7,888 matches
-
imposibilitatea acelui contact direct, nemediat spre care aspiră). De aceea, încercarea sa de a se smulge inautenticității lumii care îl conține este sortită eșecului de la bun început. Finalul filmului, care nu aduce nici o rezolvare (nici în ceea ce privește crima, nici în ceea ce privește condiția existențială a personajului), este excelent construit pe redarea jocului de tenis al unor mimi, joc urmărit cu extremă concentrare de un public-mim bineînțeles. Atras la început în acest joc doar ca un spectator pasager, personajul va fi antrenat și inclus în
Împușcătura (film) () [Corola-website/Science/302895_a_304224]
-
556, p.1344) comentariul lui Gabriel Marcel asupra romanului "Les Conquérants" al lui André Malraux. Criticul emite ipoteza că numai printr-o implicare personală în atrocități a romancierului a putut să fie creată o imagine atât de vie a absurdului existențial. Malraux ripostează, la 20 octombrie, în paginile aceleiași reviste (L’Europe Nouvelle, n° 558, p. 1411), respingând cu vehemență observațiile morale marceliene, pe care le consideră prea pioase, recunoscând însă faptul că zugrăvirea abisurilor existențiale din roman a fost înfăptuită
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
atât de vie a absurdului existențial. Malraux ripostează, la 20 octombrie, în paginile aceleiași reviste (L’Europe Nouvelle, n° 558, p. 1411), respingând cu vehemență observațiile morale marceliene, pe care le consideră prea pioase, recunoscând însă faptul că zugrăvirea abisurilor existențiale din roman a fost înfăptuită pe fundalul unor experiențe reale și personale. Controversa dintre cei doi se încheie totuși cu victoria argumentelor metafizice invocate de Marcel, acestuia revenindu-i, de altfel, ultimul cuvânt (L’Europe Nouvelle, ibidem). Gabriel Marcel devine
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
feroviar este de asemenea larg răspândit și în Europa. Căile Ferate din România au o istorie de mai bine de 125 de ani. Începutul secolului al XIX-lea marchează nașterea căii ferate, adevărată aventură tehnică feroviară schimbând viață și condițiile existențiale ale locuitorilor planetei. 15 septembrie 1830, se deschidea în Anglia prima cale ferată din lume, între Liverpool și Manchester. La 27 octombrie 1831 linia a fost vizitată de tânărul bursier român Petrache Poenaru, care, în raportul său oficial, spunea printre
TranSport feroviar în România () [Corola-website/Science/303816_a_305145]
-
pe relevarea conținutului inconștient al psihismului clientului cu scopul de ameliorare a tensiunii psihice. Deși rădăcinile sale se află în psihanaliză, psihoterapia psihodinamică tinde să fie de mai scurtă durată și este mai puțin intensivă comparativ cu psihanaliza tradițională. Psihoterapia existențială se bazează pe credința existențială că ființele umane sunt singure în lume. Această izolare conduce la sentimentul lipsei de sens care poate fi depășit numai prin crearea valorilor și înțelesurilor proprii. Psihoterapia umanistă a apărut ca reacție la behaviorism și
Psihoterapie () [Corola-website/Science/303839_a_305168]
-
psihismului clientului cu scopul de ameliorare a tensiunii psihice. Deși rădăcinile sale se află în psihanaliză, psihoterapia psihodinamică tinde să fie de mai scurtă durată și este mai puțin intensivă comparativ cu psihanaliza tradițională. Psihoterapia existențială se bazează pe credința existențială că ființele umane sunt singure în lume. Această izolare conduce la sentimentul lipsei de sens care poate fi depășit numai prin crearea valorilor și înțelesurilor proprii. Psihoterapia umanistă a apărut ca reacție la behaviorism și psihanaliză și este ca urmare
Psihoterapie () [Corola-website/Science/303839_a_305168]
-
sub titlul SENSUL VIEȚII - viața și opera lui (Silvian Guranda, Ed. Roprint, Cluj Napoca, 2010,). Ideea centrală a lui Frankl este că principiul motivator fundamental din om este voința de sens, de a găsi și a da sens vieții sale. Frustrarea existențială este generată de frustrarea voinței de sens a omului, care nu vede sau nu găsește sens în viața sa. Frankl repetă în toate lucrările sale concluzia, validată empiric (atât în viața omului “de pe stradă”, cât și clinic, în viața bolnavilor
Viktor Frankl () [Corola-website/Science/304081_a_305410]
-
empirice, faptul că forța motrice și motivația supremă în om este voința de sens, principiul logosului. Introducând în cercetarea psihicului uman metoda propusă de existențialism (să nu uităm că într-o vreme Frankl a folosit pentru logoterapie numele de “analiză existențială” - n.nst.), respectiv observarea fenomenologică a omului și abia apoi tragerea concluziilor și elaborarea teoriei, Frankl își întemeiază teoria logoterapeutică în primul rând pe observații clinice, pe studii și cercetări care dovedesc dincolo de orice tăgadă faptul că, deși posedă instincte
Viktor Frankl () [Corola-website/Science/304081_a_305410]
-
omul fără a face eforturi, aduce plăcere. Astfel, din momentul în care învingătorul devine stăpân, viața lui nu mai este caracterizată prin luptă, ci prin plăceri, căci nu mai are cu cine să se lupte. Stăpânul suferă de o dilema existențială. Căci la sfârșitul luptei a fost recunoscut ca "om" de către un alt individ, care a devenit sclavul său. Dar un sclav un poate recunoaște pe altul ca om, deoarece el însuși nu este om, ci a rămas parte a naturii
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
votează poporul”. Dacă complementului i se atribuie rolul de temă, el ajunge pe locul întâi: "Slavko vidi Olgu. Olgu vidimo i mi" „Slavko o vede pe Olga. Pe Olga o vedem și noi”. Dacă predicatul este un așa-zis „verb existențial”, ordinea este predicat + subiect: "Pojavilo se sunce" „A apărut soarele”. Dacă predicatul este o particulă, el de asemenea stă pe primul loc: "Evo romana mog kreveta" (subiect logic la genitiv) „Iată romanul patului meu”. Dacă predicatul exprimă existența sau disponibilitatea
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
incerte) că Ghilgameș ar fi fost un personaj real, domnind în Uruk prin sec. al XXVIII-lea î.e.n.; dar după varianta akkadiană, Ghilgameș e o creație a zeiței Aruru. Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameș se poate numi drama existențială a omului, lupta lui cu forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia și raportul de prietenie între oameni, teama de moarte și setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii și destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul
Ghilgameș () [Corola-website/Science/303940_a_305269]
-
licența cu teza "Metafizica creștină și neoplatonismul", care are ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin. Din aceeași perioadă datează și afirmația: "Mă simțeam un grec trăind într-o lume creștină". Camus trăiește intens extremele existențiale: se dedică pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gustă o formă de glorie accentuată, dar la vârsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frânează avânturile și îl determină să aleagă o viață mai retrasă în locul
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
formă artistică episoade ale copilăriei algeriene și chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor. "Moartea fericită" este varianta inițială a romanului " Străinul" (1942), căruia i-au urmat alte doua romane: "Ciuma" (1946) și "Căderea" (1956), care propuneau două atitudini existențiale numite explicit și în eseuri: constatarea absurdului existenței, care dizolvă voința, și lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieții. Piesele de teatru "Caligula" (1938), "Neînțelegerea" (1944), " Starea de asediu" (1948) și "Cei drepți" (1949) formează dramturgia camusiană care
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
sale , nu atât pentru terapie, cât pentru a vorbi cu o persoană obiectivă. Datorită acestei lungi experiențe, psihanaliștii și glumele despre ei vor fi o temă constantă în creațiile sale. De-a lungul activității sale va analiza și valorifica problematica existențială, dar și diverse teme intelectuale și subiecte din lumea artistică. Psihanaliza devine soclul pe care își configurează întrebările despre lumea înconjurătoare, dezvoltând o serie de pelicule, care aduc în fața publicului o impletire de elemente comice cu cele tragice, ironie dar
Woody Allen () [Corola-website/Science/297987_a_299316]
-
mai publice în 1936 opera "Criza științelor europene și fenomenologia transcendentală" ("Die Krisis der europäischen Wissenschaften und die transzendentale Phänomenologie"). Husserl a murit la 27 aprilie 1938. Principalul discipol al lui Husserl a fost Martin Heidegger, care a dezvoltat ""Fenomenologia existențială"", prin care - ca și maestrul său - a marcat un nou început în filosofie. Jean-Paul Sartre a elaborat Existențialismul, pornind în egală măsură de la filosofia lui Husserl și cea a lui Heidegger. După decesul lui Husserl, manuscrisele inedite (peste 45.000
Edmund Husserl () [Corola-website/Science/298014_a_299343]
-
der Philosophie. Geist, Leben, Existenz"" ("Noi căi în Filosofie. Spirit, Viață, Existență") pentru a descrie suma tuturor mișcărilor și curentelor din filosofie, care au ca obiect problema existenței umane. Datorită marii diversități a concepțiilor care pot fi puse în legătură cu filosofia existențială, nu este posibilă elaborarea unei definiții globale a acestui termen. Noțiunea însăși permite totuși restrângerea problemei la unele teme comune. Pe prim plan stă preocuparea asupra existenței concrete a individului și asupra problemelor ce rezultă din subiectivitatea și conștiința de
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
permite totuși restrângerea problemei la unele teme comune. Pe prim plan stă preocuparea asupra existenței concrete a individului și asupra problemelor ce rezultă din subiectivitatea și conștiința de sine a omului. Primul gânditor care a expus unele idei ale filosofiei existențiale a fost reprezentantul scepticismului religios, Blaise Pascal, deja în cursul secolului al XVII-lea. Pascal se opunea raționalismului strict al lui Descartes și categorisea drept arogantă pretenția filosofiei teoretice de a da o explicație existenței omului și a lui Dumnezeu
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
religios, Blaise Pascal, deja în cursul secolului al XVII-lea. Pascal se opunea raționalismului strict al lui Descartes și categorisea drept arogantă pretenția filosofiei teoretice de a da o explicație existenței omului și a lui Dumnezeu.Ca întemeietori ai filosofiei existențiale moderne sunt considerați Soeren Kierkegaard și Friedrich Nietzsche. Kierkegaard constata că cel mai important bun al individului este recunoașterea propriei și unicei sale determinări. Omul ar trebui să descopere acel adevăr valabil pentru el însuși, respectiv acea idee pentru care
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
decidă singur ceea ce este moral sau nu. Cele mai frecvente teme întâlnite se referă la subiectivitatea omului, precum și la problema fundamentală a alegerii individuale a existenței, care se manifestă de cele mai multe ori sub forma trăirii sentimentului de anxietate ("Angst"). Filosofii existențiali preiau ideea lui Kierkegaard cu privire la morala individuală și la personificarea adevărului și susțin că numai experiența proprie și acțiunea ce decurge din convingere au un sens fundamental în cunoașterea adevărului. Din acest punct de vedere, nu se admite existența unui
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
acest punct de vedere, nu se admite existența unui mod general, abstract de gândire, în forma unui sistem structural. În locul acestuia, se folosesc de preferință forme literare ca aforismele, parabolele sau dialogurile. Una din temele cele mai semnificative ale filosofiei existențiale este libertatea alegerii ca proprietate proeminentă a omului. Jean-Paul Sartre, reprezentantul principal al existențialismului francez, explică această proprietate prin faptul că - la om - existența este predecesoare esenței. De aceea, alegerea este determinantă pentru existența umană și de neevitat, pentru că și
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
existența este predecesoare esenței. De aceea, alegerea este determinantă pentru existența umană și de neevitat, pentru că și sustragerea de la o alegere, de la luarea unei decizii, este tot o alegere. Omul este "condamnat să fie liber". Atunci alegerea unui posibil act existențial, ca opțiune obligatorie, atrage după sine o răspundere copleșitoare pentru sine și pentru întreaga umanitate. După Kierkegaard, anxietatea ("die Angst") ca experiență sensibilă - spaimă structurală în fața lumii - este de nedespărțit de ființa umană. În concepția lui Heidegger, anxietatea duce la
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
opțiunea aleasă. Sartre folosește, pe de o parte, noțiunea de "greață" ("la nausée") pentru recunoașterea destinului întâmplător al universului, pe de altă parte, se referă la anxietate ("l'angoisse") în fața libertății de alegere, cu care este confruntat omul. Deși filosofia existențială este impregnată în mare măsură de ateismul lui Sartre și agnosticismul lui Heidegger, pozițiile profund religioase ale lui Pascal și Kierkegaard au exercitat o influență importantă asupra gândirii teologice din secolul al XX-lea. În acest sens se poate înțelege
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
germani Paul Tillich și Rudolf Bultmann, filosoful catolic francez Gabriel Marcel, ortodoxul rus Nikolai Berdiaiev au preluat ideile lui Kierkegaard, după care simțul datoriei și credibilitatea unei persoane reprezintă condițiile obligatorii ale credinței religioase. Cea mai însemnată personalitate a filosofiei existențiale în literatură a fost fără îndoială Fiodor Dostoievski, care în romanele și povestirile sale prezintă adesea, cu atitudine negativă, lupta autodistructivă a eroului pentru poziția sa în lume și față de Dumnezeu. Astfel, în "Amintiri din casa morții", polemizează cu opinia
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
ei”. În romanele lui Franz Kafka, individul se vede confruntat cu formalismul amenințător și distructiv al societății. Și opera lui Albert Camus, care în "Le Mythe de Sisyphe" se confruntă cu acceptarea absurdității existenței umane, se încadrează în tematica filosofiei existențiale. În același sens trebuie înțelese piesele teatrului absurd (Samuel Beckett, Eugen Ionescu). În America, filosofia existențială a influențat operele unor scriitori, ca Norman Mailer, John Barth și Arthur Miller.
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]
-
societății. Și opera lui Albert Camus, care în "Le Mythe de Sisyphe" se confruntă cu acceptarea absurdității existenței umane, se încadrează în tematica filosofiei existențiale. În același sens trebuie înțelese piesele teatrului absurd (Samuel Beckett, Eugen Ionescu). În America, filosofia existențială a influențat operele unor scriitori, ca Norman Mailer, John Barth și Arthur Miller.
Filosofie existențială () [Corola-website/Science/298027_a_299356]