8,702 matches
-
din 1944. În regiune se află câteva cimitire militare vaste. În cimitirul și memorialul de război american din Colleville-sur-Mer sunt așezați la căpătâiul celor căzuți la datorie stâlpi din piatră albă, având dăltuită crucea creștină sau steaua lui David. Cimitirele luptătorilor Commonwealthului se întâlnesc în diverse localități, mormintele celor căzuți la datorie fiind însemnate cu numele eroului, însemnul religiei sale și al unității militare în care a luptat. Cel mai mare cimitir militar din Normandia este cel german din La Cambe
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
care a cerut tuturor francezilor cu pregătire militară să vină să se alăture celor care se aflau deja în Anglia și aleseseră să continue lupta împotriva germanilor. Cei care au răspuns apelului său au fost numiți de cele mai multe ori drept luptători ai „Franței Libere”, sau mai simplu „Rezistența exterioară”. „Rezistența interioară” era formată din bărbații și femeile care s-au opus ocupantului nazist sau a legalității guvernului de la Vichy, până la ocuparea întregii țări de germani în noiembrie 1942. La început, în
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
O astfel de definiție era foarte importantă și pentru văduvele și orfanii celor aproximativ 60.000 de deportați politic care nu s-au mai întors din lagărele germane de concentrare, sau a văduvelor și orfanilor celor aproximativ 30.000 de luptători pentru libertatea Franței împușcați de ocupant între 1940 - 1944. Până la sfârșitul războiului, „Bureau central de renseignements et d'action (Biroul central de informații și acțiune)” (BCRA) din Londra avea în evidență 250.000 de „combatanți voluntari ai Rezistenței”, propuși pentru
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
pe evidențele mai sus amintite, membrii rețelelor SOE nu erau considerați membri ai rezistenței, de vreme ce ei au fost în slujba unei organizații străine - Regatul Unit. Unele dintre mișcările de rezistență din Franța au oferit cu mai multă largheță statutul de luptători, uneori unor candidați suspecți. Istoricii au vrut să facă o estimare a diferitelor manifestări ale Rezistenței dintr-un punct de vedere militar. Dwight David Eisenhower aprecia că efectivele Rezistenței se ridicau la echivalentul a 15 divizii ale Aliaților (150.000
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
putere imediat după eliberare, a împiedicat izbucnirea unui război civil sau impunerea unei administrații străine, a restabilit rapid libertatea și a reprezentat un rezervor remarcabil de noi lideri politici naționali și locali. În 1946, trei sferturi dintre parlamentari erau foști luptători ai Rezistenței. Tot Rezistența se află la originea refondării alianței sociale franceze prin programul Consiliului național al Rezistenței din 15 martie 1944, care a pus bazele marilor reforme sociale și economice de după eliberare. Din acest punct de vedere, acțiunile militare
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Rezistenței au avut valoare doar dacă au avut un anumit grad de eficiență politică. Dar un număr de rețele și chiar de mișcări (precum „Organisation de résistance de l'armée”) au refuzat cu obstinație să „facă politică”. Dimpotrivă, mulți foști luptători ai Rezistenței, în special cei din rândurile comuniștilor, și-au manifestat amărăciunea de a nu fi reușit să schimbe societatea și viața politică într-atât pe cât ar fi dorit (Claude Bourdet, Henry Frenay). În perticular, Rezistența a fost puternic divizată
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
erau aleși în mod liber. În plus, Rezistența nu a putut schimba viața politică în cei patru ani de existență. Socialismul, comunismul, radicalismul și celelalte mișcări politice existau de mai multe decenii și încercau să se impună în conștiințele francezilor. Luptătorii rezistenței formau aproximativ 2 - 3% din populație, iar vederile lor politice nu însemanu prea mult pentru majoritatea populației cu drept de vot. Léon Blum, pe vremea când era încă în închisoare, sublinia că partidele sunt esențiale pentru democrație și orice
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
că partidele sunt esențiale pentru democrație și orice încercare de a le descalifica și a le înlocui putea să ducă la autoritarism și antiparlamentarism, caracteristici ale regimului-marionetă de la Vichy din deceniul al patrulea. Pe de altă parte, în ciuda faptului că luptătorii Rezistenței au avut o influență politică remarcabilă, iar mulți dintre ei au avut cariere publice strălucite în perioada postbelică, Rezistența ca un tot nu a reușit să supraviețuiască sub o formă politică organizată.. Elementele politice și militare ale Rezistenței pot
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
din contextul istoric al celui de-al doilea război mondial și al ocupației Franței. Mai jos sunt arătate datele celor mai importante evenimente legate de Rezistență: .* 17 iunie 1940: mareșalul Philippe Pétain acceptă încetarea luptelor și semnarea armistițiului cu Germania; Luptătorii din Rezistență au fost bărbați și femei de toate vârstele, dar în special tineri și foarte tineri. Luptătorul din Rezistență Emmanuel d'Astier de la Vigerie, în documentarul „Le Chagrin et la pitié (Regretul și compătimirea)", a încercat să acredieze o
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
datele celor mai importante evenimente legate de Rezistență: .* 17 iunie 1940: mareșalul Philippe Pétain acceptă încetarea luptelor și semnarea armistițiului cu Germania; Luptătorii din Rezistență au fost bărbați și femei de toate vârstele, dar în special tineri și foarte tineri. Luptătorul din Rezistență Emmanuel d'Astier de la Vigerie, în documentarul „Le Chagrin et la pitié (Regretul și compătimirea)", a încercat să acredieze o imagine a luptătorilor de „inadaptați”, oameni aflați în afara societății. În realitate, chiar dacă în rândurile Rezistenței au fost și
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
au fost bărbați și femei de toate vârstele, dar în special tineri și foarte tineri. Luptătorul din Rezistență Emmanuel d'Astier de la Vigerie, în documentarul „Le Chagrin et la pitié (Regretul și compătimirea)", a încercat să acredieze o imagine a luptătorilor de „inadaptați”, oameni aflați în afara societății. În realitate, chiar dacă în rândurile Rezistenței au fost și personaje romantice sau boeme, așa cum a fost chiar d'Astier, o cercetare serioasă demonstrează că marea majoritate a luptătorilor au fost căsătoriți, aveau o slujbă
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
încercat să acredieze o imagine a luptătorilor de „inadaptați”, oameni aflați în afara societății. În realitate, chiar dacă în rândurile Rezistenței au fost și personaje romantice sau boeme, așa cum a fost chiar d'Astier, o cercetare serioasă demonstrează că marea majoritate a luptătorilor au fost căsătoriți, aveau o slujbă sau practicau o meserie liberală oarecare. Printre ei se aflau academicieni, profesori, jurnaliști, ingineri, clerici, soldați, burghezi și aristocrați, dar și muncitori calificați, mici patroni de magazine sau meșteșugari. În contradicție cu părearea general
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
ei se aflau academicieni, profesori, jurnaliști, ingineri, clerici, soldați, burghezi și aristocrați, dar și muncitori calificați, mici patroni de magazine sau meșteșugari. În contradicție cu părearea general acceptată, marea majoritate nu trăiau în clandestinitate, ci duceau o viață dublă, de luptători și de membri ai comunităților lor. Printre luptătorii Rezistenței se întâlneau toate orientările politice, filozofice sau religioase. Evreii, creștin-democrații, socialiștii sau comuniștii erau reprezentați în proporții semnificativ egale în rândurile Rezistenței. Anumite categorii au fost criticate pentru slaba lor participare
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
soldați, burghezi și aristocrați, dar și muncitori calificați, mici patroni de magazine sau meșteșugari. În contradicție cu părearea general acceptată, marea majoritate nu trăiau în clandestinitate, ci duceau o viață dublă, de luptători și de membri ai comunităților lor. Printre luptătorii Rezistenței se întâlneau toate orientările politice, filozofice sau religioase. Evreii, creștin-democrații, socialiștii sau comuniștii erau reprezentați în proporții semnificativ egale în rândurile Rezistenței. Anumite categorii au fost criticate pentru slaba lor participare la lupta împotriva ocupantului, (în special de cercurile
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
clandestină. François Marcot a încercat să răspundă la întrebarea „câți au fost?” și a propus o cifră de minimum 200.000 pentru anul 1944 și o implicare a cel mult 500.000 de persoane. În rândurile maquisiului, marea majoritate a luptătorilor o forma bărbații tineri. În rândul maquisului din Bourgogne, de exemplu, 90% din maquisarzi erau bărbați tineri necăsătoriți, în general cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani.. Membrii Rezistenței interne erau în special orășeni. Fiecarei mișcări de rezistență
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
iar restul erau studenți, militari sau persoane cu ocupații liberale. 13% erau veterani ai primului război mondial, 36% luptaseră și în al doilea război mondial, iar până la 40% nu își sadisfăcuseră serviciul militar.. Femeile au reprezentat aproximativ 15 - 20% dintre luptătorii Rezistenței și cam 15% dintre deportații politic în lagărele de concentrare. Ele nu au ocupat în general funcții de conducere. Lucie Aubrac, o figură emblematică a Rezistenței, nu a avut niciodată un rol important în ierarhia mișcării „Libération-Sud Helen Viannay
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
nu ar fi reușit îndeplinirea sarcinilor lor fără sprijinul partenerului de viață: Cécile și Henri Rol-Tanguy, Raymond și Lucie Aubrac, Paulette și Maurice Kriegel-Valrimont, Hélène și Philippe Viannay, Marie-Hélène și Pierre Lefaucheux, Clara și Daniel Mayer și mulți alții. Printre luptătorii din Rezistență au existat destul de numeroase cazuri al formării unor famiilii în clandestinitate, cupluri care au avut copii, dar nu au întrerupt nicio clipă lupta armată. Unii dintre luptători au salvat viața partenerului lor de viață, așa cum au făcut-o
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
și Pierre Lefaucheux, Clara și Daniel Mayer și mulți alții. Printre luptătorii din Rezistență au existat destul de numeroase cazuri al formării unor famiilii în clandestinitate, cupluri care au avut copii, dar nu au întrerupt nicio clipă lupta armată. Unii dintre luptători au salvat viața partenerului lor de viață, așa cum au făcut-o Lucie Aubrac ori Mary-Helen Lefaucheux. Alții și-au urmat partenerii de viață în arest, au suferit torturi, moartea sau deportarea. A rămas celebru convoiul din 24 ianuarie 1943, format
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
și-au urmat partenerii de viață în arest, au suferit torturi, moartea sau deportarea. A rămas celebru convoiul din 24 ianuarie 1943, format la Auschwitz din luptătoare ale Rezistenței franceze, (cu toate neevreice și în majoritate comuniste), văduve ale unor luptători executați, precum Maïa Politzer, soția lui Georges Politzer, sau Hélène Solomon, fiica savantului Paul Langevin și soție a scriitorului Jacques Solomon. Înțelegerile de armistițiu limitaseră efectivele armatei guvernului de la Vichy la 100.000 de soldați, staționați exclusiv în zona care
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
dintre aceștia au fost arestați. Deși pare mult, proporția celor arestați a fost mai mică decât în cazul agenților britanici capturați de germani în alte țări: 50% în Olanda și 33% în Belgia. Agenții SOE au înarmat 250.000 de luptători francezi din Rezistență și au efectuat misiuni de sabotaj. Generalul Eisenhower a apreciat că operațiunile agenților francezi ai SOE au echivalat cu acțiunile a șase divizii Aliate. SOE nu era singurul serviciu special britanic care opera pe teritoriul francez. Serviciul
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
-l considere pe general „singurul lider politic posibil al momentului”. SOE și OSS au creat în 1944 „Jedburgh”, grupuri de trei oameni - un francez, un elglez și un american - parașutați în uniforme militare după debarcarea din Normandia pentru a ajuta luptătorii maquis. Partidul Comunist Francez a trecut în clandestinitate în septembrie 1939, după semnarea pactului de negresiune germano-sovietic. Până în aprilie 1941, comuniștii nu s-au implicat în lupta dintre britanici și germani, dar începând din iunie 1941, invadarea URSS de către naziști
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
organizația rezistenței „Libération Nord”, care era principalul intermediar dintre rezistența internă și Franța Liberă. „Organisation civile et militaire”, inițial o mișcare de dreapta, a virat de-a lungul războiului spre socialiști. Pe de altă parte, deși reprezentau cam jumate dintre luptătorii din rețeaua „Libération-Sud”, influența politică a socialiștilor a fost disproporționat mai mică. Mai mulți parlamentari socialiști au jucat un rol important în Rezistență, printre ei numărându-se Jean Biondi, Jean Bouhey, Édouard Froment, Lucien Hussel, Jules Moch, Jean Pierre-Bloch et
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
(în limba franceză: "Forces Françaises Libres", FFL) au fost reprezentate de luptătorii francezi din al doilea război mondial care au decis să continue lupta împotriva Axei după capitularea Franței și după ocuparea Franței de către germani. Forțele Franței Libere au răspuns chemării guvernului în exil francez. Mitologia gaullistă pretinde că luptătorii francezi au
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
reprezentate de luptătorii francezi din al doilea război mondial care au decis să continue lupta împotriva Axei după capitularea Franței și după ocuparea Franței de către germani. Forțele Franței Libere au răspuns chemării guvernului în exil francez. Mitologia gaullistă pretinde că luptătorii francezi au răspuns apelului de pe 18 iunie al generalului Charles de Gaulle, dar istoricii au demonstrat mai târziu că acest apel radiodifuzat a fost recepționat doar de un număr foarte scăzut de francezi. Discursul generalului de Gaulle de pe 22 iunie
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
o definiție oficială a termenului. Prin „"instruction ministérielle du 29 juillet 1953" (instrucțiunile ministeriale din 29 iulie 1945)”, doar cei care au luptat în tabăra Aliaților după armistițiul franco-german din 1940 și mai înainte de 1 august 1943 pot fi numiți luptători „francezi liberi”. Francezii care au intrat în luptă după iulie 1943 sunt denumiți mult mai corect „forțe de eliberare”. În 1940, generalul Charles de Gaulle era membru al guvernului francez. În condițiile în care armata franceză înregistra o serie de
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]