptă cu răbdare pe fir până când secretara Îi făcu legătura și auzi vocea ei răgușită de atâta fumat spunând: — Da, Fima, dar fii scurt, sunt În ședință. Încercă s-o convingă să iasă cu el În seara aceea să vadă comedia cu Jean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
perna de pe față, dar Dimi se agăță de ea cu putere și nu vru să-i dea drumul, așa că Fima renunță. Își dădu seama că nu era vorba nici de boală, nici de febră, ci de o suferință care necesita răbdare și tăcere. Se așeză pe covor, la picioarele fotoliului, luă mâna lui Dimi și simți că era și el gata să izbucnească În lacrimi și că Îl iubea din tot sufletul pe acest copil ciudat, cu ochelari cu lentile groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nu-i adevărat. Nici pe tine nu te iubești. Nu iubești nimic. Poate doar să ieși Învingător În dispute. N-are importanță. Pune-ți paltonul. Din cauza ta sunt În Întârziere. Îmi dai voie să te-aștept aici? Te aștept cu răbdare. Chiar și până diseară. În speranța că Teddy se va Întoarce Înaintea mea? Și că te va găsi iar În patul nostru, sub plapuma mea? —Promit, șopti Fima, să mă port frumos astăzi. Și ca și cum ar fi vrut să dovedească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Muntele Carmel, când o Însoțise la o conferință la Tehnion. Ei Îi venise ideea ca el să pretindă că era un străin, iar ea o fețită Încă neatinsă, naivă, rușinoasă, speriată. Rolul lui era s-o seducă Încet, cu multă răbdare. Reușise să-i trezească dorința până aproape de durere. Obținuse de la ea strigăte, rugăminți, exclamații tandre de surpriză. Cu cât o făcea mai mult pe străinul, cu atât plăcerea se intensifica și se adâncea, un fel de senzație misterioasă Îi aluneca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]