9,447 matches
-
care totul se desfășoară după alte coordonate decât cele ale normalității este dată nu numai de calmul cu care se abordează problema morții, ci și de reluarea ca într-un refren a exclamației "Ce frumusețe!" Exclamația amintită exprimă o ironie amară, este poate modalitatea cea mai obișnuită, în cazul acestor poeți, de a încerca să accepte "urâtul" existenței și, totodată, cea mai crudă căci presupune un eu poetic deplin conștient de mizeria lumii. Luciditatea extremă care caracterizează discursul liric al acestor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
strofe", în Autograf, atrage atenția asupra caracterului inedit al poeziei propuse: "strofe înjunghiate, bătute în pari/ scrâșnite ca piatra ce-mprejmuie schitul;/ strofe scrise lângă hoți și tâlhari/ care-njură de sfinți și dau cu cuțitul.// Strofe de iarbă cu izuri amare,/ v-ați plimbat dezbrăcate prin tristeți de închisoare". Dialogul permanent cu literatura și cultura lumii este evident, la Constant Tonegaru, în redefinirea unor structuri paratextuale clișeizate. Folosirea unor expresii consacrate tocmai în titlurile unor poeme, altfel spus, în secvențele purtătoare
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sumbru și prezentat ironic. Totul pare a se reduce la această baracă de bâlci. Lumea e contrafăcută, corbul însuși e împăiat, Edgar Poe e și el o imagine pictată pe o pânză. Există un refuz al lumii burgheze, o ironie amară: "Duminică oamenii sunt deștepți,/ se plimbă pe bulevarde, merg la cinematograf, câte unii la bâlci vin să vadă tigri de Bengal/ născuți captivi la Huși și Focșani/ și corbul din poema de peste ocean". Universul descris e în mare măsură caragialian
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tot nu pot să nu fie puse-n legătură și cu contextul social-politic. În Document, interogația peregrinului e oarecum mai directă: "și întreb respectuos, prescurtat, cu onor,/ pe planetă tirania mai trimete oamenii la abator?" Enumerația în contrapunct este ironică, amară. Atitudinea e jucată și în fond tragică, dincolo de burlescul pe care pare să-l inspire. Tabloul este în același stil deformat, impresia de puzzle refăcut la întâmplare se menține și ea. E aici ceva din dezordinea ordonată promovată de Jean
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Ironia e și aici prezentă "Nu vă temeți, prieteni, zburăm/ iată-ne sus, peste timp, peste om,/ în curând îi veți vedea pe Dante și pe Adam/ mâncând alegorii din același pom", numai că de data aceasta ironia este una amară, care se combină cu revolta de pe finalul textului, "Mai sus, mai sus! - vom trece de Dumnezeu,/ - pământul este o virgulă, cerul un ban -/ de sete, de veacuri suntem beți,/ pentru disprețul tuturor crucilor înșirate,/ pentru chibriturile cu creier, de jos
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Numai că trubadurul vremurilor apuse primește blestemul îngerului căzut și este exilat într-un alt ev. Existența se cufundă-n nedeslușirea acvaticului pentru că e numai amintire și trecere-n moarte: "ah, în mine se află un ierbar,/ o algă neagră, amară, mi-a crescut în tăcere". În acest univers acvatic, marinul capătă dublă semnificație, amintire a senzualității și a pierderii în moarte. Prezentul e o rătăcire "pe drumuri necunoscute". Certitudinile sunt legate de lumea imaginară, a reveriei și nu de banalul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
elementele care vor recrea imaginea războiului, fără ca să încerce însă o potrivire a lor deoarece, în cazul de față, imaginea refăcută e mai vie chiar decât realul dacă acele fragmente sună discordant: "prin piepturile noastre absurde se plimbă/ orașele incendiate, amare./ Păsările din ele sunt păsări de pradă", "La dansul grotesc al orbitelor/ vom vedea atunci fabricile de cărămidă umană/ pompându-și alcoolul din bureții lor anonimi/ peste inimă cât o capcană." (Panopticum). Cel mai adesea, la Leonid Dimov, nota gravă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
epocă, însă, atunci cînd cineva se referă la corbi, dominant e sentimentul de teamă. Venirea lor dă emoția producerii unui eveniment implacabil. Asupra unor autori, între care Pincio și Tradem, corbii au un efect paralizant: „Pe valuri friguroase vin bocete amare,/ Asemeni ne-nduratei cîntări de nmormîntare/ Pe cer perindă norii și corbii trec țipînd,/ în fața firei moarte [scrie primul] rămîi fără de gînd”13). „Și pe cînd trec/ în a crepusculului oră,/ Spre groapa unde doarme-o soră,/ Și-n suflet plînsul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și vechi. încă dinainte de Eminescu (la care totuși este prezent), tendința e de a-l înlocui cu „amor”3). Marele poet își intitulează un poem „Ce e amorul?” și nu „Ce e dragostea?” Sună mai bine, apoi, „Amor? O, ce amară fericire,/ Ce dulce chin e în acest cuvînt”, decît „Dragoste? O, ce amară fericire” etc. „Amor” și „iubire” au, la Bacovia, 12 și, respectiv, 16 ocurențe. Dar peste jumătate din fiecare evocă fie un „amor defunct”, fie o „iubire” devenită
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a-l înlocui cu „amor”3). Marele poet își intitulează un poem „Ce e amorul?” și nu „Ce e dragostea?” Sună mai bine, apoi, „Amor? O, ce amară fericire,/ Ce dulce chin e în acest cuvînt”, decît „Dragoste? O, ce amară fericire” etc. „Amor” și „iubire” au, la Bacovia, 12 și, respectiv, 16 ocurențe. Dar peste jumătate din fiecare evocă fie un „amor defunct”, fie o „iubire” devenită „trecut pasional”. „Amorul” de mai multe ori moare decît renaște, iar „iubirea” e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ei, încercarea amanților „cu suflet ruinat” de a se redresa prin rugăciune, de a elimina din minți gîndurile legate de iubiri profane și de a-și domina, în spațiul sacru, excitațiile. Nu reușesc, iar acest eșec le face „gîndul mai amar” și le deviază exasperarea în blasfemie. Despre „cochete” și „cocote” E greu de spus cîtă admirație și cîtă ironie este în versul „Pe drum e-o lume leneșă, cochetă”, din „Amurg violet”.2) „Cochetă” are și valoare descriptivă, și valoare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și mirsină și chiparos și plop” (Isaia XLI, 19)1), dar după aceea aproape că dispare. Poeții Văcărești și Conachi sînt impreciși cînd e vorba de arbori: „într-un copaci zarifior [frumușel - n.m],/ Un șoim prins în lănțișor/ Strigă amar ciripind,/ Norocul său blestemînd”2) etc. Cuvîntul „plop” reapare abia la contemporanul lor, Dinicu Golescu. Acesta i-a remarcat departe de țară, mergînd de la „Minhen” (München) la Nimfenburg, o localitate satelit a celui dintîi: „tot acest drum este lucrat cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și din „Requiem” („Dar, tot aceeași poezie la infinit!?”) 11), indispune și irită. Bacovia consemnează, apoi, existența unui „infinit demonic” (formulă reținută, se pare, din „Ruga de seară” a lui Arghezi) ce avivează amintiri penibile: „Un infinit demonic/ Și ironii amare,/ Dureri ce-au răsunat/ în umbre solitare...” 12) E atracția unei lumi de care se credea detașat. Scriitor Bacovia a fost scriitor atît în sensul actual al cuvîntului, cît și în cel vechi. în acesta „scriitor” însemna slujbaș: copist, grefier
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
francezi, a mai spus ceva asemănător: „Je suis las de mots, je suis las d’entendre/ Ce qui peut mentir...”. Bacovia și Caragiale Intru direct în subiect: Bacovia (idee pe care o susțin de mai mulți ani) e un Caragiale amar și abisal, trecut de la rîs la plîns. Cînd a murit autorul Nopții furtunoase, el avea 31 de ani, în ultimii 13 dintre aceștia, cei de după debutul în „Literatorul” (1899), fiind contemporanul lui ca scriitor. Există și o mențiune că l-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu pregete a dobîndi prin dărnicie tot ceea ce pot”. Eficiența unei atare diplomații îi creează convingerea că în capitala republicii „toate se pot cumpăra cu bani”. Sensibil la aspectele etice, Bacovia a reținut din palpitanta istorie a numidianului vorbele sale amare și, într-un fel, profetice: „Urbem venalem...” 182 Constantin Călin Al doilea citat, „ca și pe acea stradă lăturalnică, ninge”, e, în fapt, un autocitat. Reia, rezumînd-o, această frază existentă în fragmentul precedent: „O după-amiază de iarnă, care trecea tăcută
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
îndoială - cel care scrie în „în altar” ceva ce seamănă a blasfemie („Stă fără noimă catedrala/ Azi, într-un secol rafinat -/ Doar de mai vin să delireze/ Amanți cu suflet ruinat.// ...Și delirînd, cînd corul curge/ Se face gîndul mai amar -/ Ei vor o noapte de orgie/ Pe canapeaua din altar...”)2) ori își inventează un alter ego „patriarh al magiei negre”?3) Desigur, - zici iarăși -, nu. O demonstrație contrară e, de asemenea, posibilă, ba chiar obligatorie pentru a întregi profilul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
acestora. Incapabil să se rupă de viața ei, poetul e aidoma femeii lui Lot, care „s-a uitat înapoi și s-a prefăcut în stîlp de sare”. O „Nocturnă” (Fug rătăcind în noaptea cetății) evocă, apoi, „ora cînd Petru plînge amar”, „ora lașității”5), povestită în toate Evangheliile. Ambele exemple sînt semnificative pentru psihologia poetului, un om ce se frămîntă pentru păcatele sale și ale lumii în care trăiește. Bacovia e religios întrucît, la fel ca Psalmistul, nu-și uită greșelile
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. în legănarea lui molatecă, pîlpîia, nostalgică și sumbră fără sfîrșit, o patimă așa sfîșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să îngîne amara destăinuire, sub vraja adîncă a melodiei, întreaga sală amuțise. Tot mai învăluită, mai joasă, mai înceată, mărturisind duioșii și dezamăgiri, rătăciri și chinuri, remușcări și căințe, cîntarea, înecată de dor, se îndepărta, se stingea, suspinînd pînă la capăt, pierdută, o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Scriitorilor Romîni, 1, Ed. Flacăra, 1912, p. 188. Datat: „Decemvrie 1911”) 5. Unele însemnări ale acestuia din urmă par rupte din Bacovia, pe care de fapt îl anticipează: „...Azi plouă mărunt. Ziua e cenușie; lucrurile au o înfățișare îmbătrînită și amară. E spre seară. Pe vremuri ca aceasta, îmi place în chip deosebit să stau în cîmpia întinsă și goală. De aceea, desfac o umbrelă și plec la șosea. Nimeni, nimeni , nimeni. (subl. m.) Boschetele stufoase de pe vară, teii înfloriți din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
se întreba dacă poetul putea oare să-și numească altfel volumul: „Fier”, „Aramă” sau „Oțel”. Și tot el răspundea : „Arama e zgomot și gol, - țipătul oțelului îngheață, - fierul e strident și crud. Plumb e adînc, - plumb e gînd plămădit în amar, - plumb e tăcere de veci, - plumb e durere de suflet uman”. într-adevăr, plumb e metafora care exprimă cel mai bine atitudinea lui Bacovia, un om apăsat de gînduri. 21. Cf. Teodor T. Burada, „Despre descîntece, farmece și vrăji”, în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
discuția de atunci, i-am mai citat pe Bacovia („Buciumă toamna/ Agonic - din fund”, sau: „Imensitate, veșnicie/.../ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”, sau: „E toamnă... metalic s-aud/ Gorniștii, în fund, la cazarmă”), Voiculescu („Din fund amara sevă suind, se îndulcește”), Neculuță („Prin codri adînci, prin fund de zări”), însă nu și pe Șt. O. Iosif, în versurile căruia „fund” apare de mai multe ori: „O turlă luce tocma-n fund”, „Glas de bucium sună-n fund
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
retoric, pentru impresionarea celorlalți, o tranformă în mijloc de șantaj sentimental. în timp ce el s-a deprins cu moartea-n gînd, „iubita” și alții sînt înfricoșați de ea. Autorul Plumbului reprezintă un exemplu interesant de mitridatizare: după doze constante de „gînduri amare”, a devenit imun la ceea ce pe alții îi terorizează. Convingerea sa pare să fie că a trăi e mai dificil decît a muri. Nu se opune, însă, nici vieții, nici morții. Nu se străduiește pentru prima, n-o grăbește pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
așa, necritic, să descopăr un Bacovia primitiv, simplu, autentic. Perpessicius a făcut observația justă că epitafele se redactează în tinerețe. Bacovia și l-a scris pe al său la 23 de ani: „«Aici sunt eu/ Un solitar,/ Ce-a rîs amar/ Și-a plîns mereu.// Cu-al meu aspect/ Făcea să mor,/ Căci tuturor/ Păream suspect.»” A mai trăit după asta 53 de ani. Cînd a murit, s-a simțit năpădit de întuneric. „Vine întunericul”, i-ar fi șoptit soției sale
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în cea de după el. L-am întîlnit la Eminescu („A fi? Nebunie tristă și goală”), T. Șerbănescu, Vlahuță (inclusiv în Dan), Coșbuc și, cu o nuanță mai pronunțată de deznădejde, la Șt. O. Iosif: „Dar vin și zile negre, zile amare/ Cînd gol și searbăd pare jocul vieții”. Frecvența lui crește semnificativ în deceniile de după primul război mondial, atît la scriitorii maturi (un exemplu surprinzător e T. Arghezi), cît și, mai ales, la tinerii abia intrați în arena literară, nemulțumiți de ei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
trei amintiți mai sus, Bacovia simte și impulsul de a-l încerca, gest care relevă „setea de repaos” a celui istovit de cugetare. Pare greu de crezut, dar undeva Bacovia afirmă: „aprecierile de mare poet îmi adaugă încă un gînd amar”. Sînt, totuși, destule exemple care să-i justifice această indispoziție. „Mare” era (și continuă să fie) atribuit cu destulă ușurință. Iată cîteva exemple: „marele Alexandru Lahovary”, „marele Lascăr Catargi”, „marii scriitori de mai tîrziu: Ștefan Mihăilescu, Barbu Delavrancea, Al. Vlahuță
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]