9,375 matches
-
original al piesei lui Timberlake Wertenbaker, Our country’s good, pentru că Întrebarea era ecoul situației din societatea românească de după ’89. Ca și prizonierii englezi din piesă, Întrebam și noi publicul dacă această nevoie dispăruse, teatrele fiind confruntate cu faptul că gloria trecută a sălilor pline nu mai corespundea momentului prezent. Cenzura nu mai exista, dar teatrul părea În criză. Cu toate acestea, la Național În doar trei luni se schimbase ceva esențial În atmosfera instituției. Trilogia a fost catalizatorul ideal pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un prolog În cer, unde zeița Hebe celebrează iubirea, Înconjurată de cupluri de Îndrăgostiți. Totul e miere și senzualitate, până apare Bellone, zeița războiului (interpretată de un bariton, cu fustiță și barbă), care Îi incită pe bărbați să-și caute gloria acolo unde le e menirea, nu lenevind printre jupoanele femeilor, ci la război. Văzând că ideea războiului are priză la bărbați, Hebe Îl trimite pe Cupidon să ducă triumful iubirii În ținuturi Îndepărtate, dacă În Europa dragostea nu mai e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Scriind cu lejeritate, cu grație și deseori cu umor despre subiecte profunde, Andrei Șerban se regăsește În paginile cărții așa cum este și În viața de fiecare zi, Într-o rară Îmbinare Între inocența copilului și experiența Înțeleptului. Urcând toate treptele gloriei, Andrei Șerban cunoaște bine vanitatea succesului. Pasionat fără intransigență, el este tolerant fără nici o concesie de substanță. Simplitatea sa surprinde - nici o urmă a infatuării de mare maestru și profesor nu umbrește prezența sa umană. Andrei Șerban nu Încremenește În propria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
1959. Nabokov și-a publicat primul roman În limba engleză, Adevărata viață a lui Sebastian Knight, În 1941. Îi urmează, În ritm susținut, celelalte titluri: Ada: Râsete În Întuneric; Pnin; Duzina lui Nabokov; Invitație la o decapitare; Mary; Bend Sinister; Glorie; Foc palid; Lucruri transparente; O frumusețe rusă și alte povestiri; Darul; Apărarea; Ochiul; Rege, regină, tâlhar; Opinii ferme; Poezii și probleme; Inventarea valsului; Priviți arlechinii; Tiranii distruși; Detalii ale unui apus de soare; și desigur, romanul său cel mai cunoscut
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cum scrâșneam amândoi din dinți și gemeam În timp ce citeam manuscrisul - era ritualul adoptat de familia noastră când avea de-a face cu ceva de prost gust sau cu gafa cuiva. Povestea asta m-a lecuit definitiv de orice preocupare pentru gloria literară și a fost probabil cauza acelei indiferențe aproape patologice, dar nu Întotdeauna justificate față de cronicile care În anii următori m-au privat de emoțiile pe care se spune că le trăiesc majoritatea scriitorilor. Acea primăvară a anului 1916 o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nimic dacă nu te dai pe tine însuți"; înfăptuirea a ceva ce n-a mai fost făcut de nimeni. Nu contează că n-ai reușit. Important este că ai încercat, că ai cutezat, chiar dacă ai fost înfrânt. Nu aspira către glorie, ci către împlinirea unui destin. Conflictul este cu atât mai dramatic, cu cât aflăm că personajele, evenimentele sunt reale, au girul autenticității documentare, al "adevărului istoric". Prin încorporarea în proză, în dialog, a documentelor de epocă, a scrisorilor, a cronicilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spurcată, dat în târg prin toată Împărăția, ca orice nespălat de osmanlâu să-l poată scuipa minunându-se cât de pricăjit și împuțit e "ghiaurul moldovan" plin de ifose, că s-a dat mare crezând o clipă că poate umbri gloria nepieritoare a "Marelui Fatih Fratele Soarelui", ce, numai cu un deget, l-a trosnit ca pe un păduche scârbos?!" Iisuse! Ajută-l! se cutremură Daniil frângându-și mâinile. Sau.... îl vezi pe Ștefan, laș, cu un jungher, dându-și "loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
urma! Să n-apuce trecerea! Să-i terminăm! Pe cai, vitejilor! La Dunăre! Pe cai!! La Dunăre!! La Dunăre! strigă vitejii Măriei sale îndemnând spre cai. Mă mir că n-am sforăit câteva cuvinte "mari" care să sune din coadă; despre glorie, sânge, oase... Oasele străbunilor, bineînțeles! Aistea ajută la luptat și la murit, filozofează Ștefan. Dar am izbândit Ștefane... altfel cum? spune Vlaicu. Desigur, altfel nu se poate... Cronicarii vor izvodi în letopiseți: "Marți, ghenarie, 10, anul Domnului văleat 6983 de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sălășluiește un învățat îmbinat cu un satrap sângeros. Este un fanatic setos de putere absolută. Zi și noapte, îl roade patima nebună a cuceririi Lumii. Nu degeaba s-a autointitulat "El Fatih-Magnificul Cuceritor, Fratele Soarelui, Umbra Universului, Împărat al Împăraților". Gloria lui Alexandru Machedon nu-l lasă să doarmă... Furtunosul padișah visează să-și lățească împărăția cât lumea. Și cum era să-ți pierzi capul? Țamblac izbucnește în hohote de râs: În naivitatea tinereții mele, m-a pus dracu' și l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sanctității sale cu Mathias-Rex"... Să te crucești, nu alta, adaugă el cu furie și i le întinde lui Duma. Cetește tu, ochii mă lasă... Duma, cu o voce gravă, ironică, bombastică, citește: "Tu, rege Mathias, te-ai acoperit de o glorie nepieritoare întru apărarea Creștinătății prin distrugerea turcilor crânceni, că, sub conducerea Înălțimii tale regești, la Podul Înalt, ai repurtat "o strălucită izbândă!..." Ceeee?!!... Cine?!!... se răsucește Ștefan mânios, gâtuit, cu tot sângele năvală în cap. "La... la Podul Înalt?!!"... "Mateiaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
onoarea! M-ați pomenit!... Se putea și mai rău, adaugă el mai încet, ca pentru sine. Boierii, revoltați, izbucnesc, nu-și mai află loc pe jilțuri, se agită, strigă: Minciună sfruntată! Noi ne vărsăm sângele! Și Mateiaș se acopere de "Glorie nepieritoare"! La urma urmelor, cine a dobândit "Strălucita izbândă?" Papa aista a cam încurcat borcanele! Uite Papa, nu e Papa! Crezi că nu știe?! Face pe prostul! Tu, mare rege, și tu, Preasfânt Papă!... Minciuna e atât de gogonată, încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
așa nu pot decât să râd: Ha! Ha! Ha! râde Ștefan cu un hohot chinuit. Cum este posibil aiasta? întreabă Vlaicu revoltat. Iaca este posibil! îl lămurește Ștefan. Așa se scrie istoria... Bate darabana, să răsune Europa... Se acopere de glorie! Justifică și galbenii Papei! Prinde doi iepuri dintr-un foc! Isteț băiat, Mateiaș aista... După război, mulți viteji s-arată! Îl roade viermele pizmei că de ce altul să-i uzurpe faima lui de "Mare Apărător al Creștinătății"! spune Mihail. "Fală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
roade viermele pizmei că de ce altul să-i uzurpe faima lui de "Mare Apărător al Creștinătății"! spune Mihail. "Fală goală din creștet până-n tălpi!" E lihnit după mărire, adaugă Stanciu. Cine-l împiedică să sângereze și el? Să-și cucerească gloria cu sabia, nu cu gura! spune Vlaicu. Ne jucăm de-a baba-oarba cu slăviții crai și nu vedem că osmanlâii stau grămadă la hotară să ne-nghită, răbufnește Ștefan. Îți vine să urli! strigă Mihail. Urlă! Că tot nu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu vedem că osmanlâii stau grămadă la hotară să ne-nghită, răbufnește Ștefan. Îți vine să urli! strigă Mihail. Urlă! Că tot nu te aude nimeni! Suntem prea mici, glasul nostru n-ajunge departe, îl încredințează Ștefan. Ți-a furat gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o liniște dureroasă: Gloria? îngână el. Ce-i gloria? Un cuvânt... Răcnetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ajunge departe, îl încredințează Ștefan. Ți-a furat gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o liniște dureroasă: Gloria? îngână el. Ce-i gloria? Un cuvânt... Răcnetele mulțimii, osanale, plecăciuni... Nu aiasta am pohtit eu. Odinioară, da! O doream! O visam! Apoi, când am devenit domn, am cunoscut suferința țării. Și toate, s-au făcut fum. Am înțeles... Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ți-a furat gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o liniște dureroasă: Gloria? îngână el. Ce-i gloria? Un cuvânt... Răcnetele mulțimii, osanale, plecăciuni... Nu aiasta am pohtit eu. Odinioară, da! O doream! O visam! Apoi, când am devenit domn, am cunoscut suferința țării. Și toate, s-au făcut fum. Am înțeles... Nu-i aiasta! Nu-i... Aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bătut și au strivit o mare armată turcească la Podul Înalt, repurtând o prea strălucită izbândă... Prin oamenii săi..." Mulțumesc, bunule părinte. Ce vă spuneam? "Soarele când răsare..." Dar, dar ce pot să fac? Mă las jefuit. Îi las lui "gloria" toată. Să și-o ia! Și, laurii! Tot zarzavatul!... Mai mult, îi las tot aurul ce mi s-ar cuveni, că nici așa, nu se grăbește nimeni să mi-l dea... Îi las lui, osanalele toate prea se omoară după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l sloboade pe Vlad din temniță, să ne înțelegem împreună! În rest, să le dea Dumnezeu sănătate, ca să-și poată arăta toată mărirea și toată puterea atunci când or da față cu turcii. Cu sabia în mână e momentul adevărului. Adevărata glorie e stropită cu sânge, nu cu vorbe. Fapta e piatra de încercare! Numa' să nu se facă a uita, mormăie Țamblac și, așezându-se pe patul din fundul odăii, acoperit cu o cergă mitoasă, se miră tare pe ce pat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Apucat! Nici nu-mi mijise musteața, era spada mai mare ca mine, începe să râdă Stanciu amintindu-și. Mă visam un magnific! Eram îndrăgostit lulea de Nastasia, fiica cea mică a voievodului Alexandru. Voiam să mă întorc acoperit de laurii gloriei... La prima ciocnire, m-a lecuit un teuton cu o lovitură de spadă, de era s-o las pe Nastasia văduvă. Mi-a povestit taica toată mârșăvia. "Cei Trei Mari" regele Sigismund al Ungariei, craiul Poloniei Vladislav Jagello și Vitold
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
e că avea pentru Constantin așa cum a luptat -, avea o mare admirație. Aiasta nu l-a împiedicat să-i dea capul la sare, să-l umple cu paie și să-l colinde înfipt într-o suliță prin întreaga împărăție, întru gloria "Marelui Cuceritor Mahomed El Fatih Împăratul Împăraților!" Vezi că știi! De ce m-ai chinuit? N-am suportat batjocura la care l-a supus... S-a batjocorit pe sine. Constantin aparținea veacurilor. Oare... oare trebuie să mori ca oamenii să-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
intens! Să arzi! Să creezi! Să dai ceva din tine! Munca și dragostea îi dau un sens, ne salvează de zădărnicia trecătoarei noastre vieți. Să lași o urmă a trecerii tale. Să arzi, nu dâră de stea căzătoare! Restul averea, gloria, puterea e fum, e deșertăciune amăgitoare, efemeră. Dragostea și moartea, cele două jocuri fatale ce m-au fascinat, le-am jucat pătimaș pe amândouă. Te sfătuiesc să alegi dragostea. În fructul ei e o fărâmă de nemurire... Îmi amintesc un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
De mult n-am râs cu mai multă pohtă! Boierii, revoltați, protestează: Mârșăvie! Halal "demnitate regală"! Un înfumurat! Prea plin de ifose. Se mânjește cu sângele altuia! Îl mușcă de inimă pizma! Îți poartă zâmbrele că i-ai răpit laurii, gloria! -Laurii aiștea-s stropiți cu sânge! Nedreptate strigătoare la cer! Curată batjocură! Ștefan tace copleșit de o surdă mânie pe care și-o stăpânește, totuși. Ridică mâna... Și se făcu liniște. Țamblac continuă răsfoindu-și însemnările: "... Ștefan îți este ție foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
va trece Carpații în marș triumfal și va da lovitura de grație, mușcând ca șacalii din trupul leului rănit. Și, astfel, "Mathias Rex, fortissimus athleta Christi" va repurta o nemaipomenit de strălucită izbândă asupra păgânătății, acoperindu-se de o "nepieritoare glorie"! Bine jucată comèdia, recunoaște Țamblac. La ce bun bâlciul aista murdar?! se aprinde Ștefan. Dintr-un foc, împușcă mai mulți iepuri odată: zdrobește Împărăția otomană, jucându-se de-a războiul, încununându-se "Salvator al Creștinătății", lovește într-o Moldovă ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
neînvins, îi zâmbește și se împiedică în cârpele ce-i atârnau la picior. Crezi că de dragul "Creștinătății", al osanalelor mi-am pârjolit țara și atâta cruce de voinici au mușcat țărâna? Am avut eu alte gânduri pentru țară... Cât despre glorie, osanale, lauri... Aleluia!... De când am ajuns domn, m-am lecuit de aieste năluciri deșarte. Nevoile, durerile țării, munca m-au făcut să înțeleg că nu pentru mine nu gloria, nu măririle -, ci puterea de a îndura, de a dărui, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mușcat țărâna? Am avut eu alte gânduri pentru țară... Cât despre glorie, osanale, lauri... Aleluia!... De când am ajuns domn, m-am lecuit de aieste năluciri deșarte. Nevoile, durerile țării, munca m-au făcut să înțeleg că nu pentru mine nu gloria, nu măririle -, ci puterea de a îndura, de a dărui, de a lupta... Pe mine Moldova mă doare... Dumnezeu mi-a dat în grijă aiastă țară s-o fac mai bună și nu să mă umflu în pene ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]