KorAP: Find »[drukola/base=sabie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...305 306 307 ...354 >

8,833 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe salcâm dimineața și seara. Pajii și vasalii personali se postară în jurul lui Nobunaga, pe coridoarele laterale și din spate, în poziție protectoare, cu săbiile aruncând flăcări născute din deznădejde. N-aveau să lase inamicul să se apropie. Frații Mori erau printre ei. Câțiva dintre acei oameni care refuzaseră să-și părăsească stăpânul până la capăt și care luptaseră să-l apere zăceau acum căzuți peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
civil. — Cum?! Clanul Akechi? Uluirea lui Nagato nu dură decât un moment. — Fir-ar să fie! Sări afară din conac, aproape fără altceva decât hainele de pe el. De cum văzu mulțimile compacte de oameni în armuri, călări, înarmați până-n dinți cu săbii și lănci, în ceața întunecoasă dinaintea zorilor, revenise grăbit în casă, îmbrăcase armura și pusese mâna pe sabie. Cu o trupă de numai treizeci-patruzeci de oameni, se grăbi să lupte alături de Nobunaga. Diversele unități ale clanului Akechi blocaseră toate străzile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din conac, aproape fără altceva decât hainele de pe el. De cum văzu mulțimile compacte de oameni în armuri, călări, înarmați până-n dinți cu săbii și lănci, în ceața întunecoasă dinaintea zorilor, revenise grăbit în casă, îmbrăcase armura și pusese mâna pe sabie. Cu o trupă de numai treizeci-patruzeci de oameni, se grăbi să lupte alături de Nobunaga. Diversele unități ale clanului Akechi blocaseră toate străzile care duceau la Templul Honno. Ciocnirea cu compania lui Nagato începu într-un colț al zidului înconjurător din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mulți dușmani, sări sus pe podeaua de lemn și începu să țină inamicii la distanță aruncând în ei instrumentele de bucătărie și tot ce-i cădea în mână. Un maestru al ceaiului și un alt om prezent mânuiau și ei săbiile, luptând vitejește, cot la cot cu pajul. Și, cu toate că inamicii îi disprețuiau pe acei trei adversari slab înarmați, un grup de samurai nu putea păși pe podeaua de lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
o făcuse și-i părea rău că mânia lui Mitsuhide se transformase în nimic mai mult decât violență prostească. „Ah, Mitsuhide, n-ai să mă urmezi și tu peste câteva zile?“ întrebă el în gând. Cu mâna stângă ținea teaca săbiei scurte. Cu dreapta scoase lama. „Nu e nici o grabă.“ Astfel se liniștea pe sine însuși Nobunaga. Flăcările începuseră să intre în cameră. Închise ochii. În acel moment, tot ceea ce-și mai amintea începând de la cea mai fragedă vârstă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
jos pe podea, îmbrățișând un șuvoi de sânge proaspăt. Ranmaru scoase ușile unui dulap scund și le depuse peste corpul neînsuflețit al lui Nobunaga, ca și cum ar fi alcătuit un sicriu. Închizând liniștit ușa la loc, se îndepărtă de alcov. Apucă sabia cea scurtă cu care s-ar fi putut să-și facă și el seppuku, dar ochii strălucitori îi rămaseră ațintiți spre trupul fără viață al lui Nobunaga, până când camera se mistui în flăcări. * * * În primele trei zile din Luna a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Niwase e pe moarte, adăugă el, împreunându-și, rugător, palmele. Minți! strigă ofițerul. Oi fi ținând tu ochii închiși, dar mă-ndoiesc că ai nevoie de ăsta! Îi smuls brusc bățul gros de bambus și-l reteză în două cu sabia. Din interior căzu o scrisoare rulată strâns. Ochii omului se învăpăiară spre soldați ca două oglinzi. Căutând o ruptură în cercul de oameni, încercă s-o ia la fugă. Dar, cu peste douăzeci de soldați în jurul lui, nici chiar acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mai suportă să-l privească și lăsă capul în piept. De îndată ce melodia încetă, Muneharu vorbi, încă o dată, răspicat: — Generale Mosuke, vă rog să priviți cu atenție. Mosuke ridică privirea și văzu cum Muneharu, care îngenunchease, își spintecă lateral abdomenul cu sabia. În timp ce vorbea, sângele înroșea interiorul bărcii. — Frate, vin și eu! țipă Gessho, despicându-și, la rândul său, pântecele. După ce-i predară lui Mosuke cutia cu capul retezat al generalului și se înapoiară la castel, vasalii lui Muneharu își urmară stăpânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ochii lor. Coliziunea fu mult mai violentă decât ciocnirea din vârful muntelui. Oamenii se luptau corp la corp printre brazii și bolovanii presărați pe povârniș. Armele de foc erau prea stânjenitoare, așa că lupta se purta mai mult cu lăncile, cu săbiile lungi și cu halebardele. Unii cădeau în prăpăstii, încleștați la un loc cu inamicii. Alții, care-i țintuiau pe soldații dușmani la pământ, erau înjunghiați în spate. Existau și grupe de arcași, iar vâjâitul săgeților și focurile de pușcă răsunau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din nou, le era mult mai simplu să le țină ridicate și să lovească, într-un efort de a împiedica dușmanii să-și înceapă urcușul pe țărm. Apriga ciocnire se produse în mijlocul râului, lovindu-se lănci de lănci, lănci de săbii lungi și chiar lănci de cozi ale altor lănci. Oamenii îi împungeau pe ceilalți și erau înjunghiați la rândul lor. Soldații țipau și se luau la trântă, unii căzând morți în apă și stârnind cu stropi. Curentul mocirlos se învolbura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
fără nici un incident, cale de vreo trei sute de metri. După ce-i ajunseră din urmă pe cercetași, cei treisprezece oameni continuară să înainteze, cu Mitsuhide în poziția a șasea din față. Dintr-o dată, calul lui Murakoshi se cabră. În aceeași clipă, sabia lui scoasă din teacă lovi în partea din stânga șeii. Se auzi un dangăt sonor, când sabia reteză vârful ascuțit al unei lănci de bambus. Mâinile care țineau lancea dispărură, imediat, în desișul de bambus, dar ceilalți văzuseră clar ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cei treisprezece oameni continuară să înainteze, cu Mitsuhide în poziția a șasea din față. Dintr-o dată, calul lui Murakoshi se cabră. În aceeași clipă, sabia lui scoasă din teacă lovi în partea din stânga șeii. Se auzi un dangăt sonor, când sabia reteză vârful ascuțit al unei lănci de bambus. Mâinile care țineau lancea dispărură, imediat, în desișul de bambus, dar ceilalți văzuseră clar ce se întâmplase. — Ce-a fost asta? Bandiți? — Fără îndoială. Fiți atenți, par să fie undeva în desișul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lancea de bambus. Tâlharilor ăstora le stă în fire să profide de cel mai mic semn de slăbiciune. Sanjuro și Yojiro, ocupați-vă de ei. La auzul cuvintelor lui Shigemoto, oamenii se despărțiră. O lance fu luată în grabă, iar săbiile trase din teci. — Blestemați să fiți! Cu un urlet tunător, cineva sări în desișul de bambus. Un zgomot ca al unei ploi de frunze sau poate al unei hoarde de maimuțe, sfâșie tăcerea nopții. — Shigemoto... Shigemoto... șopti Mitsuhide. — Aici sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
surprinzător de orice nesiguranță, încheind strofa: Marea Cale pătrunde izvorul inimii. Trezindu-mă din visul de cincizeci și cinci de ani, Mă întorc la cel Unic. Shigemoto puse penelul jos și începu să lăcrimeze. În același moment, Mitsuhide își scoase sabia scurtă și-și tăie beregata. Sakuzaemon și Tatewaki alergară înapoi, șocați, pentru a vedea ce se întâmplase. În timp ce apropiau de trupul neînsuflețit al stăpânului lor, fiecare căzu de propria-i sabie. Încă patru vasali, apoi șase, apoi opt, înconjurară trupul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
începu să lăcrimeze. În același moment, Mitsuhide își scoase sabia scurtă și-și tăie beregata. Sakuzaemon și Tatewaki alergară înapoi, șocați, pentru a vedea ce se întâmplase. În timp ce apropiau de trupul neînsuflețit al stăpânului lor, fiecare căzu de propria-i sabie. Încă patru vasali, apoi șase, apoi opt, înconjurară trupul lui Mitsuhide, în același fel, urmându-l în moarte. Cât ai bate din palme, trupurile lor fără viață alcătuiră pe pământ petalele și inima unei flori de sânge. Yojiro se năpustise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pierise starea de euforie plăcută. Chipurile le păleau, în timp ce în gură simțeau un gust acru. Nu era o situație oarecare. Se prea putea ca, dincolo de ziduri, nu foarte departe de banchet, în umbra copacilor și pe sub podele, să se afle săbii, lănci și arcuri ascunse de membrii clanului Shibata. Nu cumva încercau stăruitor să-l provoace pe Hideyoshi? O senzație stranie, comună tuturor, începu să se formeze din sentimentele de neîncredere, plutind pe briza ca de cerneală a serii și prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
prefăcându-te senil și fudul de urechi. Nu reacționa la nimic din ceea ce auzi, apoi du-te ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. — Înțeleg, stăpâne. Bătrânul luptător stătea îndoit din mijloc ca un crevete, dar nu lăsa un moment sabia din mână. Făcând o plecăciune înainte de a se ridica, își răsuci trupul ca și cum armura ar fi fost prea grea pentru el și plecă, târându-și picioarele. Aproape toți oamenii din templu se aliniaseră deja pe drum, în fața porții. Fiecare batalion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să spuneți, stăpâne? — Credeam că între dumneata și Hideyoshi este o relație mai profundă și mă pregăteam să-ți cer să-mi faci o favoare. — Dacă aveți de gând să vă luptați cu Hideyoshi, răspunse Inuchiyo, eu nu voi ridica sabia împotriva lui, dar, dacă doriți să purtați tratative de pace, aș dori să-mi asum rolul de a mă afla în avangardă. Sau este vorba de altceva? Inuchiyo nimerise drept la țintă. Fără a mai spune nimic, zâmbi, ridicând ceașca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să-i spun imediat un lucru de mare importanță. — Nu mi-l poți spune mie, ca să-i transmit mesajul? — Nu, trebuie să vorbesc cu el personal. În semn de bună credință, vi le încredințez pe acestea, spuse Nomura, scoțându-și săbiile și dându-i-le lui Osaki, prin palisadă. Osaki își dădu seama că Nomura era sincer și deschise poarta, după care, îl conduse la comandamentul lui Hayato. Era o tabără de război și nu exista nici o diferență între măsurile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
trimise un mesaj lui Sakuma Genba, întrebându-l ce era de făcut cu prizonierii. Răspunsul îi îndemnă să acționeze repede: Nu pierdeți vremea cu ei. Omorâți-i pe loc și continuați imediat înaintarea spre Muntele Oiwa. Fuwa Hikozo descălecă, scoase sabia și decapită un om. Apoi, le strigă tuturor membrilor avangardei: — Poftim! O sărbătoare a sângelui! Zburați-le capetele celorlalți și dați-le ofrandă zeului războiului. Apoi, în strigăte de luptă, porniți la atac asupra fortăreței din Oiwa! Soldații din jurul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
celorlalți și dați-le ofrandă zeului războiului. Apoi, în strigăte de luptă, porniți la atac asupra fortăreței din Oiwa! Soldații din jurul lui Hikozo aproape se luară la bătaie pentru a nu scăpa ocazia de a tăia capetele grăjdarilor. Ridicându-și săbiile însângerate cât mai sus în cerul dimineții, aduseră jertfă viața prizonierilor și țipară către demoni. Întreaga armată răspunse cu strigăte războinice. Talazuri învolburate de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați se frecau unii de alții, luptând să ajungă în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături, lănci și săbii lungi fulgerau în lumina dimineții, iar, din regiunea primei palisade de pe Muntele Oiwa, se auzea un sunet straniu. Cât de adânci erau visurile stăruitoare ale scurtei nopți de vară! Pantele Muntelui Oiwa, apărate de Nakagaba Sebei, și Muntele Iwasaki, ocupat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
turnului de veghe, unde privi cerul. Turnul nu avea acoperiș, nici scară. Soldații se cățărau pășind pe proptelele de lemn fixate construite în grabă. Dintr-o dată, Hideyoshi își aminti de tinerețea lui de infanterist. Legând șnurul evantaiului de comandant de sabia pe care o purta, începu să urce spre vârful turnului. Pajii îl împinseră din spate și se formă un fel de scară umană. — E primejdios, stăpâne. — N-aveți nevoie de o scară? Oamenii de jos îl strigau, dar Hideyoshi ajunsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de lăncieri sau cel cu arme de foc? — Aș vrea ca batalionul de pușcași să pândească mult mai în față. Ar putea trage în învălmășeala înaintării inamice, iar atunci noi am putea acționa ca o a doua forță, ridicându-ne săbiile însângerate și luptând ca și cum am fi gata să murim. Du-te imediat! Te implor! În oricare altă zi, Genba nu l-ar fi rugat pe Inuchiyo nimic. Nici chiar Inuchiyo nu-și putea stăpâni mila față de el. Înțelegea că umilința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe Hachiman, zeul războiului, și se repeziră în calea inamicilor. Împărțindu-se în trei unități, îi atacară pe dușmanii care se apropiau. Oamenii ce urcau de jos gâfâiau greu și nu puteau ține piept luptătorilor disperați care năvăleau asupra lor. Săbii lungi începură să se năpustească peste coifurile soldaților lui Hideyoshi, lănci le străpungeau piepturile, iar trupurile lor măcelărite cădeau peste tot. — Nimeni să nu fie prea nerăbdător să moară! strigă deodată Shosuke, în timp ce se retrăgea în interiorul unei palisade. În timp ce stindardul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]