15,959 matches
-
nominalizările) și sintaxa limbilor ergative (secțiunea 6.). Capitolul 3 SEMANTICA ȘI SINTAXA VERBELOR ERGATIVE/INACUZATIVE DIN LIMBA ROMÂNĂ Interesul pentru clasa verbelor ergative/inacuzative a sporit odată cu cercetările privind interfața dintre sintaxă și semantică și identificarea aspectelor din sensul unui verb care sunt relevante pentru sintaxă. În funcție de modelul teoretic în care s-au înscris, studiile rezervate acestei clase de verbe au mers în direcții diferite, considerând inacuzativitatea fie ca fiind un fenomen strict sintactic, fie ca fiind unul strict semantic, fie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru clasa verbelor ergative/inacuzative a sporit odată cu cercetările privind interfața dintre sintaxă și semantică și identificarea aspectelor din sensul unui verb care sunt relevante pentru sintaxă. În funcție de modelul teoretic în care s-au înscris, studiile rezervate acestei clase de verbe au mers în direcții diferite, considerând inacuzativitatea fie ca fiind un fenomen strict sintactic, fie ca fiind unul strict semantic, fie ca fiind o proprietate sintactică determinată semantic (Levin și Rappaport Hovav 1995: 16). Levin și Rappaport Hovav (2005: 131
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
proprietate sintactică determinată semantic (Levin și Rappaport Hovav 1995: 16). Levin și Rappaport Hovav (2005: 131) prezintă cele două ipoteze importante privind relația dintre semantica lexicală și sintaxă: (a) există o relație în general predictibilă între reprezentarea semantico-lexicală a unui verb și realizarea semantică a argumentelor sale, teorie bazată pe Ipoteza Alinierii Universale 1 (Perlmutter 19782, Perlmutter și Postal 19843); (b) anumite aspecte ale reprezentării lexico-semantice sunt prezervate în sintaxă. Este larg acceptată ideea că distincția inacuzativ/inergativ este codată la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Ipoteza Alinierii Universale 1 (Perlmutter 19782, Perlmutter și Postal 19843); (b) anumite aspecte ale reprezentării lexico-semantice sunt prezervate în sintaxă. Este larg acceptată ideea că distincția inacuzativ/inergativ este codată la nivelul structurii argumentale, care precizează câte argumente are un verb și în ce poziții sintactice apar acestea, făcând distincție între roluri tematice externe și interne (Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert 2004: 10), însă există și alte ipoteze asupra nivelului la care se manifestă această distincție. Corelând distincția inacuzativ/inergativ cu cercetarea ergativității
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
între roluri tematice externe și interne (Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert 2004: 10), însă există și alte ipoteze asupra nivelului la care se manifestă această distincție. Corelând distincția inacuzativ/inergativ cu cercetarea ergativității din punct de vedere tipologic, se poate spune că verbele inacuzative, caracterizate prin trăsătura [− Control] corespund verbelor cu So (Dixon 1994: 53, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)) sau că verbele ergative din limbile acuzative reprezintă manifestări ale ergativității lexicale (vezi Capitolul 1, 4.) 1
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Anagnostopoulou, Everaert 2004: 10), însă există și alte ipoteze asupra nivelului la care se manifestă această distincție. Corelând distincția inacuzativ/inergativ cu cercetarea ergativității din punct de vedere tipologic, se poate spune că verbele inacuzative, caracterizate prin trăsătura [− Control] corespund verbelor cu So (Dixon 1994: 53, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)) sau că verbele ergative din limbile acuzative reprezintă manifestări ale ergativității lexicale (vezi Capitolul 1, 4.) 1. DISTINCȚIA TRANZITIV−INTRANZITIV ȘI IPOTEZA INACUZATIVĂ Așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzativ/inergativ cu cercetarea ergativității din punct de vedere tipologic, se poate spune că verbele inacuzative, caracterizate prin trăsătura [− Control] corespund verbelor cu So (Dixon 1994: 53, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)) sau că verbele ergative din limbile acuzative reprezintă manifestări ale ergativității lexicale (vezi Capitolul 1, 4.) 1. DISTINCȚIA TRANZITIV−INTRANZITIV ȘI IPOTEZA INACUZATIVĂ Așa cum am arătat în Capitolul 2, 5.3., începând din anii '80 ai secolului al XX-lea, majoritatea lingviștilor sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
-lea, majoritatea lingviștilor sunt de acord asupra faptului că tranzitivitatea nu este un concept rigid, ci o noțiune scalară, fapt ce reiese din compararea atât a limbilor între ele, cât și a unităților verbale dintr-o limbă dată. Faptul că verbele considerate în mod tradițional ca fiind intranzitive (în special folosindu-se drept criteriu incapacitatea acestora de a avea complemente directe) au comportament eterogen a fost consfințit în lingvistică de Ipoteza Inacuzativă, formulată de Perlmutter (1978) și anticipată, între alții, de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acestora de a avea complemente directe) au comportament eterogen a fost consfințit în lingvistică de Ipoteza Inacuzativă, formulată de Perlmutter (1978) și anticipată, între alții, de Hall-Partee (1965)4. Perlmutter (1978: 162, apud Grimshaw 1987) a făcut următoarea clasificare a verbelor intranzitive: (a) inergative, predicate care descriu acte dorite sau voliționale, verbe care denotă modalități de a vorbi, sunete scoase de animale, anumite procese corporale involuntare; (b) inacuzative: predicate al căror termen "nuclear" este un Pacient, verbe de existență și de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
consfințit în lingvistică de Ipoteza Inacuzativă, formulată de Perlmutter (1978) și anticipată, între alții, de Hall-Partee (1965)4. Perlmutter (1978: 162, apud Grimshaw 1987) a făcut următoarea clasificare a verbelor intranzitive: (a) inergative, predicate care descriu acte dorite sau voliționale, verbe care denotă modalități de a vorbi, sunete scoase de animale, anumite procese corporale involuntare; (b) inacuzative: predicate al căror termen "nuclear" este un Pacient, verbe de existență și de întâmplare, verbe care denotă emisia involuntară de stimuli, predicate aspectuale. Levin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
făcut următoarea clasificare a verbelor intranzitive: (a) inergative, predicate care descriu acte dorite sau voliționale, verbe care denotă modalități de a vorbi, sunete scoase de animale, anumite procese corporale involuntare; (b) inacuzative: predicate al căror termen "nuclear" este un Pacient, verbe de existență și de întâmplare, verbe care denotă emisia involuntară de stimuli, predicate aspectuale. Levin și Rappaport Hovav (1995: 4) subliniază că Perlmutter a formulat Ipoteza Inacuzativă în contextul mai larg al Ipotezei Alinierii Universale (vezi supra, nota 1). Ipoteza
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a) inergative, predicate care descriu acte dorite sau voliționale, verbe care denotă modalități de a vorbi, sunete scoase de animale, anumite procese corporale involuntare; (b) inacuzative: predicate al căror termen "nuclear" este un Pacient, verbe de existență și de întâmplare, verbe care denotă emisia involuntară de stimuli, predicate aspectuale. Levin și Rappaport Hovav (1995: 4) subliniază că Perlmutter a formulat Ipoteza Inacuzativă în contextul mai larg al Ipotezei Alinierii Universale (vezi supra, nota 1). Ipoteza Inacuzativă, propusă în cadrul teoretic al gramaticii
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
170), Levin și Rappaport Hovav (2005: 12), Petcu (2009: 13) etc. Levin și Rappaport Hovav (1995: 14) arată că motivația originară a Ipotezei Inacuzative a fost recunoașterea faptului că anumite diagnostice sunt explicate prin postularea a două subclase distincte de verbe intranzitive. Sorace (2004: 243) subliniază că forma inițială a Ipotezei Inacuzative încorporează două afirmații, care se referă atât la comportamentul sintactic, cât și la cel semantic al celor două clase de verbe intranzitive: (a) argumentul unic al verbelor inacuzative este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
explicate prin postularea a două subclase distincte de verbe intranzitive. Sorace (2004: 243) subliniază că forma inițială a Ipotezei Inacuzative încorporează două afirmații, care se referă atât la comportamentul sintactic, cât și la cel semantic al celor două clase de verbe intranzitive: (a) argumentul unic al verbelor inacuzative este obiect direct în adâncime; (b) distincția este corelată cu proprietăți semantice ale predicatului: agentivitatea se corelează cu inergativele, iar "pacientivitatea", cu inacuzativele. Chierchia (2004: 22) susține că Ipoteza Inacuzativă a avut un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
distincte de verbe intranzitive. Sorace (2004: 243) subliniază că forma inițială a Ipotezei Inacuzative încorporează două afirmații, care se referă atât la comportamentul sintactic, cât și la cel semantic al celor două clase de verbe intranzitive: (a) argumentul unic al verbelor inacuzative este obiect direct în adâncime; (b) distincția este corelată cu proprietăți semantice ale predicatului: agentivitatea se corelează cu inergativele, iar "pacientivitatea", cu inacuzativele. Chierchia (2004: 22) susține că Ipoteza Inacuzativă a avut un rol major în teoria lingvistică. Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ale predicatului: agentivitatea se corelează cu inergativele, iar "pacientivitatea", cu inacuzativele. Chierchia (2004: 22) susține că Ipoteza Inacuzativă a avut un rol major în teoria lingvistică. Ideea centrală a acestei ipoteze este că subiectul de suprafață al unei clase de verbe intranzitive este, la un anumit nivel sintactic, obiect. În mare, Ipoteza Inacuzativă a fost implementată în modelul Principii și Parametri astfel: un verb are asociat (în Lexicon) un set de roluri tematice (argumentele sale), dintre care unul este, în general
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în teoria lingvistică. Ideea centrală a acestei ipoteze este că subiectul de suprafață al unei clase de verbe intranzitive este, la un anumit nivel sintactic, obiect. În mare, Ipoteza Inacuzativă a fost implementată în modelul Principii și Parametri astfel: un verb are asociat (în Lexicon) un set de roluri tematice (argumentele sale), dintre care unul este, în general, realizat sintactic în afara proiecției maximale a verbului (VP); inacuzativelor le lipsește argumentul extern. Adoptarea și adaptarea Ipotezei Inacuzative a dus la împărțirea verbelor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sintactic, obiect. În mare, Ipoteza Inacuzativă a fost implementată în modelul Principii și Parametri astfel: un verb are asociat (în Lexicon) un set de roluri tematice (argumentele sale), dintre care unul este, în general, realizat sintactic în afara proiecției maximale a verbului (VP); inacuzativelor le lipsește argumentul extern. Adoptarea și adaptarea Ipotezei Inacuzative a dus la împărțirea verbelor în trei clase (pentru română, vezi Pană Dindelegan 2003a: 104−105) − tranzitive, inergative și inacuzative −, criteriile folosite pentru distingerea ultimelor două clase fiind diferite
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verb are asociat (în Lexicon) un set de roluri tematice (argumentele sale), dintre care unul este, în general, realizat sintactic în afara proiecției maximale a verbului (VP); inacuzativelor le lipsește argumentul extern. Adoptarea și adaptarea Ipotezei Inacuzative a dus la împărțirea verbelor în trei clase (pentru română, vezi Pană Dindelegan 2003a: 104−105) − tranzitive, inergative și inacuzative −, criteriile folosite pentru distingerea ultimelor două clase fiind diferite (semantice: subiectul inergativelor este Agent, iar al inacuzativelor, Temă; sintactice: argumentul unic al inergativelor este extern
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
criteriile folosite pentru distingerea ultimelor două clase fiind diferite (semantice: subiectul inergativelor este Agent, iar al inacuzativelor, Temă; sintactice: argumentul unic al inergativelor este extern, iar argumentul unic al inacuzativelor este intern/generat în poziția de complement). Aceste clase de verbe nu sunt rigide, putând exista mai multe tipuri de treceri: ● treceri între tranzitive și inacuzative, o ilustrare a fenomenului alternanțelor de tranzitivitate (alternanța cauzativă − vezi infra, 5.): Ion deschide ușa > Ușa se deschide Nevasta îl îmbătrânește pe Ion > Ion îmbătrânește
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
între tranzitive și intranzitive, dar nu și între inergative și inacuzative, pentru că acestea au trăsături selecționale opuse. Autorii (Hill și Roberge 2006: 20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1. Unele intuiții asupra specificului clasei verbelor ergative apar în gramaticile vechi românești
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1. Unele intuiții asupra specificului clasei verbelor ergative apar în gramaticile vechi românești. De exemplu, în Institutiones (2001 [1770]: 121), gramatică de factură latinistă, se vorbește despre verbe deponente − "verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1. Unele intuiții asupra specificului clasei verbelor ergative apar în gramaticile vechi românești. De exemplu, în Institutiones (2001 [1770]: 121), gramatică de factură latinistă, se vorbește despre verbe deponente − "verbe care se conjugă în felul celor pasive, dar păstrează totuși un sens activ sau neutru" −, folosindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1. Unele intuiții asupra specificului clasei verbelor ergative apar în gramaticile vechi românești. De exemplu, în Institutiones (2001 [1770]: 121), gramatică de factură latinistă, se vorbește despre verbe deponente − "verbe care se conjugă în felul celor pasive, dar păstrează totuși un sens activ sau neutru" −, folosindu-se ca exemple verbe încadrabile în clasa ergativelor: mă primblu, te duci, să suie. 2.2. Termenul ergativ a fost însă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]