12,606 matches
-
nimeni nu observă că lipsesc. Sînt atîția pensionari în oraș și toți seamănă unul cu altul. Mai ales vara, cînd i-așa de cald. Prin cartier Din cînd în cînd, seara, dactăr Nicu trece pe deasupra blocurilor în BMW-ul lui alb, decapotabil. Pensionarii îi fac cu mîna, copiii țipă "Mami, mami, uite doctoru'!", noi ridicăm halbele sau sticlele de bere și strigăm: "Noroc, doctore, la mai mare!" Îmbrăcat în roz, culoarea tinereții eterne, dactăr Nicu zîmbește în stînga și-n dreapta
Poeme în proză by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/8706_a_10031]
-
au adunat cele mai mari bogății ale lumii, iar tennica moderna ne-a creat sentimentul de uluire. În final, ne-am adunat și noi gândurile, am făcut ordine În sentimente și am plecat acasă, În Toronto, unde ne-a Întâmpinat albul zăpezii prin care Întrezăream inocența copilăriei. Poate din cauză că m-am născut În toiul iernii, oricât de frumos ar fi În Florida sau În alte locuri pământene, nu mi-ar place să lipsească iarna cu puritatea zăpezii din peisajul vieții mele
Iarna îm Florida. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Elena Buică () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1526]
-
copite de țap, alții nările și bărbia tăiete în două ca la zăvozi, și toți aveau cozi și ochii scurși, de li se vedeau creierii prin orbitele deșarte". Suita de metamorfoze diabolice ale fantomelor continuă cu apariția unei femei în alb, cu părul lung și despletit, care îl invită pe eroul stors de voință să-și continue drumul către curtea lui Neagu alături de ea, în condițiile fixate de aceasta. Spre marea sa surpriză, boierul realizează, la început, că picioarele sale aproape
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în text) o dată le cuprindeam". Într-un cadru cu hipotexte detectabile în viziunile ascensional-paradiziace ale lui Dante, companioana de drum a eroului devine Elena cea timpuriu pierdută, "sufletul lumii, stăpâna veciniciei". În muzica astrelor, intonată, straniu, chiar de femeia în alb, eroul își uită promisiunea inițială, aceea de a n-o atinge, și, întocmai precum Orfeu, nerăbdător să atingă trupul moartei Euridice, o sărută. Cum însă nu există nici un Hermes care să-i întoarcă umbra în Hades, necunoscuta se face nevăzută
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
alegorice a unor teze extraliterare" (1995-2003: I, 262). * * * A doua proză de teroare semnificativă a lui Beneș se numește (titlul are, din nou, izul unui conte) Cetatea cu steaguri albe. Cromatica sugerată de epitetul prezent în titlu este înșelătoare: aici, albul implică distrugere, având valențe negative, la fel ca în pelicula lui Serghei Eisenstein, Alexandr Nevski (1938), unde cavalerii teutoni, imagini ale răului și ale morții, poartă veșminte deschise la culoare, rușii, icoanele purității, find îmbrăcați în negru. Nuvela se deschide
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de fiare nocturne se abătuseră în crâncen asalt asupra porții închise". Descrierea acestora pendulează între tonuri luminoase și obscure, creionând un subtil desen în alb-negru: "Erau enormi, și licărul ochilor li se aprindea și se stingea ca licuricii; smalțul cel alb al pământului le ședea de minune, îi prindea ca propriile lor blăni". Câinii sunt obiectivarea terorii protagonistei: "fiorul fricei, care i se prelinse lung și cutremurător de-a lungul șirei, semăna atât de bine cu fiorul frigului, că amândouă se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Mirosul de violete se răspândise acum în toată odaia". Scena erotică subsecventă, de voyeurism consumat în penumbră, nu este lipsită de concupiscență otrăvită: Christina "[s]e ridică în picioare și-și desprinse gulerul de mătase. Gâtul îi apăru strălucitor de alb, catifelat, fraged. Bustul ei se contura acum involt și biruitor pe fundalul palid al peretelui. Erau sâni de fecioară, tari și rotunzi, crescuți însă în voie și ridicați foarte sus de împletitura corsetului". Între timp, Simina, în postură cvasi-somnambulică, este
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pe oameni să fie mai solidari în bine, mai toleranți și mai concilianți. Nu numai biserica oficială din Polonia s-a opus regimului autoritar, dar și biserica underground. (9a, p. 57 ș.u) Iar Solidaritatea cu politica sa schematizată în alb și negru și cu importanța de sine ce și-o acorda a fost completată de Mișcarea pentru Noua Cultură din anii '80, redenumită de Waldemar Fydrych din Wrocław, inițiatorul satiricelor acțiuni "suprarealist-socialiste", Alternativa Portocalie. Așa se respingeau două culori: roșul
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
decât real. Böcklin "construiește" o arhitectonică sepulcrală, necropolitană, accentuând construcția pe verticală a tabloului, la care se adaugă un efect de focalizare pe care circul funerar îl amplifică. Însăși toposul insular induce această centralizare expusă în tablou. Silueta înveșmântată în alb, printr-o simetrie de factură speculară, se regăsește în fața verticalei chiparoșilor. Insula este dispusă ca un amfiteatru al cărui centru a fost invadat de arbori, fără nimic din dezordinea romantică a peisajului, ci respectând primatul arhitectonicii corpurilor de piatră care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Dante Gabriel Rossetti, care scrie și poezie. Există totodată un aspect vizionar în prelucrarea unor teme mitologice precum în cazul tabloului Căsătoria sfântului Gheorghe și a prințesei Sabra (1857) ca și în cazul picturii Ecce Ancilla Domini (1850) unde invazia albului dematerializează, creând o atmosferă ireală, potențată de faptul că îngerul care-i aduce crinul, însoțit de Sfântul Duh preschimbat în porumbel, pare să leviteze deasupra podelei. Temele morbide nu lipsesc din pictura sa, care dobândește o tensiune tragică, urmare a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al Speranței și chinul evident al chipurilor desfigurate de spaimă, covârșite de îndoieli, ale unei umanități decăzute, se face ecou al jocului dintre lumină și umbră, ce conferă un efect spectral scenei. Speranța pare să iasă din trupul înveșmântat în alb al unui tânăr culcat pe spate, culoarea stabilește aici o filiație. Tânărul întins pe pământ pare să fie în agonie, însă proiecția sa ideală este vertical extatică, luminoasă, în ciuda unei morți apropiate. Tânărul proiectează ascensional trupul său căzut, un complement
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de a aplica pasta, deosebită față de restul suprafeței pictate, figurile umane par a fi lipite de fundal"250. Expresia credinței și a tensiunii acestei întâlniri rezidă din efectul de siluetă pe care-l crează pictorul. Ambele personaje sunt îmbrăcate în alb, creând o luminozitate mai puternică, menită să reflecte o decorporalizare, o expresie auratică a corpului trasnformat în lumină în raport cu cromatismul viu al decorului. În relieful coloristic al decorului, cele două figuri dobândesc un aer de imaterialitate; tehnic, basorelieful culorii puse
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care pictează, scoasă în prim plan pe fondul întunecat al costumului, reprezintă arta, profesiunea sa de credință. "Pictez, ergo sunt pictor", "Iată pictorul!" pare să spună Luchian cu modestie. Înainte de toate, Luchian se recomandă prin arta sa, mâna decupată din albul manșetei cămășii a dobândit o stranie elongație: pensula prelungește falangele într-o continuitate hieratică de mantră, erijându-se într-un simbol al creației. Nu mâna simplă, ci mâna care pictează, devenită ea însăși instrument al creației, descrie gestul cuprinzător al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aluziilor biblice. Există însă și procesul invers, al inocentării unui aprioric rău feminin prin intermediul maternității, temă pe care o tratează în Dansul vieții (1899-1900). Un cuplu dansând se află la mijlocul distanței dintre două femei, stând în picioare, una îmbrăcată în alb, cu mâna adusă în dreptul pântecului, indicând condiția sa maternă, figura ei iradiază, cealaltă îmbrăcată în negru, cu mâinile încrucișate mai jos de pântec, într-un gest de resemnare care se reflectă și pe chipul ei și care indică sterilitatea. Partenera
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de grimasă, litificat într-o mască sumbră de corozivitate anxioasă. Mișcărilor iregulare ale membrelor le corespunde în clasificarea lui Charcot faza de debut a crizei, a marilor mișcări tonice, însoțite de ochii dați peste cap, care lasă să se vadă albul scleroticei, de gesticulația exagerată prinsă în atitudinile cele mai bizare din faza tetanismului. Aceste atitudini, în care corpul pare rupt în bucăți, în care trăsăturile feței apar deformate în rictus sunt lipsite de un corespondent cognitiv sau afectiv. De aici
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nivelul superior al unei draperii-cortine care blochează aproape 4/5 din fundal, unde la limita vizibilității se pot observa niște crini, într-un colț. Opțiunea lui Khnopff scoate în evidență calele, flori pretențioase, cu o sugestie carnală. În ciuda grației, a albului veșmântului și a decorului-cadru, persistă o ambiguitate în ce o privește pe această femeie, care împiedică încadrarea ei în tipologie, fie cea a unei femme fragile sau a unei femme fatale. Spre deosebire de tabloul lui Pallady, calele nu devin eufemismele devoalate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se află Castelul de la Elsinore, reperul "social" al unei identități care s-a dizolvat între timp. Florile care cresc la picioarele Ofeliei și îi conferă un plus de transparență și lilialitate, accentuând însă și o dematerializare a sa, potențată de albul fantomatic al rochiei. Albul este întrebuințat și de Whistler în același sens al epurării figurilor sale de corporalitate, a spectralizării lor. Florile par să se imprime în țesătura rochiei care devine ușor translucidă. Ofelia este asemenea unei umbre topindu-se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Elsinore, reperul "social" al unei identități care s-a dizolvat între timp. Florile care cresc la picioarele Ofeliei și îi conferă un plus de transparență și lilialitate, accentuând însă și o dematerializare a sa, potențată de albul fantomatic al rochiei. Albul este întrebuințat și de Whistler în același sens al epurării figurilor sale de corporalitate, a spectralizării lor. Florile par să se imprime în țesătura rochiei care devine ușor translucidă. Ofelia este asemenea unei umbre topindu-se în acest câmp floral
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din pletora capilară. Pictorul nu recurge la o manieră impresionistă de a transforma culoarea în lumină, ci rămâne la mijloacele tradiționale, utilizate însă altfel. Femeia își ține capul ușor înclinat spre dreapta și se detașează de fundalul întunecat prin contrast. Albul rochiei corespunde luminescenței carnației, efect care prezidează la o separare prin contrast de fundal, asemeni tehnicii colajului. Părul femeii realizează însă relația cu fundalul conferind personajului, ca și în alte picturi ale lui Loghi, imaterialitatea-flotantă a unei apariții. Loghi întreține
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
degrabă, rolul de a aliena chipul, de a-l plasa într-o altă dimensiune, ușor hieratică, transcendentă, prin trunchiurile copacilor, ca niște coloane ce sugerează arhitectura unui templu. Există o geană de lumină în stânga, o pâlpâire misteriosă, un ton de alb și puțin albastru. Coroanele arborilor se pierd în brunul fundalului. De unde vine impresia de tristețe pe care o degajă acest chip și pe care pictorul o evocă și prin titlu? Kimon Loghi transferă un tragism de factură antică unor personaje
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
detașază pe fundalul unui cer de un albastru foarte închis, sumbru, care se întunecă asemeni unui vid absorbant sau se pregătește de furtună. Cadrul natural servește la configurarea unei stări, nu este pur și simplu un decor neutru sau pitoresc. Albul maramei conferă ceva grandios și straniu acestei femei, ca un giulgiu fantomatic, neverosimil, un dramatism preluat cromatic și de tensiunea dintre contraste, dintre lumină și întuneric. Cine este, de unde vine, către cine privește? Trama simbolică se poate organiza gauguinian. Femeia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din peisaj sau inserată în el într-un mod artificial. Această femeie de la țară insertul personajului într-o lume rurală este pur aleator -, are o noblețe tragică a trăsăturilor, o tristețe ineluctabilă. Tabloul degajă acest efect de încremenire în acest alb care gipsează personajul și îi conferă ceva statuar, culorile sunt vâscoase, dense. Chipul pare prins în rama acestei marame ca într-o mască. Și Loghi urmărește un spectru larg al stărilor sufletești circumscrise reveriei, de la exuberanța erotică calchiată parcă după
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este poate cel mai bine precizată influența böckliniană, pornind de la rama aurită a tabloului, rama cu decorații în stil Secession, la expresia hieratică a atmosferei accentuată de verticalitatea stilizată a chiparoșilor pe fundalul stâncos și costumația antică în roșu și alb a celor doi îndrăgostiți. Teatralizarea scenei nu scapă unei priviri atente, gesticulația are amplitudine dramatică, o expresivitate distinctă. De asemenea, o pictură precum Peisaj ideal recuperează cronotopul arcadic, cu un templu în fundal și o fântână în prim plan, pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
însă cu mestecenii care stilizează verticalitatea accentuând deambulația hieratică a personajelor feminine. În locul grupului insolitat de confidente, avem aici o coregrafie simbolistă a alaiurilor sacerdotale oficiind solemn misterii, doar că Loghi accentuează feminitatea volatilă a personajelor sale îmbrăcate într-un alb fantomatic de care le distinge culoarea intens roșcată a părului. Pictorul realizează și o deschidere inițiatică spre balcanismul estetic încărcat de aburul mitologic al melting-pot-ului oriental, abur prizat pentru efectul de opiaceu de către simboliștii români. Influența grecească își spune cuvântul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se transformă în masca unei frumuseți atinse de aripa morții. Jocul contrastelor este subliniat și de raportul dintre seria de tonuri deschise, oricum există loc și pentru considerații de ordin general cu privire la ecleraj, care face o bună impresie autoarei Demoniacei -, albul marmorei, a pielii frumoasei nimfete, a lividității chipului ei și sângele care picură de pe sabia călăului sau a rănii rezultate din decapitare. Salomeea încearcă să însuflețească printr-un sărut tardiv buzele litificate ale sfântului, așa cum marmura se "rumenește" de reflexul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]