8,186 matches
-
fi prezentat autorităților. Sediul ministerului era în centru, pe lângă Zid, într-o clădire nouă, mare, greoaie, mohorâtă. Ne-a primit un adjunct al ministrului care coordona printre altele și problemele cultural-științifice, ce s-a interesat de studii, limbi străine și, ciudat, ce "hobby" am, rămânând cam descumpănit că mă pasionează lectura, teatrul, pictura, mersul pe jos și nu tirul sau karate. Ambasadorul a profitat de întâlnire pentru a ridica unele probleme de colaborare în domeniu și, după 30 de minute, audiența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
a declarat "regalist". În 1826, Chiloe s-a integrat definitiv noului stat chilian. Termenul "integrat" nu este cel mai potrivit situației "de facto" nici în prezent, Chiloe continuând să reprezinte ceva distinct. E distinctă în primul rând limba, un amestec ciudat de castiliană din secolul XVI cu cuvinte indigene. E distinctă arhitectura, în Chiloe păstrându-se încă și astăzi circa 150 de bisericuțe de lemn, aflate sub protecția UNESCO, construite de localnici în urmă cu secole sub supravegherea călugărilor iezuiți. Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
cu o peniță specială, cu vârful atât de fin încât liniile care alcătuiesc figurile și insignele trebuiesc analizate cu lupa. Chenarul care înrămează hârtia (chenar de o lățime de cinci centimetri) este chiar frumos, grațios, grafica are un farmec sobru, ciudat, cum se creează câteodată o eleganță supremă din asocierea celor două culori, alb și negru. Textul... Textul este o nebunie. Îl reproduc să nu-l pierd, îl copiez. De altfel, este un exemplar original, este unicat. Iată-l: "Excelența Voastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
permanent. Nu cred nimic, dar îmi place misterul. Recitesc de mai multe ori scrisoarea, seara o examinez la lumină puternică cu o lupă mare; îmi face plăcere jocul, simțindu-mă un personaj angrenat într-un roman de Agatha Christie. Puțintel ciudat, oarecum nebun, schemă transparentă, acțiune previzibilă și sfârșit simplu și logic. Contează atmosfera. Mâine dimineață voi fi la gară. Și voi repeta figura, dacă va fi necesar. * Dis de dimineață am ascultat, atent, trenurile, uruitul lor inconfundabil, cu semnalele sonore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
contrariul alcătuirii mele sufletești; dar tocmai această alcătuire mă îndeamnă să visez la ce ar fi fost... Am pierdut încă o primăvară. Un spectacol la care nu am asistat. Am impresia că, dincolo de noi, oamenii, se întâmplă un fenomen cosmic, ciudat. O viteză a schimbării, o schimbare, fenomen "în sine" cosmic, transmițând regnului animal, și chiar vegetalelor, o precipitare inutilă ca alunecarea unei roți în nisip. Este o grabă generală, un viciu UNIVERSAL, VICIUL VITEZEI. Nu avem timp de trăit, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
O apariție majestuoasă, o regină înaltă, cu ochii foarte mari și vii, ochi despre care spuneam că sunt ochi de vrăjitoare, era înaltă, sveltă și elegantă, îmbrăcată în rochii foșnitoare, mătăsoase și înfoiate. Părul alb, destul de rebel, printr-un efect ciudat părea o cochetărie. Persoana fascina prin energie parcă simțeai concret energia acestei femei dar și prin idei. Necăsătorită (avusese un "roman" tragic, știam cu toții, chiar copiii, soră-mea și cu mine, fără a înțelege bine despre ce este vorba, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Dar, ceva mai târziu, m-a fascinat Cartea. Se întâmplă adesea ca între Școală și Carte să fie o mare diferență. Eu, cel puțin, am simțit-o din plin. Școala nu mi-a plăcut; și pentru un motiv care pare ciudat, dacă nu chiar ridicol. Pe acoperiș, fixat pe un turn țuguiat, foarte urât, era un cocoș de tablă care se fâțâia toată vremea, scârțâind strident ori de câte ori se apuca să se rotească într-o parte sau alta. Era o morișcă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o bună parte a nopții. Dacă Victor Eftimiu mi s-a părut grandilocvent și prea declamator, Minulescu ne-a fermecat. Astăzi, Minulescu este încă citit. Dar el trebuia ascultat și văzut, pentru că poetul era și un actor mare, un declamator ciudat, cu pauze, cu țipete și șoapte, cu durități și tăceri extraordinar de sugestive. A recitat celebrele și atunci "romanțe pentru mai târziu", "eu știu c-o să mă-nșeli chiar mâine", "un bătrân și o bătrână", "se uită soarele-napoi ... dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
orbitele goale. Prin aceste ferestre se aude pustia, ca un vânt venind dinspre câmpie, dar nu numai de acolo, ci și din alte timpuri, cine știe de când; un muget ușor, ca de mare îndepărtată, alteori un șuierat subțire când prelung, ciudat, când sincopat, totdeauna trist. Casa este roșie. Se vede culoarea și acum, deși petici întregi sunt scorojite. Acoperișul, care a fost de tablă, este zdrențuit, jupuit, fragmente de tinichea și de șindrilă, când vântul bate mai tare, sunt smulse și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
transparent; pare mai degrabă un dric cu geamuri mari. Deasupra turnului se ridică un acoperiș ascuțit care, se vede, a fost tot de tablă. Este atât de nepotrivit acest coif încât ar fi comic, dar pe această casă este îngrozitor de ciudat; ca și cum unui mort i s-ar pune pe cap un coif de clovn, de hârtie lucioasă și colorată. Deasupra coifului o săgeată de metal, care acum vreo două veacuri arăta probabil în ce direcție bate vântul, a rămas înțepenită, arătând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
prieten m-a întrebat pe cine caut pe aici, pe Strada Motocicletei. Pe nimeni. Habar n-aveam că această străduță, modestă, cu case curate, aliniate, și cu câțiva castani care își scutură frumoasele lor frunze galbene, se numește atât de ciudat, Strada Motocicletei. Nu găseam în mintea mea o explicație. Nu am întrebat nimic. Mi-a spus, fără să-l întreb, domnul de lângă mine: "Strada este relativ nouă, eu am proiectat-o, prin 1960. Sunt arhitect. Adică am fost, acum sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
povești pe care, în lipsa acestui amănunt, aș fi asimilat-o cu propriul meu trecut. Dar cum să admiți că în București, oricât de pitoresc și divers ar fi fost, era posibil ca o stradă oarecare să se cheme atât de ciudat, fără noimă, "Munții Gurghiului"? Ceva nu suna bine, ceva scotea povestea și personajul din realitate și confirma ficțiunea. Această rațiune parcă mă liniștea. Dacă nu ar fi fost acest minor amănunt, nu aș fi avut niciodată nici un dubiu că povestirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Nu sunt semne ale îndreptării, nu-i nici un semn de salvare. Totuși, nu-i acesta adevărul. Semne sunt; erau, latent, și până acum, dar astăzi mi se pare că au apărut în toată amploarea bunei lor vestiri. Ele sunt legate, ciudat, de o moarte și de o înmormântare. Într-o apoteoză unică a intrat în cer s-a "înmormîntat în cer", astăzi, Supremul Pontif. S-a scris, s-a vorbit, va continua să se vorbească despre acest eveniment. Faptul s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
căzută din cer pe aripile unei frunze verzi, aurii, galbene, cu infinite nuanțe intermediare? Ce întâmplare! Când am ajuns acasă, după-amiază târziu, mă aștepta răbdător, cu o mutră intrigată, domnul de dimineață, vecinul cu sacoșa de zarzavat. S-a uitat ciudat, bănuitor, în jur și mi-a spus cu o clandestină prudență, șoptit: Am mai găsit una... era sub mașină, se pierduse în timpul nopții". Și mi-a scos din portofel o frunză aidoma aceleia de pe parbriz. O păstrase, ca pe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
afumați. Nu știam însă dacă ajung unde trebuie, la Dumnezeul cel rănit și slăbit. O bătrână care vindea pești la o colibă mi s-a părut că mă observă. Mi-a pus întrebări într-o româno-rusă stâlcită, dar a simțit ciudat; era jignită de modul în care îi tratam marfa. Se uita curioasă la mine, bănuia ceva... Într-o zi, când tocmai schimbasem locul lansării, am văzut o barcă albă, cu pânze, departe pe marea albastră. Am simțit, cu mintea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lui trăgându-se cu trasoare. A reușit totuși s-ajungă la Paris unde, cu un test despre Napoleon care era feblețea sa, a urmat cursurile faimoasei l’École des hautes études. Socialismul științific rămăsese acasă. În limba noastră sună puținel ciudat titlurile pe care lea obținut tânărul în străinătate: elev diplomat aș Școlii Practice de Înalte Studii, secția a IV-a studii istorice și filologice, de la Sorbona. Membru al Comisiei Franceze de Istorie militară, Doctorand al Școlii de Înalte Studii în
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
chiar dacă, din nefericire, mase largi de «resturi umane» mai trebuie să debarce lunar cu un subsidiu cu totul insuficient. Don Calabria, atunci când Statul începea să preia primele contribuții pentru orfanii găzduiți, va spune: «Și asta e Providență!». Ar fi fost ciudat și nedrept să refuze ceea ce se cuvenea de drept copilului. «Dar vai dacă vom apuca doar pe strada subvențiilor, ori dacă întreprindem o operă numai pentru că ar exista subvențiile statale», spunea cu hotărâre. E un principiu eroic, fundamental pentru Opera
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
provincie. Zeci de cereri presante și urgente se adună pe masa lui don Calabria. La începutul noului an, băieții primiți în familia «Copiilor buni» sunt deja 80; iar în 1910, ating numărul de 111. Alegerea e făcută după un criteriu ciudat pentru lumea obișnuită: primii în listă sunt cei mai săraci, abandonații și cei mai puțin recomandați. În «Regulile» din primii ani, este deja codificată această clasificare pentru admiterea băieților: «Trebuie să fie primiți cei care sunt fără părinți ori cu
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
corectat din vivacitatea sa nedomesticită. Luat așa pe nepregătite, fără a reflecta prea mult, Diodato a răspuns: „Da, mă voi face preot“. Și nu a fost o decizie ipocrită sau ușuratică, ci o adevărată vocație, chiar dacă modul ar putea părea ciudat. A ales să frecventeze seminarul ca extern neputând suporta regulile rigide pentru cei interni. De atunci a început să frecventeze asiduu și parohia și s-a înscris în asociațiile catolice. Obținând diploma de liceu, a început studiile teologice și a
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
și pioase, se întristau auzind acele pălăvrăgeli și i-au spus-o și lui. Câteodată, era surprins dormind prin fânăriile fermelor sale. E lesne de înțeles cum aceste ciudățenii făceau rotocolul prin lume: «Ce sfânt e domnul conte! Dar ce ciudat!». În camera sa de dormit și-a construit un fel de pat de lemn, pe care să doarmă în timpul nopții. Iar doica sa Eugenia a descoperit ciliciul pe care îl folosea contele. Viața creștină a contelui era mult mai admirabilă
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
parohia San Lorenzo, unde tânărul Calabria asista copiii de la oratoriu. Dar cel mai frecvent au avut ocazia de a se revedea, amândoi penitenți, în bisericuța carmeliților desculți, în așteptarea rândului de a se spovedi la părintele Natale. Nu ar fi ciudat dacă ne-am gândi că Francesco, ca bărbat practic, s-ar fi informat de condițiile economice ale familiei Calabria și, prin părintele Natale, ar fi ajutat această familie. Când Giovanni și mama au fost oaspeți în palatul Pompei-Perez, întâlnirile dintre
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
spusele criticilor, de prefața lui Michelet la lucrarea sa despre secolul al XIX-lea: "Unul dintre faptele cele mai grave și mai puțin remarcate este acela că mersul timpului s-a schimbat complet; s-a iuțit într-un mod foarte ciudat într-o simplă viață de om. Am văzut două mari revoluții care altădată poate că s-ar fi petrecut la un interval de 2000 de ani una de alta". ... Ce ar fi spus Michelet dacă ar fi trăit perioada la
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
vremea regilor s-a sfîrșit. În ce mă privește, tot ceea ce doresc este ca, atunci cînd va trebui să părăsesc locul, să mai găsesc vreo sută de mîini credincioase pe care să le strîng la plecare". Cuvinte dezabuzate care sunau ciudat după zece ani de domnie liniștită și fără probleme. În toamna lui 1914 am primit de la suveran o altă confidență intimă emoționantă, care explica anumite aspecte exterioare ale caracterului său. Era, ca și mine, în marea ținută, înzorzonat cu decorații
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
nu în mod specal cel bulgar. Toți creștinii erau prezentați ca victime nefericite. Că era vorba de Danev, Todorov sau adversarii lor, Malinov, Ghenadiev, Radoslavov și alții, toți, împreună, căutînd cu mult zel contactul cu diplomații se aflau dintr-odată ciudat de uniți într-un cor de lamentări asupra situației Turciei și nefericita soartă a naționalităților din Imperiul Otoman. Nu se putea să nu fii frapat de acest unison, prea bine pus la punct și constant. În plus, agențiile locale de
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
și a respectării cuvîntului dat față de Marile Puteri ca și a jurămîntului depus în fața națiunii. Aceste noțiuni de simplă onoare scăpau rudelor germane ale suveranului care, orbite de un patriotism rău înțeles și de legăturile familiale, au interpretat în mod ciudat loialitatea regelui Albert față de poporul său și față de puterile garante ale neutralității belgiene. Prințesa de Thurn și Taxis, scriind la începutul războiului din 1914 reginei Maria a României (dinastia belgiană și cea română erau unite printr-o rudă foarte apropiată
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]