8,101 matches
-
dimineață cu istoria mărturisindu-i că n-am vrea nicicând/ să fim în altă parte, decât aici, la Dunăre/ și la Carpați..." Sau iată un imn de mare ținută lirică închinat patriei: "Tu patria mea,/ ce mai adâncă ești decât adâncul/ Și mai frumoasă decât frumusețea zilei/ copiii din grădina ta să se iubească/ de dragul lor, al soarelui și-al lumii" (Ion Iuga). Istoria reprezintă forța creației care dă certitudini. Nicicând poate nu s-a scris cu atâta pasiune poezii de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
era pământul". Interpretarea cuvintelor lui Ioan Evanghelistul este susținută de ideea că Dumnezeu trona peste pustiu. Odată inițiat, contaminat de arderile secrete, nu mai există drum înapoi, procesul este ireversibil: Voi fi de bună seamă devorat/ voi fi sorbit de-adâncurile aceste/ În care toți pieiră până-acum/ Ademeniți de lirica poveste. Nu trebuia să plec să vin/ Să mă opresc într-una cu mirare/ Acum e prea târziu, floarea-nflori/ și iat-o crește fără încetare" ("Floarea neagră"). Poetul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pustie-i zarea fără EL/ Poetul început de Fire/ Pe marginea prăpastiei lăsat". ("Între Pustie și nemărginire"). Poetului îi stau în față lumina necreată, necuprinsul, nemărginirea, fulgerele care îl făuresc, pentru că "fără capăt este începutul": "Mă clatină un frasin din adânc/ și ard în mine cerurile toate" pentru că simțim încercarea de-a face ceva, "ceva" mai aproape de viața omului decât de limbajul lui. Poetul pune accent pe luciditate, pe funcția de cunoaștere a poeziei, atât cât ea poate exprima metaforic lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sămânța și iarba sunt mirabile ca sâmburele de ghindă eminescian menit să nască o pădure. Poetul vede în iarbă permanența vieții, dar și o luptă a contrariilor, luptă care face posibil progresul: Vine iarba, înspăimântă orașele/ nemăsurat le încearcă din adânc/ simt forfotind, măsurând, năvălind,/ grăunțele, sâmburii, spicele, pășunile pe care s-au întemeiat". Poetul este extaziat în fața puterii ei miraculoase, aude semințele țipând în somn și cum alunecă firele cotropitoare de iarbă; năvălește pe calea ferată, răstoarnă pietrișul terasamentelor, aude
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dura numele peste veacuri (Enchidu). Sau, urmând același procedeu, poetul devine un personaj într-o fascinantă trecere de la concret la abstract și de la abstract la concret; de la o lărgire progresivă a spațiului de cunoaștere, la îngustarea lui, pentru coborârea în adâncuri; așa se explică reluarea familiarei reprezentări a lui Vișnu, exploatându-i în sens uman și valențele simbolice 1. " Când eram tânăr, mă comparam cu un zeu indic,/ zeu cu foarte multe brațe, foarte multe picioare/ îmi place să spun că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Fântâna cu chipuri este și ea un argument în modalitatea de receptare și prelucrare a folclorului, apa fântânii fiind "tinerețea fără bătrânețe și viață fără de moarte", apa vie: Lanțul palid al fântânii se coboară,/ Lanțul roșu al fântânii scrise în adânc/ peste tot atât albastru curge-n seară,/ Că îmi vine să m-așez lângă fântâna și să plâng." Este un loc al reculegerii și al meditației asupra continuității vieții. Rara fericire de primăvară" reia ideea curgerii prin ani, pregnantă în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trecut. Toate acestea asociază chinul cu pedeapsa morală pentru faptele comise. Chinul este răspunderea și pedeapsa morală combinate, destul de greu de separat una de alta. Frământare, efort, eliberare - chinul este tortura fizică și morală care urmărește individul, fiind sădit În adâncul conștiinței sale morale, amintindu-i permanent de vinovăția sa. Chinul este Închiderea persoanei În Închisoarea propriei sale conștiințe, ca o permanentă asociere a acesteia cu vinovăția comisă. Este complexul lui Cain. De aici derivă toate formele de chin ale persoanei
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reciprocitate dintre un Eu și un Tu. Termenul de intimitate, de origine latină (inimusă, desemnează ceea ce se află Îndeaproape, prietenie (Unus ex meis, M.T. Ciceroă. Littré Îi dă următoarea definiție: „Cel care este interior și esențial”, sau „Ceea ce este În adâncul sufletului. Sentimentul intim al conștiinței sau, pur și simplu, simțul intern”, În fine, „nevoia unirii intime”. Intimitatea este relația de interioritate reciprocă care se stabilește Între persoane. Prin aceasta ea depășește, adâncește și completează Întâlnirea. Întâlnirea este o relație strict
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
-ntâiul rând, Ca pana să nu fugă, slove goale așternând. Ideea e, ce-nfăptuiește și creează totul? Ar trebui să scriu: La Început a fost Puterea. Dar iată că scriind sunt Îndemnat Să nu fac nici aici popasul. Din ce adâncuri vine șoapta? M-ajută duhul și-mi dă sfat. La Început voi pune Fapta. Analiza lui Faust este extrem de nuanțată. Ea este expresia unor etape În procesul de afirmare al forțelor interioare care merg de la cuvânt la faptă. Pentru Faust
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
caracterizează printr-o sinteză a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este omul faustic, spiritul neliniștit care se Întreabă mereu, pentru că aspiră continuu. Dacă omul prometeic este revoltat, omul faustic este stăpânit de neliniște, de grijă, care vine, de data aceasta, din adâncul conștiinței sale. Omul prometeic luptă pentru a schimba lumea. Omul faustic luptă cu sine și cu propria sa viață. Primul a impus lumii legile sale, cel de-al doilea Încearcă să devină propriul său stăpân. Viața ne apare ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
facă lungi plimbări, în interiorul și la marginea orașelor, plopii sînt „semnele” cele mai des întîlnite, producătoare de comparații și metafore care-i evocă grandoarea („Străjuiește n zare plopul/ Ca un mîndru voievod” - G. Tutoveanu, sau: „Plopii mișcă turnuri albe/ în adîncul clar de lună” - Constantin Mironescu), elasticitatea („Se-ndoaie coapsa plopului pe culme” - Octavian Goga), vibrația („Poleitu-și-au bănuții/ Sunătorii plopi din poartă” - G. Șt. Cazacu Delarast)10). Plopii (la Arghezi) sînt arbori evocatori de amintiri: „Pustiul mă învălui,/ Cînd subt un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mai înalte tradiții. Ceea ce este deosebit de frumos... este timbrul stilului și aș merge atât de departe încât să spun al vocii. Vocea este joasă și adâncă și are o modulație moale: este delicată și stridentă în același timp, coborând până în adâncul conștiinței și stârnind sentimente în noi pe care unii mari scriitori le-au trezit până la sfârșit făcându-se auzită în mijlocul zarvei literaturii contemporane"33. petrece mulți ani perfecționând tehnica sa de prezentare a acelei voci. A fost poate mai ușor
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
unul, numai pentru a da la iveală o altă foaie; în miez se ascundeau esențe de obicei ignorate de istoricul care cere dovada. În ultimă instanță, adevărurile melancoliei erau acte de credință. A fost convinsă că el a fost în adâncul inimii un grec al cărui mare geniu consta în aplicarea principiilor filosofice grecești la guvernare și în programele civice. Încetase războaiele cu parții și adusese la îndeplinire Pax romana; unificase un imperiu întinzându-se de la Atlantic la stepele rusești. Aici
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
vedere marginale Alexis, Povestirile orientale și prima culegere de eseuri pare a veni atât dintr-o intenție de pătrundere în nuanțe, cât și din dorința de a reține esențialul scriiturii, adică ceea ce nu se schimbă, ori care se mișcă în adâncuri, cu un ritm greu de observat la suprafață. În acest fel, cititorul este condus în zona caracteristicului, tocmai fiindcă și aici, în ceea ce nu atinge intensitatea marilor construcții, se pot observa tehnici și semnificații fundamentale. Tălmăcirile acestea în limba noastră
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Claparède face deosebirea între conflict al „mijloacelor” și conflict al „scopurilor”. „Primul - arată V. Pavelcu - creează probleme de natură intelectuală și rezolvarea lor dovedește gradul și nivelul de capacitate intelectuală, în timp ce al doilea, ne duce spre opțiunea scopurilor, angajând astfel adâncurile personalității, voința, caracterul și afectivitatea persoanei. Chiar dacă aceste două forme nu se pot manifesta izolat, iar mijloacele, într-un anumit context, devin scopuri, iar scopurile - mijloace, distincția merită să fie reținută”. (op. cit., p. 53). O clasificare interesantă a conflictelor găsim
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care era acuzat, dar de care conștiința lui nu era străină, deoarece în străfundul sufletului său își detestă tatăl, iar într-o anumită împrejurare spusese chiar: „De ce să trăiască un astfel de om?”. Gândind astfel, el a făcut paricidul în adâncul sufletului său. Simțindu-se apoi culpabil în forul său interior, el va lua asupra lui însuși întreaga responsabilitate a crimei și va accepta pedeapsa aspră a legii, sperând ca prin acest fapt să obțină o ispășire a vinei sale interioare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
thanatice desprinse din mythosul pre(-) sau paleocreștin: "Vino, prietene, să plutim pe apele adânci,/ să părăsim această lume/ și Urukul-cel-Împrejmuit de ziduri înalte,/ unde femei galeșe cu pletele negre te-așteaptă!/ În marea cea neagră/ și-a făcut cuib în adâncuri/ buruiana sălbatică ce-ți dă nemurirea" etc. Obsesia lirică majoră este însă geneza, și în special geneza Ființei multidimensionale, provenită, ca ființa dintâi, din apele unui "Sine-inițial" peste care se mișca Duhul și având "scopul mărturisit (...) de a umple până la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sărbătoare, cel menit celebrării perpetue, într-o limbă ce vorbește de la sine despre atât despre substanța sa profundă, cât și despre temeiul său, Întemeierea: "Cum în afară,-abisul de abise/ galactice nu poate fi ajuns,/ și-abisele-n lăuntrul meu închise/ n-adâncul celular nu-s de străpuns,// dar hăul de-aștri celui intim i se/ scrie-n afund și-i este cod ascuns/ lucrării de viață-n el promise,/ și-s astfel de realu-ntreg pătruns ,// așa, orice suflare-a mea și gând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
exclusiv ascensional, manifestat chiar și acolo unde teritoriul de meditație poetică pare a fi unul de semn opus (ca dovadă, aproape în fiecare text din volumul de debut există structuri axate pe semantica solarității, a luminii, a idealului: "Sorii din adâncuri",, "aurori boreale", "jocul/ vinovat al luminilor din întuneric", "fântâni crepusculare" "ochiul soarelui alb simptomatic", "zori adorați de mine-n intermundii" etc.). Într-un studiu remarcabil, intitulat Un demonic, Gh. Grigurcu observa că Dan Laurențiu "gesticulează pseudopatetic, cu o monotonie a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
invocat în repetate rânduri în Vechiul și în Noul Testament nu mai apare ca un simbol al slavei divine, ci al perfecțiunii creatorului uman: "un cântec înalt de fecioare/ leagănă tronul de aur/ acolo trebuie să te odihnești/ meditând la perfecțiune" (Adâncul mării). Un exemplu încă și mai elocvent este oferit de îngerii ce populează întregul univers liric al lui Dan Laurențiu. Foarte rar (îngerul alb este un asemenea exemplu) ei pot fi interpretați ca "simboluri ale proximității divine și mediul privilegiat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cerești", inaccesibile muritorului de rând. În mod special, Cartea celor optzeci și opt de taine conține o serie bine definită de metafore-simbol ale aceleiași explorări în fața absconsă a lumii; intrigat de misterul ocultat "sub trepte-n desăvârșire, sub trepte/ în adâncuri ca-n oglinzi siderale,/ în recile oglinzi/ ca în tomnatice focuri sub zare" (Taina a douăsprezecea sau despre trudita zidire), protagonistul scenariilor mistice luându-și, cel mai adesea, identitatea Grădinarului se învăluie în cutele mantiei înroșite sau în hlamida albă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
medic!) numește "etiopatogenia singurătății și desăvârșire". Acest gen nou de artă poetică este inaugurat de promițătorul poem Nu-mi amintesc, inclus în ciclul În simetrie cu Orion, din Acuarele vulnerabile: "Spre seară, oaspeți întârziați,/ druizii./ În tunicile lor, albastrul din adâncuri/ aducea frigul./ Centurile mai fulgurau./ Călătoriseră./ Mi-au cerut ultimul manuscris:/ "Etiopatogenia singurătății și desăvârșirea",/ exemplar unic// L-am dăruit// Am vrut să-mi rescriu manuscrisul/ dar nu-mi amintesc/ dacă l-am scris vreodată". I se vor adăuga o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
demoni. Oricât ar părea însă de puțin probabil, demonii artistici ai lui Traian Mocanu sunt exact sursa epifaniilor necesare. Spre finalul celui de-al doilea volum de Mocanorfoze, revelația îmbracă certitudinea finalității religioase a artei: "Întruparea Hristosului/ este de fapt adâncul/ copleșitor al unei lumi/ pline de taine, Atelierul". Referințe critice (selectiv): Lucian Vasiliu, în "Poezia", nr. 4, 1998; Valentin Ciucă, în "Convorbiri literare", nr. 8, august 2000; Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc, în Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar 1945-2008
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în termenii poetului, "puterea de a divina", Împlinirea tainei. Dar despre "divinele secrete care'mi dau de știre:/ eu sunt,/ suntem/ isvorul și oceanul/ adâncurile-unui mare vid/ pe care îl străbat hoinar...", cu siguranță că cel care aude Lumina din adâncul clopotului va mai da mărturie și în viitor. Referințe critice (selectiv): Laurențiu Ulici, în "România literară", nr. 27, 5 iulie 1979; Nicolae Ciobanu, în "Luceafărul", nr. 27, 7 iulie 1979; Ion Alex Angheluș, în "Tribuna", nr. 19, 13 mai 1982
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se arată convins de faptul că în fond orgoliosul creator se oglindește în toate sau oglindește toate într-un sine devenit, prin urmare, echivalent cu universul întreg. Imagine veche în literatură, exprimată însă într-o manieră specifică: "Toate sălășluiesc în adâncul/ sufletului nostru// cel ce prieten sieși nu poate să fie/ în zadar caută prietenia// cel fără Dumnezeu/ în zadar îl caută aiurea// lumea e paradisul./ de infernul din mine ochii mei fumegă". Inclusiv în alteritate, acest purtător al infernului indiscutabil
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]