9,175 matches
-
În căsătorie“. Sophie Sunder lucra la departamentul de bagaje pierdute de la Delta: „Îmi amintesc că m-a sunat o doamnă din Texas și plângea la telefon. Făcuse o escală Între două zboruri și Își pierduse geanta În care se aflau rochia de mireasă a fiicei sale, precum și verigheta acesteia. Mi-a părut atât de rău pentru ea, dar nu puteam face nimic, nu aveam nici o informație care să o ajute. Majoritatea clienților sunt deja puși pe harță“, a mai spus Sunder
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
coletele frumos ambalate din partea noastră, în cinstea Crăciunului. Gardienii s au fâstâcit. Până la urmă au primit darurile. S-au dus în camera de gardă și le-au desfăcut. Primiseră câte un costum de haine, căciulă și bocanci, pentru soțiile lor rochii și pentru copii jucării și bomboane. I-au spus toată povestea inginerului Georgescu. Și de ce îmi spuneți toate acestea? Ca să știți că noi n-am cerut nimic și n-avem nici un amestec în mânuirea banilor. Nu știm nici cât au
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
deoarece acesta lăsa în urma lui o pensie insuficientă. Doamna Zulnia, care avea numai 33 de ani și era încă frumoasă, nu se va recăsători niciodată, dedicîndu-și viața celor doi copii ai ei. Aceasta însemna practic muncă din greu, cosînd acasă rochii pentru doamnele din înalta societate. Ceea ce însemna sărăcie și privațiuni și totodată mutarea dintr-un loc în altul, așa cum își amintea Iorga, "mînați de biciul nevoii", încercînd să găsească o chirie mai mică și luînd în chirie ca să o poată
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
îndurera-o pe doamna Catinca. Șeicaru a relatat și povestea unei actrițe care a încercat să-l seducă pe Iorga. Sub pretextul că vrea să discute cu el despre piesă, l-a invitat la cină. Pregătise totul: cina, băuturile, o rochie atrăgătoare; a deschis ușa... Și s-a pomenit cu Iorga și cu soția lui dîndu-i bună seara. Cu altă ocazie, Iorga i-a povestit lui Șeicaru cît de oripilat s-a simțit atunci cînd, ajutînd-o pe o tînără să coboare
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
o "acțiune directă" organizată de așa-zisul "Comitet antimasonic" (de inspirație legionară și alcătuit din legionari). În timp ce cuplul ieșea din hotel, după spusele lui Iorga, "a fost înconjurat de trei brute care le-au tăiat calea și au scuipat pe rochia doamnei La Fontaine" etc. Iorga și Argetoianu au pretins să li se ceară scuze soților La Fontaine, recurgînd la ceea ce Iorga considera drept o minciună convențională. Au pretins că "indivizii care au comis ofensa erau agenți bolșevici din Basarabia", iar
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
mă apropii din nou de tine. Va trebui să mă convingi și bănuiesc că nu vei reuși. Mi-ai spus odată că atunci când A îl iubește pe B, lucrul iese la iveală ca un furou care ți se vede de sub rochie. Noi doi nu ne-am întâlnit de mai bine de un an, ultima oară a fost la prânzul dat în onoarea lui Sidney Ashe. Cu câtă nerăbdare l-am așteptat și tu abia dac-ai schimbat un cuvânt cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
noastre, și iarba răcoroasă încercuindu-ne gleznele. Atmosfera umedă din interiorul acestuia a prilejuit propășirea unei vegetații diferite, o iarbă mai înaltă și mai luxuriantă, presărată cu păpădii și cu scaieți albi, gata să dea în floare. Lizzie purta o rochie de pânză subțire albă, dreaptă ca o cămașă de noapte, își ținea poșeta strâns lipită de piept și tremura ușor. Arăta ceva mai slabă. Părul bogat, pufos, castaniu deschis ca scorțișoara îi cădea pe umeri liber și încâlcit, iar briza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în brațele mele, numai că eu am făcut un pas îndărăt și am oprit-o din nou. — Nu. Nu vreau îmbrățișările și sărutările tale. Trebuie să pleci și să chibzuiești limpede. Câteva picături de ploaie porniră să cadă, și pe rochia ei albă apărură pete lungi, întunecate. Își atinse cu palmele obrajii înfierbântați și apoi, în continuarea aceleiași mișcări, se aplecă și își culese geanta de pe jos. — Pleacă, Lizzie, fetițo, nu vreau să ajungem la o discuție confuză sau la ceartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fugise, murise subit. Am sărit în sus și m-am uitat la ceas: era doar nouă și douăzeci. Am alergat afară din biserică. Și, în cele din urmă, am văzut-o. Am văzut: o femeie în vârstă, voinică, într-o rochie cafenie, fără nici o formă, ca un cort, ținând în mână o sacoșă pentru cumpărături, și mergând încet, ca în vis, de-a lungul străzii, trecând de „Leul Negru“ în direcția prăvăliei. Silueta aceasta, pe care o mai observasem altă dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
viziunea unei fetișcane zvelte, cu gambe lungi și pulpe scânteietoare. Am început să alerg. Am ajuns-o, fugind din urmă, după ce trecuse de cârciumă, și când m-am găsit alături de ea, i-am atins una din mânecile cafenii, largi, ale rochiei. Ea s-a oprit, eu m-am oprit. Nu am putut scoate un cuvânt. Fața familiară s-a întors spre mine, fața palidă, rotundă, ciudată, cu ochii violeți, misterioși; și atunci mi-am spus, reflectând cu oarecare ușurare: „Da, totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ar fi putut să-ți displacă, sau să nu vrei să mă mai cunoști. — O, Hartley, cum ai putut, de-ai ști numai... am petrecut ani întregi căutându-te, n-am încetat nici o clipă să te iubesc... Am atins umărul rochiei cafenii, luându-i o secundă gulerul între degete. Nu, nu, murmură ea, îndepărtându-se ușor. Știai că te-am văzut aseară? — Da. Abia atunci te-am recunoscut. Și din momentul acela am trăit într-un soi de exaltare. Cum ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a accentului local, m-a făcut să-mi dau seama cât de mult se schimbase vocea mea. Am simțit dintr-o dată că-mi pierd respirația și mi-am lăsat ambele mâini pe balustrada stranei. Degetul meu mic i-a atins rochia, și din nou s-a îndepărtat ușor. Ceva sumbru, amenințător, părea să planeze peste creștetul meu, aproape. Fusese fericită în toți acești ani, da, de ce nu, și totuși refuzam să cred, nu puteam suporta gândul. Ea existase în toți acești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fug. Am să-ți dau de veste. Te rog, rămâi aici. La revedere. Voisem s-o ating, dar numai cu vârfurile degetelor, de parc-ar fi fost o fantomă care s-ar fi putut mistui; voisem să-i mângâi stofa rochiei între degetele mele. Acum însă simțeam o nevoie mai concretă, să-i iau capul în mâini și să-l lipesc de mine, să-i ascult inima bătând. Vechi dorințe prinseseră dintr-o dată viață. Îi vedeam ochii albaștri, albaștri și expresia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și eu, clipind din ochi [i, spontan, ne-am dat mâna. — Mă bucur să vă cunosc. — Sper că nu v-am deranjat. — Absolut deloc. Hartley, care când îmi deschisese ușa purtase ceva albastru, probabil un șorț, apăruse acum într-o rochie de pânză galbenă, cu pieptarul strâns și fusta largă. Se mișca nervoasă prin cameră, fără să se uite la mine. — Vai, dragă, trebuie să deschid o fereastră. Ce zăpușeală e în camera asta! Nu vrei să iei loc? M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
primitiv în contururile-i distincte și în suprafețele-i bine definite. Fața lui Hartley era, sau poate că așa apărea în viziunea mea fugitivă, mai încețoșată, mobilă, o lună netedă, albă, cu ochii ascunși. Nu mă puteam uita decât la rochia ei galbenă, largă, tăiată rotund în jurul gâtului, semănând mai curând cu o cămașă de noapte, și imprimată cu floricele mici, cafenii. Fitch purta un costum ponosit, albastru deschis cu dungi subțiri maro. Bretelele erau vizibile pe sub haina descheiată, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe dinăuntru, ca un animal hăituit. Umbra întunecată a unui zid cădea asupra curții, tăind stânca și întregind într-un fel compoziția tabloului, acoperind picioarele lui Hartley, așa cum stătea acolo ținând în mână un coș și poșeta. Astăzi purta o rochie de stambă albastră, imprimată cu margarete albe, dese, și o jachetă largă, lăbărțată, cafenie, deși ziua începea să fie fierbinte. Am alergat spre ea și am prins-o, nu de braț, ci de mânerul coșului de cumpărături. Urmărirea, capturarea ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
șase, sau la cinci, ori la șapte, la orice oră vă convine. Veniți la bizarul, vechiul Cap Shruff, vreau să-mi vedeți casa. De ce nu? Hartley stătea gheboșată, cu capul vârât între umeri, și părul prins în gulerul mototolit al rochiei albastre. Privea în jos, aproape ascunsă de strană. — Te rog să nu aștepți nimic din partea noastră, vreau să spun, nu veni la noi și nu ne chema la tine... noi nu mergem la petreceri... Dar nu-i o petrecere! — Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am desfăcut ușurel bigudiul care atârna și l-am vârât în buzunarul pantalonilor. — Hartley, rămâi cu mine pentru totdeauna. Își înălță fruntea și-și șterse din nou ochii, de astă dată cu mâneca pardesiului verde pe care-l purta peste rochia galbenă, în care o mai văzusem. — Hartley, scoate-ți pardesiul, vreau să te văd, vreau să te ating, scoateți-l! — Nu, e frig aici. I-am tras pardesiul și am făcut-o să-l dezbrace. Toate aceste mișcări aveau un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aceste mișcări aveau un farmec puternic, ca și cum ar fi fost cel mai nevinovat simbol spiritual al dezbrăcării unei femei, o joacă de îngeri, al cărei sens aceștia nu-l înțeleg. I-am atins sânii, acolo unde împungeau cald și puternic rochia galbenă, croită rotund pe gât. Mă încânta lipsa oricărei încercări din partea ei de a atrage. Era un lucru nou în viața mea. Pudra de pe față era doar o deprindere automată, rochia era șleampătă, n-avea nici un element de cochetărie. Buzele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am atins sânii, acolo unde împungeau cald și puternic rochia galbenă, croită rotund pe gât. Mă încânta lipsa oricărei încercări din partea ei de a atrage. Era un lucru nou în viața mea. Pudra de pe față era doar o deprindere automată, rochia era șleampătă, n-avea nici un element de cochetărie. Buzele nefardate semnificau, simțeam bine, unicul tribut adus mie. O femeie care a încetat de mult să se mai îngrijească de înfățișarea ei nu poate deveni dintr-o dată elegantă și strălucitoare. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
poate deveni dintr-o dată elegantă și strălucitoare. Și eram încântat că Hartley, așa cum arăta, continua să mă atragă. Mă simțeam mândru, posesiv, ușurat, de parcă mi se înlăturase o spaimă lungă de o viață. Și-mi spuneam: „Am să-i cumpăr rochii frumoase - nu de o eleganță stridentă, ci tocmai potrivite pentru ea. O să am grijă de ea“. — Charles, trebuie să stau repede de vorbă cu tine. Am venit doar ca să discutăm, în urma scrisorii tale, și înainte de a se întoarce el... — Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lacrimi începură iar să se reverse. N-ai o batistă? mă întrebă. I-am adus un șervețel de ceai curat; și și-a șters, cu un gest ostenit, ochii, fața, gâtul. I se descheiase un năsturaș din corsajul strâmt al rochiei galbene. Am simțit impulsul de a o lua în brațe și a-i sfâșia rochia. Dar m-am așezat din nou. — Hartley, dacă te-au muncit toate îndoielile astea, de ce nu le-ai dat niciodată glas? Am fi putut aranja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un șervețel de ceai curat; și și-a șters, cu un gest ostenit, ochii, fața, gâtul. I se descheiase un năsturaș din corsajul strâmt al rochiei galbene. Am simțit impulsul de a o lua în brațe și a-i sfâșia rochia. Dar m-am așezat din nou. — Hartley, dacă te-au muncit toate îndoielile astea, de ce nu le-ai dat niciodată glas? Am fi putut aranja într-un fel lucrurile. A fost atât de îngrozitor să pleci fără un cuvânt, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care mă gândisem mai de mult, gusta întreaga dramă în chip rușinos. Așteptasem, ascuns în pădure, aproape un ceas, până când Hartley își făcu, în sfârșit, apariția. Cât despre domn, nici urmă. Un moment am pândit-o în tăcere. Purta aceeași rochie galbenă cu floricele cafenii, și pe deasupra, un șorț larg, albastru. Mergea cam greoi, cu umerii aduși, bărbia în piept, mâinile adânc înfundate în buzunarele sorțului. Veni înspre capătul grădinii și rămase locului un timp, ca un animal, uitându-se, inexpresiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lipind-o și mai mult de mine, simțindu-i căldura dulce a trupului, atingându-i genunchii cu genunchii mei. Suspină [i își întoarse capul într-o parte, dar brațele încă îi atârnau inerte. Căldura trupului ei, sub pânza subțire a rochiei, mă făcu să închid ochii și aproape să uit de planul meu, de urgența lui. — Oh, Hartley, dragostea mea... N-ar fi trebuit să vii. — Te iubesc. M-am așezat la piciorul copacului, sprijinindu-mă de tulpină, și am tras
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]