KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...306 307 308 ...393 >

9,812 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

atât mai necesar pentru tine. Atunci nu l-am înțeles. Mă dureau toate. În mintea mea pluteau tacâmurile de pui, imaginea mea noaptea pândind gazele, bătutul discret la ușa din dos la o casă de comenzi unde aveam pile și tremuram că vine miliția economică și mă prinde în delict cu ruda de salam și patru pachete de unt, plătite, evident, dar „ilegitim” obținute: nu erau „drepturile” mele. Aveam vertigo. Albanezul îmi șoptea discret, făcând cu ochiul: - Mănâncă, Mihaela, dă-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
și să ne fenteze. Femeia s-a executat. Aveam 28 de ani, eram profesoară, nu deținută sub anchetă în vremea dictaturii proletariatului. Iar el nu era gardian la Pitești, ci medic specialist. M-am întors la liceu. Toată carnea mea tremura, mă zgâlțâiam ca lovită de epilepsie. Am strâns din dinți, mi-am aruncat apă pe față și am intrat la a XII-D să le predau lecția: „Umanismul socialist”. Nu are importanță în acest moment că eu le făceam pur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
le-am zis tare și topicul e ăsta. - Come on! We need a more exciting subject! - Ce subject vreți, frate? - We want to understand why you Romanians hate your children. În primul moment m-am șocat și am început să tremur. Un sentiment de umilire, aproape de cel anterior, dar de data asta venit de la „Moș Crăciun”. M-am simțit tratată, cum și eram, ca o native calificată doar pentru oral histories. Un fel de material didactic pentru un mediu de oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
cu el în mare, râzând cu gura până la urechi: - Acum măcar ne înjură pe amândoi! Starea conspirativă cred că a început să se țeasă chiar atunci. Eram la aproape un kilometru de ceilalți, nu-i auzeam, îi vedeam doar gesticulând, tremurând în ploaie. Când nu mai aveam chef de imaginea acelei lumi castratoare, ne întorceam spre orizont, cu fața la indefinit și cred că, într-un fel, ne venea mai degrabă să o luăm înainte decât să ne întoarcem. La întoarcere, în afara mamei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
eu câteodată, Paul.” „Tovarășu’, cre’ că și eu mă uit câteodată așa... la mămica, tovarășu’.” În ziua aceea, Paul nu știa nimic din ce-l întrebam. Avea ochii roșii și mâinile decojite de frig. „De ce n-ai învățat, Paul?” Copilul tremura tot și încerca să-mi spună ceva, dar se oprea în ultimul moment și iar începea să clănțănească. „Zii, Paul, de ce n-ai învățat? De ce tremuri? Ți-e frig sau ți-e frică” „Mi-e frigă, tovarășu’!” Îi vedeam lacrimile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Avea ochii roșii și mâinile decojite de frig. „De ce n-ai învățat, Paul?” Copilul tremura tot și încerca să-mi spună ceva, dar se oprea în ultimul moment și iar începea să clănțănească. „Zii, Paul, de ce n-ai învățat? De ce tremuri? Ți-e frig sau ți-e frică” „Mi-e frigă, tovarășu’!” Îi vedeam lacrimile din colțul ochilor, dar nu m-am putut opri să nu zâmbesc, ca un prost. „Cum adică ți-e frigă, Paul? Ce-i aia frigă?” „Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
când în când doar de sforăiturile zgomotoase ale lui Petru. Spre dimineață, planul era gata. Ziua a trecut lungă și obositoare. Iuda s-a închis într-o odaie, în partea dinspre mare a orașului, uitându-se mut la zid și tremurând tot. Spre seară s-a arătat iar. Nimeni nu știa că numai gluga și întunericul îi ascundeau chipul îmbătrânit brusc și degetele ca de mort. S-a apropiat de Iisus, privindu-se în ochi. Doi oameni care-și pipăiau destinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
pe el și-l prinse de mâneca paltonului. „Ești arestat.” Într-o fracțiune de secundă l-am înghesuit între noi „Nu pune, mă, mâna pe el, mă!” „Ce faceți aici, măă! Ce faceți aici, măăă!” repeta ăla de la gărzi patriotice, tremurând. „Ce faceți aici, măă, ce!?” Atunci a fost momentul când Călin s-a ridicat pe o bancă și a strigat: „Timișoara! Timișoara! Ti-mi-șoa-raa!” și într-o clipă, fără să mai vedem și să ne dăm seama ce se-ntâmpla cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
larvară. Și o femeie grasă, grasă, una dintre bibliotecarele de serviciu, se așeză pârâind pe un scaun și începu să se uite tâmp în soarele toamnei și să-și mângâie în neștire grăsimile care îi acopereau gâtul. Am început să tremur și mi-a venit să vomit și să fac pipi în același timp și m-am dus tremurând tot la WC și am vomitat, până când o zeamă verde a început să mi se prelingă printre buze și, fără să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
începu să se uite tâmp în soarele toamnei și să-și mângâie în neștire grăsimile care îi acopereau gâtul. Am început să tremur și mi-a venit să vomit și să fac pipi în același timp și m-am dus tremurând tot la WC și am vomitat, până când o zeamă verde a început să mi se prelingă printre buze și, fără să mă gândesc, am întins mâna și mi-am înfășurat sârma de tras apa în jurul gâtului și m-am lăsat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
colega din banca din față care trebuie trasă de păr. Atunci devin dependenți de o altă femeie, de cea care îi învață să facă dragoste Destinul celor mai mulți dintre ei depinde de tandrețea sau înțelepciunea unei femei care, după ce ăștia au tremurat și s-au lipit de ea, ea se întoarce și spune: „Ești bun. Mi-a plăcut.” Dacă spune invers - e DEZASTRU. Devin agresivi sau apatici, complexați pentru o viață, mereu în căutare de confirmări. Don Juan „seducătoru’” e o fantasmagorie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
dacă ne-ar surprinde cineva goale pe stradă. Mi-au povestit de rețelele lor clandestine din hrubele Kabulului unde ajungeau cu parolă, se machiau ca să se privească în oglindă și, una pe alta, apoi se ștergeau înfricoșate de îndrăzneala lor, tremurând că vor fi împușcate în stadioane, la fel cum tremurau când alfabetizau în secret copilele orașului lor despre care talibanii decretaseră că nu au nevoie de nici o știință de carte ca să nască și să îngrijească bărbați, singurul scop și singura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
povestit de rețelele lor clandestine din hrubele Kabulului unde ajungeau cu parolă, se machiau ca să se privească în oglindă și, una pe alta, apoi se ștergeau înfricoșate de îndrăzneala lor, tremurând că vor fi împușcate în stadioane, la fel cum tremurau când alfabetizau în secret copilele orașului lor despre care talibanii decretaseră că nu au nevoie de nici o știință de carte ca să nască și să îngrijească bărbați, singurul scop și singura justificare a prezenței femeilor pe această lume viril-războinică. Noi le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
mai atroce decât cel dintâi. Îi pare rău și acum fiindcă atunci când a terminat școala s-a dus la Jurnalism și nu a putut merge la Drept. Viața de familie era tot dificilă și pe deasupra avea frați soldați. Jowida a tremurat tot timpul colegiului din cauza războiului, și de teama morții, și de teama izgonirii de la studii. Și-a terminat școala în 1991 și a rămas asistentă la Facultatea de Jurnalism. Presa era destul de liberă, cu excepția unor ziare mai politizate. Rusa, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
foarte recent și chiar și în zilele noastre de astăzi? Dar nu vreau să sar calul. Nu am trăit în lume postrăzboi, nu o înțeleg pe deplin. De fapt, nu înțeleg nimic alta decât povești și teorii fiindcă nu am tremurat decât câteva zile în decembrie 1989 și apoi în iunie, 1990, trezită noaptea de mărșăluitul taburilor și de răpăituri de gloanțe. Începutul regimul taliban le-a interzis să meargă absolut oriunde, lor, neavenitelor, femeilor, născător-îngrijitoare. Bărbații trebuia să poarte turban

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
indiferent cât sunt de educați preferă să se însoare cu femei needucate, servitoare necondiționate. Joi dimineața Jowida a clacat. Cât a încercat să-și țină firea, până la urmă nu a mai putut. M-am trezit cu ea pe hol dimineață, tremurând din creștet până în tălpi, cu mari bătăi de inimă. Nu a dormit toată noaptea. Ipoteza mea este că i s-a făcut tare frică. Azi aveau programat un interviu la BBC Londra. Aici, oamenii nu prea înțeleg cum adică îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
nu pot, contrazice bărbați. Ne privesc pe noi cu teamă și uimire. - Ne e frică să discutăm filosofie și politică. De parcă după aceea ni se poate întâmpla o nenorocire. Vineri Întrunire oficială la Institutul de Studii Orientale (Middle East). Walizada tremura toată. - Nu vreau să mă întrebe nimic despre politică. Mi-e frică. - Nu trebuie să spui nimic din ceea ce nu dorești. Refuzi pur și simplu întrebările despre care crezi tu că sunt periculoase. A vorbit prima. Doar câteva cuvinte. - Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
femeile sunt cu adevărat în plină floare și fac și îngerii să zâmbească ghiduș. Pe seară am povestit cu Cristina. Poate pentru ea, într-un anume fel, eu sunt mai spre Maria, sunt mai întremătoare. Cristina trăiește în teamă. Îi tremură sufletul mereu: pentru I., pentru băiatul ei care e ofițer în vremuri belicoase, pentru Luckey, pentru mama ei, pentru fiecare din prieteni. Cristinei doar pentru ea nu îi e teamă. E ca și când universul conspiră să îi ia pe cei dragi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

uruit vag. Mobilul meu. L-am băgat repede și pe el lângă BlackBerry și l-am dat pe „vibrații” ca să nu facă zgomot. — Ce-i asta ? Maya se holbează uluită la prosopul meu, care pulsează ușor. Ce naiba se întâmplă ? Ce... tremură așa ? Nu pot să recunosc că e un telefon. Nu după faza cu BlackBerry-ul. — Îhm... îmi dreg glasul. E... ăăă... jucăria mea specială pentru sex. — Poftim ? Maya pare de-a dreptul bulversată. Telefonul uruie din nou încetișor la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
eu voiam să te sun. Îl aud în fundal bătând la computer, total relaxat. Să te rog să verifici garanția împrumutului. Câteva clipe, nu sunt în stare să vorbesc. Da, zic într-un final, cu glasul răgușit. Las jos receptorul, tremurând din tot corpul. Simt că-mi vine să vomit. Am făcut-o lată de tot. Am făcut-o atât de lată încât... Nu pot nici măcar să... Aproape în transă, îmi trag scaunul. Trebuie să scap de aici. Cât mai departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
în moalele capului, simt că mă clatin, că sunt la un pas să leșin. Iată răspunsul așteptat. Deschid ochii și văd doi băieței pe biciclete holbându-se la mine. — S-a terminat, nu ? Încerc să rămân calmă, dar glasul îmi tremură, fără să mi-l pot controla. Cariera mea s-a terminat. — Nu... ai de unde să știi asta. Uite care-i treaba, Samantha, ești foarte speriată. E normal. Dar nu te poți ascunde. Trebuie să te întorci. Nu pot. Ridic tonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
bănuiești. — Știu, șoptesc. Câteva clipe, nici unul dintre noi nu rostește nici un cuvânt. Nu există vești bune, îmi dau seama, cu o durere surdă. Nu există nici o speranță. Am făcut-o de oaie și cu asta basta. — Arnold, spun, cu glasul tremurând. Habar n-am cum de am putut să fac o asemenea... greșeală idioată. Nu înțeleg cum de s-a întâmplat. Nici măcar nu-mi amintesc să fi văzut memo-ul respectiv pe biroul meu... — Unde ești ? mă întrerupe Arnold. — Sunt... Mă uit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
rog nu... Mă trezesc spunând, disperată. Vă rog mai dați-mi o șansă. Am făcut o singură greșeală. Una. — Avocații de la Carter Spink nu greșesc, Samantha. Și nici nu fug de greșelile lor. Știu că nu trebuia să fug. Știu. Tremur din tot corpul. Dar a fost un șoc îngrozitor. Nu mai gândeam bine. — Ai discreditat atât firma, cât și pe tine însăți. Glasul i se asprește de parcă nici lui nu îi e foarte ușor. Prin neglijența ta, ai păgubit un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
rosti un discurs convingător de demisie. — Aici erai ! Trish intră în bucătărie cocârjată de cele trei sacoșe mari cu cumpărături, cu saboții ei cu toc. Samantha ! Ești bine ? Ce-i, ți-a revenit durerea de cap ? — Sunt... bine. Vocea îmi tremură ușor. Mersi. — Arăți îngrozitor ! Dumnezeule ! Mai ia niște pastile ! — Ei... — Haide ! Am să iau și eu, de ce nu ? adaugă veselă. Hai, stai jos, acum am să-ți fac eu ție un ceai. Trântește sacoșele jos și aprinde ceainicul, după care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
livadă în spatele unui zid vechi, în picioare pe o scară, legând o sfoară de un copac. În clipa în care pornesc spre el încep să simt o agitație ridicolă. Am gura iască - și, ce-i asta, au început să-mi tremure picioarele ? Dumnezeule, ai crede că știu să-mi păstrez ținuta. Ai crede că faptul că am fost avocată timp de șapte ani m-a pregătit pentru orice situații. Ignorându-mi tremuriciul cât pot, mă opresc la picioarele scării, îmi dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]