9,763 matches
-
se refugieze cât mai departe de Bordeaux, pentru a fi sigur că va evita întâlnirea cu noi. Prea se potriveau lucrurile în sensul acestei ipoteze. În lipsa amfitrionului, la Hôtel de Ville - sediul Primăriei orașului, situat în Palatul Rohan - ne-a salutat viceprimarul Martine Moulin-Boudard, o doamnă plinuță, care a rostit un speech interminabil, spre exasperarea asistenței, a cărei rumoare era din ce în ce mai greu de stăpânit. Toată lumea aștepta cina, mesele erau întinse într-o sală alăturată și nerăbdarea generală putea fi înțeleasă. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că, de când a fost construit, simpaticul castel a trecut în proprietatea mai multor stăpâni, iar actualii proprietari, domnii Cathiard, au avut înainte alte preocupări, pe care le-au abandonat după achiziționarea cramei. Dar iată că vine în pivniță, să ne salute, și dna Cathiard - o femeie între două vârste, zâmbindu-ne încurajator -, ne cere scuze că nu a fost din prima clipă alături de noi, deoarece a avut de dat ultimele dispoziții bucătarilor care ne prepară ceva pentru masa de prânz. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în absența stăpânilor, trecuți de mult în lumea umbrelor!... Furat, mai mult decât ceilalți, de exponate, pierd urma grupului meu „francez” și mă văd nevoit să-mi asum excursia pe cont propriu. Traversez peluza verde a curții, puțin în pantă, salut statuile de bronz ale celor patru mari maeștri ai Ordinului Teuton, foști, importanți stăpâni ai castelului, înțepeniți în diverse atitudini - Hermann von Salz, Siegfrid von Feuchtwangen, Winrich von Kniprode și Albrecht Hohenzollern -, și trec podețul spre edificiul superior, Citadela. Nimeresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
VASILE GÂRNEȚ: Traversăm o bună parte din Letonia până la frontieră, apoi Estonia, până la Tallin. Vama dintre cele două țări o trecem destul de repede. În rest: păduri, câmpii, râuri și lacuri. Case din lemn bine îngrijite. Câte un copil care ne salută într-un canton aproape pustiu... Recunosc gara feroviară din Tallin, oraș în care am stat o săptămână cu Vitalie, acum șapte luni, sosiți într-o „expediție” literară, din care a rezultat un număr de Contrafort consacrat realităților cultural-politice ale Estoniei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
excursiei de la Institutul Smolnîi. Un nou prilej să constatăm că noi, scriitorii, am fost „victimele colaterale” în conflictul dintre șeful regiunii și organizatorii din stafful rusesc al Trenului Literaturii. A fost prezent un viceprimar tânăr și nonconformist, care ne-a salutat și ne-a îndemnat să bem câte ceva din puținul pe care ni-l poate oferi municipalitatea în aceste vremuri de restriște. Unii au băut destul de mult, încât nu s-a înțeles mare lucru din ce ne-a vorbit doamna ghid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Rossia, lângă Piața Roșie, unde vom sta, tinere în costume naționale ne invită la dans. Mai toți refuză, doar scriitorii cehi și Fatos Kongoli, albanezul care a făcut studii de literatură la Moscova, onorează invitația. Printre reprize de cântec, ne salută o persoană din comitetul organizatoric și un responsabil pe probleme de cultură de la Primăria orașului. E bine că „salutul” gazdelor e scurt, pentru că suntem destul de obosiți și vrem să ajungem cât mai repede în camere... N-am mai fost la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fațadele occidentalizate ale birourilor și ale magazinelor de lux din capitala rusă pe fundalul... restului copleșitor, scufundat în primitivism, pauperitate, supușenie oarbă și imperialism revanșard. VASILE GÂRNEȚ: Mă întâlnesc cu elvețianca Corinne Desarzens și cu portughezul Paulo Teixeira. Corinne mă salută în rusă, pare mai optimistă decât la Sankt-Petersburg. Are și de ce. Camera de hotel e mai drăguță și, în general, atitudinea gazdelor de la Moscova e alta. Acum este ghida lui Paulo, care are o privire ușor derutată, pare depășit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
poți sustrage - interlocutorul meu e foarte insistent și nici nu-mi vine bine să-l refuz, ca să nu-l jignesc. Al doilea român pe care îl întâlnesc la Muzeul Pușkin este un angajat de la Ambasada Română de la Moscova. Abia ne salutăm, că tipul începe să toarne bancuri pe bandă rulantă. Știe și „politice”, și mai „deocheate”, râde primul, tare, aruncându-ne ocheade complice, spune o sintagmă de legătură și începe alt banc. Situația devine jenantă. Nicolae Prelipceanu face fețe-fețe. Andrei Bodiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
capitala rusă și, mai ales, pentru popularitatea sa printre locuitorii Moscovei... VITALIE CIOBANU: La întâlnirea din Grădina Ermitaj, o regăsesc și pe șefa Bibliotecii Nekrasov, unde fuseserămm protagoniști, eu și colegii belaruși, cu o zi înainte. D-na Prosenkova mă salută prima și mă trage într-un colț mai ferit ca să-mi spună, c-un aer misterios-conspirativ, că apreciază stăpânirea de sine de care am dat dovadă, deși nu mi-a fost ușor. Nu mai adaugă nimic, dar vrea să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
capul și iau notițe... Întâlnirea demarează plicticos: vorbește cineva din conducerea orașului - un partinic relativ tânăr, care spune niște banalități, apoi Thomas Wolhfahrt, conducătorul Trenului Literaturii, cu un cuvânt de salut care nu poate fi prea nou, pentru că a tot salutat în această călătorie președinți de țări și primari. Wolga Ipatava, scriitoare belorusă, colega noastră din Trenul Literaturii, introduce niște note polemice, vorbind despre necesitatea libertății de expresie și a reformelor democratice și în Belarus. Traducerea în engleză se face cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a Academiei de Muzică „Frederic Chopin” din Varșovia. O fată blondă, cu o înfățișare austeră, dar sobrietatea ei pare mai degrabă impusă de împrejurări, nu îi este consubstanțială, ca să spun așa, realizez acest lucru după felul - complice - în care își salută câțiva prieteni. Aceștia îi întâmpină apariția cu strigăte de entuziasm, undeva în spatele publicului format din străini. Tânăra pianistă provine dintr-o familie de muzicieni, celebră în Polonia (aici, blazonul e la mare cinste!), și e de fapt un mic... Mozart
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
germană a textelor colegilor noștri din țară - Andrei Bodiu, Nicolae Prelipceanu și Adrian Popescu. Facem cunoștință, tot aici, cu doamna Pia Csejka, mama lui Gerhard-junior, și cu un cuplu de tineri, el și ea, doctoranzi români la Berlin, care ne salută prietenos. Dana Ranga ne amintește de întâlnirea noastră de la Chișinău, de-acum patru sau cinci ani, când l-a însoțit, într-o expediție de tatonare a „noilor teritorii” din Est, pe Ulrich Janetzki - unul dintre rivalii berlinezi ai lui Thomas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Uniunea Scriitorilor și ASPRO și la acest nivel, al contactelor externe, dar e bine că divergențele literaților români își amână rezolvarea pentru acasă... Conferința e deschisă de Jorg Ingo Weber, șeful Departamentului Schimburi culturale europene din Senatul Berlinului, care ne salută amabil în mai multe limbi. Spune, între altele, că proiectul Literatur Express ar trebui să fie un „eveniment declanșator”, care să genereze alte proiecte culturale într-o Europă tot mai unită. Thomas Wohlfahrt, „învingătorul” de ieri de la întâlnirea festivă, prilejuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
trăite, a fost spiritul de comuniune. Chiar dacă nu există (am mai spus-o) cineva (sau foarte puțini) care să fi socializat absolut cu toată lumea din tren - am fost totuși peste 100 de inși! -, ne resimțeam apartenența „de trib”. Glumeam, ne salutam de zece ori pe zi, eram legați prin fire invizibile, conștienți în orice clipă că suntem - fiecare în parte - un element dintr-un tot întreg, că avem o misiune care transcende micile noastre ambiții, fără de care totuși o asemenea aventură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cheamă cu un termen vag - lipsă de tact (lucru stânjenitor într-o prietenie de grup în care membrii săi, inși vibrând de sensibilitate, imaginație și amor propriu, se pândesc și studiază la nesfârșit, „iubindu-se” - Nichita și Cezar adeseori se salutau cu un: - Te iubesc, Nichita! - Te iubesc, Cezar!Ă, era firesc că eu însumi uimeam sau șocam de multe ori prin reacțiile mele rigide, prea tranșante, punând adeseori în discuție expedierile rezumative și cinice ale lui Matei și intrând astfel
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Ă Lucian Raicu!... L-am iubit pe acest om și am suferit când, ani în șir, în acei ani în care eram un „ciumat politic”, el se prefăcea a nu mă mai cunoaște, treceam uneori pe stradă și nu ne salutam! Mai grav, mai dureros pentru scriitorul care eram și care încerca - și cred că reușea! - să dea un sens dizidenței sale și „ieșirii dintr-un sistem” unde se bucura de privilegiile cunoscute, publicând un șir de romane, citate mai sus
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dată. Și... dacă manuscrisul meu nu pleacă la tipar în maximum o lună și în forma în care se află actualmente, îl trag eu însumi la Gestätner, puteți fi sigur... Îmi pare rău, dar... nu mai pot să aștept. Vă salut. Nu știu ce s-a întâmplat - ne aflam în primăvara-vara lui ’68, în plină „efervescență pragheză”, „șeful” urma să meargă la Praga și să se solidarizeze cu Dubček, eu eram cunoscut pe vremea aceea ca un ins îndrăzneț, un fel de lider
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
unde pomul a fost plantat? Ea distonează față de tonurile blânde ale exegezei practicate de cele mai înalte autorități religioase. Pentru că e totuși un lucru straniu atât cât îi este permis unui mirean să judece aceste lucruri să sărbătorești Întruparea, să saluți intrarea efectivă a lui Dumnezeu în timpul oamenilor, să susții cu îndreptățire, așa cum o face Benedict al XVI lea în lucrarea sa Iisus din Nazaret că "istoria, factualul, face parte din esența însăși a credinței creștine", pentru a te mulțumi apoi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
proprie ambilor acestor hiperoccidentali reprezentând unul spiritul de ordine germanic și cealaltă igiena nord-americană la granițele fetide ale ecumenismului civilizat. Reflexul profilactic al omului alb la debarcare: să-și șteargă cu grijă tacâmurile, să bea apă fiartă și să-l salute de departe pe băștinaș. Venisem de mai multe ori la Ierusalim, dar nu mă plimbasem încă niciodată prin Tel-Aviv. Hoinărind pe străzile acestei metropole spațioase și bine aerisite, în care vestitorii modernismului emancipator s-ar simți acum ca acasă, mărturisesc
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de protecție. Prevenind devierile, el oferă ceea ce în termeni profesioniști se numește o "garanție de a sfârși cum trebuie" pentru indivizi adesea originali care nu sunt niciodată la adăpost de o schimbare de adresă. Sunt fericit că l-am putut saluta, înainte ca el să moară, pe acest spirit exigent incomod, credincios până la capăt convingerilor sale. Creștinul nu-i făcut să stea în primele rânduri. Prin vocație, el este de partea celor slabi și a perdanților. Expus tuturor calomniilor și tuturor
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
un cotidian ca Haaretz ar avea și o ediție în franceză, la Paris ar exista o mai mare libertate a expresiei și ar fi mai puțin antisemitism. Poate că nu atât democrația (articolul hotărât e o mistificare) merită a fi salutată, cât o frumoasă vitalitate societală. Un punct de echilibru între imperative ale coeziunii și posibilități de secesiune. Între orgoliu național și spiritul descurcăreț individualist. Legea poate fi păcălită, guvernanții disprețuiți, statul luat în derâdere ca fiind în plină descompunere morală
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
enough." Ne conduce până la ușă, se uită în ochii mei: "Luptăm de patruzeci de ani, de o viață întreagă, n-o să ne dăm bătuți tocmai acum, nu? Mi s-a părut că văd lacrimi în ochii lui, și i-am salutat, prin el, pe toți disperații care nu se dau învinși. Am vizionat un film-portret al lui Edward Said turnat la New York cu câteva luni înainte de moartea sa. Leucemia îi marca trăsăturile, obrajii îi erau năpădiți de barbă. Pianist, critic literar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ziduri de separare", spunea Miguel Torga, fără să știe cât de potrivită e zisa lui pentru demersul nostru. La Ierusalim, balanța pentru monede false pe care principiul realității face legea, local înseamnă ziduri, fără universal. Deviza zilei de mâine? "Să salutăm orașul cu o mie de șicane!": ea ne pune sub ochi o ipoteză privind viitorul dintre cele mai serioase. Malraux-ul de subprefectură care nu adaugă poncifului "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi" și acest strict strict corolar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
două dintre principalele familii palestiniene musulmane (astăzi ai familiilor Nusseibeh și Judeh). Unuia ca să-l păstreze permanent, celeilalte ca să vină să-l ia și să-l aducă înapoi. Banca portarilor, în partea stângă cum intri, le este rezervată. Să le salutăm pe aceste nobile și discrete personaje care, de cincisprezece veacuri, n-au pus niciodată cheia sub preș, lipsind de aici. Confiscarea trusoului de chei a fost cel mai bun mijloc găsit de califii succesivi de după plecarea perșilor, în 629 (când
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Il faut oser en tout genre; la difficulté est d'oser avec sagesse. Fontenelle. Oser; là est tout le secret de la victoire dans la politique comme dans la guerre, en littérature comme en amour. Heine. Una salus victis: nullam sperare salutem. Nici o scăpare pentru învinși: să nu mai nădăjduiască! Catone: Amorul, tare ca mormântul, tare ca o armie desfășurată. Dar și puterea credinței nu e mai mică. Machiavel: Religiunea face pe oameni buni; legea, drepți; necesitatea, muncitori. Lucrețiu: Lumea, imensă greșală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]