10,318 matches
-
nou în căutare, din nou frântă de oboseală... Credeți-mă, în acele perioade eram realmente epuizată; mă tot amăgeam cu autoerotismul, dar chiar și cel asistat de tehnică de ultimă generație rămânea doar un paliativ, iar greul îl trăgeam când adormeam. Alternam coșmarurile sinistre (se făcea că m-am retras la mănăstire) cu visuri incredibil de sălbatice, care conțineau invariabil un episod cu mine ostatică într-o închisoare de maximă securitate, la cheremul pușcăriașilor dezlănțuiți... Când mă trezeam, eram udă toată
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
singurul bărbat din viața mea (în afară de numărul unu când era supărat sau, mai rău, bolnav, de numărul șapte, de numărul opt în perioada când își dădea masteratul și de soțul meu) care m-a jignit profund și în mod repetat adormind lângă mine fără măcar să mă atingă. Numărul șase, best lover money can buy, geniul oral cu povești culinare pline de har, omul care mi-a revoluționat percepția asupra gospodăriei și a condiției femeii la începutul mileniului trei. Statutul social îl
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
că, abia când e ignorat de ceilalți, se simte fericit. Dar continuă: „De când admit că pot foarte bine să nu exist pentru nimeni, mă simt ușurat dar nu împlinit Ă ceea ce dovedește că omul vechi e departe de a fi adormit” (III, 48). Pe de altă parte, absența celorlalți e calea întâlnirii cu Dumnezeu. Lipsa de glorie și intrarea în anonimat echivalează cu prezența lui Dumnezeu. Spune Cioran: „A fi necunoscut de oameni înseamnă să nu ai obligații față de ei, să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
umilesc oamenii etc. etc., ei bine, atunci eram mai nefericit decât acum. De când admit că pot foarte bine să nu exist pentru nimeni, mă simt ușurat dar nu împlinit Ă ceea ce dovedește că omul vechi e departe de a fi adormit” (III, 48). Omul vechi?! Omul vechi îl ascunde parcă pe adevăratul Cioran, retractat, anulat, ucis, pentru că, la rândul lui, el nu făcea decât să-și arate limitele. Din lașitate? Din neputință? Exilat din sine însuși, Cioran își caută în continuare
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mă simt mult mai bine așa. Crede-mă. Vera: (înțelegînd foarte bine) Te cred, Mina, te cred. Adevărul e că și eu mă las furată de cîte o lene... Și nu-i rău deloc. Apoi iar mă burzuluiesc... și iarăși adorm. (parodiind o reclamă) Somnul reface toate forțele omului. Deci să dormim! Să dormim! Mina: (contribuind la refacerea unui tonus convenabil) Dar nu acum... nu acum, că vin cum ai spus tu iubiții și primul lucru pe care or să vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
aparențe? Vecin 2: Nu știu. Vecin 1: Păi ia să știi. De ce crezi că dorm? Da' dacă nu dorm și gîndesc? Nu întotdeauna cînd un om e adormit înseamnă că și doarme. La fel, cînd doarme nu înseamnă că e adormit. Pricepi? Vecin 2: Nu prea... Vecin 3: Haideți fraților, păi ce facem? Jucăm poker sau facem comunicări științifice? Vecin 2: Deci zici că ai cerut o mie, da? Vecin 3: Deocamdată... Vecin 2: Umbli cu intimidări! Bun, atunci și mie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dar cu filosoful ce să faci dacă-l cîștigi? Mai bine să-l pierzi chiar dacă ai carte... Vecin 3: Mie mi-e somn, sincer vă spun. Vecin 1: Păi dacă bagi în tine fără măsură! În ultimul timp ai mai adormit odată! Și nu știu dacă faci bine! Vecin 3: Îmi pare rău. O să fiu mai atent. Vecin 1: E, și-acum să vedem ce urmează în program. Nu de altceva, da' să nu ne prindă plictiseala. Mihai: (după manevrele de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Hai că mi-e foame. Ea 2: Mănîncă tu, că pentru tine am gătit. El 1: Deja parcă mi-a trecut. Să vedem, deci, dacă somnul nu-i o idee mai bună. Ea 2: Dacă cumva se întîmplă să nu adormi în primele trei minte, încearcă să te gîndești la ce ți-am spus. La toate cîte ți-am spus. N-am glumit deloc. (pleacă) El 1: (mai întîi se uită încă o dată pe scrisori, apoi le mototolește și le aruncă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fantasmele spaime, acolo unde rațiunea nu are bilet de liberă circulație. Din această perspectivă, între regulamentul de bloc și recent reprezentata piesă, "Gheorghe Popescu", există unele semnificative tangențe. E vorba tot despre un sondaj în conștiință, în conștiința bolnavă și adormită în umbra compromisurilor și a scuzelor liniștitoare. Dramaturgul vrea să răscolească somnul vinovat, să scoată la suprafață mizeriile morale pitite în substanța lui, totul cu un clar scop cathartic. Structura piesei e un duet dramatic, cu momente lejere de plăcute
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
au săturat și ei de toate tîmpeniile lui Ceaușescu" Sursa dublă: (după o pauză) Da... și? Trimisul lui Dumnezeu: Lăsați-l în pace pe cel ce mărturisește! Sursa dublă: Și dacă ce ne spune el nouă e o povestioară de adormit copiii? Trimisul lui Dumnezeu: E cu mîna pe Biblie. Sursa dublă: Oh, Doamne, cîți nu pun mîna pe Biblie și mint fără nici o rușine... Obiectiv nr.:... M-a întrebat dacă recunosc cele scrise în informare...; n-am recunoscut... Am dat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mersul meu, / Și peste viersul meu; / Cum îi soarele luminos și frumos / Așa să fiu și eu."69 În descântecele "de ursită", focul este "un slujitor" care ascultă de porunca stăpânei descântătoare: "Foc, focușor, eu m-oi culca ș-oi adormi, tu sî nu ti culci și să nu dormi; să ti faci laur, balaur, cu solzii di aur (...), sî ti duci la ursita lui..."70. Pe de altă parte, în descântecele "de deochi", focul cosmic, soarele, și "stăpâna apelor", luna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fiind transpus imaginar în plan cosmic: Tot mă mustră cucuțul, / De ce n-am glas ca dânsul, / Dar cum să am glas de cuc, / Că tot plâng până mă culc, / Și cum să am glas de om, / Că tot plâng până ce-adorm. De-aș putea cânta ca cucul, / Nu m-aș zăbovi cu lucrul, / Ci-aș zbura din cracă-n cracă, / Să văd lumea cât e largă / Și pe mândra mea cea dragă, / Cucul netezându-și penele / Ca mândra sprâncenele."303 În satul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fie; / Că nu-i șfară / Ca străinătatea-n țară. / Și tot mă întreabă cucul, / De ce nu am glas ca dânsul. Cum să am glas de cuc, / Dacă plâng până mă culc? / Cum să am glas de om, / Dacă plâng până adorm?"310 Simbolistica antinomică a cucului, ca încarnare a binelui și a răului, este prezentată într-un "bocet de zori" în care suferința despărțirii este ilustrată de ipostazele antinomice ale cântatului: "...C-astă vară ce-a trecut, / Rău m-a mai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
furtul cizmelor prin faptul că, atunci când a fost prins, era desculț. Și pentru a fi sigur ca nu-i vor fi luate cizmele, în acea noapte cu o bucată de blacheu și-a tăiat carâmbul cizmelor și abia apoi a adormit liniștit. Iar în legătură cu lipsa de cultura supraveghetorilor, Marcel Petrișor își amintește că, atunci când deținuții cereau voie la WC, și cum erau mulți, supraveghetorii le strigau deținuților: Mai obține-te, bă ! Aceeași lipsă de cultură se observa și în cazul
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
a crimei: "veți cădea în genunchi/ surâzând suav și gândindu-vă la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea trecere" a lui L. Blaga. Omul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în drum, ne cutremură somnul și visele, este roaba din naștere, lepădată de Domnul, ne încercuie vârstă cu vârstă. Visul se combină cu aspirația la autodepășire, de aceea visul la M. Ciobanu înseamnă efort, așteptare, pândă și ardere: "auzul mi-adoarme,/ tremură stins la pământ dacă-n visul ce vine/ aflu cum trece deasupra uneltelor mele/ aburul aspru sub aripi și ros de rugină." Poezia lui Mircea Ciobanu este cea a universului uman, de o mare concentrare a emoției existențiale la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
melancolic, atunci când își evocă copilăria și când își anunță plecarea definitivă: "Și iarăși prin biserici de frunze și de aur,/ la păduricea de roșcovi a copilăriei..." sau "Copilule care ai fost,/ ai mai rămas pe undeva?/ În care ierbi a adormit/ pierdută umbra ta." Privirea caută umbra flăcărilor, imponderabilul, întruchipările pure. El este blândul și palidul mire care alege drumul cel mai scurt spre țărmul cunoscut: " voi fi cam ciudat, tu să nu plângi atunci/ toate se schimbă, iată și anii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-l dadaist: " e în toate-o bicicletă/ în toate-un cavaler/ cavalerul nu regretă/ bicicletele din cer". Devine și eminescian, în formulă soresciană, și îl mimează pe Creangă la modul sentimental: "vei fi nebun după o cupă/ în parc a adormit un sân/ va sparge vinul de ocară, o adunare de destin" sau "Nu știu alții cum sunt/ dar eu când mă gândesc la ploaie, la vânt/ îmi dau lacrimile prin genunchi și prin coate/ de-atâta sensibilitate". "Indulgențele" (1969) se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu sabia labele/ fratele meu, Abele" Mutul Zugrafu desenează mari bătălii într-o suită de tablouri: Podul Înalt, Șălimbăr, Sarmisegetuza și Oituz, și portretele lui Ștefan, al lui Harmăn, al lui Purice și al altor viteji, cu faptele lor eroice "adormite în urice". Astfel, tot ce a fost măreț și nobil a avut rezonanțe în timp, sub forma unor experiențe într-o tradiție de umanitate și umanism. Împreună cu "Cavalerul trac", "Zoosophia" împinge istoria și vechimea poporului român în timpuri imemoriale, lăsându
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetul inserează formule de colind popular: "Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Trei crai de la răsărit/ Spre stea au călătorit/ Cloșca vine cu aurul/ Crișan poate s-aducă arme,/ Horea stă de vorbă cu balaurul/ și poate să-l adoarmă". Păcatul nașterii a cerut ca mănăstirea să fie făcută prin sacrificiu. Cartea cu zodii, cântecele de stea, istoria, alimentează ideea la care vrea să ajungă poetul, aceea că arta cere sacrificiu, armonie, echilibru, perseverență pentru a depăși timpul. Deodată pietrele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al versurilor de până acum", în care de fapt își exprimă părerea de rău că nu și-a sensibilizat îndeajuns ideile. De fapt, se întoarce la o poezie plină de farmec, halucinantă și feerică: "Și din treaz devine netreaz/ și adorm în somn, într-una,/ ca fântâna, sub găleată/ sfărâmând în sine luna." În ciclul "Împotriva mării", încercarea de-a crea cosmogonii este seacă și plată, fără respirație, împletind elementele primordiale cu formele geometrice, expresii ale libertății sau ale închistării gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de cai,/ îmi fac de haide", "doamnă verde camforă", "meșter parfumar";,"lumina este auzită pe la colțuri", "moartea este tandră" pentru că este similară somnului, "timpul stă lungit pe timp", sprânceana este "verde și foșnită", "melodia ospăta în tine"" și mi-a adormit în verde", "cifra mea cea mai muiere", "N-ai să iarnă, primăvară", "N-ai să doamnă, domnișoară", "și incest ai fost prea cast". Și femeia devine: subțire, prună, paltină, icoană și datină, măduvă de văduvă, inimă de viperă, lumină" și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reprezintă efortul căutărilor de a impune o nouă formulă. Astfel, discursul devine din când în când stare lirică: "Nu-mi aduc aminte de ei, nu-i știu,/ toți unul într-altul suntem acum,/ și numai eu sunt eu./ Să nu adorm. Să nu adormi.../ Cine știe în ce putem să ne trezim,/ Cine știe în cine...". ("Cosmogonia sau cântec de leagăn"). Alteori este sec, schematic "teză, antiteză, sinteză", cum ar spune M. Nițescu. Deși s-a vorbit despre lipsa de emoție
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de a impune o nouă formulă. Astfel, discursul devine din când în când stare lirică: "Nu-mi aduc aminte de ei, nu-i știu,/ toți unul într-altul suntem acum,/ și numai eu sunt eu./ Să nu adorm. Să nu adormi.../ Cine știe în ce putem să ne trezim,/ Cine știe în cine...". ("Cosmogonia sau cântec de leagăn"). Alteori este sec, schematic "teză, antiteză, sinteză", cum ar spune M. Nițescu. Deși s-a vorbit despre lipsa de emoție și de patos
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
omenesc -teatrale". Scenariul era construit având la bază textul lui Cehov Cântecul Lebedei cu intervenții din piesele lui Shakespeare. Povestea e simplă și anume: un actor în vârstă care și-a petrecut toată viața în teatru, după seara unei premiere adoarme în cabină din cauza euforiei alcoolice a succesului avut... și se trezește singur noaptea în teatrul închis. Ajuns pe scenă realizează că este singur, dar din spațiul misterios al teatrului își face apariția batrânul sufleor care este locatarul teatrului. Deci simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]