8,185 matches
-
Încep să își joace pe șolduri inelele anilor/ Zănatic dansând hula-hop". În "Călcâiul vulnerabil" pune problema cuvintelor și a sunetelor care au rolul de-a abstractiza sau de a concretiza lumea (arborii scutură vorbe sau frunze, munții se clatină sub povara sunetului). Treptat, își pierde farmecul din privire și lumea începe să fie contemplată nostalgic; lucidă, ne mărturisește: "Mi-e frig și urât". De aceea mai încearcă senzația de ardere în contact cu universul la temperaturi pasionale: Totul este eu însămi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Păunescu: Când ducem pâinea la gură, n-o ducem, știți și voi,/ Numai spre gura noastră, ci spre gura părintelui flămând... La ora mesei, se aud și mormintele mâncând." Există o modificare a sensibilității publicului larg la poezia civică "Repetabila povară" este traducerea fidelă a spiritului epocii, o dezbatere lirică pe care A. Păunescu o realizează estetic, integrând-o patosului cetățenesc al perioadei noastre. Poeții cântă Patria și Partidul din perspectiva actualului: "Tulburătoarea mea materie/ partid,/ ești tu,/ din tine m-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Căutarea absolutului devine sensul existenței cu ideea că Absolutul i se refuză. Poetul devine un intrus, un alungat al cetății: "Dar ies fără să vreau învingător/ și sunt hulit cu pietre/ și scos în faptul nopții,/ pustiu și singur sub povara mea" ("Copacul meu"). Ideea se conturează mai pregnant în poemul "Un bulgăr de zăpadă", în care rătăcitul intrus ne amintește de Andrei Surupăceanu, eroul lui Marin Preda din romanul "Intrusul". Visul lui Ioan Alexandru amintește simbolic de unul din visele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-un limbaj prea direct și fără podoabe. Adrian Păunescu "Ultrasentimente", E. P. L.,1965; "Mieii primi", Editura Tineretului,1966; "Fântâna somnambulă", E. P. L.,1968; Istoria unei secunde", Editura Cartea Românească, 1971; ed. II, 1972; "Viață de excepții", Albatros, 1971; "Repetabila povară", Scrisul Românesc, 1974. Așa cum s-a mai spus, Adrian Păunescu descinde din Macedonski, cu un vers larg, hugolian. După alți critici, poetul se apropie mai mult de generația lui Geo Dumitrescu decât de cea interbelică, deși este semnalată și sursa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fiul Troiei" exaltă primatul necesității generatoare de idei. Se ridică deodată o voce fără gură,/ Un creier fără craniu, un sânge fără corp:/ Să învățăm noi lucruri cu care să ne înfrângă/ Un cal de pildă orb". Omul parcurge experiența poverii înfrângerii, alimentând parcă hotărârea destinului în limitele livrescului. "Și-n clipa când cetatea nu mai avea putere/ Iar zidurile sale sunară parca moi/ Din Troia fu acela care lansa ideea/ Înfrângerii prin calul troian, nu prin război." În "Balade", poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
firea, oameni într-un moment istoric, "noi" care reprezentăm patria ("Ieșirea din sobă"). Noi suntem muzeul ce nu-și mai ajunge/ tablouri cețoase și busturi nătânge/ lucrează un pictor/ sub ceața de sânge." Cu cât înaintăm în volumele următoare, "Repetabila povară" și celelalte, nota de reflexivitate se adâncește, poetul devine mal clar, mai sensibil, călător printre meandrele valorilor, care dau sens existenței, (speranța, adevărul, sublimul, harul de-a spune, de a te îndoi, de a fi prezent, de a fi viu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al ființelor alese: Am auzit infernul, fiți pregătiți,/ la întoarcere/ se va mai auzi odată/ ca o redeșteptare a unui stejar/ ce a căzut odată/ și acum se adună de peste tot,/ din toate obiectele în care a fost transformat." "Repetabila povară" reînvie în parte probleme existente și în volumele anterioare îmbogățind registrul liric printr-o mai accentuată pondere civică, dar comunicând și o anumită nostalgie, un profund sentiment al iubirii ajuns ca în "Mirabila sămânță" la amiază, la maturitate. Dacă "Smulgerea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și o anumită nostalgie, un profund sentiment al iubirii ajuns ca în "Mirabila sămânță" la amiază, la maturitate. Dacă "Smulgerea din părinți" aduce un sentiment ușor nostalgic, al desprinderii din părinți, fără reușita de a-și depăși condiția, poemul "Repetabila povară" acuză conștiința declinului, a propriului nostru declin: Ca povară îi simt și ei știu că-i așa, până când și ei vor începe a simți/ că povară simțim pentru-ai noștri copii!". Poezia se realizează într-o incantație liturgică în care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ajuns ca în "Mirabila sămânță" la amiază, la maturitate. Dacă "Smulgerea din părinți" aduce un sentiment ușor nostalgic, al desprinderii din părinți, fără reușita de a-și depăși condiția, poemul "Repetabila povară" acuză conștiința declinului, a propriului nostru declin: Ca povară îi simt și ei știu că-i așa, până când și ei vor începe a simți/ că povară simțim pentru-ai noștri copii!". Poezia se realizează într-o incantație liturgică în care simțim plânsul și apăsarea,pentru că orice devenire este limitată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nostalgic, al desprinderii din părinți, fără reușita de a-și depăși condiția, poemul "Repetabila povară" acuză conștiința declinului, a propriului nostru declin: Ca povară îi simt și ei știu că-i așa, până când și ei vor începe a simți/ că povară simțim pentru-ai noștri copii!". Poezia se realizează într-o incantație liturgică în care simțim plânsul și apăsarea,pentru că orice devenire este limitată, în existența noastră rămâne doar rigida perspectivă a "poverii". Cine are părinți/ pe pământ nu în gând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
până când și ei vor începe a simți/ că povară simțim pentru-ai noștri copii!". Poezia se realizează într-o incantație liturgică în care simțim plânsul și apăsarea,pentru că orice devenire este limitată, în existența noastră rămâne doar rigida perspectivă a "poverii". Cine are părinți/ pe pământ nu în gând,/ mai aude și-n somn ochii lumii plângând." Târziul și pustiul sunt aduse în contextul sensibilității poetice, cu alt sens decât la Bacovia. La Adrian Păunescu imaginea târziului și a pustiului arcuiește
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de matca femeiască/ Și, tresărind molatic tot genul feminin.". În ciclul " De ce" este preocupat de artă, de poezie, "Iar cântecul să fie bătut în cuie fiindcă/ de el depind prea multe, și bocet și lozincă" ("Trădătorul cântec ambiguu"). Volumul "Repetabila povară" cuprinde și un ciclu de versuri de dragoste; dragoste, contrar temperamentului, calmă, atunci când ea trăiește din amintire, dar spectaculoasă, explozivă, de o senzualitate eruptivă, când este determinată de trăirea imediată: "Tu trebuie, iubito, să știi aceste mâini/ O și iubeau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
campanie), Contemporanul, 1974, nr. 47. Poezia "stări de foc", (Dumitru Popescu "Gustul sâmburelui"), Contemporanul 1974, nr. 51. "Poezia patriotică" (Șt. Aug. Doinaș "Papirus și Gr. Hagiu "Zenit de anotimpuri", Contemporanul 1974, nr. 53. "Norocul nostru-i țara..." (Adrian Păunescu "Repetabila povară"), Contemporanul, 1975, nr. 10. "Din iarba ta mă-nalț" (Al. Andrițoiu " Pe drumul meu" culegere selectivă și "Aur" apărute simultan) Contemporanul, 1975, nr. 18. "Asimilare monocordă" (Radu Cârneci "Heraldica iubirii") Contemporanul, 1975, nr. 35. "Starea poeziei" lui Nichita Stănescu, Contemporanul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să te opintești pentru o înlănțuire de idei. * Prin darea de nume omul a pus ordine în lume; ordinea lui. * Am în continuare suspiciunea că inegalitatea biologică ne poziționează diferit față de egalitarismul pe care perceptele morale încearcă să-l inducă. Povara purtată de fiecare este distinctă, în timp ce pedepsele inventate de societate o rezumă ca similară. Mergând pe această logică putem să vedem pușcăriile pline de oameni cărora biologicul le joacă feste în raport cu socialul (având de multe ori același teren genetic ce
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
corespund diferitelor porniri interioare; inclusiv celor mai puțin nobile. Adică nu m-am ales definitiv niciodată, încercând să-mi împlinesc cât mai mulți din posibili. Cu o singură excepție majoră (raportat la simțul comun): proprietatea (ca fapt de a avea). * Poverile cu care încărcăm indivizii atunci când dorim să-i pedepsim, identificându-i ca vinovați, dezvăluie teama noastră de a nu lăsa fără chip răul, spaima de un rău impersonal, oroarea față de vinile colective în cazul cărora nu ne este accesibil genul
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
începe să fie împuținat de presimțirea apropierii limitei de netrecut. Când mă întreb cine va plânge după mine simt că ar trebui să devin mai bun cu ceilalți. Însă teama mea de necunoscutul morții îmi va putea fi anulată de povara a cât mai mulți apropiați? Bocetul celor de care aș putea fi legat afectiv în mod profund sau lacrima celor pe care i-aș putea ajuta vor risipi neantul ce-mi pândește existența, convins că într-o zi mă va
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
apartenența unui individ la o gașcă, ce se constituie, în cea mai mare măsură, în opoziție cu societatea în care au căpătat ființă membrii ei. Este una din formele excesive în care noi ia locul lui eu, eliberând persoana de povara libertății, de efortul căutării de sine, prin transformarea ei în individ. Visez să scriu o carte adaptată la modul de a fi al conștiinței noastre, renunțând la rândurile ce siluiesc gândirea către modul livresc de a fi. Deocamdată fragmentul îmi
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Doar să mă ascultați încercând a înțelege! * Scrisul nu poate fi decât personal; restul e transcriere, adică muncă de scrib. Sunt inevitabil nefericiți cei care așteaptă de la alții sensul existenței proprii; în plus, sunt și obositori deoarece proiectează în ceilalți povara tuturor nereușitelor personale. * Viteza cu care ne cresc copiii este direct proporțională cu apropierea morții noastră de moarte. O carte e o fugă după sine, dublată de o continuă lăsare a lui în urmă. Gest cotidian al existenței, dublat de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
trecutului. * Despre idealuri și ideologie: nimeni nu-și dorește să fi fost inventatorul fermoarului și prea puțini ai becului. Semn că stabilirea criteriilor celebrității păstrează o doză de mister. * Bătrânețea schimbă felul de raportare la viață, trăirea fiind înlocuită de povara ducerii ei. O societate funcționează atunci când membrii ei reușesc să-și proiecteze idealuri eficiente. * Nu putem înțelege că orice am face sfaturile noastre sincere nu vor fi ascultate de ceilalți deoarece asta ar însemna ca ei să-și distrugă buna
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
pe care ele l-ar antrena, respectiv diminuarea încrederii în sine. Un jurnal de idei are temporalitatea sentimentului de sine. * Sunt nevoit să mă golesc de contradicții, scriindu-le, pentru a putea continua. În felul acesta încarc eventualul cititor cu povara unui alt sine. (Orice jurnal tinde să depășească raportarea la celălalt prin intermediul unei raportări la un alt sine, dorind ca cititorul să se recunoască cumva în rândurile sale.) * Aceste rânduri îmi mediază forma discursivă a cunoașterii de sine; chiar dacă este
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
o formă de a lua distanță, constituie modul nostru de a refuza o empatie ce ne-ar aduce mult prea multă suferință. În definitiv, dacă am empatiza cu toate victimele accidentelor tragice din lume unde am ajunge? Ar fi o povară mult prea grea. De remarcat acest reflex de a ne îndrepta către cuvinte ce ne liniștesc, ce fac un util rezumat al împrejurării. Ne liniștește faptul că am găsit o bună formulă în care să turnăm situația, s-o închidem
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
MBA în management e condiționat strict de suma propriilor frustrări. Ei bine, în acea perioadă suma mea creștea de la o zi la alta și tindea spre valoarea critică! Eram o nucă prea tare pentru el și nu mai puteam duce povara, chiar mă bătea gândul despărțirii. De dragul lui am decis totuși să fac ceva ca să-l pun pe picioare. Aflasem despre existența câtorva plante cu efecte afrodiziace miraculoase și am zis că încercarea moarte n-are. Odată ajunsă la piață m-
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
moral și spiritual, dintre origine și sfârșit. Omul angoasat nu mai este capabil de a spera, de a delimita, de a Înțelege sensul complementar al originii și cel al sfârșitului său. El le confundă sau le suprapune. Viața devine o povară, un chin, și omul se Întreabă pentru ce trebuie să trăiască? El nu se mai poate Împăca cu un destin pe care-l refuză Înainte de a-l vedea Împlinit. Lipsa oricărei perspective, situația de „a-fi-zvârlit-În-lume”, de a nu avea nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o perioadă de timp, decât faptul de a te manifesta liber. Intervine În acest caz un aspect particular al libertății, și anume „deschiderea interioară”. „Meliores erimus singuli” („singuri, vom deveni mai buni”Ă afirmă Seneca. Adesea, libertatea poate deveni o povară sau chiar un pericol, Întrucât ea ne oferă iluzia că „orice este posibil”, iar În această situație, uităm să prevedem riscurile și pericolele. Efectele libertății nelimitate, abuzul de libertate, determină Înlocuirea dorințelor cu regrete, deoarece libertatea poate deveni o „tentație
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
filantropice de milă. Mila este un sentiment moral care mă obligă, mă Încarcă afectiv față de persoana aflată În stare de dificultate. Dăruind acesteia ceva de la mine, eu realizez un act de „catharsis moral” și prin aceasta mă simt eliberat de „povara distanței” care mă separă de acesta. Bucuria binefacerii produsă de dăruire constă În faptul că, oferind ceva din partea mea celui lipsit, „o parte din/de la mine” trece la el, realizând un echilibru simbolic. Bucuria celui care primește este pentru mine
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]