KorAP: Find »[drukola/base=stâncă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...305 306 307 ...427 >

10,656 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

stătusem cu James. Marea, deși părea clamă pentru că fusese atât de lustruită și frecată de ploaie, se afla totuși în toane rele, venind spre noi în valuri mari, cocoșate, lunecoase, fără urmă de spumă până în clipa când se întâlneau cu stânca într-o țâșnire de frișcă. Soarele continua să ardă, deși un giulgiu de ploaie sură estompa încă orizontul. Un curcubeu unea marea cu uscatul. Golful Raven avea o culoare de sticlă verde, pe care nu i-o mai văzusem până

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de ploaie sură estompa încă orizontul. Un curcubeu unea marea cu uscatul. Golful Raven avea o culoare de sticlă verde, pe care nu i-o mai văzusem până atunci. O clipă m-am întrebat pe unde-o fi Rosina. Urcasem stânca în tăcere, și tăcerea continua să ne rețină. Eu mă uitam la el, iar Titus se uita la golf. Fața lui frumoasă avea o expresie de nemulțumire, iar gura avea bosumflarea, fără formă, a copilăriei. Cicatricea de pe buza de iepure

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pot imagina făcând asemenea lucru, nu-i stă în caracter, e foarte improbabil, răspunse Titus, într-o manieră înnebunitor de bovină. — Am fost îmbrâncit! Cineva m-a îmbrâncit din spate. — Ești sigur? Poate că ai căzut cu spatele pe o stâncă, și apoi ai alunecat în apă, ceea ce ți-a creat impresia că ai fost îmbrâncit. Erai cam băut, știi. {i doctorul zicea că se poate să rămâi cam buimăcit un timp, după toată povestea asta. Mă simțeam prea istovit și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
grijă de el. Dar în primul plan vom fi întotdeauna tu și cu mine. Acum vreau să-ți spun altceva, un lucru îngrozitor. Cu două seri în urmă, Ben a încercat să mă ucidă. M-a împins în întuneric, de pe stânci, într-o vâltoare cumplită a mării. Dumnezeu știe cum am supraviețuit. Am avut o comoție și, în general, sunt foarte zguduit de șoc. M-a văzut un doctor. (Dar nu te necăji, acum sunt bine.) Încercarea de omucidere nu este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
el. Murmură ceva care suna cam așa: — Ar fi trebuit să nu-l scap din mână... Apoi se așeză pe jos. Peregrine îmi spunea ceva, dar am pornit să alerg spre turn, trecând pe lângă Lizzie, care se așezase pe o stâncă, în timp ce Gilbert, în genunchi alături de ea, o susținea. M-am alăturat grupului de curioși. Erau străini și se uitau în jos la Titus, care zăcea chiar la marginea de unde începe iarba. Dar nu fusese lovit de o mașină. Se înecase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cu toții la o parte și încercă el mișcarea de respirație „gură la gură“. În scurt timp sosi și o ambulanță. James se îndepărtă și se așeză din nou pe iarbă. Se pare că turiștii, ducându-se să se scalde în jurul stâncilor din Golful Raven, văzuseră trupul lui Titus purtat de valuri în jurul colțului turnului, înotaseră până acolo și-l trăseseră pe uscat. Nimeni nu mai putea face nimic. Câțiva oameni îl întinseseră pe Titus pe o targă și-l vârâră în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ambulanță. Niște automobile se opriseră în jur. Mașina poliției plecase, ca să-i informeze pe părinți, la Nibletts. Verdictul anchetei fusese: „Deces în urma unui accident“. Titus murise în urma unei lovituri la cap. Se bănuia că un val îl izbise de o stâncă. Ce s-a întâmplat exact a rămas pentru totdeauna un mister. Oricum, pentru mine, devenise orbitor de clar că Titus fusese ucis. Aveam de-a face cu un nebun omicid. Mâna care nu reușise să mă omoare pe mine izbutise

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nu puteam lua formă decât dacă eram complet singur. M-am îmbrăcat la repezeală și am coborât în bucătărie. Peregrine se și afla acolo, bărbierindu-se. M-a ignorat total, și am ieșit pe pajiște. James se și cățăra pe stânci. Un moment mai târziu am auzit-o pe Lizzie discutând cu Peregrine. Ne sculasem cu toții devreme în acea zi. James se așeză pe banca pe piatră de lângă jgheabul unde îmi depozitam pietrele pe care le colecționam sau, mai bine-zis, pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
care le colecționasem. Cineva, poate că Titus, adunase de pe pajiște pietrele împrăștiate, după dezagregarea desenului „mandala“ schițat de James în noaptea petrecerii. „Gărdulețul“ meu de pietre era aproape neatins. M-am dus și m-am așezat și eu pe bancă. Stâncile se și încălziseră. James era proaspăt bărbierit; obrajii lui, înroșiți și arși de soare, erau foarte netezi, deasupra marginii negre, punctate, de unde începea să-i crească barba. Trăsăturile lui părea mai clare, mai vizibile ca de obicei, sau poate că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mai are importanță. James m-a măsurat cu privirea, de parcă ar fi cântărit ceva în minte. Lizzie strigă din bucătărie că micul dejun era gata. Soarele strălucea cuminte și luminos pe iarba înviorată de ploaie, pe gărdulețul de pietre, pe stâncile galbene, sclipitoare. S-ar fi zis că e caricatura unei scene fericite. — Ba are importanță, răspunse James. Nu vreau să te las aici, mocnind ideea asta complet falsă. — Hai să mergem la micul dejun. — Charles, este o idee falsă. Cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și nici că-mi păsa. — Dar pretindeai că ești un nonviolent, spuneai că niciodată... — O.K., dar tu ai fost un caz special. Picătura care a făcut să se reverse cupa a fost apariția blestematei de Rosina, sus pe creasta stâncii, ca o vrăjitoare neagră. Mi-am zis că probabil te ții în continuare cu ea și fără îndoială, sunteți împreună. — Nu-i adevărat. — Nu-mi pasă. — Mă miram eu de ce nu mi-ai vorbit atunci de ea. Plănuiai să mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fi zis că își prelungește șederea dintr-un motiv al lui propriu. Intuiam că îl rodea moartea lui Titus și că se învinuia singur, așa cum mă învinuiam și eu, că nu fusese mai grijuliu cu privire la isprăvile băiatului. Eu evitam acum stâncile și marea, dar James colinda întruna aceleași locuri, urcându-se pe „muntele“ meu, adăstând pe podul lui Minn, cățărându-se pe stânci până la turn, de parcă ar fi vrut să măsoare distanțele. În câteva după-amieze, eu și Lizzie ne-am plimbat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
învinuia singur, așa cum mă învinuiam și eu, că nu fusese mai grijuliu cu privire la isprăvile băiatului. Eu evitam acum stâncile și marea, dar James colinda întruna aceleași locuri, urcându-se pe „muntele“ meu, adăstând pe podul lui Minn, cățărându-se pe stânci până la turn, de parcă ar fi vrut să măsoare distanțele. În câteva după-amieze, eu și Lizzie ne-am plimbat pe câmpurile dinspre uscat, pe lângă locul unde, într-o existență anterioară, îmi pusesem în gând să plantez o grădină de ierburi aromate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
plimbat pe câmpurile dinspre uscat, pe lângă locul unde, într-o existență anterioară, îmi pusesem în gând să plantez o grădină de ierburi aromate; un ținut pe care nu apucasem încă să-l explorez. Regiunea era mlăștinoasă, presărată cu cioburi de stâncă, tufe de grozamă și smârcuri negricioase. Ici-colo, apăreau smocuri de iarbă neagră, și o sumedenie din plantele acelea mici, galbene, care prind muște, dar și flori purpurii și albe, amintind de miniaturale orhidee. Două perechi din specia uliul șopârlelor populau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
din încrederea lui Titus în tinerețea și vigoarea lui, din agilitatea de care dăduse dovadă în prima zi, când coborâse de pe turn. Firește, voise mereu să plonjeze de sus. Nici un tânăr n-o să intre prudent în mare, cățărându-se pe stânci, când are posibilitatea să plonjeze de la înălțime. Iar eu nu voisem să minimalizez, prin precauții meschine, imaginea mea despre Titus, sau imaginea pe care [i-o făcuse Titus despre mine. Rumegam mereu, mereu, în mintea mea, toate aceste gânduri, spunându

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mereu, mereu, în mintea mea, toate aceste gânduri, spunându-mi ce aș fi putut să fac și ce ar fi trebuit să fac, și probabil că același lucru se întâmpla și cu James, în timp ce colinda în sus și-n jos stâncile la care eu nu suportam nici măcar să mă uit. Și jalea pricinuită de dispariția lui Titus, gheara sfâșietoare a senzației că pierdusem din viața mea ceea ce ar fi putut deveni cea mai mare binecuvântare a ei, erau cu atât mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mare, ții minte? — Da. — N-a putut să iasă, asta a fost. — Posibil. Eu l-am văzut, chiar cu o zi înainte, mă găseam pe lângă turn, și l-am văzut căznindu-se și tot căznindu-se să se cațăre pe stânca aia dreaptă de lângă casa dumitale, și mereu cădea iar în mare. A fost o nebunie curată să înoate pe cogeamitea valuri cât casa. P’ormă, nu știu cum a făcut de-a reușit să ajungă sus, dar era frânt, mort de istoveală

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de istoveală. Când s-a suit pe creștet, s-a prăbușit de-a dreptul pe jos. Ce cred eu că s-a-ntâmplat e că s-a trudit să iasă și valurile l-au măturat și l-au izbit de stânci. Pun rămășag c-așa s-a întâmplat. Nu trebuia să-l lași să înoate acolo. Marea asta-i ucigașă, ți-am atras atenția, ții minte? — Da. N-ar fi trebuit să se întâmple așa. Am pornit mai departe, dar Arkwright

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
refuzase să se lase înfrânt de „munte“. Încercase în repetate rânduri să se agațe, și de fiecare dată valurile compacte îl smulgeau îndărăt. Și la urmă, când era istovit și disperat, un val și mai masiv l-a izbit de stâncă. Am intrat în bucătărie și mi-am turnat puțin whisky din sticla lui Perry. Pe ușa deschisă pătrundea briza mării, și auzeam perdeaua de mărgele clincănind pe palier. Am băut paharul de whisky. Acum, întregul univers depindea de scrisoarea lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
va fi plecat ca să aducă pe cineva sau ceva în vederea capcanei pe care mi-o întindea. Așa încât, până la urmă, Hartley va fi singură. Și se va arunca în brațele mele, așa cum făcuse în noaptea aceea, în noaptea când alergase peste stânci pentru că era atât de înspăimântată de Ben, speriată să se reîntoarcă la el, speriată să rămână la mine. Atunci venise la mine din proprie inițiativă. Și asta era o dovadă, de fapt cea mai importantă dintre toate. Pe urmă mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și de comod în comparație cu murdăria sordidă de la Capul Shruff, pe care nu mai aveam nici un chef s\-l înfrumusețez. Fotolii confortabile, îmbrăcate în brocarturi luminoase, un vas uriaș plin de orhidee sălbatice, fuxii, răscoage și nalbe violete care creștea printre stânci! Un slujbaș nu foarte disprețuitor s-a apropiat să mă întrebe ce doresc. Eram îmbrăcat în pantaloni de pânză murdari și ușor suflecați, și o cămașă albastră, cam volantă, dar asemenea costum putea fi tolerat dimineața, chiar în prezența fotoliilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
unui vapor. Niciodată până acum nu auzisem o sirenă de ceață pe marea asta straniu de nepopulată. Poate că era vorba de un vapor care se rătăcise și care, în curând, după un răstimp de tăcere, o să se zdrobească de stâncile mele, cu un vacarm de neînchipuit? Vuietul sirenei de ceață, dacă asta o fi fost, conteni un timp; dar acum se auzea un alt zgomot, un bubuit ciudat, ritmic, produs de apele înverșunate ce năvăleau în cazanul lui Minn, împinse

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Când m-am îndreptat spre ușă, având lumânarea în spate, nu am putut desluși decât foarte estompat decorul de afară. M-am oprit locului, cu inima străpunsă de junghiul spaimei, văzând o siluetă neagră în apropierea ușii, între casă și stânci. O clipă mai târziu, mi-am dat seama că era James. Ne-am uitat unul la celălalt, prin sticla geamului. În loc să-i deschid ușa, m-am întors la masă, am luat lumânarea și m-am dus în hol să caut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
La un moment dat, James spuse: — Poți auzi marea? — |sta era citatul favorit din Shakespeare, al lui Keats. Am ascultat. Bătăile mării încetaseră, fiind urmate de un vaier șuierat, ritmic, care se reverbera când valurile mari, metodice, se cățărau pe stânci, le inundau, apoi se prăvăleau îndărăt. Probabil că vântul se întețise. — Da. După o altă pauză, întrebă: — Ai ceva de mâncare? — Tocană de proteine vegetale. — Foarte bine. M-am săturat de ouă. Am stat un timp, continuând să bem. James

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
se oprise și marea era liniștită. James se făcuse nevăzut. Am sărit în picioare și am început să-l strig, alergând afară, pe pajiște. Pe urmă am alergat la ușa din față, spre digul rutier. Lumina cenușiu-alburie, tăcută, îmi înfățișa stâncile, drumul, și pe James care tocmai se urca în mașină. Portiera mașinii se închise. L-am strigat și i-am făcut semn cu mâna. James m-a văzut, a coborât geamul, și-a fluturat și el mâna, dar pornise motorul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]