7,852 matches
-
lui pentru Annabel Lee, care a început cu mulți ani în urmă într-un „regat lângă mare”. Deși ei erau tineri, dragostea lor unul pentru celălalt ardea cu atâta intensitate încât îngerii au devenit invidioși. Acesta este motivul pentru care naratorul crede că serafimii au cauzat moartea ei. Chiar și așa, dragostea lor este suficient de puternică ca să treacă dincolo de mormânt și naratorul crede că cele două suflete sunt încă nedespărțite. În fiecare noapte, el o visează pe Annabel Lee și
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
lor unul pentru celălalt ardea cu atâta intensitate încât îngerii au devenit invidioși. Acesta este motivul pentru care naratorul crede că serafimii au cauzat moartea ei. Chiar și așa, dragostea lor este suficient de puternică ca să treacă dincolo de mormânt și naratorul crede că cele două suflete sunt încă nedespărțite. În fiecare noapte, el o visează pe Annabel Lee și vede strălucirea ochilor ei în stele. În fiecare noapte, el se culcă alături de ea în mormântul ei de lângă mare. Ca multe alte
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
fiind „subiectul cel mai poetic din lume”. Ca și alte femei din multe scrieri ale lui Poe, ea se îmbolnăvește și se căsătorește de tânără. Poemul se concentrează pe o iubire ideală, care este neobișnuit de puternică. De fapt, acțiunile naratorului arată nu numai că el o iubește pe Annabel Lee, ci o venerează, ceva ce se poate face doar după moartea ei. Naratorul recunoaște că el și Annabel Lee erau copii atunci când s-au îndrăgostit, dar explicația sa că îngerii
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
de tânără. Poemul se concentrează pe o iubire ideală, care este neobișnuit de puternică. De fapt, acțiunile naratorului arată nu numai că el o iubește pe Annabel Lee, ci o venerează, ceva ce se poate face doar după moartea ei. Naratorul recunoaște că el și Annabel Lee erau copii atunci când s-au îndrăgostit, dar explicația sa că îngerii au ucis-o este în sine copilărească, sugerând că el nu s-a maturizat mult de atunci. Repetarea acestei afirmații sugerează că el
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
explicația sa că îngerii au ucis-o este în sine copilărească, sugerând că el nu s-a maturizat mult de atunci. Repetarea acestei afirmații sugerează că el încearcă să-și raționalizeze propriile sentimente excesive de pierdere. Spre deosebire de „Corbul”, în care naratorul crede că el nu se va mai întâlni „niciodată” cu iubirea sa, în „Annabel Lee” se spune că cei doi vor fi din nou împreună, deoarece nici măcar demonii „nu le pot despărți” sufletele. „Annabel Lee” este format din șase strofe
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
și publicat în 1963 în volumele "Scrieri alese", editate de Editura pentru Literatură Universală din București, în colecția „Clasicii literaturii universale”. „Annabel Lee” a fost o sursă de inspirație pentru Vladimir Nabokov, mai ales pentru romanul "Lolita" (1955), în care naratorul, fiind copil, se îndrăgostește de bolnava Annabel Leigh „într-un regat lângă mare”. Inițial, Nabokov și-a intitulat romanul "The Kingdom by the Sea". Nabokov l-ar fi folosit mai târziu ca titlu pentru „romanul-sosie” al Lolitei, "Look at the
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
ori la persoana a II-a dacă nu găsește că mediul în care se află este cam ciudat. După prima întrebare vântul este descris personificat în mișcare, iar umbrele sunt descrise scăzând și crescând. După cea de-a doua întrebare naratorul spune un monolog în care își exprimă surprinderea cu privire la apariția doamnei în acest mediu. La sfârșitul anului acesta înstrăinat mai tăcerea și absența unui răspuns la întrebările sale. Acest monolog poate fi privit ca un punct de cotitură al baladei
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
absența unui răspuns la întrebările sale. Acest monolog poate fi privit ca un punct de cotitură al baladei. În cea de-a treia strofă se revine la perspectiva de persoana a III-a. Este remarcat faptul că doamna doarme, iar naratorul speră că somnul ei să fie la fel de adânc și protejat. Spre deosebire de celelalte strofe, ea are o formă simetrică, aceasta fiind singura modificare metrică a întregii balade (3:39). Pe de o parte naratorul liric este conștient de moartea iubitei sale
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
Este remarcat faptul că doamna doarme, iar naratorul speră că somnul ei să fie la fel de adânc și protejat. Spre deosebire de celelalte strofe, ea are o formă simetrică, aceasta fiind singura modificare metrică a întregii balade (3:39). Pe de o parte naratorul liric este conștient de moartea iubitei sale, iar pe de altă parte este complet sigur cu privire la potrivirea speranțelor sale cu privire la ființa ei. Cea de-a patra strofă rupe atmosfera. Naratorul liric recunoaște din nou moartea iubitei sale, dar dorește acum
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
metrică a întregii balade (3:39). Pe de o parte naratorul liric este conștient de moartea iubitei sale, iar pe de altă parte este complet sigur cu privire la potrivirea speranțelor sale cu privire la ființa ei. Cea de-a patra strofă rupe atmosfera. Naratorul liric recunoaște din nou moartea iubitei sale, dar dorește acum ca viermii să umble lin în jurul ei. În loc să se afle în castelul de sub cer (3:39) iubita sa pare să se afle într-o criptă adâncă, posibil într-un mormânt
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
Fundațiilor Regale" și de Dan Botta (publicată în 1963 sub titlul „” în volumele "Scrieri alese", editate de Editura pentru Literatură Universală din București, în colecția „Clasicii literaturii universale”). Balada povestește întâmplările și impresiile pe tot parcursul ei din perspectiva unui narator. Abordarea narativă, cu toate acestea, este extrem de dificil de înțeles și este modificată constant în întregul baladă. În timp ce naratorul romanticizează atmosfera și moartea iubitei sale și realizează comparații cu o stare de odihnă și de somn, dar prezintă în curând
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
Literatură Universală din București, în colecția „Clasicii literaturii universale”). Balada povestește întâmplările și impresiile pe tot parcursul ei din perspectiva unui narator. Abordarea narativă, cu toate acestea, este extrem de dificil de înțeles și este modificată constant în întregul baladă. În timp ce naratorul romanticizează atmosfera și moartea iubitei sale și realizează comparații cu o stare de odihnă și de somn, dar prezintă în curând o perspectivă negativă asupra tăcerii și a stării de spaimă: ceea ce a început ca o plimbare la miezul nopții
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
Riḥla este un gen literar ce a cunoscut evoluții și transformări dea-lungul secolelor. Unii critici consideră acest gen ca fiind o formă de autobiografie: „autorul, naratorul și călătorul sunt una și aceeași persoană; aventura lor nu începe cu o naștere, ci trebuie să fie completată de o revenire” . Riḥla poate apărea sub forma unui jurnal personal, sub forma unei autobiografii sau a unui roman. A scrie
Rihla () [Corola-website/Science/334269_a_335598]
-
îngroziți de violența povestirii și s-au plâns editorului periodicului "Messenger". Deși Poe a publicat mai târziu o versiune autocenzurată a operei el a crezut că ar trebui să fie judecat doar în funcție de cât de multe exemplare au fost vândute. Naratorul Egaeus este un tânăr studios care trăiește într-un conac mare și sumbru, împreună cu verișoara sa Berenice. El suferă de un tip de tulburare obsesivă, o monomanie caracterizată prin fixația făcută către anumite obiecte. Verișoara sa era inițial frumoasă, dar
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
apreciat de cititorii americani și britanici timp de mai multe decenii. Cu toate acestea, povestirile gotice ale lui Poe sunt mai sofisticate, transmițând teroare prin intermediul imaginilor mai realiste. „Berenice” este una dintre cele mai violente povestiri ale lui Poe. În timp ce naratorul se uită la cutia despre care știe în subconștient că conține dinții verișoarei sale, el se întreabă: „De ce ... mi s-a zburlit părul în cap și sângele mi-a înghețat în vene?”. Poe nu include de fapt scena în care
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
povestirii sunt prelungite intenționat prin folosirea unei serii de conjuncții. Ritmul ca și sunetele produse de consoanele puternic accentuate și de vocalele lungi contribuie la unificarea efectului. De altfel, aceasta este una dintre puținele povestiri ale lui Poe în care naratorul este numit. În această povestire sunt găsite mai multe teme care se repetă adesea în scrierile lui Poe: Regizorul Eric Rohmer a produs și regizat după povestirea „Berenice” un scurtmetraj intitulat "Bérénice" (1954), filmat de Jacques Rivette pe peliculă alb-negru
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
„Morella” este o povestire de horror gotic a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată pentru prima dată în aprilie 1835 în revista "Southern Literary Messenger". Un narator nenumit se căsătorește cu Morella, o femeie cu un spirit deosebit de cultivat și care cunoștea scrierile mistice ale filozofilor germani Fichte și Schelling, care tratau problema identității. Morella își petrece timpul citind în pat și inițiindu-și soțul în înțelesul
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
care cunoștea scrierile mistice ale filozofilor germani Fichte și Schelling, care tratau problema identității. Morella își petrece timpul citind în pat și inițiindu-și soțul în înțelesul straniu al acelor filozofii. Dându-și seama de deteriorarea fizică a sănătății ei, naratorul se sperie și începe să dorească moartea soției sale și pacea eternă. În cele din urmă, Morella moare la naștere afirmând profetic: "„Îți spun din nou că am să mor acum. Dar duc în mine o parte din dragostea - ah
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
o parte din dragostea - ah, cât de mică - pe care mi-ai dăruit-o mie, Morellei. Și când sufletul îmi va porni în cea din urmă călătorie, copilul va trăi - copilul tău și al meu, al Morellei.”". Pe măsură ce fata crește, naratorul observă că ea are o asemănare tot mai stranie cu mama ei, dar refuză să-i dea copilului un nume. În preajma celei de-a zecea aniversări a nașterii ei asemănarea cu Morella devine înfricoșătoare. Tatăl ei decide să o boteze
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
ei asemănarea cu Morella devine înfricoșătoare. Tatăl ei decide să o boteze pentru a elibera orice rău din ea, dar acest eveniment aduce înapoi sufletul mamei în fiica ei. La ceremonie, preotul întreabă care va fi numele fetei, la care naratorul răspunde "„Morella”" aproape fără să-și dea seama. Imediat, fiica strigă: "„Iată-mă!”" și moare. Naratorul poartă cu brațele sale corpul fetei până la mormânt și nu găsește nicio urmă a primei Morella în cavoul în care a așezat-o pe
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
rău din ea, dar acest eveniment aduce înapoi sufletul mamei în fiica ei. La ceremonie, preotul întreabă care va fi numele fetei, la care naratorul răspunde "„Morella”" aproape fără să-și dea seama. Imediat, fiica strigă: "„Iată-mă!”" și moare. Naratorul poartă cu brațele sale corpul fetei până la mormânt și nu găsește nicio urmă a primei Morella în cavoul în care a așezat-o pe cea de-a doua. „Morella” a fost publicată pentru prima dată în ediția din aprilie 1835
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
Literatură Universală din București, traducerea fiind reeditată și de alte edituri). O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași. Decizia naratorului de a-și numi fiica Morella implică dorința sa subconștientă ca ea să moară, la fel cum a avut-o și pentru mama ei. Allen Tate a sugerat că renașterea Morellei ar putea reprezenta transformarea ei într-un vampir pentru
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
fiica Morella implică dorința sa subconștientă ca ea să moară, la fel cum a avut-o și pentru mama ei. Allen Tate a sugerat că renașterea Morellei ar putea reprezenta transformarea ei într-un vampir pentru a se răzbuna pe narator. Poe explorează ceea ce se întâmplă cu identitatea omului după moarte, sugerând că în cazul în care identitatea a supraviețuit morții ea ar putea exista în afara corpului uman și ar putea reveni în organisme noi. El a fost parțial influențat de
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
trebuie să-și audă rostit numele de două ori din cauza celuilalt William. Băiatul se îmbracă la fel ca William, are același mers și chiar arată ca el, dar putea vorbi numai în șoaptă, imitându-l în aproape toate privințele. Tânărul narator începe să-i dea ordine de o natură nespecificată tizului său, care refuză să se supună, respingând „aroganța” băiatului. Într-o noapte el intră pe furiș în dormitorul celuilalt William și observă că fața băiatului a devenit dintr-o dată diferită
William Wilson (povestire) () [Corola-website/Science/334284_a_335613]
-
mare i-a apărut brusc în față. El a văzut reflectându-se în ea „propria mea înfățișare, dar cu trăsăturile feței de o paloare de moarte și mânjite cu sânge”: aparent dublura sa moartă, „dar nu mai vorbea în șoaptă”. Naratorul simte ca și cum el ar fi pronunțat aceste cuvinte: „Ai învins, iar eu sunt pierdut. Dar de azi înainte ești mort și tu - mort în fața lumii, a cerului și a speranței. Ai trăit doar prin mine, iar acum vezi în moartea
William Wilson (povestire) () [Corola-website/Science/334284_a_335613]