8,525 matches
-
pe ușă, mai Încet din fire, și-a păstrat privirea ațintită drept Înainte și abia după ce a văzut ce-a văzut a Încetinit puțin mersul lui hotărât și a Început să analizeze ce văzuse: câteva babe stând tologite În niște fotolii de piele și fumând, o plantă mare de interior, din „șelea cu frunza ca lipanu“, o ușă cu perdele pe care scria cu litere discrete „Restaurant“ și o fereastră uriașă prin care se vedea suprafața lină a mării bătută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Când cu gene obosite“ seara sting televizorul (Caragiale n-ar ezita să precizeze că orice aparat se pornește și se oprește cu degetul care apasă pe buton și nu cu genele!) obiectele din juru-mi Îmi par câteva secunde altfel. Pânza fotoliului, deși o știu murdară, strălucește misterios, are patină și personalitate; zgârieturile de pe ușa șifonierului nu se mai văd, praful de pe vitrina cu veselă s-a și șters singur sau s-a ascuns; tancul de jucărie al copilului gazdei pare mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
la caracter cu tatăl meu. Vitalitatea, care m-a ajutat totdeauna să fac față melancoliei și pesimismului, dă, se pare, semne de "insuficiență", iar natura mea impulsivă reacționează, ca de obicei, pe dos, prin dorinți negative. Aseară, am adormit în fotoliu, uitîndu-mă la televizor. Când m-am trezit, după miezul nopții, rula un film cu un bărbat care suferise un accident ce-i paralizase tot corpul de la umeri în jos. Își pleda dreptul de a dispune de viața sa în acele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cămașă de bumbac și cu obiele curate în opinci, m-am supus ― e adevărat, fără nici o plăcere ― voinței tatei care m-a luat de mână, ducîndu-mă la "unchiul George" să mă examineze. Ne-a primit în verandă, așezat într-un fotoliu de răchită. După ce mi-a verificat nivelul cunoștințelor, a părut mulțumit, i-a spus tatei că eram inteligent, dar i-a atras atenția că prea îmi vâram nasul în cărți nepotrivite pentru un "mucos" ca mine. "Cavalerii nopții" îmi trebuiau
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
prezentat, am întrebat, am spus ceva? — Nu prea. Mi s-a părut că erai cam neprietenos. Dar eu de obicei nu mă dau bătută așa ușor și am mai încercat. — Îți mulțumesc, am spus și m-am așezat într-un fotoliu. Îți mulțumesc. Fiona rămăsese în ușă. — Deci să plec? — Nu, te rog... mai suportă-mă puțin, te rog. Poate o scoatem cumva la capăt. Stai jos, te rog. Fiona ezită și înainte de a veni să se așeze pe canapeaua din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
abia când a spus ceva ce m-a suprins foarte mult. — Pe mine nu mă poți opri cu chestia aia, spuse ea. — Poftim? Nu mă poți opri cu chestia aia. Făcu semn din cap spre mâinile mele. Mă întorsesem la fotoliul din fața ei și fără să-mi dau seama ce fac, luasem telecomanda pentru aparatul video. Era orientată spre ea și degetul meu se îndrepta spre butonul de pauză. — Cred că ar trebui să plec, spuse ea și se ridică. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ei, am avut o senzație ciudată: m-am simțit singur. Dar sentimentul de singurătate se combina cu sentimentul de ușurare și în scurt timp cel de ușurare a devenit mai puternic, copleșindu-mă, calmându-mă și căluzindu-mă încetișor înapoi spre fotoliu și spre cei doi prieteni și tovarăși de încredere, telecomanda televizorului și cea a aparatului video, așezate fiecare pe câte o cotieră. Am deschis aparatele, am apăsat pe play și Kenneth spuse: — Să știi că un chip frumos nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Tonks și îmi făcu semn s-o urmez. Nu-l cunoșteam pe domnul McGanny, directorul general al editurii, și nu știam la ce să mă aștept. În primul rând, m-a luat prin surprindere somptuozitatea biroului lui: se fălea cu fotolii de piele și o imensă fereastră cu vitralii care dădea spre parcul local. Cât despre tip, i-am dat între cincizeci și șaizeci de ani: avea o față de cal - poate de rasă, dar cam slăbănoagă și șireată - și în loc de accentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aș putea întoarce. Rămâne deocamdată o vagă ipoteză. Scurta apariție a lui Wendy în jegul ăla de ziar local nu m-a ajutat în nici un caz. Curvă tâmpită: la câte tone are, a avut noroc că nu s-a prăbușit fotoliul sub ea. Putea să crape. (Un mod de a gândi periculos, Winshaw. Foarte periculos.) 19 iunie 1970 Ei bine, merităm să pierdem. Acum țara va avea guvernul cel mai dur de după război și asta e foarte bine. Oamenii au nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Cum ne va ajuta asta să aflăm ce a pus la cale Lawrence în 1942? — Poate că nu ne va ajuta, Michael, dar poate că nu acesta este misterul în acest caz. — Ce sugerați de fapt? Findlay se ridică din fotoliu și se așeză lângă mine. — Sugerez, spuse el punându-mi o mână ca o gheară pe coapsă, că misterul ești tu, de fapt. Și am de gând să investighez asta până la capăt. Kenneth spuse: — Domnișoară, știți cumva unde este dormitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de două săptămâni expusese în 1957 opiniei publice pentru prima oară unele dintre afacerile sale. Parlamentari laburiști și tabloide ridicaseră din sprâncene, scandalizate în fața dezvăluirilor tranzacțiilor de câteva milioane de lire sterline care se realizaseră făcând semn cu ochiul, din fotoliile cluburilor de gentlemani, pe pistele de golf duminică-dimineața sau la vânătoarea de potârnichi din weekend. Deși toate băncile comerciale imlpicate fuseseră achitate de acuzația că acționaseră “în urma dezvăluirii improprii de informații“ despre rata dobânzilor băncii, o dâră distinctă de scandal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ne îngrijorează Ministerul de Exterme și Howe, sentimentalul ăla laș care le taie entuziasmul. El e cel care ezită să vândă. — Și ce-o să se întâmple? — Având în vedere ce mi-ai spus, continuă Henry, instalându-se mai adânc în fotoliu, aș spune că DTI a câștigat deocamdată bătălia. Voi propune să trimită pe cineva la Bagdad în următoarele luni și să ofere irakienilor un acord de credit suficient de mare. Cât le-au dat americanii? — Câteva miliarde, cred: dar numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dădu la o parte părul ud și ciufulit din ochi și înaintă cu curaj. Ușa ducea într-o cameră de zi mare și veselă, unde un foc de bușteni ardea vioi, făcând să danseze umbre grotești pe pereți. Într-un fotoliu lângă foc ședea o femeie micuță, cu spatele încovoiat, înfășurată într-un șal și privind cu ochi atenți de pasăre andrelele pe care le mânuia cu degete îndemânatece. Aceasta era, bănui Michael, Tabitha Winshaw: asemănarea ei cu mătușa Emily, fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
drumurile astea pe întuneric. — Da, se pare că vom rămâne aici mult timp, confirmă Thomas. Tabitha se ridică țeapănă din scaun. — Sper să nu aibă nimeni nimic împotrivă, spuse ea, să-mi reiau poziția. Dar e atât de comod acest fotoliu și nu aveți idee ce minunat e să stai lângă un foc adevărat. Camera mea de la ospiciu e foarte rece, să știți: chiar și vara. Nu veniți cu mine, domnule Owen? A trecut mult timp de când nu m-am bucurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îi vine să zâmbească. Și prin pâcla ninsorii la hotarul orașului, își mână găinile ude spre coteț. ─ Piii-ca, pi-ca, pica! zice băiatul. Pii-ca, pica!. Sus la etajul șapte, blocul D 3, scara C, apartamentul 91, domnul Popa a ațipit în fotoliul său, odinioară oranj, dinaintea televizorului, un Temp de pe vremea lui Dej. Tresare cu putere când, la pupitrul din Calea Dorobanți 191, o mână vrăjmașă sănătății mintale și auzului ascuțit dă la maximum volumul de difuzare. A, doamna Vasilescuuuuu! buciumă TVR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
termine nicicând, a citit și așa în dorul lelii, să treacă timpul. Ce tâmpenie! își zice. Al doilea țârâit al telefonului îi șterge însă din cuget orice părere și, precum un Ferrari de formula 1, ia un viraj abrupt pe lângă fotoliu, dărâmând aproape lămâiul din hârdău, trage ușa din țâțâni și iese pe coridor unde, așezat alb pe măsuța lui cu milieu vernil, telefonul încă mai sună. Câtă lume nu atârnă astfel, pe toată întinderea pustie, de câte un firav alo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
e nevoie să se recurgă la complicații magice când Marile State obțin pretutindeni supremația prin însuși votul națiunilor? Harry cască, apoi se întinde cât e de lung în scaunul rotativ aflat în fața calculatorului. În mijlocul camerei e o masă cu câteva fotolii ergonomice, la perete e nelipsitul bidon de apă distilată și pe o măsuță alăturată sunt samovarele nichelate pentru apă caldă (ceai) și apă tulbure (cafea). Pe rafturile din furnir de nuc se răsfiră niscai reviste, dicționare, Reader's Digest, manuale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
rămâi cu prietenia mea. ─ E necesară și suficientă. ─ Amin! Și conversația ia sfârșit. Șontâc șontâc, Martineasca se înapoiază în odaia ei de la celălalt capăt al culoarului lung și îngust. Ajunsă în sfârșit în sanctuar, deschide fereastra și se așează în fotoliul de lângă ea. Pe o măsuță alăturată o așteaptă calumetul, cutia cu mai multe soiuri de tutun, amnarul, scrumiera somptuoasă de malachit, bețigașul de argint pentru curățat pipa și lopățica cu rol de vătrai în miniatură. Se apucă să-și pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai găsesc aici când mă voi întoarce. Acum a plecat pentru totdeauna. Alexandru se culcă. Ultimele mașini alunecă spre marginile orașului și semafoarele clipesc singure în ceață. În sfârșit lumea a adormit. Televizorul merge în gol. Costache Popa sforăie pe fotoliul său, lumini albastre se plimbă pe pereții camerei jerpelite, sonorul, în lipsa unui ascultător, redevine o materie inertă, indefinit divizibilă, ca piatra sau nisipul. Acum ar fi momentul, dacă dl. Popa ar avea o fiică, o soră, o soție, o mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și coborându-se ritmic, pe care părul a albit, cu începutul burții, bustul d-lui Popa, în ciuda tuturor adjectivelor, rămâne indescifrabil. Odaia pensionarului e la fel de indescrifrabilă ca trupul său adormit. Și-a îngrămădit toată mobila în ea, pe lângă televizor și fotoliul oranj, recamierul, o masă lăcuită de sufragerie care se ține în trei picioare și o coadă de mătură, un șifonier cu cheie de care atârnă ciucuri croșetați, un corp de bibiliotecă pe rafturile căruia se ferfenițesc colecțiile Enigma și Urzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-și aminte. Bill se-ntinse după o carte așezată cu fața-n jos pe măsuța de sub fereastră, așa cum o lăsase când Îi ieșise-n Întâmpinare lui Nick. Își ținea paharul Într-o mână și cartea-n alta, rezemându-se de fotoliul lui Nick. — Ce citești? — Richard Feverel. — N-am putut s-o citesc. — Merge, spuse Bill. Nu-i o carte rea, Nick. — Ce mai ai pe-aici din ce n-am citit? — Ai citit Forest Lovers? — Mda. Asta-i aia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se duseseră sub plită, și le puse Înapoi În tigaie. Mai turnă peste ele niște apă dintr-un hârdău de lângă masă. Era cam mândru de el. Rezolvase totul foarte practic. Intră-n cameră cărând bușteanul și Bill se ridică din fotoliu și-l ajută să-l pună pe foc. — Grozav buștean, spuse Nick. Îl păstram pentru vreme rea. Ăsta o să ardă toată noaptea. — O să rămână cărbuni, ca să faci focu’ dimineață. — Așa e, fu Bill de acord. Purtau o discuție foarte elevată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
că se va sfîrși Într-o zi, dar se Întreabă cînd și cum? Căldura de vară Înmuie, spre prînz, asfaltul curții. Rex aleargă de colo, colo, a Înnebunit de căldură. Domnul Pavel și cu mine stăteam În curte pe două fotolii din răchită, la o masă asemenea, cu cîte o cafea dinainte. Începu să depene amintiri, mîndru de respectul ce i-l purtau cetățenii de vază ai orașului, asta Înaintea ultimului război; Îmi povesti apoi cancanuri politice din Parlamentul din vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
acolo Însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit În birou, fui Întîmpinat de șeful acelei instituții, așa mi se spuse, stătea În picioare, fie Întîmplător, fie pentru a crea o ambiguitate de politețe, după care se așeză pe scaunul fotoliu, făcîndu-mi semn să iau loc pe cel capitonat din față, aflat În ceastălaltă parte a biroului. Domnule magistrat, Începu el (deși nu mai eram magistrat), Îmi pare rău că mi-e dat să vă cunosc Într-o asemenea Împrejurare. Vorbirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Încheie cu „sole mio”, Rex se așeză pe picioarele dindărăt și, sprijinit pe cele din față, o urmări cu capul Într-o parte, cu urechile ciulite, nu se știe de ce acorda acestei melodii, Întotdeauna, o atenție deosebită. 18. Stăteam În fotoliu. Imposibil să mă culc, să mă Întind pe canapeaua de alături; nu mi se Închideau ochii. Domnul Pavel, În schimb, adormise de mult; În somnul lui nu era nici o tulburare, dimpotrivă, lunecau pe fluviu mici ambarcațiuni sau vase, Împodobite festiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]