9,604 matches
-
capturat din nou zahărul francez produs în insulele Caraibiene. A rezultat o invadare a pieței britanice cu zahăr, ceea ce a contribuit indirect la adoptarea legislației britance, din 1807, care interzicea comerțul cu sclavi, ,vinovat” de creșterea producției de zahăr în coloniile americane. Poziția britanică în Mediterana a fost asigurată în timpul Războaielor Napoleoniene (1799-1815), de cele două triumfuri ale amiralului britanic Horatio Nelson. În primul, Nelson a oprit invazia napoleoniană în Egipt, în bătălia de pe Nil, care a asigurat controlul total al
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
de Sus. Ca urmare, britanicii au jefuit capitala Washington. Incapacitatea armatei americane de a avansa în Canada, a confirmat supraviețuirea stăpânirii britanice în America de Nord. În timpul Războaielor Napoleoniene, Olanda a fost aliata Franței, și Marea Britanie a ocupat numeroase posesiuni olandeze inclusiv Colonia Capului, în Africa de Sud; Ceylon (mai târziu, Sri Lanka), în apropiere de coasta indiană; Java, în Indonezia; părți din Guiana, în America de Sud. Deși Java a fost restituită olandezilor, majoritatea acestor posesiuni au rămas britanicilor, recunoscute oficial de Congresul de la Viena din 1815
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
în Africa de Sud; Ceylon (mai târziu, Sri Lanka), în apropiere de coasta indiană; Java, în Indonezia; părți din Guiana, în America de Sud. Deși Java a fost restituită olandezilor, majoritatea acestor posesiuni au rămas britanicilor, recunoscute oficial de Congresul de la Viena din 1815. Achiziția Coloniei Capului de la olandezi, în timpul Războaielor Napoleoniene, a permis britanicilor o prezență puternică în Africa de Sud. Sute de coloniști britanici au început să sosească după 1820, și engleza a devenit limba oficială, în 1822. Sclavia, adânc înrădăcinată sub stăpânirea olandeză, a fost
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
britanicilor o prezență puternică în Africa de Sud. Sute de coloniști britanici au început să sosească după 1820, și engleza a devenit limba oficială, în 1822. Sclavia, adânc înrădăcinată sub stăpânirea olandeză, a fost abolită în 1833. În 1843, britanicii au înființat colonia de coastă Natal. Burii, descendenți ai coloniștilor olandezi și germani, au respins conducerea britanică și sute dintre ei au migrat spre nord, înființând în interiorul continentului republicile libere africane, Transvaal și Orania. În India, Lordul Arthur Wellesley, mai târziu duce de
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
cucerit întreaga Birmanie. În 1886, Birmania a devenit oficial provincie a Indiei. Un imperiu bazat mai mult pe liberul schimb, decât unul bazat pe principii mercantiliste. În consecință, conceptul autoguvernării iese în prim plan. Acest concept a fost aplicat în coloniile britanice nord-americane de-a lungul anilor 1840 și, în 1867, ele au devenit o confederație. Confederația permitea Marii Britanii să-și retragă prezența militară, dar își păstra controlul asupra afacerilor străine și apărării externe a acestora. În anii 1850, noile colonii
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
coloniile britanice nord-americane de-a lungul anilor 1840 și, în 1867, ele au devenit o confederație. Confederația permitea Marii Britanii să-și retragă prezența militară, dar își păstra controlul asupra afacerilor străine și apărării externe a acestora. În anii 1850, noile colonii australiene Australia de Sud, Australia de Vest, Victoria și Queensland înființate între anii 1830-1840, se autoguvernau, înainte de deja existenta colonie New South Wales. Totuși, fragmentarea lor a întârziat federalizarea, până în anul 1901. Marea Britanie nu a încredințat autoguvernarea coloniilor din Africa de Sud
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
-și retragă prezența militară, dar își păstra controlul asupra afacerilor străine și apărării externe a acestora. În anii 1850, noile colonii australiene Australia de Sud, Australia de Vest, Victoria și Queensland înființate între anii 1830-1840, se autoguvernau, înainte de deja existenta colonie New South Wales. Totuși, fragmentarea lor a întârziat federalizarea, până în anul 1901. Marea Britanie nu a încredințat autoguvernarea coloniilor din Africa de Sud, datorită tensiunilor existente între coloniști și africanii locali. Totuși, în anii 1850, Marea Britanie și-a retras administrația directă asupra coloniilor
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
1850, noile colonii australiene Australia de Sud, Australia de Vest, Victoria și Queensland înființate între anii 1830-1840, se autoguvernau, înainte de deja existenta colonie New South Wales. Totuși, fragmentarea lor a întârziat federalizarea, până în anul 1901. Marea Britanie nu a încredințat autoguvernarea coloniilor din Africa de Sud, datorită tensiunilor existente între coloniști și africanii locali. Totuși, în anii 1850, Marea Britanie și-a retras administrația directă asupra coloniilor interioare, Transvaal și Orania. La mijlocul secolului XIX exista o relativă stabilitate a imperiului. Totuși, Marea Britanie a continuat politica
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
colonie New South Wales. Totuși, fragmentarea lor a întârziat federalizarea, până în anul 1901. Marea Britanie nu a încredințat autoguvernarea coloniilor din Africa de Sud, datorită tensiunilor existente între coloniști și africanii locali. Totuși, în anii 1850, Marea Britanie și-a retras administrația directă asupra coloniilor interioare, Transvaal și Orania. La mijlocul secolului XIX exista o relativă stabilitate a imperiului. Totuși, Marea Britanie a continuat politica comercială agresivă care a condus deseori la conflict. De pildă, conflictele cu China, legate de importurile britanice de opiu, vor conduce la
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
de pildă, în 1882, când trupele britanice au ocupat Egiptul, pentru a păstra controlul asupra Canalului Suez. Expansiunea imperială, a fost alimentată deseori de dorința guvernământului britanic de a extinde imperiul. După ocuparea Egiptului, a urmat cursa pentru înființarea de colonii în Africa. Britanicii, aflați în competiție directă cu Franța și Germania, ridicau pretenții asupra Africii de Vest, în anii 1880, în valea fluviului Niger. Coloniile adăugate imperiului au fost înființate în Africa de Sud, unde activitățile lui Cecil Rhodes au condus la anexarea Bechuanaland
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
de dorința guvernământului britanic de a extinde imperiul. După ocuparea Egiptului, a urmat cursa pentru înființarea de colonii în Africa. Britanicii, aflați în competiție directă cu Franța și Germania, ridicau pretenții asupra Africii de Vest, în anii 1880, în valea fluviului Niger. Coloniile adăugate imperiului au fost înființate în Africa de Sud, unde activitățile lui Cecil Rhodes au condus la anexarea Bechuanaland (azi Botswana), în 1885, și înființarea coloniei Rhodesia (azi Zimbabwe), în 1890. Oponenții cei mai înverșunați ai expansiunii britanice au fost burii din
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
directă cu Franța și Germania, ridicau pretenții asupra Africii de Vest, în anii 1880, în valea fluviului Niger. Coloniile adăugate imperiului au fost înființate în Africa de Sud, unde activitățile lui Cecil Rhodes au condus la anexarea Bechuanaland (azi Botswana), în 1885, și înființarea coloniei Rhodesia (azi Zimbabwe), în 1890. Oponenții cei mai înverșunați ai expansiunii britanice au fost burii din statele Transvaal și Orania din Africa de Sud, până ce britanicii i-au înfrânt în războiul bur (1899-1902). În Africa de Est, exploratorii britanici erau activi de la
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
s-au acordat autoguvernarea, au fost cele mai loiale britanicilor încă de la început, excepție făcând un mic incident legat de înăbușirea revoltei burilor din 1914. Totuși, rebeliunea din Irlanda din 1916, a marcat începutul creșterii dorinței de independență a multor colonii. Trupele din țările dominioane au fost importante în Primul Război Mondial, dar pierderile umane au crescut după 1916, slăbind loialitatea față de britanici. Serviciul militar obligatoriu a fost respins de cetățenii din Australia și mai puternic de cei din provincia Quebec
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
a fost respins de cetățenii din Australia și mai puternic de cei din provincia Quebec a Canadei. Războiul s-a extins într-o mare parte a Imperiului Britanic. Tratatul de la Versailles din 1919, dădea Marii Britanii cea mai mare parte din coloniile germane din Africa, în timp ce prăbușirea Imperiului Otoman în Orientul Mijlociu, au condus pe britanici la obținerea Palestinei și a Irak-ului, în 1918. Totuși, războiul a întărit sprijinul pentru mișcările naționaliste din colonii, și guvernarea britanică nu a putut găsi soluția
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
1919, dădea Marii Britanii cea mai mare parte din coloniile germane din Africa, în timp ce prăbușirea Imperiului Otoman în Orientul Mijlociu, au condus pe britanici la obținerea Palestinei și a Irak-ului, în 1918. Totuși, războiul a întărit sprijinul pentru mișcările naționaliste din colonii, și guvernarea britanică nu a putut găsi soluția opririi acestui trend. După Primul Război Mondial, Marea Britanie era ruinată, iar imperiul său prea extins. În consecință, între 1920-1930, britanicii au căutat soluții politice ce ar putea îmbina simultan reducerea teritorială a
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
lungul acestei perioade, culminând cu Masacrul de la Amritsar, în urma căruia armata britanică a deschis focul asupra demonstranților, omorând aproape 400 dintre ei. Deși guvernământul colonial britanic a adoptat reforme în 1919 și 1935, tensiunile au rămas la cote ridicate. În coloniile africane, britanicii nu aveau încă o opoziție naționalistă puternică, ceea ce le-a permis să-și concentreze eforturile pe administrarea coloniilor, prin intermediul populației indigene din instituțiile locale. Ocazional, a existat o rezistență africană față de controlul colonial, în special acolo unde britanicii
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
dintre ei. Deși guvernământul colonial britanic a adoptat reforme în 1919 și 1935, tensiunile au rămas la cote ridicate. În coloniile africane, britanicii nu aveau încă o opoziție naționalistă puternică, ceea ce le-a permis să-și concentreze eforturile pe administrarea coloniilor, prin intermediul populației indigene din instituțiile locale. Ocazional, a existat o rezistență africană față de controlul colonial, în special acolo unde britanicii impuneau noi taxe, sau când interveneau în tradițiile locale. Dacă Imperiul Britanic se menținea într-un echilibru fragil în 1939
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
al aliaților, în 1945, guvernul colonial britanic din India folosea încă forța. Dominioanele intraseră în război alături de Marea Britanie în 1939, dar cu toate acestea își rezervau dreptul de a stabili natura și limitele participării lor la efortul de război. În coloniile aflate sub directa dominație britanică, în special în cele din Africa și Caraibe, guvernarea britanică încerca să dezvolte o imagine pozitivă despre război, promițând coloniștilor că luptă în interesul libertății. Actele coloniale pentru dezvoltare și prosperitate au fost adoptate în
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
respectiv 1945, și primul ministru Winston Churchill s-a alăturat demersului președintelui american Franklin Delano Roosevelt în semnarea Cartei Atlanticului în 1941, în care se recunoștea dreptul popoarelor la autodeterminare. În vreme ce Marea Britanie era victorioasă pe fronturile pe luptă, promisiunile făcute coloniilor, pentru a stimula mobilizarea acestora, va grăbi sfârșitul imperiului său. Rezultatul acestor acțiuni avea să fie văzut curând în Asia, unde India și Pakistan și-au câștigat independența, în 1947, iar Ceylon (Sri Lanka) și Birmania, în 1948. Doar Birmania nu
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
macedonene, ca limba din Atica sa fie puternic influențată de limba macedoneană. Filip întreprinde o serie de cuceriri in Grecia de nord: el anexeaza Tracia, Tesalia și Calcidicia, cucerește orașe ca Amfipolis (357 î.Hr.) și Pidna (356 î.Hr.) și distruge coloniile Potideea și Metona. În 356 î.Hr. el ocupă minele de aur de pe muntele Pangeu, apropriindu-și astfel un bogat tezaur de război. În 353 î.Hr., la Termopile, Filip este înfrânt de către armatele Atenei și Spartei, însă cetățile grecești nu se pot
Hegemonia Macedoniei () [Corola-website/Science/304846_a_306175]
-
organizație anticomunistă. Stabilește legături cu partizanii din Munții Făgăraș și îl cunoaște pe Ion Gavrilă Ogoranu. La data de 15 noiembrie 1950 a fost arestat și condamnat la 8 ani închisoare. A urmat apoi domiciliul obligatoriu 9 luni la Lătești (colonie de muncă), după care a fost din nou arestat și a mai executat aproape 6 ani de închisoare. Între timp și tatăl său a fost arestat. A terminat studiile liceale (clasa a XI-a și a XII-a) la revenirea
Ioan Victor Pica () [Corola-website/Science/305477_a_306806]
-
dus la creșterea în deceniile următoare a autonomiei diplomatice. Dominioanele care erau tradițional loiale, precum Newfoundland au fost puternic deziluzionate de aparenta indiferență a britanicilor față de soldații lor, ceea ce a dus în cazul Newfoundlandului la unirea cu vecinul Confederația Canadiană. Colonii precum India sau Nigeria au devenit din ce în ce mai conștiente de puterea lor și de fragilitatea crescută a metropolei. În Irlanda, întârzierile în rezolvarea problemei autonomiei provinciei, cauzate în parte de război, dar și de Răscoala de Paște din 1916 și de
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
iar în 1929, Planul Young. Foarte importantă în război a fost participarea trupelor coloniale franceze - din Senegal, Indochina Franceză, Africa de Nord și din Madagascar - fără aportul cărora Franța ar fi întâmpinat dificultăți insurmontabile în apărarea teritoriului național. Când acești soldați din colonii s-au întors în patriile lor și au continuat să fie tratați ca cetățeni de mâna a doua, au devenit rapid membrii ai nucleelor grupurilor proindependentiste. Sprijinul socialiștilor francezi pentru guvernul de uniune națională (Alexandre Millerand fiind ministru de război
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
și interesele speciale ale Italiei în Albania. Dacă diplomații italieni ar fi dat dovadă de mai multă pricepere în negocierile Conferinței de pace de la Paris, e de presupus că Italia ar fi putut de asemenea să obțină părți din fostele colonii germane. Toate aceste câștiguri evidente nu au fost luate în seamă de politicienii italieni, iar mitul "victoriei mutilate" s-a dezvoltat, alilmentând propaganda fascistă și facilitând ascensiunea lui Benito Mussolini. În timpul războiului, Italia a suferit pierderi omenești mai mici decât
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
(în limba greacă Ἀμφίπολις/"Amphípolis") a fost un oraș elen, întemeiat pe teritoriul Traciei de conducătorul de oști atenian Hagnon în anul 436/437 î.Hr., cu un număr relativ modest de coloniști. Colonia a devenit independentă în anul 424 î.Hr., a fost ulterior cucerită de macedonieni și a devenit apoi capitală provincială în Imperiul Roman. Cetatea a fost importantă datorită controlului pe care-l oferea Atenei asupra coastei trace și asupra minelor de
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]