81,163 matches
-
să satisfacă cu adevărat toate părțile. Pentru ca un posibil stat federal habsburgic format cel mai adesea din părți de națiuni să poată exista, chiar și conceptele de federalizare trebuiau să dea greș. După compromisul cu Austria, s-a ajuns în cadrul jumătății maghiare a monarhiei, în 1868, la un compromis croato-maghiar, prin care "Croației și Slavoniei" li s-a acordat o autonomie limitată. Însă în celelalte părți ale Ungariei, tensiunile dintre diversele grupuri etnice s-au acutizat. La baza încordării relațiilor s-
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ungar, cât și creșterea intoleranței între diversele naționalități. Spre deosebire de minoritățile slovace și române care trăiau în Regatul Ungariei, naționalismul maghiarilor avea de partea sa puterea statului, ceea ce îi dădea o poziție de forță superioară, deși etnicii maghiari nu reprezentau decât jumătate din populație. Într-o astfel de atmosferă, transplantarea legislației referitoare la minorități nu avea nici un succes. Legea naționalităților din 1868 determina doar maghiara ca limbă de stat, dar autoriza folosirea limbilor minorităților la nivel regional, local și ecleziastic. Însă adesea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
românilor au venit prea târziu. Riguroasa politică de maghiarizare, care a avut succes în special în rândul populațiilor de limbă slovacă și germană ale Transleithanei, a făcut ca partea maghiară a populației să crească până la abia ceva mai mult de jumătate din populația totală. Între 1880 și 1910, procentul cetățenilor Ungariei care se declarau maghiari (fără a-i pune la socoteală pe croați) a crescut de la 44,9% la 54,6%. Cu ajutorul unui drept de vot reacționar, care permitea participarea la
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
după alte cifre până la 4 milioane) de locuitori ai Dublei Monarhii. Erau săraci, fără un loc de muncă și sperau să găsească într-o altă țară condiții de trai mai bune. Circa 1,8 milioane de oameni au plecat din jumătatea cisleithanică a monarhie, iar în jur de 1,7 milioane au plecat din Transleithania. Aproape trei milioane dintre ei au avut ca destinație Statele Unite ale Americii, 358.000 de persoane au ales ca nouă patrie Argentina, 158.000 au plecat
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
358.000 de persoane au ales ca nouă patrie Argentina, 158.000 au plecat în Canada, 64.000 în Brazilia și 4.000 au emigrat în Australia. Restul s-au împărțit între alte țări. Doar în anul 1907 circa o jumătate de milion de oameni și-a părăsit patria. Guvernele Cisleithaniei și Transleithaniei erau îngrijorate de faptul că printre emigranți se găseau mulți băbați tineri, capabili de muncă. Între 1901 și 1905, doar în Austria emigranții au scos la licitație publică
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Ucrainei de astăzi). Din 1907 până în 1912 emigraseră 350.000 de oameni din Galiția, după cum reiese dintr-o interpelare a reprezentaților polonezi ai Consiliului Imperial adresată diverselor minstere ale Cisleithaniei în 12 martie 1912. În comparație cu Germania și cu statele vest-europene, jumătatea austriacă a Dublei Monarhii era înapoiată, însă, chiar și așa, era în mod clar cu mult mai dezvoltată decât jumătatea maghiară, profund rurală și agrară. Înapoierea față de Germania, resimțită încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, se datora
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
reprezentaților polonezi ai Consiliului Imperial adresată diverselor minstere ale Cisleithaniei în 12 martie 1912. În comparație cu Germania și cu statele vest-europene, jumătatea austriacă a Dublei Monarhii era înapoiată, însă, chiar și așa, era în mod clar cu mult mai dezvoltată decât jumătatea maghiară, profund rurală și agrară. Înapoierea față de Germania, resimțită încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, se datora printre altele eliberării întârziate a iobagilor (în Imperiul Austriac, iobăgia a fost abolită în 1848) și adoptării târzii a libertății
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
1912. În comparație cu Germania și cu statele vest-europene, jumătatea austriacă a Dublei Monarhii era înapoiată, însă, chiar și așa, era în mod clar cu mult mai dezvoltată decât jumătatea maghiară, profund rurală și agrară. Înapoierea față de Germania, resimțită încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, se datora printre altele eliberării întârziate a iobagilor (în Imperiul Austriac, iobăgia a fost abolită în 1848) și adoptării târzii a libertății economice (eliminarea sistemului breslelor a avut loc în 1859, aproximativ 50 de ani
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
capitalismul s-a extins pe întreaga întindere a Monarhiei Dunărene. În primul rând s-au constituit centre economice cu precădere în jurul capitalei Viena, în Stiria de Sus, în Vorarlberg și în Boemia, înainte ca, în decursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, industrializarea să pătrundă și în Ungaria centrală și în regiunea Carpaților. Drept urmare, au existat enorme diferențe la nivelul dezvoltării economice pe cuprinsul monarhiei, ceea ce a făcut ca, în general, regiunile economice occidentale să fie cu
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
exporturilor și 8 % din totalul importurilor). În ciuda vecinătății geografice, comerțul cu Imperiul Rus nu avea decât o greutate relativă (în 1910: aproape 3 % din totalul exporturilor și 7 % din totalul importurilor). Principalele mărfuri comercializate erau produsele agricole. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a dezvoltat și în Austro-Ungaria o industrie constructoare de mașini. Această dezvoltare este legată de apariția și de progresul unor firme precum Škoda în Plzeň, Ganz și Csepel (concernul Manfréd Weiss) în Budapesta, MÁVAG
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
În 1783 aici s-a înființat prima fabrică de hârtie din Finlanda iar în 1820, James Finlayson, un industriaș scoțian a deschis o țesătorie, punând bazele unei industrii care va face faimă orașului pentru mai bine de un secol și jumătate. Vechile fabrici Finlayson din centrul orașului s-au închis în 1995, clădirile respective devenind sediu pentru centre culturale, cinematografe, cafenele. La începutul secolului al XIX-lea, Tampere și întreaga Finlandă au intrat în componența Imperiului Țarist. În a doua parte
Tampere () [Corola-website/Science/296681_a_298010]
-
sediu pentru centre culturale, cinematografe, cafenele. La începutul secolului al XIX-lea, Tampere și întreaga Finlandă au intrat în componența Imperiului Țarist. În a doua parte a secolului al XIX-lea, orașul a cunoscut o rapidă dezvoltare economică, realizând aproape jumătate din producția industrială a Finlandei. Clădirile industriale din cărămidă roșie, cu coșuri înalte de fum i-au adus renumele de "Manchester-ul Nordului" (familiar: "Manse"). Prima cale ferată a fost inaugurată la 22 iunie 1876, făcând legătura cu Hämeenlinna. La 29
Tampere () [Corola-website/Science/296681_a_298010]
-
Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone. Următoarele familii de limbi, în privința numărului de vorbitori, sunt limbile sino-tibetane și limbile afro-asiatice. Lingviștii estimează că
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
limbi cunoscute în vremea lui: sanscrita, latina, greaca și persana. Iată mai jos un celebru citat dintr-o lucrare a sa apărută în 1798: Comparația sistematică ale acestor limbi înrudite și altor limbi vechi, realizată de Franz Bopp în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a susținut această teorie; iar lucrarea sa, publicată între 1833 și 1852 și intitulată „"Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litauischen, Gotischen und Deutschen"” („"Gramatică comparativă a limbilor sanscrită, zend, greacă, latină, lituaniană, gotică
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
engleza și germana, sunt printre cele mai vorbite și învățate limbi din lume, fapt observat și în România. Strămoșul comuna al tuturor limbilor germanice este cunoscută sub numele de proto-germanică (sau germana comună), care a fost vorbită aproximativ din prima jumătate a mileniului 1 î.Hr. în timpul Epocii Fierului, în partea nordică a Europei. Proto-germanica, împreună cu toate limbile care au derivat din aceasta, este caracterizată de un număr de proprietăți lingvistice unice. Cea mai renumită dintre acestea este schimbul de consoane, cunoscut
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
aflate în război unele cu celelalte de-a lungul întregii Epoci Medievale, ceea ce le-a făcut să cadă ușor pradă marilor puteri europene, ca Spania, Franța, și apoi Austria. Italia va intra astfel într-o lungă perioadă de declin până la jumătatea secolului al XIX-lea. După diferite tentative nereușite, războaiele și pentru independența Italiei s-au soldat cu unificarea a mare parte din Italia actuală între 1859-1866. Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul secolului al XX-lea
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
cum ar fi marile avuții acumulate de marile târguri, patronajul familiilor dominante, ca familia Medici din Florența, și migrația care au adus în Italia texte antice după căderea Constantinopolului în mâinile turcilor otomani. Renașterea italiană și-a avut apogeul la jumătatea secolului al XVI-lea, invaziile străine aruncând regiunea în tumultul . Ideile și idealurile Renașterii s-au răspândit însă rapid în , , și în mare parte din Europa. Între timp, descoperirea Americii de către Columb și a noilor rute către Asia de către navigatorii
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
ani a fost întrerupt prin reforme economice și administrative efectuate în mai multe state de către elitele dominante. În timpul Războaielor Napoleoniene, Italia nordică și centrală au fost invadate și reorganizate ca un nou Regat al Italiei, un al Imperiului Francez, în timp ce jumătatea sudică a peninsulei a intrat sub administrația lui Joachim Murat, cumnatul lui Napoleon, care a fost încoronat rege al Neapolelui. Congresul de la Viena din 1814 a restaurat situația de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar idealurile Revoluției Franceze nu au
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
au proclamat Republica Socială Italiană (RSI), un stat-marionetă nazist, condus de Mussolini. Perioada de după armistițiu a adus apariția mișcării antifasciste de rezistență, denumită "Resistenza". Ostilitățile au luat sfârșit la 29 aprilie 1945, când forțele germane din Italia au capitulat. Aproape jumătate de milion de italieni (inclusiv civili) au murit în conflict, iar economia italiană fusese aproape distrusă; venitul pe cap de locuitor în 1944 era la minimul secolului al XX-lea. Italia a devenit republică după un ținut la 2 iunie
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
pe dreptul roman, modificat de codul napoleonian și de statutele ulterioare. este cea mai înaltă instanță din Italia pentru apeluri în cazuri civile și penale. ("Corte Costituzionale") decide cu privire la constituționalitatea legilor și este o inovație postbelică. De la apariția lor la jumătatea secolului al XIX-lea, a infiltrat viața economică și socială a multor regiuni din sudul țării, cea mai notorie fiind Mafia Siciliană, care avea apoi să se extindă și peste hotare, inclusiv în Statele Unite. Veniturile Mafiei ar putea ajunge la
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Mai mult, după Indicele Libertății Economice, țara se clasează abia pe locul 86 în lume din cauza birocrației ineficiente a statului, a protecției scăzute a drepturilor de proprietate, a nivelului ridicat de corupție, a taxelor ridicate și cheltuielilor publice care reprezintă jumătate din PIB-ul țării. Crima organizată ar reprezenta venituri de circa 90 de miliarde de euro și 7% din PIB-ul Italiei. În 2004, sectorul italian al transporturilor a generat venituri de 119,4 miliarde de euro, și a angajat
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
a primit în 1990. La începutul lui 2013, Italia avea . Densitatea populației, de , este mai mare decât în majoritatea țărilor Europei de Vest. Distribuția populației este însă foarte neomogenă. Cele mai dens populate zone sunt Valea Padului (unde trăiește aproape jumătate din populația țării) și zonele metropolitane Roma și Napoli, în timp ce unele regiuni vaste, cum ar fi Alpii și Apeninii, podișurile din Basilicata și insula Sardinia, sunt foarte rarefiat populate. Populația Italiei aproape s-a dublat de-a lungul secolului al
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
atunci o societate omogenă din punct de vedere lingvistic și cultural, Italia a început să atragă fluxuri substanțiale de imigranți străini. Cifra actuală de circa 4,9 milioane de străini rezidenți, alcătuind circa 8,1% din totalul populației, include peste jumătate de milion de copii născuți în Italia din părinți străini—imigranți de a doua generație, dar exclude străinii care au dobândit naționalitatea italiană; aceștia erau în 2008 în număr de . Cifrele oficiale exclud și imigranții ilegali, al căror număr este
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
imigranți după țara de origine, urmați fiind de albanezi și marocani cu câte circa de oameni. Numărul românilor neînregistrați este dificil de estimat, dar Balkan Investigative Reporting Network sugera în 2007 că la acea vreme ar fi fost circa o jumătate de milion. Albanezii au început să sosească mai ales după căderea regimului Hoxha în 1990, Italia fiind principala țintă a emigranților albanezi; ei traversau Marea Adriatică în ambarcațiuni improvizate, iar Italia s-a văzut nevoită să patruleze Adriatica pentru a frâna
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
din Italia provenea din: Europa (54%), Africa (22%), Asia (16%), America (8%) și Oceania (0,06%). Distribuția imigranților este neechilibrată: 87% dintre aceștia trăiesc în zonele nordice și centrale ale țării (cele mai dezvoltate economic), și doar 13% trăiesc în jumătatea sudică a peninsulei și în Sicilia. Limba oficială a Italiei este italiana. Se estimează că există circa 64 de milioane de vorbitori materni ai limbii italiene în timp ce numărul total de vorbitori, cuprinzându-i și pe cei care o folosesc ca
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]