10,353 matches
-
puterile. Martin scăpă În câteva clipe din strânsoarea picioarelor, clătinându-se cu spatele, oprindu-se doar când se lovi de colțul cel mai Îndepărtat al cabanei. Sângele Îi picura de pe bărbie, cu mâinile Își masa gâtul, luptându-se să poată respira. — Ești... ești exact ca restul! urlă el, cu o voce răgușită și brutală. Jamie McCreath Începu să urle, un sunet cu rezonanță Înaltă, sfâșietor, care-și găsi ecoul În pereții goi de beton. — Taci! Martin sări În picioare și apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cel Mare-l eliberă și se-ntoarse, cu un zâmbet paternal mândru. Acesta dispăru când văzu fața cuprinsă de durere a lui Logan. — Doamne, Îmi pare rău! Ești bine? Logan Îi făcu semn cu mâna că da, zâmbind, Încercând să respire Încet, exact cum Îl Învățaseră la Clinica pentru Durere. Inspiră, expiră. Inspiră, expiră... — Ești un afurisit de erou, Lazăre, zise Gary. Nu-i așa, Eric? Sergentul de serviciu, acum eliberat de la telefon, fu de acord. Logan era Într-adevăr un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
găsindu-l pe puști. Cât de mândri erau toți de el. Îi Înmână o copie a ziarului de dimineață, cu titlul: „POLIȚISTUL EROU OPREȘTE UCIGAȘUL DE COPII!!! JAMIE E ÎNAPOIAT NEVĂTĂMAT MAMEI SALE! POZE LA PAGINILE 3-6...“ Își mușcă buza, respiră adânc și spuse: — Acum ce facem? Logan știa că Miller nu se referă la caz. Se Întrebase același lucru toată dimineața. Încă de când intase În sediul Poliției și nu se dusese direct la Inspectorul Napier și la restul criminalilor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
era cu adevărat pe moarte. Nu se atinseră de el. Dintr-odată, un val de sânge îi umplu gura și se revărsă pe podea. Se sufoca, nu mai auzea nimic. Gura i se umplea din nou de sânge, apoi, în loc să respire, se golea deodată, o masă caldă și un ușor acces de tuse. Peste toate, în timp ce luminile din străfundurile creierului său se stingeau, pluti un singur gând: „Mai aveam atâtea de făcut...“. Ucigașii îl priveau implacabili. Chereas spuse încet, pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ajungă la tine, descoperă că unul dintre cei care-ți sunt aproape și te urăsc are, poate, nevoie de bani... Iată, atunci e ca și cum porțile palatului tău ar fi larg deschise și n-ar sta nimeni de pază... Băiatul tăcea. Respiră adânc, o singură răsuflare puternică, o mișcare bruscă a diafragmului. Întrebă: — Dar cum putem ști dacă aici, printre noi, este cineva care te urăște? Tatăl fu mișcat. Puse stavilă gândurilor. — Nu cred că este, răspunse. Nimeni dintre cei de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
construit de Augustus. Gajus, prea tânăr pentru o asemenea zi, zărea pe margine armurile pretorienilor și, în spatele lor, mii de chipuri care, recunoscându-l pe el, fiul mai mic, îl strigau plângând. Îmbulzindu-se până când ajungeau să nu mai poată respira, îi strigau Agrippinei că, în haita aceea de ucigași, ea singură reprezenta onoarea patriei, implorau zeii să cruțe viața ei și a copiilor ei, își aminteau furioși că, înainte de mortul acela, ea își însoțise la mausoleu frații asasinați, îi blestemau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rostea acele vorbe, se gândi că rămânea complet singur. Își aminti de tatăl său: „Sustine, îndură. O să ai timp“. Aerul acelei nopți de iarnă romană devenise ciudat de blând, sau poate că din cauza spaimei le era atât de greu să respire, încât ușa camerei era deschisă spre grădină. Frumosul păr al mamei sale fusese strâns la spate de niște mâini distrate, fără cărarea și cele două onduleuri elegante de o parte și de alta a feței, datorită cărora chipul ei marmorean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în apropiere de Tibur. — Am aflat... Aruncă o privire spre gaura din zid și murmură: — Cine ar fi crezut... Împăratul era obosit; durerea de stomac era însoțită de o puternică senzație de vomă. Se ridică, merse în fața ferestrei deschise și respiră adânc. Văzu că era întuneric beznă. Între timp, Callistus privea avid codexurile legate cu grijă, ce evocau meticulozitatea lui Tiberius și chiar prezența sa fizică. Nu îndrăznea însă să se apropie. Împăratul se întoarse, luă un codex deschis și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sacerdotul, „oriunde s-ar afla, vin, trecând prin ziduri, fiindcă le place lumina și își doresc parfumul acela. Însă tu nu-i vei putea vedea, poți doar să le auzi răsuflarea în jurul tău, în timp ce ei se îmbată cu lumină și respiră plini de încântare parfumul. Atunci poți să le pui întrebări, însă cu glas foarte scăzut, și întrebările să-ți fie scurte, pentru că ei vin de departe și sunt obosiți. Nu le vei auzi niciodată glasul. Răspunsurile lor sunt blânde adieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ore, iar el se cufunda în ea așa cum sclavii din Suburra se îmbătau la sărbătoarea închinată Dianei. Apoi se ivea o rază de lumină eliberatoare, iar el poruncea să se deschidă ferestrele, deși era frig, și să se stingă luminile. Respira aerul dimineții, în timp ce femeile și băieții pe jumătate dezbrăcați tremurau de frig și râdeau. Și pe când, din sala plină de fum, el privea lumina consolatoare a dimineții, tovarășii săi îl priveau pe el, îi vedeau pleoapele umflate, nehotărârea dacă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
știe asta și gângurește amoros ca o fecioară după primul act. Mi se prosternează la picioare după fiecare orgasm. Îmi repetă că nu m-a Înșelat cu nimeni și că eu aiurez culpabilizând-o În mod gratuit. Minte cum ar respira, inventează alte istorii, alte texte și prin aceasta Îmbogățește realul și Îl ascunde. Mă abțin să nu cedez cumva, dintr-o slăbiciune inexplicabilă. De aceea, mă refugiez În Bach. Trebuie să părăsesc casa cât mai repede. (ieri) „Trebuie să devii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la școală ca orice elevă: numai ieri simțise nevoia să mă vadă, numai În clipa aceea a după-amiezii (n-avea cum să fie altfel!) plecase singură pe stradă să mă Întâlnească atrasă de dorința mea. (septembrie) Câteodată, uimit, simt cum respiră frenetic viața În lucruri; de exemplu, mi se Întâmplă să stau singur În amurg, atunci când lumina crepusculară se umflă de energii ciudate, ce fac să se audă șoaptele inaudibile ale obiectelor: este ca o dilatare de forme, de sunete, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și cum se spionează reciproc, fără să aibă timp să comunice Între ele. Atunci sunt unul În doi și aș vrea să mă divizez Într-o infinitate de particule, tot atâtea câte obiecte există În univers, pentru a putea să respir În formele lor vii. Această diviziune a corporalității mele e o stare difuză a cosmosului ce mă cuprinde rareori, când stau În umbra pinilor, urmărind acele sunete imposibile ale unor păsări proaste, gurluind nepăsătoare la streașina Catedralei pictate de Van
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
punct, știe că nu-i voi scăpa, are răbdare, are nervi de oțel; o singură mișcare greșită din partea mea și-i voi cădea În gheare. Brusc, această amenințare mă părăsește și am o stare de eliberare extraordinară; toți porii Îmi respiră, corpul meu se dilată detașat, se regăsește Într-un spațiu intim, ah, și atunci parcă nici n-ar fi fost nimic real; doar o spaimă viscerală pe care o traversez doar eu, venită poate din prea marea apropiere dintre doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
6 ore cu Marin Preda. De mâine nu mă mai duc la cursuri. Ce să mai Învăț acolo? (martie) Nu mai pot să dorm, sunt obsedat de gândul că A. mă-nșeală. Mă ridic din pat; În somn, corpul ei respiră liniștit, părând cu totul nevinovat. Dar dacă nu este adevărat? Deja e trecut de ora 12 noaptea, mă mut În bibliotecă să-l citesc pe Kirkegaard; mobila scârțâie sub greutatea unor pași, acolo parcă e cineva care se mișcă greoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
par un personage de roman“. („Tot ce este aici trebuie considerat ca și cum ar fi spus de un personaj de roman“, Roland Barthes). Bat clopotele de la Mitropolie, se simte că se apropie Paștele; mă desprind din furnicarul de la Piața Unirii după ce respir puțin aer faustic și mă Îndrept către colina ce urcă lin; mă așez În iarbă și ascult dangătul materiei; jos, la baza colinei, unde Începe aleea, iarba a crescut Înaltă și grasă; piciorul meu se mișcă amenințător către un melc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
față. „L-a lovit un autobuz“, se discuta În șoaptă; această șoaptă avea o funcție magică, un fel de exortație prin care se spera o resuscitare. De fapt, lumea aștepta o surpriză, ceva În genul „n-a murit“ sau „mai respiră!“, ca să aibă apoi ce povesti acasă, să poată broda o Întâmplare mai bogată decât aceasta: „Am văzut un om mort În față la spitalul Colțea!“. Mortul era chiar mort. Cu toată insistența privirilor avide de miracol, nu s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-o În vârtejul amețitor al apei, al sălciilor de pe mal Înspăimântător de concrete, al brațelor Înfigându-se adânc În materia vâscoasă, alunecoasă, grea, ce mă trăgea În jos, să-mi acopere mișcarea, corpul, vederea interioară. Ah, nu mai pot să respir, mă sufoc, mă scufund, strig disperat „ajutoor, ajutoor“ și nimic. Mi se pare că-l văd pe Marius la o distanță enormă, Înoată liniștit cu mișcări egale; nu mă vede, nu mă aude. Deodată, lovesc cu mâna În ceva tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
logica pragmaticii sociale. Aș vrea să Întâlnesc acea femeie aptă să mă iubească pentru mine Însumi, pentru spiritul și puritatea mea, pentru liberul meu arbitru, ce nu se pleacă În fața nulității infatuate. Să mă iubească pentru că simte că În jurul meu respiră alt aer, acel aer pe care Îl respiră doar păsările mari poposite pe piscurile izolate, de unde li se deschide vasta perspectivă a unor spații largi, imense, ce le domină prin singurătatea și orgoliul lor. Să mă iubească numai pentru bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
femeie aptă să mă iubească pentru mine Însumi, pentru spiritul și puritatea mea, pentru liberul meu arbitru, ce nu se pleacă În fața nulității infatuate. Să mă iubească pentru că simte că În jurul meu respiră alt aer, acel aer pe care Îl respiră doar păsările mari poposite pe piscurile izolate, de unde li se deschide vasta perspectivă a unor spații largi, imense, ce le domină prin singurătatea și orgoliul lor. Să mă iubească numai pentru bucuria că eu exist, că am șansa să exist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
printre oameni cu coada ieșită afară, jucăușă ca orice coadă de motan În călduri. Să mergem deci În căutarea lui. Poate se va lăsa recunoscut la fel de ușor ca și alte dăți despre care ne vorbește literatura. Ies din literatură ca să respir puțin miros de tei și, brusc, mă afund În aceleași coclauri ale lecturilor fără să mai fac deosebirea dintre real și text. Ce puternic sclipeau ochii acelei vânzătoare de flori! (azi) Îmbătrânesc. De la o vreme, nu mă mai prind naiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
timpului Coborâtă secret În structura vitală-a materiei Ah, de ce nu pot să dorm somnul copacilor? Dacă eu exist ca materie echilibrând universul, De ce se răstoarnă În mine echilibrul materiei mele Și liniște n-am cât mă lovesc de materie, respirând și vorbind... 26.09.1960 Ce zici, prea divine, acum, că te văd În carne și oase, Mai poți să mă-nveți cum să stau de vorbă cu zeii? (Nu pot să intre ca tine În forme fragile, nemuritorii!) Gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și Învață! Sunt, Într-adevăr, distrusă. Nu mai pot să scriu. În mine se rupe ceva, durerea e prea mare... 26 octombrie 1961 (joi) Scumpe amintiri ale patinajului! Ce obsesie dureroasă sunteți! Nu pot uita acele zile de iarnă, când respiram cu lăcomie aerul rece, luptându-mă cu urmele lăsate pe gheață, cu iarna, cu viața. Nu pot uita acele zile de antrenament cu Fredy, când simțeam În mine vibrând tinerețea, dorința de a Învinge, puterea de a Învinge. Iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ce Înseamnă totul pentru ei nu reușim să ne imaginăm. Când am trecut de zona lor, spre pod, ne simțim ușurați, parcă ni se pare că am ieșit din tunelul timpului; aerul are altă densitate aici, e mai ușor de respirat și cerul e parcă mai sus. Ce se Întâmplă? Oare să existe rudarii? Nu cred. Ei sunt o imagine fictivă, o invenție a autorilor ahtiați de pitoresc la modul vlahuțian. Ei, iată Podul! Nimic mai impresionant În acest oraș a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
el amuzat. Îmi dau seama după tonul folosit că nu vrea să discute cu mine; salut scurt și Îi las, Îndreptându-mă spre bibliotecă. (miercuri) Sunt la policlinica Popov. M-am operat de deviație de sept. Nu mai puteam să respir. Grasul, adică medicul Ionescu, prietenul meu, mi-a spus: „Nu-ți tai din os, Îți fac doar o rezecție de cornete. Prin cicatrizare, se obține destul spațiu ca să respiri. În general, eu prefer să nu afectez prea mult organismul“. „Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]