8,695 matches
-
ușa directorului, să-mi vină rândul, să sun acasă. Părinții trebuiau chemați la școală, să fie informați oficial de faptele progeniturilor lor și să ia la cunoștință de pedepsele aplicate fiecăruia în parte. Erjika sprijinită în coate pe pervaz, privea rătăcită pe geam. Eu pe cine să sun? La ai mei nu le pasă și voi fi dată afară. Sunt bătrână să mai pot fi primită pe altundeva. O să rămân curvă, că n-o să am din ce să trăiesc. Sună-l
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
puteri. De printre copaci se adunau apele-n șiroaie, tăind zăpada groasă în fâșii de parcă natura ar fi avut de gând să deseneze ceva anume. Priveam Mureșul cum își duce povestea spre aval și-mi aminteam de mine când mă rătăcisem prin pădurile dese de munte. Ajunsesem lângă o baltă mare ascunsă de aburi, în mijlocul unei poieni, departe de privirile omului de rând. Era un loc unde se adăpau sălbăticiunile, căci le ghiceam urmele adâncite pretutindeni în jur. Mă chemase acolo
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Mai jos fusese scrisă și o dată, dar nu se mai înțelegea decât un unu și-un nouă... doar atât. Am stat în genunchi, ghemuit ceva vreme și curgeau peste mine gânduri bune. Simțeam că fac bine unui suflet care se rătăcise acolo și își căuta înălțarea din mijlocul pădurii rugându-mă pentru el și aș mai fi stat la nesfârșit, că nu mai auzeam nici jivina cum își scheaună sfârșitul, nici cum se topește zăpada, nu-mi mai era teamă de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
petiție, rugându-l să faciliteze părinților mei șansa de a ne face o vizită aici. În octombrie 1989, mama și tata soseau la aeroportul din Frankfurt pe Main. Pe termen limitat, dar liberi și fericiți. Fără valize. Bagajele s-au rătăcit pe drum. Valizele au fost recuperate peste câteva zile. Fuseseră îmbarcate din greșeală în avionul de București. S-ar fi putut întâmpla invers... I-am scris o scrisoare de mulțumire secretarului de stat, am pus în plic și o fotografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
crengi. Cinci... zece... douăzeci... „Hm! La cât am ajuns? Mai erau puține... O iau de la început”. Cinci... șapte... zece... Ochii i se închiseră încet-încet, se redeschiseră cu greu de vreo două ori, căută frunzele pe care le număra și le rătăci printre numeroasele ramuri și printre genele ce i se strânseră încetișor, făcând întuneric. Adormise? Era între veghe și somn... ... Tudorel își bălăcea picioarele în apa limpede ce curgea alene pe sub podul de lemn pe care se așezase și încerca să
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
a fost proiectat prin frunziș și puține au scăpat cu viață. Băiatul a înțeles că se opune să o ducă așa, trasă de căpăstru și a dojenit-o: Ba, nu! Vei merge cuminte după mine. Nu vreau să te mai rătăcești. Vezi bine ce se poate întâmpla. Bătrâna a nechezat ușor a aprobare și l-a urmat cuminte. Băiatul ținea lanțul strâns în mâna sa micuță și mergea cu pas hotărât ocolind lăstărișul prea des ori prea înalt, încercând să se
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
și s-au retras. Au mers să culeagă flori de pădure. Au făcut câte un buchețel pentru mămicile lor. Nu știau ce flori sunt, dar erau frumoase și miroseau plăcut. Nu s-a afundat prea adânc în pădure. Se puteau rătăci. Oricum, le era frică. Băieții alergau de colo până colo, fără un scop precis și strigau tare. Au mai bătut mingea puțin și s-au așezat pe iarbă. Nu mai puteau. Erau istoviți. Numai bine, pentru că au fost chemați de
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
decât simpla mea distracție. III Însă toate acestea au fost doar o paranteză. Eram foarte tânăr când am scris prima mea carte. Din fericire pentru mine, a stârnit atenția și diferite persoane au dorit să mă cunoască. Nu fără melancolie rătăcesc acum printre amintirile din lumea literară a Londrei, căreia i-am fost prezentat sfios, dar plin de dorințe și entuziasm. A trecut multă vreme de când o frecventam și dacă romanele care-i descriu ciudățeniile actuale sunt exacte atunci înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
străzii în zdrențe foarte pitorești și femei cu fuste colorate. Uneori ședeau lenevos pe treptele unei biserici, iar alteori se plimbau printre chiparoși pe fondul unui cer fără nori. Uneori stăteau îmbrățișați ca îndrăgostiții lângă o fântână renascentistă, iar alteori rătăceau prin Campagna lângă un car cu boi. Pânzele erau desenate cu grijă și pictate cu și mai multă grijă. Nici o fotografie n-ar fi putut să fie mai exactă. Unul dintre pictorii de pe la Villa Medici îl numise pe Stroeve Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui. Dirk, cu lamentările sale inutile, începuse să mă cam plictisească, așa că-i evitam compania. Era o poveste sordidă și nu mai eram deloc dispus să-mi bat capul cu ea. Într-o dimineață lucram. Eram în pijama. Gândurile mele rătăceau colo și colo și-mi reveneau în minte plajele însorite din Bretagne și răcoarea mării. Lângă mine era ceașca goală în care îmi adusese portăreasa un caffé au lait și o bucată de croissant pe care nu-l mâncasem căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
adevărată furie a dominației și nimic altceva n-o poate satisface. Are o minte îngustă și nu poate suferi abstracțiunile pe care e incapabilă să le cuprindă. Se ocupă de lucruri materiale și e geloasă pe cele ideale. Sufletul bărbatului rătăcește prin zonele cele mai îndepărtate ale universului, iar ea caută să-l întemnițeze în cercul caietului ei de socoteli. Îți aduci aminte de nevastă-mea? Am văzut-o pe Blanche cum, încetul cu încetul, încearcă toate șmecheriile ăleilalte. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
preț pentru găzduire. El și cu Strickland fură repartizați în camere diferite și când îi dădu jos din pat la cinci dimineața o huidumă de călugăr, până-și făcu patul și se spălă pe față, Strickland deja dispăruse. Căpitanul Nichols rătăci pe stradă printr-un frig cumplit preț de o oră și apoi se îndreptă către Piața Victor Gélu unde se întrunesc de obicei marinarii. Acolo îl revăzu pe Strickland moțăind cu capul sprijinit de piedestalul unei statui. Îi dădu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai în vârstă, dar destul de chipeș. Tiaré (taică-său îi dăduse numele florii aceleia albe, parfumate, despre care se spune că dacă ai mirosit-o o dată te va atrage întotdeauna înapoi în Tahiti până la sfârșitul vieții, oricât de departe vei rătăci) - Tiaré și-l amintea perfect pe Strickland: — Venea pe aici uneori și-l vedeam umblând prin Papeete. Îmi era milă de el, că tare slab mai era și niciodată n-avea un gologan în buzunar. Când auzeam că e prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
el, dar i-am spus că aia e în Anglia și Anglia e la capătul lumii. — Adevărat, i-am răspuns. — Venea pe la Papeete cam la două-trei luni o dată, când avea nevoie de vopsele sau de tutun ori de bani, și rătăcea prin oraș ca un câine de pripas. Îmi era milă de el. Aveam aici o fată pe nume Ata care-mi făcea curățenie. Era oarecum rudă cu mine și taică-său și cu maică-sa muriseră, așa că o luasem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
știți, oroarea băștinașilor de boală este foarte puternică și, pe vremuri, când se descopereau urmele ei, bolnavul era ucis. Totuși, uneori, când băieții din sat se urcau pe dealuri, îl mai zăreau pe albul acela cu barba lui mare, roșie rătăcind pe acolo. Fugeau înspăimântați. Uneori Ata cobora noaptea până în sat și-l trezea pe negustor ca să cumpere diverse lucruri de care avea mare nevoie. Știa că băștinașii o privesc cu aceeași aversiune înspăimântată ca și pe Strickland, așa că-i evita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Două săptămâni se topiră în sacul fără fund al trecutului și în acest timp ― nici o veste din partea ei. Plecase undeva? De ce nu mai dădea nici un semn de viață? Se răzgândise socotind o ușurință pasul făcut și acum mă evita sistematic? Rătăceam în presupuneri și îndoieli ca într-un labirint. Aș fi vrut să-i scriu, dar îmi era teamă (în ipoteza că-i plecată) să nu pună mâna soră-sa pe scrisoare și să zădărnicească, de aici înainte, orice apropiere între
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
gândeam la nimic. La un moment dat, Alexei îi păru ciudată această muțenie prelungă și nu se stăpâni să nu mă întrebe: ― Mă asculți? ― Ba da, te ascult, cum nu? am replicat brusc, ca trezit din-tr-un somn greu. Închipuirea mea rătăcea în neștire prin cele mai stranii locuri, arătîndu-mi fie un colț de stâncă sau un cal slăbănog opintindu-șe din răsputeri să tragă o căruță înțelenită în glod, sau alte locuri la fel de absurde, fără nici o legătură cu clipa actuală. Într-un
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o cărare, iar în față, deasupra ei, se proțăpise luna. Pe acele de brad erau agățate picături pline de lumina ei, apoi, când s-au mișcat de la locul lor, unele s-au stins. Au căzut mai ales la adierea vântului rătăcit printre copaci. Acum, mai târziu, aș putea să-ți spun că erau o nimica toată. Că pădurea era cea care vuia și, numai o singură dată, acceleratul de noapte, în depărtare. Îmi treceau prin minte numai marșuri, nici un psalm. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a părăsit deja chiar și continentul sau a fost împușcat undeva pe drum. Pentru că, după cum știam eu, pe vremea aceea flăcăii de măcelari numai prin munții aceștia nu umblau. Vezi, de aceea îmi place mie atât de mult aici. Veștile rătăcesc zile întregi prin păduri. Chiar și știrile de la radio vin cu întârziere. — Și? — Și înainte să plece și-a agățat pe perete toate cele treisprezece tablouri, a ars schițele în cadă și a pus cenușa în cinci pahare de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de la fereastră bolta cerească fecundată de deasupra lor. Aceștia nu era neștiutori, ci niște oameni care știau totul altfel. Care-și găseau consolarea în faptul că și așa era lună nouă și că era înconjurară de nori imposibil de străpuns. — Rătăceam prin nava spațială - a povestit el - din cabină în cabină, de la un aparat la altul și patruzeci de zile n-am închis ochii. Mi s-a umplut fața de riduri. Mă uitam cum plângeam pe ecran, mă durea capul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
într-o ogradă aproape de Bașiu erau dezbateri mari. După ce Mlădiță, Sforăilă și Scoruș au crescut, s-au ridicat în coadă și la vânătoare, au plecat. Părinții au fost de acord, în schimb le-a dat de grijă să nu se rătăcească în cazul în care rămân mai în urmă. Pale de vânt rătăcite le-au dat de știre că, în vale pe o arie nouă, sunt o grămadă de șoareci de valoare. Pentru a ajunge acolo trebuiau să escaladeze panta de la
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ține cont de starea lui psihologică. Cineva spunea: „să iubești înseamnă să te doară”. Omul acela iubea viața și-l durea că nu poate fi liber; în schimb putea râvni la libertate. Trăia cu picioarele pe pământ dar sufletul îi rătăcea după o umbră de speranță pentru viață. O perioadă de câțiva ani am lipsit de pe meleagul natal. Când am revenit, trecând prin locul unde era casa acelui om în care a trăit doar el cu singurătatea, nu mai era nimic
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Doar o clipă apucă Carla să murmure, cu glasu-i melodios și fermecător, numele bărbatului, căci buzele li se și porniră într-o încleștare purificatoare, încât sărutul ținu o secundă, sau un șir de veacuri - nu-și dădeau seama. Sufletul copilei rătăci un oarecare răstimp în neant, după care coborî înapoi în pieptu-i rotund și molatic, iar înlănțuirea unitară a buzelor lor pieri... Speriată de ceea ce tocmai făcuse, șiroaie de lacrimi începură a se scurge de pe obrajii fragezi de floare primăvăratică ai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
panică. Mi se părea că, în ciuda eforturilor mele, marea mă "sugea", mă trăgea înapoi. Cred că m-am vindecat de ambiția de a mai încerca să fac pe grozavul. N-am poftă să îngroș numărul celor înecați în mare. Romanticul rătăcește stând pe loc. Și nu se înseninează niciodată cu totul. Pe cerul lui, rămâne amintirea norului, dacă norul a trecut. Sau, dacă și amintirea se șterge, apare așteptarea altui nor. În schimb, clasicul poate vântura mările, ca Ulise, fără să
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
scandalul în care a fost implicat. Din poemul filosofic al lui Parmenide, Despre natură, s-au păstrat doar câteva sute de versuri... Nici o problemă, ne asigură specialiștii. Există un "spirit al Eladei" care respiră din tragediile ce nu s-au rătăcit, din statuile ce n-au fost distruse, din ruinele ce n-au ajuns la groapa de gunoi. Nici timpul, nici prostia omenească nu l-au putut anula. Porniți în lume pe șoselele romane, filosofii greci au pătruns până la urmă, fie
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]