8,671 matches
-
o dată terminată liturghia, fiind în rugăciune în liniște și tihnă sufletească, căutând să văd cumva, nu puteam sau nu izbuteam nici să văd, nici să simt dezbinare sau vreo supărare din trecut; mă simțeam ca cineva care, obosit fiind, se odihnește cu suflet liniștit, evlavios și vizitat; această odihnă nu a contenit nici la foc și nici de alte câteva ori când mi-am amintit; seara, neputând afla nimic în rugăciunea către Tatăl, mi s-au dezvăluit o nouă evlavie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Trebuie luat aminte la două lucruri: primul este că, dacă aflu ceea ce vreau în genunchi, să nu trec mai departe; la fel și dacă sunt prosternat etc.; al doilea șeste căț acolo unde voi afla ceea ce vreau, acolo mă voi odihni fără nerăbdare de a trece mai departe, până mă voi îndestula. 77. A cincea adăugire. După terminarea exercițiului, vreme de un sfert de oră, fie șezând, fie plimbându-mă, voi privi cum mi-a fost în contemplație sau meditație; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să fie bine primită, decât să dea o formă și o metodă oarecare de rugăciune. 239. Mai întâi, se va face echivalentul celei de-a doua adăugiri a săptămânii a doua1, și anume, înainte de a intra în rugăciune, să-mi odihnesc puțin spiritul, șezând sau plimbându-mă, după cum mi se va părea mai bine, gândindu-mă încotro mă îndrept și de ce; această adăugire va fi făcută la începutul tuturor felurilor de a se ruga. 240. Rugăciune. O rugăciune pregătitoare: Îi voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a trecut la cele veșnice în ziua de 24 iunie 1980, la Cluj-Napoca. Talentatul publicist ieșean, Aurel Leon, relata: „Antonin Ciolan, alături de soția sa, Eliza Ciolan, strălucită profesoară și pianistă a Iașilor, au dorit în clipele din urmă să se odihnească pe veci pe pământul Eternității, cimitirul din apropierea casei din strada Călărașilor în care au petrecut atâția ani de viață“. Dorința lor a fost îndeplinită. Pentru activitatea artistică și contribuția adusă la îmbogățirea tradiției școlii pianistice, Eliza Ciolan se înscrie între
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
Că le-am refuzat serviciile? - Dar ieșea tărăboi ! - De asta îmi pasă mie? Dar la mine nu te gândești, cum poate o lehuză să stea fără să se primească și să nu aibă un pat unde să poată să se odihnească după naștere? Carlina se simțea slăbită și era palidă. Se temea să mai facă alte comentarii. Presimțea că în seara aceea nu avea să îi fie o companie plăcută deși ar fi trebuit să fie una din cele mai frumoase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Au fost mândri chiar dacă au pierdut, nu au fost lași. Totuși, e de remarcat faptul că el era un mare maestru al tacticii și al strategiei și cu toate acestea fuseseră prinși ca o insectă într-o pânză de păianjen. Odihnească-se în pace! C. Avertisment Acum își aminti Carlina prin câte trecuse când expuse marfa adusă din țară spre vânzare întrun loc nepermis de autorități. Era un loc viran în apropiere de gara din Solnok. Aici se adunau vânzători ambulanți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nu vii să stai degeaba. Nu vii să ai numai unde dormi, ce mânca și să pierzi timpul de pomană. Dar de ce mă-ntrebi? Ce te interesează unde merg? Tu abia ai sosit, pari obosit, ar fi cazul să te odihnești. - Nu, vreau să merg cu tine, zise ca un copil. - Vrei să-ți arăt drumul? Să știi că nu e așa departe de aici dacă vrei să mergi în piață. Cunosc destul de bine toate împrejurimile, doar am venit ca toți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sufletească de grație. Atunci îi cânta cel mai mult sufletul. Sâmburele puterii de a merge tot mai sus cu afacerile era de necontestat și se afla în interiorul lui, în creierul lui. Persoană sensibilă și plină de bunătate, puteai să te odihnești pe umărul său, să plângi sau să găsești ceea ce cauți. Fiecare dintre noi avem povestea vieții noastre pe care o ducem în spate până la un timp hărăzit de Sus, timp pe care nu -l cunoaștem ca dimensiune mundană. Când globul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sprijineau opaițele pentru a le lumină calea. Cu cat pătrundem mai adânc, bolțile galeriilor sunt mai năruite, dând o senzație generală de nesiguranță vizitatorilor. Facem cale-ntoarsă pe acelaș drum, însetați de lumina soarelui. Odată ajunși la suprafață, trebuie să ne odihnim trupul, dar și sufletul răscolit de cele văzute în adâncuri. Vizităm expoziția în aer liber a instalațiilor și utilajelor folosite de-a lungul timpului la extracția și prelucrarea minereurilor. Impresionante sunt șteampurile - imense trunchiuri verticale de stejar, prinse în cercuri
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
cu inima strânsă de cele văzute și auzite aici. În drumul de revenire, ne abatem către Țebea, pentru a ne reculege la mormântul lui Avram Iancu. Din falnicul gorun de aproape 400 de ani aflat în apropierea locului unde se odihnește Crăișorul Munților, nu a mai rămas nimic. Singură ramură ce crescuse din trunchiul prea bătrân, a fost doborâta de o furtună puternică în iulie 2005. Personalități politice care au trecut pe la mormântul lui Avram Iancu, înainte de 1989 sau după acest
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
100), ori se înșiruie în coloane de atac deasupra dealurilor tulburând liniștea așezării („Peisaj de iarnă”, „Ulița cu felinar”). Nepăsători gravitației, dau viață imaginii și stabilesc un punct de sprijin privirii furate de infinitatea spațiului celest. Pe fundal, depărtarea se odihnește pe coama dealurilor vineții, atinge turle albaștrii de biserici ori mângâie acoperișurile caselor și vârfurile îndrăznețe ale copacilor. Observ că din nici un peisaj nu lipsește casă - centru existențial. Peisajul se umanizează, pulsează, comunica o stare de spirit. Casele sau cramele
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
arunc privirea peste întreaga încăpere, luminată puternic de cele două reflectoare montate pe pereții laterali, îndreptate pieziș, spre tabloul de comandă. Contrafluxul de hidrogen e chiar la sol, pe orizontală, ca o balenă lăsată la fundul unui acvariu, să se odihnească. Nu sînt mistic, dar în seara dinaintea pornirii voi aprinde o lumînare, iar la culcare voi lua un luminal să nu am coșmaruri. Vă place cum lucește? mă întreabă mecanicul Valeriu, ieșit de sub niște conducte, cu o găleată cu vopsea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
continuu eu, nu vrei nici măcar să-mi răspunzi la salut. Asta de teamă să nu-ți recunosc vocea. Și dacă nu vrei să aflu cine ești, mă întreb ce-i fi vrînd, că voce prea plăcută nu am ca să-ți odihnească auzul. Așa că fii drăguță și lasă-mă-n pace; nu de alta, dar de mîine voi vorbi altfel. Aș face-o și azi, dar azi vremea-i schimbătoare, și eu, pe vreme instabilă, nu pot să înjur. În telefon, aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
timidă și retrasă, Anișoara parcă o chema, pe care o necăjeam cu toții, spunîndu-i să nu mai jeluiască vaca lăsată acasă. Ea rîdea copilărește și-și ducea vîrful degetului la gropița din bărbie... Studentule, mai du-te și tu să te odihnești după-amiaza, cînd sînt libere ospătarele..., îmi spunea cîteodată nea Ionică Vâslea, arătînd cu privirea spre fete. ...Dar gîndul meu nu stătea decît la o bucătăreasă. Nu era atît de frumoasă pe cît era de femeie; femeie la trup, la vorbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
luat foc, iar șorțul mi s-a pătat tot de la sîngele care a început să-mi curgă din nas. Bucătarul-șef a prins-o de brațe pe bucătăreasă și a scos-o afară, trimițînd-o la baraca unde locuia, să se odihnească. Pe mine, m-a trimis să-mi schimb șorțul și să-mi iau de la magazie altă bonetă. După masa de seară, cînd se așeza la masă personalul cantinei, serveam de obicei eu și vreo ospătară, că ceilalți doi ajutori de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Patru; e consumatoarea cea mai mare de gaze. Vei putea merge pe urmă pînă la ora patru, spre ziuă. Sau treci pe consum minim în toate secțiile și mergi pînă mîine dimineață, la zece. Cu cine pilotezi? Cu Vlad. Ești odihnit? Al dracului de odihnit! înjur eu printre dinți, adunînd toate hîrtiile cu calcule, băgîndu-le în dosarul cu documentația tehnică. Vă mulțumesc pentru ajutor! le spun și-mi duc mîna la cască, retrăgîndu-mă spre ușă. Atențiune, atențiune! se aude în difuzor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai mare de gaze. Vei putea merge pe urmă pînă la ora patru, spre ziuă. Sau treci pe consum minim în toate secțiile și mergi pînă mîine dimineață, la zece. Cu cine pilotezi? Cu Vlad. Ești odihnit? Al dracului de odihnit! înjur eu printre dinți, adunînd toate hîrtiile cu calcule, băgîndu-le în dosarul cu documentația tehnică. Vă mulțumesc pentru ajutor! le spun și-mi duc mîna la cască, retrăgîndu-mă spre ușă. Atențiune, atențiune! se aude în difuzor. Aici stația de radioficare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă gîndesc la tine ca la propriu-mi fiu. Gîndește-te o clipă c-aș fi mama ta... Mama! țip eu. Ascultă, doamnă! nu întinde coarda, că azi m-am specializat în a fi vulgar. Las-o pe mama să se odihnească în pace! Nu-i permit oricărei necunoscute să i se substituie!... Scuză-mă, te rog! îmi spune femeia pe un ton jos, plin de feminitate. Tac și-mi arunc o dată privirea peste rîndurile scrise, fără să pot înțelege ce scrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
clatină ea din cap. Viața e-așa de lungă... Înclin privirea într-un gest de salut și ies. Pînă la scări, merg încet, sprijinindu-mă din cînd în cînd cu mîna de perete, ca un om beat. La scări, mă odihnesc un timp, îmi tamponez nasul, apoi încep să urc treptele cîte una, sprijinindu-mă la fiecare pas de balustradă. Scrîșnesc din cînd în cînd la cîte un fior de durere, care mă face să mă poticnesc, dar nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
biscuiți și mă simt deja sătul: un ceai de mentă și biscuiți, nimic mai potrivit pentru stomacul meu acum! Dar nu mă simt în stare să caut menta și nici nici să mă aplec după plita electrică. Întîi mă voi odihni cîteva minute, apoi mă voi ridica și-mi voi pune de ceai... Și totuși, cine era pe scări?" E bine și cald în cămăruța mea. Cald și intim. S-au adunat aici și stau alături, pe rafturi, ori pe jos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te fi putut vedea. Noapte bună, micuțo. II Mangalia, 15 septembrie [1947], luni Mamy, ieri același tipíc de viață, dimineața plajă, la prânz la Delureanu, pe urmă cafea oribilă la Muedin, apoi întoarcere acasă, în camera asta dreptunghiulară care mă odihnește prin faptul că este banală și impersonală, prin culoarea asta calmă, aproape ca a untului. Apoi la Menaru între 5 și 7, tot la Amidée - Moșu era bolnav în camera lui Menaru; alte tătăroaice au venit să se minuneze de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și atunci se ascund toți pe sub mese, cu mesele în cap. Ca întâmplare: mi s’a răsturnat un pahar cu miere în poșetă; am plâns... Dar a trecut. Casa asta cu rezonanțe exasperante, cu salahori ce continuă lucrul, m’a odihnit totuși... Diminețile sunt friguroase până la 10. De la 10 - 1½ plaje, de cele mai multe ori minunată; serile, răcoroase extrem, mi amintesc că miercuri e 1 octombrie, că vara s’a dus... S’a dus! Iată un cuvânt greu, greu de spus, cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
doar, așa cum scriai într-una din frumoasele tale scrisori. Azi-dimineață, programul indicat în susul paginii, apoi întoarcere la noi, unde casa se întrece pe sine în gama ei feerică de covoare catifelate și moi, sub pașii mei șovăielnici. Voiam să mă odihnesc, să dorm azi după-masă, dar, cum am rămas complet singură, copiii fiind la școală, iar Ina plecată să ne ia buletinele de vot pentru data de 28, am vrut să-ți vorbesc, liber, ca și cum am fi amândouă libere și singure
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din țara ta și ca pe un surâs stânjenit al bătrânei tale mame. Te iubesc, copila mea; nu mă gândesc decât la tine; mă gândesc mai puțin la lucrul tău, care lâncezește. Aici am uitat de tot, afară de Tine. Mă odihnesc, trist, însingurată. Totuși sper să mă odihnesc, să-mi vindec mizantropia și spleenul, să adun puteri pentru viitor, până la întoarcerea ta. Fiindcă ai să te întorci la mine, nu-i așa, draga mea? M. c. p. 24 august [1950], joi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
surâs stânjenit al bătrânei tale mame. Te iubesc, copila mea; nu mă gândesc decât la tine; mă gândesc mai puțin la lucrul tău, care lâncezește. Aici am uitat de tot, afară de Tine. Mă odihnesc, trist, însingurată. Totuși sper să mă odihnesc, să-mi vindec mizantropia și spleenul, să adun puteri pentru viitor, până la întoarcerea ta. Fiindcă ai să te întorci la mine, nu-i așa, draga mea? M. c. p. 24 august [1950], joi [...] Vreascurile pe care le adunăm din pădure
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]