79,378 matches
-
a fost publicat până în anul 1777. Între timp, pe 1 august 1774, clericul britanic Joseph Priestley a focalizat un fascicul de lumină solară pe o eprubetă cu oxid mercuric (HgO), astfel eliberând un gaz pe care el l-a denumit „aer deflogisticat”. El a observat faptul că lumânările ard mai bine când sunt expuse acelui gaz, iar că șoarecii sunt mai activi și trăiesc mai mult în timp ce îl respiră. După ce însăși el a respirat gazul, a notat: „"Senzația cauzată de gaz
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
când sunt expuse acelui gaz, iar că șoarecii sunt mai activi și trăiesc mai mult în timp ce îl respiră. După ce însăși el a respirat gazul, a notat: „"Senzația cauzată de gaz în plămânii mei nu era senzitiv diferită față de cea a aerului normal, dar am realizat că pieptul meu era deosebit de ușor după ceva vreme."” Priestley și-a publicat descoperirile în 1775 într-o lucrare intitulată „An Account of Further Discoveries in Air”, care a fost inclusă în al doilea volum al
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
era disputat) a fost realizarea primelor experimente cantitative adecvate cu privire la oxidare și elaborarea unei explicații corecte referitoare la modul în care funcționează arderea. Într-un experiment, Lavoisier a observat că nu era nicio creștere în greutate când staniul metalic și aerul au fost încălzite într-un recipient închis. El a notat faptul că aerul a intrat când a deschis recipientul, ceea ce indica faptul că o parte de aer rămas înăuntru a fost consumat. De asemenea a realizat că staniul a crescut
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
unei explicații corecte referitoare la modul în care funcționează arderea. Într-un experiment, Lavoisier a observat că nu era nicio creștere în greutate când staniul metalic și aerul au fost încălzite într-un recipient închis. El a notat faptul că aerul a intrat când a deschis recipientul, ceea ce indica faptul că o parte de aer rămas înăuntru a fost consumat. De asemenea a realizat că staniul a crescut în greutate și că aceea creștere măsura la fel cu masa aerului care
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
a observat că nu era nicio creștere în greutate când staniul metalic și aerul au fost încălzite într-un recipient închis. El a notat faptul că aerul a intrat când a deschis recipientul, ceea ce indica faptul că o parte de aer rămas înăuntru a fost consumat. De asemenea a realizat că staniul a crescut în greutate și că aceea creștere măsura la fel cu masa aerului care a intrat. Acestea și alte experimente referitoare la ardere au fost documentate în cartea
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
că aerul a intrat când a deschis recipientul, ceea ce indica faptul că o parte de aer rămas înăuntru a fost consumat. De asemenea a realizat că staniul a crescut în greutate și că aceea creștere măsura la fel cu masa aerului care a intrat. Acestea și alte experimente referitoare la ardere au fost documentate în cartea sa, "Sur la combustion en général", care a fost publicată în 1777. În această lucrare, el demonstrează că aerul este un amestec de două gaze
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
creștere măsura la fel cu masa aerului care a intrat. Acestea și alte experimente referitoare la ardere au fost documentate în cartea sa, "Sur la combustion en général", care a fost publicată în 1777. În această lucrare, el demonstrează că aerul este un amestec de două gaze: "aer vital", care este esențial pentru ardere și respirație, și "azote" ("" „fără viață”), care nu le întreține deloc. Termenul "azote" a devenit mai târziu "azot" în română ("" în engleză), și a fost preluat în
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
care a intrat. Acestea și alte experimente referitoare la ardere au fost documentate în cartea sa, "Sur la combustion en général", care a fost publicată în 1777. În această lucrare, el demonstrează că aerul este un amestec de două gaze: "aer vital", care este esențial pentru ardere și respirație, și "azote" ("" „fără viață”), care nu le întreține deloc. Termenul "azote" a devenit mai târziu "azot" în română ("" în engleză), și a fost preluat în diferite limbi europene. Lavoisier a redenumit "aerul
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
aer vital", care este esențial pentru ardere și respirație, și "azote" ("" „fără viață”), care nu le întreține deloc. Termenul "azote" a devenit mai târziu "azot" în română ("" în engleză), și a fost preluat în diferite limbi europene. Lavoisier a redenumit "aerul vital" în "oxygène" în 1777, denumire care provine din termenii greci " (oxys)" (acid, literal „ascuțit”, de la gustul acizilor) și "-γενής (-genēs)" (producător, literal „născător”), deoarece a crezut eronat că oxigenul este constituent al tuturor acizilor. Chimiștii (în special Sir Humphry
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
în 1811 Amedeo Avogadro a dat interpretarea corectă a compoziției apei, bazându-se pe ceea ce acum se numește legea lui Avogadro și pe ipoteza moleculelor diatomice elementale. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii de știință au realizat faptul că aerul poate fi lichefiat, iar componentele sale izolate, prin compresie și răcire. Folosind o metodă de cascadă, chimistul și farmacistul elvețian Raoul Pierre Pictet a evaporat dioxid de sulf lichid pentru a lichefia dioxidul de carbon, care în parte a fost
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
oxigen lichid pentru a fi studiat. Primul proces pentru producerea oxigenului lichid, viabil din punct de vedere comercial, a fost dezvoltat independent de inginerul german Carl von Linde, în 1895, și de inginerul britanic William Hampson. Ambii au micșorat temperatura aerului până s-a lichefiat, apoi au distilat componenții gașozi prin fierberea lor pe rând, iar apoi i-au cules. Mai târziu, în 1901, a fost prezentată pentru prima dată sudura oxiacetilenă prin arderea unui amestec de acetilenă și oxigen comprimat
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
formă pentru izotopii mai grei ca O este dezintegrarea beta pentru a produce fluor. Oxigenul e un gaz incolor, inodor si insipid. El e putin solubil in apa, dar e mai solubil în apă decât azotul. Apa în echilibru cu aerul conține aproximativ o moleculă de dizolvat pentru fiecare 2 molecule de , comparat cu un raport atmosferic de 1:4. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de temperatură, și de 2 ori mai mult (14.6 mg·L) se dizolvă la 0
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
și cel solid sunt substanțe limpezi de culoare albastru-deschis cauzată de absorbția în roșu (în contrast cu culoarea albastră a cerului, care e cauzată de împrăștierea Rayleigh a luminii albastre). O lichid foarte pur e obținut de obicei cu ajutorul distilației fracționale a aerului lichefiat. Oxigenul lichid poate fi produs, de asemenea, prin condensarea acestuia din aer, folosind azot lichid ca răcitor. E o substanță foarte reactivă și trebuie ținută departe de materialele flamabile. Numărul de oxidare al oxigenului este −2 în aproape toți
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
roșu (în contrast cu culoarea albastră a cerului, care e cauzată de împrăștierea Rayleigh a luminii albastre). O lichid foarte pur e obținut de obicei cu ajutorul distilației fracționale a aerului lichefiat. Oxigenul lichid poate fi produs, de asemenea, prin condensarea acestuia din aer, folosind azot lichid ca răcitor. E o substanță foarte reactivă și trebuie ținută departe de materialele flamabile. Numărul de oxidare al oxigenului este −2 în aproape toți compușii cunoscuți ai acestuia. Numărul de oxidare −1 este găsit în puțini compuși
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
cu aproape toate celelalte elemente la temperaturi ridicate, dând oxizii corespunzători. Totuși, unele elemente formează ușor oxizi în condiții normale de temperatură și presiune; un exemplu concludent este ruginirea fierului. Suprafețele metalelor ca aluminiu și titan sunt oxidate în prezența aerului și devin în timp acoperite cu o peliculă fină de oxid, care protejează metalul și încetinește coroziunea. Unii dintre oxizii metalelor tranziționale sunt răspândiți în natură sub forma unor compuși nestoichiometrici, cu o cantitate de metal puțin mai mică decât
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
este picurat deasupra apei, se formează apă și oxigen: 2HO -> 2HO + O În mod similar, când apa este picurată pe NaO, se eliberează oxigen. Două metode primare sunt folosite pentru a produce 100 de milioane de tone de extras din aer, pentru întrebuințări industriale, anual. Cea mai folosită metodă este distilarea fracțională a aerului lichefiat în componenții săi variați, cu distilându-se în vapori, iar rămânând lichid. Cealaltă metodă principală de producere a -ului constă în trecerea unui curent de aer
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
mod similar, când apa este picurată pe NaO, se eliberează oxigen. Două metode primare sunt folosite pentru a produce 100 de milioane de tone de extras din aer, pentru întrebuințări industriale, anual. Cea mai folosită metodă este distilarea fracțională a aerului lichefiat în componenții săi variați, cu distilându-se în vapori, iar rămânând lichid. Cealaltă metodă principală de producere a -ului constă în trecerea unui curent de aer curat și uscat printr-un pat de site moleculare zeolitice perechi, identice, care
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
aer, pentru întrebuințări industriale, anual. Cea mai folosită metodă este distilarea fracțională a aerului lichefiat în componenții săi variați, cu distilându-se în vapori, iar rămânând lichid. Cealaltă metodă principală de producere a -ului constă în trecerea unui curent de aer curat și uscat printr-un pat de site moleculare zeolitice perechi, identice, care absorb azotul și dau drumul unui curent de gaz care e între 90 și 93% . Simultan, azotul e eliberat din celălalt pat cu zeoliți saturați în azot
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
chimici de oxigen sau în lumânările cu oxigen, care sunt folosite ca părți din echipamentul de susținere a vieții în submarine, și încă fac parte din echipamentul standard în avioanele comerciale în caz de depresurizare. Altă tehnologie de separare a aerului implică forțarea aerului să se dizolve prin membrane ceramice bazate pe dioxid de zirconiu, ori prin presiuni foarte ridicate ori un curent electric, pentru a produce oxigen aproape pur. În cantități mari, prețul oxigenului lichid în 2001 a fost aproximativ
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
sau în lumânările cu oxigen, care sunt folosite ca părți din echipamentul de susținere a vieții în submarine, și încă fac parte din echipamentul standard în avioanele comerciale în caz de depresurizare. Altă tehnologie de separare a aerului implică forțarea aerului să se dizolve prin membrane ceramice bazate pe dioxid de zirconiu, ori prin presiuni foarte ridicate ori un curent electric, pentru a produce oxigen aproape pur. În cantități mari, prețul oxigenului lichid în 2001 a fost aproximativ 0,21 $/kg
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
zirconiu, ori prin presiuni foarte ridicate ori un curent electric, pentru a produce oxigen aproape pur. În cantități mari, prețul oxigenului lichid în 2001 a fost aproximativ 0,21 $/kg. Deoarece principalul cost al producției este prețul energiei pentru lichefierea aerului, costul producției se va schimba după variațiile prețului energiei. Din motive economice, oxigenul este transportat cel mai des ca lichid în cisterne special izolate, deoarece un litru de oxigen lichefiat este echivalentul a 840 de litri de oxigen gazos, la
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
au nevoie de cantități mari de oxigen pur. Oxigenul e, de asemenea, depozitat și transportat în cilindri mai mici conținând gaz comprimat; o formă care e folositoare în anumite dispozitive medicale portabile și sudarea sau tăierea oxiacetilenică. Asimilarea de din aer este scopul fundamental al respirației, ceea ce înseamnă că suplimentarea de oxigen e folosită în medicină. Tratamentul nu doar crește nivelul de oxigen în sângele pacienților, dar are și efectul secundar de a reduce rezistența față de cursul de sânge în multe
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
în sângele lor. Mărirea presiunii oxigenului cât de repede se poate face parte din tratament. Oxigenul e, de asemenea, folosit în scop medical pentru pacienții care necesită ventilație mecanică, de obicei la concentrații mai mare decât cea de 21% din aerul ambiental. O aplicație notabilă a , sub forma unui gaz de respirat la o presiune scăzută, e folosirea lui în costumele spațiale moderne, care înconjoară corpul ocupantului lor cu aer presurizat. Aceste dispozitive folosesc oxigen aproape pur la o presiune de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
de obicei la concentrații mai mare decât cea de 21% din aerul ambiental. O aplicație notabilă a , sub forma unui gaz de respirat la o presiune scăzută, e folosirea lui în costumele spațiale moderne, care înconjoară corpul ocupantului lor cu aer presurizat. Aceste dispozitive folosesc oxigen aproape pur la o presiune de circa 3 ori mai mică decât cea normală, astfel presiunea parțială a oxigenului în sânge rămânând normală. Acest compromis în schimbarea unei concentrații mai mari de oxigen pentru o
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
mari de oxigen pentru o presiune mai scăzută e necesar pentru ca costumele spațiale să fie flexibile. Scafandrii și submarinele se bazează, de asemenea, pe furnizat artificial, dar în majoritatea timpului folosesc o presiune normală, și/sau amestecuri de oxigen și aer. Folosirea -ului pur sau aproape pur în scufundările deasupra nivelului mării e de obicei limitat la recirculatoare, decompresie sau la tratamentul de urgență la adâncimi relativ mici (circa 6 metri adâncime, sau mai puțin). Scufundarea la adâncimi mai mari necesită
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]