8,422 matches
-
mobilă a copacilor. Pe tata nu l-a pasionat deloc vânătoarea, deosebindu-se mult În această privință de fratele lui, Serghei, sportiv pasionat care, Începând din 1908, a fost maestru de vânătoare al Maiestății Sale Țarul. Una dintre amintirile mai fericite din copilăria mamei a fost călătoria pe care o făcuse Într-o vară cu mătușa ei Praskovia În Crimeea, unde bunicul ei patern avea o moșie lângă Feodosia. Amândouă au făcut o plimbare cu el și cu un alt domn
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cuvinte mai lungi; iar la sfârșitul volumului maro pătat cu cerneală, o povestire adevărată, logică Își desfășura proporțiile ajunse la maturitate („Într-o zi Ted i-a spus lui Ann: Hai să...“), triumful și recompensa supremă a micului cititor. Eram fericit la gândul că Într-o bună zi s-ar putea să capăt și eu o asemenea abilitate. Vraja s-a păstrat și, ori de câte ori dau peste o carte de gramatică, răsfoiesc imediat până la ultima pagină ca să arunc o privire interzisă În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aveau legătură cu extravaganțele rukavișnikoviene, asocierea pe care am făcut-o În mintea mea Între cele două acțiuni nu m-a ajutat să accept modul În care Lenski se făcea de râs și ne plictisea și, prin urmare, am fost fericit, când, după Încă trei reprezentații (Călărețul de aramă de Pușkin; Don Quijote și Africa - Tărâmul minunilor), mama a cedat rugăminților mele fierbinți și s-a renunțat la toată povestea. Acum când stau și mă gândesc, acele imagini ca niște meduze, proiectate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
râde și râsul lui o irită: Lasă că nici cu muierile nu mi-i rușine! Și moldovencele sunt rele de muscă! Dezmățatele! Abia așteaptă să le fulgere Măria-sa c-o privire, c-au și căzut pe spate să le fericească Vodă! Stricate și proaste, minte la ele nici cât la o găină! "Poale lungi și minte scurtă!" Nu-i așa? clipește Țamblac. Pierzania lumii! Diavolițe! Ispita ispitelor! Numai ele sunt de vină! Niște ticăloase! Umblă cu farmece! Vă fac cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am ajuns circ: "Atlet de renume mondial!" Un "circ" ce va rămâne în istorie! spune Țamblac. M-am umflat, îs numai puf și fulgi, râde Ștefan. Cuvintele-s palide pe lângă sacrificiile voastre, spune Maria. M-au gâdilat cu vorbe. Mă fericeau și mai mult de poleiau înălțătoarele cuvinte cu niscai aur din cel adunat; doar pentru "Cruciada Antihristului" a fost adunat. "Vin turcii"... Să poftească cu oștile pe apă și pe uscat, că nu ne-om lupta singuri pentru întreaga "Creștinătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la ovrei!... Cu camătă!... Spune-le că de dau turcii, le înșiră mațele pe gard! Să aleagă! Spune-le că din zi în zi aștept de la Sanctitatea sa Papa urmașul personal al Sfântului Petru, ăl cu cheile Raiului aștept să mă fericească cu un sac cu galbeni de nu l-oi putea duce! Să mă păsuiască și ei! Ce naiba?! N-oi fugi cu Țara Moldovei în straiță!... Oare Marele Domn și voievod a toată Țara Moldovei, "Buzduganul Creștinătății", n-are atâta crezământ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
chiar de viață nu mă mai tem. Numai de gândurile mele mă tem: să nu greșească. Ziua, dar mai cu osebire noaptea, mă tot gândesc: "Ce să fac?... Cum să fac?". Și-apoi cum ar putea un domn să fie fericit în mijlocul nefericirii poporului său? E mare lucru să afli până nu-i prea târziu -, care-i rostul tău în viață. El poate fi măreț sau mai umil. Important este să dai măsura puterilor tale. Să te dai pe tine însuți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a sfârșit. Cenușă... Da, pleacă Voichițo! Până nu-i prea târziu! O să doară... O să ne rămână amintirea, regretul, durerea... rostește trist, în timp ce Voichița își înăbușă plânsul în pieptul lui. Și-apoi, unde scrie că trebuie cu orice preț să fii fericit? spune cu voce din nou aspră. Are dreptate "Sfânta", izbucnește el în hohote sarcastice de râs. Turcii stau ciotcă la hotare să potopească Moldova, și bătrânul Ștefan Vodă se perpelește în pojarul dragostei, pierdut în adâncul unor ochi albaștri ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu pernă, cu așternut alb, moale, curat... Săracu' Ștefan Vodă, spune cu milă Daniil. Și noi, muritorii de rând, ce vă mai jinduim fericirea... Ștefan zâmbește trist: Numai domn să nu fii... Și-apoi, unde scrie că trebuie să fii fericit cu orice preț? Să-ți găsești munca și să fii dăruit ei, e și aiasta un soi de fericire. Fiecare, cu fericirea lui... Mi-am căutat-o cu lumânarea... Ce-și face omul cu mâna lui... Dar dacă altfel nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prejos „bagaj” pe care omul îl poate lua cu sine în paradis. Acolo se desăvârșește o stare de perfectă comuniune. E totuși un spațiu mai cuprinzător unde va fi dusă cu sine nu numai iubirea, ci tot ce a fost fericit și fast în viața omului. Fericirea, chiar când este fugară, lasă urme de neșters. De pildă, poți să simți o bruscă afinitate cu un trecător ori să ți se încălzească sufletul la amintirea unei prietenii. O mică afecțiune de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că, potrivit reflecției melancolice a autorului, „orice fericire se plătește” (105). Ceea ce pare numai o sonoră apoftegmă devine realitate în viața lui Valeriu Cristea, iar aceasta tocmai atunci când s-ar fi zis că are, în fine, șansa de a fi fericit. Deși pare și aceasta o exagerare, scriitorul a avut de ce să afirme că în 22 decembrie 1989 s-a bucurat mai mult decât îi permitea condiția de veșnic perdant. Abia atunci a început calvarul său. Deși trăise cu sentimentul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Întrunire (ședință? serbare?) cu sute de adolescenți ale căror tinere trupuri și răsuflări transformaseră sala într-o baie de aburi și de... fericire. Nu pot nicicum să-mi amintesc care era scopul acelei întruniri și nici de ce eram atât de fericit atunci, în vara lui 1953 sau 1954, la Cluj. Dar eram, cum rareori am mai fost de atunci. Senzațiile după-amiezii aceleia târzii - de burg (străzile pe care am mers ca să ajung la clădirea unde avea loc acea... ședință? serbare?... clădirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de Stat și a Băncii Naționale. De la un centru de difuzare a presei, unde se găseau și ziare străine, am cumpărat niște Monde-uri; am intrat apoi într-o bodegă, am băut ceva, am discutat despre una-alta. Eram atât de fericit că plec acolo unde urma în mod sigur să plec acolo unde urma în mod sigur să plec peste câteva ore încât multă vreme, chiar și astăzi încă, acea zi cenușie și umedă a rămas în sufletul meu inextricabil amestecată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
or, în tablou, el tocmai asta face, privește în sus, spre Ceva sau Cineva anume, cu mâinile încrucișate pe piept, în dreptul inimii, cu chipul transfigurat, în ochi cu un extaz am spune măsurat, ca și cum minunea pe care o contemplă îl fericește, dar nu-l uimește, căci a crezut și crede și va crede în ea; ce vede oare acest Sf. Petru al lui Van Dyck? Cum se deschid cerurile? Înălțarea? Pogorârea Sfântului Duh? E un bătrân încă verde, cu barba sură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că de aur a fost, de fapt, nu epoca, atât de glorificată, ci viața mea familială, umilă, anonimă? Să risc asemenea declarații? Îmi dau, firește, seama la ce mă expun. Și totuși mărturisesc, recunosc: eu și soția mea am fost fericiți, în „anii lumină”, care au fost pentru noi, în mare, cu adevărat niște ani-lumină. Nu pentru că ne-am fi închis în fericirea care ne-a fost dată și am fi rămas astfel nepăsători față de ceea ce se întâmpla în jur. Vedeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a fi un indiferent în materie de politică, departe de a fi un apolitic, îmi permit, dimpotrivă, să-mi arog meritul de a-i fi fost ostil lui Ceaușescu (cum puțini alții i-au fost) aproape de la început. Am fost fericiți în acei ani pentru că iubirea noastră a fost mai tare decât istoria, pentru că am știut să ne păstrăm libertatea interioară în toată dimensiunea ei oceanică și am refuzat să fim niște „supuși” în relația cu puterea. Nimeni nu ne poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dansul victimei sale. Moartea eroului principal e o capodoperă (a realismului socialist) de echivoc artistic. Secerat de gloanțele chiaburilor (care nu apar în imagine decât în final, ca niște umbre fugitive și acestea de-abia observabile), flăcăul, care se întoarce fericit pe o noapte cu lună acasă, jucând de unul singur, se prăbușește dintr-o dată, ca și cum, epuizat de dans, s-ar fi împiedicat și ar fi căzut. De la lirism la satiră, de la legendă la cotidian, de la portretul individului la mișcările de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pureci și care, ignorând igienica măsură, ridicând norișori albi și pudrând cu praf covoarele, se alergau tupăind prin odaie, luptându-se frățește și bufnind de podea spre desfătarea noastră, a privitorilor înveseliți, de fapt, fericiți, fericiți... cu toții! Eram atât de fericiți în acele clipe...”. „Și ei sunt aici”. „Cel mai bine te țin minte, dragă Țiți, cum stăteai la picioarele mele, pe plapumă, cuminte, când eram mic și răceam (răceam mereu pe atunci) și eram obligat să rămân toată ziua în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Crimeea, într-o localitatea numită tot Bolgrad. După tratatul de pace de la Berlin (1878), străbunicul și bunicul s-au întors - cu multe imagini exotice imprimate pe retină - în Bolgradul basarabean. Protecția rusească le era necesară ca aerul! N-au fost fericiți acei oameni, strămoșii mei mai mult sau mai puțin îndepărtați. Voind să scape de silnicia turcească, ei n-au scăpat de vicisitudinile istoriei, ale cărei valuri i-au împins încolo și încoace, împrăștiindu-i, risipindu-i până la urmă și firește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
multe ai de văzut. Mult m-am mirat cum au putut să se adăpostească sub piatră dar grijă Milostivului Dumnezeu i-a îndrumat să-i scape de răutatea lui Irod. Ne închinam la icoane și aprindem câte o lumânare. Plecăm fericiți de tot ce am văzut. Biserică Sfanțului Mormânt al Maicii Domnului Ea este patronată de greci. În biserică se coboară pe trepte. Cred că sunt peste 30 de trepte până la Sfanțul Mormânt. Pe lațurile scărilor sunt două altare: unul
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
deschid ușile Raiului ceresc. Ce n-am da să intrăm în Rai? Totul am da, am da totul. Acolo-i veșnicia, dragii mei! îl vezi pe Mielul lui Dumnezeu. Te bucuri cu El. Vezi Mama Cerească. Multe vezi și ești fericit o veșnicie. Aici, pe pământ, ne-a încătușat șarpele cel viclean. Să ne rugăm neîncetat la Milostivul Dumnezeu să ne scoată din plasa șarpelui, să ne dea puterea de-a învinge orice ispita și greutate. Să avem înțelepciunea de care
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
te gândești la Mâna lui Dumnezeu care le-a făcut cu atâta măiestrie și ce frumusețe a pus în toate câte vezi. Rămâi uimit ce poți vedea. Și asta pentru că ne iubește Dumnezeu și pentru că să ne bucure, să fim fericiți și să-I mulțumim. Să-I dăm slavă pentru toate! Pe acest frumos munte sunt și două mănăstiri: una este greacă iar cealaltă catolică. Noi am vizitat-o pe cea greacă. Șoseaua care duce până sus este șerpuita și asfaltata
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
nostru. Dar este bun și binecuvântat. Călugării de-acolo fac acest vin. Fiecare pelerin cumpăra vin să aducă la cei dragi de acasa din România. Ca să ne sfințim cu toții. De voiești, Doamne, ajută-ne să ne sfințim cu toții! Mulțumiți și fericiți de tot ce-am văzut și auzit, ne urcăm în autocar. Fiecare ocupă locul lui și-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și-L rugăm să fie mereu cu noi. Autocarul pornește, iar noi privim pe geamul autocarului. Doamne, cât
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
o teribilă represiune, școli deschise, cu anume dascăli și programul corespunzător, literatura care nu ațâță spiritele și, în loc de teatru, se revarsă valurile de armonie ale reprezintațiii de operă./ .../ Așa, cred unii, poate să meargă până la nesfârșit, de la o generație de fericiți la alta./ Da, la suprafață așa este. Dar mai e ceva la fund./ Se poate ca cei de acum, într-un moment de slăbiciune, să primească așa ceva. Se poate ca, la capătul tuturor sforțărilor, la așa ceva să se supuie. Dar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
că trăiesc în rai. Așa o înălțătoare stare sufletească n-am mai avut în viață. L-am simțit pe Dumnezeu Creatorul. I-am simțit măreția, m-a copleșit bunătatea, dărnicia, iubirea Celui care Și- a chinuit Fiul pentru a ne ferici cu iubirea lui de oameni. Atunci am simțit că fără Hristos nu se poate face nimic, că împreună cu Hristos putem trece prin moarte și tot revenim la viață. Cred că sunt puțini muritori care pot să vadă cu ochi vrăjiți
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]