81,163 matches
-
mijlocie a jumătății austriece a monarhiei înfățișează vulturul bicefal încoronat cu coroana imperială și având pe piept un scut cuprinzând stemele Cisleithaniei. Scutul stemei mijlocii este superpozat de coroana imperială a Habsburgilor și este susținut de doi grifoni. Scutul stemei jumătății maghiare a monarhiei este superpozat de Coroana Sfântului Ștefan și este flancat de doi îngeri îmbrăcați în alb. Rădăcinile Austro-Ungariei se găsesc în disputa dintre Imperiul Austriac și Regatul Prusiei în privința rolului dominant în cadrul Confederației Germane, care a fost întemeiată
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
curelele și de a-și îmbunătăți poziția economică față de Cisleithania. Însă la un moment dat, după multe luni, ba chiar ani, negocierile încordate ale comisiilor respective au creat un climat de permanentă confruntare și au îngreunat relațiile dintre cele două jumătăți ale monarhiei într-atât încât s-a ajuns la plănuirea unei intervenții militare cisleithanice în Transleithania. Toate acestea au arătat că influența lui Francisc Iosif I ca rege maghiar asupra politicii interne maghiare din Transleithania era cu mult mai redusă
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
a prosperat ca spațiu economic comun, cu o monedă unică. În Cisleithania, unde toate naționalitățile aveau cel puțin de jure drepturi egale, naționalitățile negermane aveau condiții simțitor mai bune decât nemaghiarii din Transleithania (unde maghiarii se puseseră pe maghiarizarea celeilalte jumătăți a populației). Aceste condiții mai bune au privit înainte de toate educația în limba maternă (deși școlile în care învățământul superior se făcea într-o altă limbă decât germana aveau adesea de luptat), utilizarea limbii materne în fața funcționarilor și a autorităților
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
aleșii cehi ai Consiliului Imperial au făcut mereu consultările camerei imposibil de ținut, înecându-le în zgomot, motiv pentru care guvernul imperial a propus prorogarea Consiliului și a guvernat mai departe prin decrete provizorii. În Ungaria, naționalitățile nemaghiare, care constituiau jumătate din populație, erau discriminate prin legile educației și prin dreptul la vot. Spre deosebire de jumătatea austriacă a monarhie, unde dreptul de vot universal a fost introdus cu succes la alegerile din 1907, în Transleithania nu a existat sufragiu universal până la sfârșitul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
-le în zgomot, motiv pentru care guvernul imperial a propus prorogarea Consiliului și a guvernat mai departe prin decrete provizorii. În Ungaria, naționalitățile nemaghiare, care constituiau jumătate din populație, erau discriminate prin legile educației și prin dreptul la vot. Spre deosebire de jumătatea austriacă a monarhie, unde dreptul de vot universal a fost introdus cu succes la alegerile din 1907, în Transleithania nu a existat sufragiu universal până la sfârșitul Dublei Monarhii. Privilegiile determinate de starea socială și de puterea economică erau considerabil mai
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
monarhie, unde dreptul de vot universal a fost introdus cu succes la alegerile din 1907, în Transleithania nu a existat sufragiu universal până la sfârșitul Dublei Monarhii. Privilegiile determinate de starea socială și de puterea economică erau considerabil mai autoritare în jumătatea maghiară a monarhiei decât în Cisleithania. Pătura conducătoare a Ungariei acționa în limita posibilităților sale politice cu scopul de a face ca Ungaria să fie, în măsura posibilului, complet independentă de Austria. Cum Congresul de la Berlin din 1878 a permis
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Bosnia și Herțegovina să nu fie anexată nici Cisleithaniei, nici Transleithaniei, ci să fie administrată de către Ministerul Imperial și Regal de Finanțe. După Ausgleich, împăratul și regele Francisc Iosif I a fost profund peocupat să-și adminstreze echidistant cele două jumătăți ale monarhiei. Această preocupare a mers atât de departe încât a privit până și alegerea numelor pentru noile nave ale Marinei k. u. k.: Francisc Iosif I a refuzat propunerile de nume care ar fi discriminat maghiarii. Cu toate acestea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
obligată să participe” deoarece, până la încoronarea sa ca Rege al Ungariei în 1867, Francisc Iosif I era luat drept un suveran străin. În Praga și în Ljubljana s-a ajuns în 1908 la revolte împotriva germanilor ca popor dominant în jumătatea austriacă a Dublei Monarhii. În 28 iunie 1914, Francisc Ferdinand și soția sa Sofia, Ducesă de Hohenberg, au vizitat Sarajevo, capitala Bosniei anexate în 1908. În aceeași zi, Regatul Serbiei celebra pentru prima dată Vidovdanul ca sărbătoare națională oficială, fiind
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
tot mai adâncă a Dublei Monarhii sub influența Statului Major General al armatei germane. Vreme îndelungată, chiar după intrarea în război a Statelor Unite ale Americii de partea Antantei, acesta nu voia să admită că războiul nu mai putea fi cîștigat. Eforturile cu jumătate de inimă ale împăratului și regelui Carol I/IV pentru stabilirea păcii au fost făcute din această cauză în secret și au rămas futile. În provincie au existat în 1918 mari crize de provizii și greve, în Golful Kotor din
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
pentru stabilirea păcii au fost făcute din această cauză în secret și au rămas futile. În provincie au existat în 1918 mari crize de provizii și greve, în Golful Kotor din Dalmația matrozii s-au revoltat. Când Consiliul Imperial, parlamentul jumătății austriece a Dublei Monarhii, a fost rechemat pentru data de 30 mai 1917 după mai bine de trei ani de guvernare în absența legislativului, reprezentanții aleși ai țărilor Coroanei și-au declarat încrederea în statul național: Polonezii din Galiția voiau
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
putea fi găsită la fel de puțin în timpul războiului ca înainte de 1914. La 16 octombrie 1918, la sugestia guvernului cezaro-crăiesc condus de Hussarek-Heinlein, împăratul Carol I a publicat un manifest intitulat " Manifestul popoarelor", adresat popoarelor Cisleithaniei. Acest manifest trebuia să impulsioneze transformarea jumătății austriece a Dublei Monarhii într-o confederație a popoarelor libere sub umbrela protectoare a împăratului. Naționalitățile Cisleithaniei au fost astfel invitate să-și constituie propriile consilii și adunări naționale reprezentative (diete). Guvernul maghiar Wekerle, care aprecia greșit situația, a refuzat
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cu larga și comprehensiva toleranță religioasă, cu statul de drept și cu menținerea unei infrastructuri dezvoltate. De asemenea, cei mai mulți activiști ai minorităților au recunoscut importanța statului Austro-Ungariei per ansamblu ca sistem de securitate colectivă, în care existau diferențe mari între jumătatea austriacă și jumătatea maghiară a Dublei Monarhii. Aceste caracteristici ale Monarhiei Dunărene au rămas multă vreme în memorie. Așa numitul „efect Habsburg” ar modela chiar și în zilele noastre locuitorii din interiorul fostelor granițe ale Dublei Monarhii. Fostele instituții ale
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
comprehensiva toleranță religioasă, cu statul de drept și cu menținerea unei infrastructuri dezvoltate. De asemenea, cei mai mulți activiști ai minorităților au recunoscut importanța statului Austro-Ungariei per ansamblu ca sistem de securitate colectivă, în care existau diferențe mari între jumătatea austriacă și jumătatea maghiară a Dublei Monarhii. Aceste caracteristici ale Monarhiei Dunărene au rămas multă vreme în memorie. Așa numitul „efect Habsburg” ar modela chiar și în zilele noastre locuitorii din interiorul fostelor granițe ale Dublei Monarhii. Fostele instituții ale monarhiei continuă să
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cultural al vorbitorilor de germană din „vechea Austrie” (prin care, după 1918, s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Canada, Israel sau Australia. Râul Leitha constituia în parte granița dintre jumătatea austriacă și jumătatea ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de Leitha” pentru
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
de germană din „vechea Austrie” (prin care, după 1918, s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Canada, Israel sau Australia. Râul Leitha constituia în parte granița dintre jumătatea austriacă și jumătatea ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de Leitha” pentru partea estică a
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
un Landeschef / Landespräsidenten ("Statthalter"). Bosnia și Herțegovina, care mai înainte aparținuse de Imperiul Otoman și care în 1878 a fost ocupată iar în 1908 a fost încorporată în Dubla Monarhie prin acceptarea Crizei bosniace, era administrată în comun de către ambele jumătăți ale monarhiei. Următoarele tabele arată rezultatele recensământului din 31 decembrie 1910. Spre deosebire de multe alte mari și mijlocii puteri europene, Austro-Ungaria nu avea nici un fel de ambiții coloniale. Singura posesiune neeuropeană a Dublei Monarhii a constat, între 1901 și 1917, într-
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
de Război și Ministerul de Finanțe; acesta din urmă nu era destinat gestionării integrale a finanțelor din întreaga Dublă Monarhie, ci avea ca scop doar finanțarea domeniilor comune. Acest construct politic a fost denumit "uniune reală". Instituțiile care priveau ambele jumătăți ale monarhiei au primit apelativul „k. "u." k.“ („kaiserlich "und" königlich“ — „imperial "și" regal”), formulă care se referea la două dintre coroanele monarhului (la coroana imperială a Austriei și la coroana regală a Ungariei) și, prin metonimie, la cele două
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
la cele două state ale Dublei Monarhii. Guvernul "Cisleithaniei" era identificat drept „k. k.“ („kaiserlich-königlich“ — „chezaro-crăiesc”), formulă în care "königlich" ("crăiesc, regal") se referea la coroana regală a Boemiei pe care Împăratul Austriei o avea de asemenea. Guvernul și instituțiile jumătății ungare a Dublei Monarhii aveau apelativul „m. kir.“ („magyar királyi”) sau „kgl. ung.“ („königlich ungarisch” — „regal maghiar”). După Compromisul din 1867, în 14 noiembrie 1868, Împăratul și Regele a stabilit titlul monarhului și numele statului: Numele "Austria" a fost utilizat
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
trebuiau să nu fie în același timp miniștri într-unul din cele două state. Austro-Ungaria ca întreg nu avea un șef de guvern, dar avea un: În luarea deciziilor, împăratul era ajutat de un Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune. Fiecare jumătate a monarhiei avea, în plus, încă un Minister al Apărării propriu, responsabil pentru forțele de apărare separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de Înalta Curte de
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
de apărare separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de Înalta Curte de Conturi Comună. În schimb, nu existau tribunale sau curți de justiție comune celor două jumătăți ale monarhiei. Acorduri politice și controale politice asupra politicilor militare și de externe trebuiau să aibă loc anual în cadrul întâlnirilor în alternanță de la Viena și de la Budapesta între două delegații a câte 60 de persoane alese de către Consiliul Imperial și
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
asupra politicilor militare și de externe trebuiau să aibă loc anual în cadrul întâlnirilor în alternanță de la Viena și de la Budapesta între două delegații a câte 60 de persoane alese de către Consiliul Imperial și de către Dieta Ungariei. Fiecare dintre cele două jumătăți ale monarhiei a avut începând cu 1867 propriul ei ministru-prezident care, la fel ca miniștrii cabinetului său, erau numiți și destituiți de monarh. În baza constituției și a dezvoltării real-politice a Monarhiei Habsburgice, ministru-prezident-ul Cisleithaniei a rămas dependent exclusiv de
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
de cenzură care să oblige cabinetul să se retragă), iar ministru-prezident-ul Transleithaniei a rămas dependent de voința regelui și a aristocrației maghiare. De la începutul anilor 1890, cei care au ocupat funcția de ministru-prezident s-au schimbat adesea, în special în jumătatea austriacă a monarhiei; prin urmare, doar puțini politicieni au putut câștiga o influență marcantă: Sistemul militar al Monarhiei austro-ungare în ambele (părți) de stat(e) s-a bazat din 1868 pe principiul datoriei universale și personale a fiecărui cetățan de
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
dialecte ale unor limbi cu circulație mai mare. De exemplu, rusina și ucrainiana au fost înglobate în "limba ruteană" în cadrul recensămâtului, iar limbile romanice retice au fost considerate drept "italiană". Următoarele tabele ilustrează împărțirea pe religii a cetățenilor Austro-Ungariei. În vreme ce jumătatea austriacă a monarhiei era aproape în întregime catolică (majoritar roman-catolică, iar în estul Galiției și greco-catolică), în jumătatea de est a Ungariei, pe lângă romano-catolici și greco-catolici, exista o minoritate protestantă (mai ales reformată) însemnată din punct de vedere numeric, precum și
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ruteană" în cadrul recensămâtului, iar limbile romanice retice au fost considerate drept "italiană". Următoarele tabele ilustrează împărțirea pe religii a cetățenilor Austro-Ungariei. În vreme ce jumătatea austriacă a monarhiei era aproape în întregime catolică (majoritar roman-catolică, iar în estul Galiției și greco-catolică), în jumătatea de est a Ungariei, pe lângă romano-catolici și greco-catolici, exista o minoritate protestantă (mai ales reformată) însemnată din punct de vedere numeric, precum și o minoritate ortodoxă. Populația ebraică se concentra în pățile estice ale Dublei Monarhii, mai cu seamă în Galiția
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
în Boemia în particular ar putea fi prezentate drept multiple contraexemple.” Mai răul tratament aplicat minorităților naționale din Ungaria nu avea un fundament constituțional, ci își avea originea în rutina autorităților, în greșelile justiției, administrației și politicii. Cum și în jumătatea austriacă a Dublei Monarhii relațiile, în special între germani și cehi, s-au înrăutățit progresiv, cererile pentru o reformare a monarhiei s-au făcut tot mai presante. În timpul celei mai mari părți a ultimelor două generații ale Dublei Monarhii, pe
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]