8,602 matches
-
sau să se plimbe cu fantezia pe unde poftește el, fără a fi împiedecat de nimeni. Același lucru se poate spune și despre un chirurg. Totul depinde de persoana lui. Când e bun, e bun cu adevărat. Nimeni nu-i tulbură liniștea și nu-i îndrumă bisturiul decât propria lui îndemânare. La fel și pictorii, compozitorii, mecanicii, țesătorii. Ei își mânuiesc uneltele în condiții similare, iar rezultatul final depinde numai și numai de măiestria și capacitatea lor de a le mânui
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
să mă surp, neștiutor, în mine însumi... să mă distram în toate cele ce mă alcătuiesc?!... Dar nu-mi pare rău de asta; după ce nu voi mai fi, de ce să-și mai amintească cineva de mine, ce rost are să le tulbur liniștea!.. Apoi, poate, voi mai trăi puțin în memoria celor rămași după mine și pe urmă voi dispare de tot!.. Acum, ochiul meu înghite lacom imagini... Sunetele de afară își vibrează înțelesuri în timpanele mele; mirosurile lumii îmi umplu nările
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
zbaterile din sufletul ei nu mai conteneau. Furtuna de afară se porni din nou, parcă, mai înverșunată, plesnind în geamuri și-n pereți. Dintr-o dată, un ăuit prelung și mârâitul lui Pârvu din coteț, - unde era închis noaptea, împotriva lupilor-, tulbură liniștea nopții, îl făcu pe Anton să tresară. Prin ceardac se auziră pași ușori, prelingându-se Anuca, fata pădurarului 49 pe sub geam. Baba Săftica, neclintită, n-o scăpa din ochi pe tânăra femeie. A auzit și ea ăuitul lupului, și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
chinuit de gânduri, nu-l prindea somnul. Razele lunii se strecurau prin ochiul de geam, jucând pe pereți cu crengile copacului din față... Ochii îi ardeau la adăpostul întunericului, ca jăraticul. Pe cealaltă laiță, bătrânul Toma nu îndrăznea să-i tulbure gândurile feciorului... îl pândea doar, cu coada ochiului... El îi zări fața chinuită... și, se amărî. Ar fi vrut să-i spună ceva, să-l încurajeze... dar nu putea; ar fi vrut, chiar, să plângă... să facă ceva care să
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
din cer și se stinge odatî cu el?! „Îi adivărat, Domnu ?!“, îl întreba ea, aproape plângând. Toți copiii din clasă, stăteau cu gura căscată și ascultau uimiți. Cărțile care i le dădea învățătorul acasă, îi stârneau fermecate neliniști... unele o tulburau, ca: „Miorița“, ori, dacă nu le înțelegea, devenea palidă de ciudă. Nimeni nu știa ce se petrece cu ea, în acele clipe. Anuca era un copil milos, dar mai ales bună la suflet... nu putea îndura să pricinuiască cuiva vreo
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ultimele umbre ale coșmarului lăsându-i numai o amintire îndepartată, vagă. Numai Suru și Nică aveau această putere fermecată de a face să uite pe moment atâtea amărăciuni din viața ei. Sultan sforăi încet pe nările-i mici, să nu tulbure gândurile. Toamna purta nori albi pe sus, pe un cer frumos și senin, parcă spălat cu lacrimi decurând.. La horă Era de Sf. Maria Mare... Arșița nu mai contenea... Cerul neclintit, rămânea senin și limpede ca lacrima. Soarele nu atinsese
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
fluid începuse a-mi străbate tot trupul, ca un curent electric, așa cum se petrece mai întotdeauna, când spaima intră-n om, din care pricină am luat-o la fugă pe drum în vale, cu graba unui hoț prins asupra faptului, tulburat fiind și nevoind a mai privi cumva în urmă. Cititorul cu pretenții înalte, adică cel care așteaptă din partea scriitorilor, în general, perfecțiunea, poate că acum este înșelat în așteptările sale, văzând cum acest scriitor, în particular, a cutezat a încălca
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
aprindere, doar abia după ce ele nu mai există. Lucrul acesta se întâmplă pretutindeni și nu se va schimba niciodată. Cel despre care voi face vorbire în continuare nu mai suflă aerul vieții alături de noi; povestea sa, însă, ni-l va tulbura și ni-l va înteți pe al nostru. Și, cu toate că simt sfială în suflet și tremur în condei, voi porni, totuși, spre a o spune, după puterea și talentul meu, deși știu prea bine că este greu din cale-afară acest
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
care se mai putea acum încrede pe deplin. Își spunea: „Sunt un individualist, dintotdeauna am fost așa. Niciodată nu le-am spus și nici n-am să le spun acelor profani ce anume îmi provoacă mie atâta zbucium și mă tulbură cu atâta putere, fiindcă nu m-ar putea înțelege nicicând, căci gândurile omului sunt făcute ca să conteze numai pentru cel care le posedă. Audiența este de prisos aici, fiindcă ea, uitâdu-se asupra sufletului tău, ca asupra unei răni deschise, te
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nu se poate mai clară: s-aleagă ori stima lumii și grozăvia din sufletul său, ori împlinirea lăuntrică și ocara lumii - nu știa. Alteori, dimpotrivă, își spunea că totul este doar o chestiune de atitudine, iar faptul că fetița îl tulbură până la 1 Dragostea este aceeași pentru toți (în limba latină). 58 Rareș Tiron disperare, nu are, în fond, nimic rău cu adevărat. Iar concluzia aceasta, ei bine, îl satisfăcu într-un final, căci la ea a și rămas. „La urma
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de floare primăvăratică ai fetei, în spatele cărora pendulau sentimente prea amestecate, cu neputință de deslușit. Într-o clipă, fata o luă repede la fugă și se făcu nevăzută - fără indicii, fără explicații. 60 Rareș Tiron Lungi răstimpuri de căință înflăcărată tulburară sufletul copilei de atunci. Regretul i se înfiripa tot mai adânc în inimă, regret ce lucra întru respingerea fermă a lui Silvestru, fiindcă, deși acesta o învăluise cu însuflețirea dragostei sale, luând-o în brațe și strângând-o la piept
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
se cuvine, într un jurnal personal. Oricum, toate sunt doar cuvinte pe care le scriu, însă sentimentele cum aș putea să le exprim? Nu știu, dar mă încumet să încerc. O vorbă înțeleaptă spune că nu-i bine nici să tulburi un cuib de viespi, nici să răscolești apa mlaștinii, nici să trezești din somn ursul care doarme. Ei bine, întocmai pe dos am făcut eu, când m-am înscris în acel barou de avocatură. Cel care fusese înaintea mea tocmai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
întotdeauna și de un suflet adevărat”, se auzeau voci din rândurile ei. - Ar trebui ca toți clevetitorii aceștia netrebnici să o lase pe mama să se odihnească în conștiința acelora pentru care chiar contează!, îi spuse Osvald într-o zi, tulburat de enervare, surorii sale. Osvald era adânc afectat de moartea mamei sale - nimic de zis -, dar parcă tot mai tare îi adusese atingere oprobriul public, la care fusese invariabil supus. Acum, mai rămăseseră doar el împreună cu sora sa. Iar ambii
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
printre ceilalți deseori, nu prea ai nevoie de mai mult de câteva degete de la o singură mână, pentru a-ți putea număra adevărații prieteni. Mai mult chiar, la unii, această mână se întâmplă să rămână în întregime închisă... Prea era tulburat, încât simțea nevoia ascuțită, nu de puține ori, de a vorbi deschis cu sine însuși. Își spunea: „Simt cum mi se vlăguiește vertiginos credința-n zei și-n oameni, văd cum dispar pentru totdeauna persoanele de însemnătate din viața mea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
mai gândea la munca proprie. Motivul tuturor acestora? Angajata de la ghișeul 4 murise. Nefericita întâmplare se petrecuse în sfârșitul de săptămână, ce tocmai trecuse atunci, iar Adriana se pare că aflase știrea ultima. Este de înțeles, vestea aceasta teribilă o tulburase adânc și o mâhnise până peste marginile mâhnirii, răpindu-i tot cheful de muncă, cu care venise, în acea dimineață, la slujbă. Toată ziua, 128 Rareș Tiron ea nu-și putu vedea deloc de treabă, ci fu abătută și distrasă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
180 Rareș Tiron să se ferească cu succes. De regulă, în astfel de momente, furia Victoriei se învolbura și mai mult, tot sângele i se urca repede la cap, se aprindea la față și începea să tremure de nervi. Se tulbura foarte tare. Aproape că zvâcnea ficatul în ea. Devenea de-a dreptul incapabilă să mai răspundă de faptele ei. Iar astfel de accese de isterie erau foarte dese la dânsa, din păcate. Ea dintotdeauna îi reproșase lui Șerban că numai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
mai mult cu personajul care îmi intrase de curând, sub piele. “Îl simțeam pe Mihai de Giulești tot mai aproape, ca înainte de masacru când își proptise bărbia în guler ca pasul calului să nu-i clatine capul și să-i tulbure tihna meditației grave în care era adâncit și când privirile sale nu căutau în jur, când părea pierdut și rupt de plăcerea bărbătească a vânătorii, când tăcerea împunsă de sunetele prelungi de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei, îi era prielnică
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Thomas Mann (Conferințe ed. Grasset, 1973, în Steaua 7/1978): “-Nu întrebați niciodată: cine e? (în personaj, în imagine). Voi continua să zugrăvesc oameni cumsecade, care au însușiri ca toți oamenii și nu reprezintă pe nimeni în afară de mine însumi... Nu tulburați libertatea artistului cu bârfe și insulte. Ea singură îi permite să construiască opera pe care o iubiți și fără de care n-ar fi decât un valet inutil”. După 20 de ani de la primul articol, iată ceva despre Lubeck: “Când spunem
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
sau legende, nimeni nu pomenise de o asemenea stea care se întorcea urmând un drum identic noapte de noapte, și căreia i se alăturară în anii următori multe altele, până ajunseră să formeze o adevărată haită gonind, ce venea să tulbure ancestrala pace a cerurilor. Ce semnificație aveau, n-a putut să afle niciodată. Nici el, nici bătrânul Suilem, tatăl a aproape tuturor sclavilor săi, foarte bătrân - bunicul lui îl cumpărase în Senegal pe când era deja om în toată firea: — Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
colțuri sau de lângă poarta prin care se putea întrevedea deșertul fără sfârșit. — Hei! mai strigă o dată. Ce se întâmplă? Ce se întâmplă? Tăcerea. Blestemata tăcere, nici măcar o suflare de aer care să aducă un îndepărtat zgomot de viață sau să tulbure nemișcarea unui loc ce părea împietrit, strivit și distrus de soarele care începea să încălzească cu putere. Coborî din două salturi cele patru trepte și se îndreptă spre puț, strigând în direcția birourilor, a sălii de mese și a dormitoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o insultă drăgăstoasă. — Ce dracu’ s-a-ntâmplat? — Uită-te și spune-mi ce poate fi chestia aia... îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lui se perindau o dată și încă o dată, obsesiv, chipurile fiilor săi, vocea Lailei sau imagini repetate la infinit din viața lui în tabără, când totul era singurătate și tihnă la poalele marilor dune și anii treceau fără ca vreun om să tulbure liniștea unei vieți monotone și simple. Zorii reci când Laila se ghemuia în brațele lui, căutând căldura trupului său; lungile dimineți cu lumină strălucitoare și neliniștea așteptării în căutarea vânatului; amiezile apăsătoare, cu arșiță sufocantă și dulce toropeală; amurgurile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
prisosea întotdeauna unui tuareg. De cum sună telefonul știu cine este, căci aceea era o linie directă pe care o folosea doar președintele. — Da, domnule. -Ali, generalul Al Humaid - glasul se străduia să fie calm, dar se vedea clar că era tulburat. M-a sunat chiar acum ca să mă roage „respectuos“ să convoc alegeri în cel mai scurt timp, pentru a evita vărsarea de sânge. — Al Humaid! — Ali Madani își dădu seama că și vocea sa se tulbură și că, asemenea celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vedea clar că era tulburat. M-a sunat chiar acum ca să mă roage „respectuos“ să convoc alegeri în cel mai scurt timp, pentru a evita vărsarea de sânge. — Al Humaid! — Ali Madani își dădu seama că și vocea sa se tulbură și că, asemenea celuilalt, încerca, fără succes, să afișeze un calm pe care nu-l simțea. — Dar Al Humaid vă datorează totul... Era un comandant obscur, care niciodată... — Știu, Ali, știu - îl întrerupse glasul nerăbdător. Dar acum este aici, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să credem că suntem... la Bruxelles. În dulcele stil... artistic, după expoziție a urmat un cocteil. Știi cum e: uneori aceasta este cea mai importantă parte a manifestării, pentru că aici sunt moșite viitoarele reuniuni și expoziții, se limpezesc sau se tulbură apele în varii discuții cu minunații critici de artă sau se face intrarea pe diferite piețe de desfacere. Mi s-a întâmplat aici ceva de poveste și, din nefericire, unii au antrenat și numele tău în istoria asta. La cocteil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]