KorAP: Find »[drukola/base=îndrăzni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...307 308 309 ...399 >

9,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

tulburării, doar ca să se poată uita la cineva și să-și bată gura spunând ceva. Părea că încă mai are febră sau că măcar îl trec din când în când frisoane. Cât despre funcționar, acesta se agățase de Rogojin, nu îndrăznea nici să răsufle, îi prindea din zbor și îi cântărea fiecare cuvânt, ca și cum ar fi căutat un briliant. — De supărat, s-a supărat și poate că nu degeaba, răspunse Rogojin, dar cel mai mult m-a împins în belea frate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pomădat și cârlionțat, rumen, cu cravata în carouri, se gudură și n-ar fi de-a mirării ca ea să fi crezut că el sunt eu! „Vezi, îi zic eu de îndată ce-am ieșit, de-acuma nici să nu-ndrăznești măcar să calci pe-aici, ai priceput?“ Râde: „Dar tu de-acuma cum o să-i dai socoteală lui Semion Parfionâci?“ Ce-i drept, mă gândeam să mă înec fără să mai trec pe-acasă, dar mi-am zis: „De-acuma e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
circumstanțele mele nu sunt strălucite. — Hm. Vedeți dumneavoastră, nu de asta mă tem. Sunt obligat să vă anunț și o să vină secretarul, numai dacă nu cumva... Aicea-i aici, parcă-mi vine să cred... De aceea, dacă se poate, aș îndrăzni să vă întreb: nu cumva sărăcia vă împinge să-i cereți ceva generalului? — O, nu, în privința asta fii absolut liniștit. Am altă treabă. — Scuzați-mă că v-am întrebat judecând după cum arătați. Așteptați-l pe secretar; generalul e ocupat acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să devină mare predicator - li s-a adresat tuturor, arătându-le-o pe Marie: „Iată cine-i vinovată de moartea acestei femei respectabile (și nu era adevărat, pentru că bătrâna bolise doi ani), iat-o că stă în fața voastră și nu îndrăznește să-și ridice privirea, pentru că e stigmatizată de mâna lui Dumnezeu; iat-o desculță și zdrențuită, ca o pildă pentru cei care-și pierd virtutea! Și cine-i? E fiica răposatei!“ Și tot așa a ținut-o, una și bună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vreau să-l citiți. După toate aparențele, biletul era scris în grabă: „Astăzi se va decide soarta mea și dumneata știi în ce fel. Astăzi va trebui să-mi dau irevocabil cuvântul. N-am nici un drept la compătimirea dumitale, nu îndrăznesc să am nici o speranță; însă cândva mi-ai spus un cuvânt, unul singur, și acest cuvânt mi-a luminat toată noaptea neagră a vieții și a devenit un far pentru mine. Spune-mi, acum, un cuvânt asemănător și mă vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
doar: Rupe totul!» și rup totul chiar astăzi. O, ce te costă să-l rostești? Prin acest cuvânt, nu-ți cer decât un semn de înțelegere și bunăvoință față de mine, doar atât, nimic mai mult! Nimic mai mult, nimic! Nu îndrăznesc să-mi fac vreo speranță, pentru că nu sunt demn de ea. Dar, dacă vei rosti cuvântul, îmi voi accepta iarăși sărăcia, voi începe iarăși să-mi suport situația disperată. Voi accepta lupta, mă voi bucura de ea, voi renaște din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
El e! El e! rosti el încet, dar solemn. În carne și oase! Aud că toți repetă un nume știut, drag mie, și mi-am amintit trecutul fără întoarcere... Prințul Mâșkin? — Exact. — Generalul Ivolghin, în retragere și mizerie. Pot să-ndrăznesc să vă întreb de prenume și de numele după tată? — Lev Nikolaevici. — Așa-i, așa-i! Fiul prietenului meu, aș putea spune al tovarășului meu din copilărie, Nikolai Petrovici? — Pe tatăl meu îl chema Nikolai Lvovici. — Lvovici, se corectă generalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mine; nu-i poți pretinde același lucru surorii tale... — Aha, iar ea! strigă Ganea, privindu-și sora cu ironie și ură. Mamă, jur încă o dată, îți făgăduiesc ceea ce ți-am mai făgăduit: nimeni și niciodată, atâta timp cât trăiesc eu, nu va îndrăzni să te disprețuiască. Oricine-ar fi, voi insista să-ți arate cel mai deplin respect; dacă ne-a trecut pragul... Ganea era atât de bucuros, încât își privea mama aproape împăciuitor, aproape duios. Nu pentru mine m-am temut de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se sprijine mai onorabil și să se prezinte într-o lumină mai favorabilă, simțind că e încă novice pe drumul ales și că poate nu va rezista, în sfârșit, acasă, unde era despot, permițându-și cea mai deplină impertinență, dar neîndrăznind să și-o afișeze acum față de Nastasia Filippovna, care până în ultima clipă îl deruta și-l ținea nemiloasă la respect, „cerșetor nerăbdător“, după cum se exprimase despre el Nastasia Filippovna, lucru care i se adusese deja la cunoștință, jurând pe toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
metri și ceva, neobișnuit de gras, extrem de mohorât și taciturn care, evident, se bizuia grozav pe puterea pumnilor săi. Era și un student la medicină; dădea târcoale și un polonez pirpiriu. De pe casa scării se uitau în antreu, dar nu îndrăzneau să intre două dame; Kolea le trânti ușa în nas și trase zăvorul. — Salut, Ganka, ticălosule! Ce, nu-l așteptai pe Parfion Rogojin? repetă Rogojin, ajungând până la ușa salonului și oprindu-se în fața lui Ganea. În clipa aceea, însă, aruncându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ca să vă previn“, e foarte puțin probabil că acest gest ar fi corect în toate privințele. Intervenea și o problemă nerezolvată, într-atât de capitală, încât prințul chiar se temea să se gândească la ea, nici măcar nu putea și nu îndrăznea să-i admită existența, nu știa cum s-o formuleze și tremura numai gândindu-se la ea. În cele din urmă, însă, în pofida acestor ezitări și îndoieli, sfârși prin a intra și a întreba de Nastasia Filippovna. Nastasia Filippovna ocupa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să vă povestesc toată viața mea; recunosc însă că, așteptându-mi rândul, mi-am și pregătit anecdota... — Și e de ajuns să te uiți la chipul Excelenței Sale ca să-ți dai seama cu ce mare satisfacție literară și-a prelucrat anecdota, îndrăzni să comenteze Ferdâșcenko, încă stânjenit. Apoi zâmbi răutăcios. Nastasia Filippovna îi aruncă generalului o privire fugară, zâmbind și ea pentru sine. Însă se vedea că tristețea și irascibilitatea ei se amplificau din ce în ce mai mult. Afanasi Ivanovici se simți de două ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se trezea. Puteți să vă imaginați bucuria, recunoștința, lacrimile de recunoștință! Platon, cel care ieri era distrus și mai mult mort decât viu, plânge acum la pieptul meu. Vai! Toți soții sunt la fel încă de la crearea... căsătoriei legitime! Nu îndrăznesc să mai adaug nimic, numai că, după acest episod, speranțele bietului Petea s-au spulberat definitiv. Mai întâi am crezut că o să mă înjunghie când o să afle, chiar mă și pregătisem pentru această întâlnire, însă s-a întâmplat ceea ce nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
surâdea, surâdea mereu, ca un prunc. Și-a adus aminte atunci Piotr Zaharâci: „Tu i-ai prezis“, zice. Prințul se ridică. Lebedev se miră și chiar era surprins de faptul că prințul se ridică deja. — Ați devenit foarte indiferent, he-he! îndrăzni el să observe cu slugărnicie. — Zău, nu mă simt prea bine, capul mi s-a făcut greu din pricina drumului, îi răspunse prințul încruntându-se. — Nu v-ar strica vreo câteva zile de vilegiatură, îngăimă sfios Lebedev. Prințul stătea în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înciudeze după un minut și tot momentul s-ar rata. — Așa-i, lasă-l în pace; te duci după o jumătate de oră, decise Lizaveta Prokofievna. — Uite ce înseamnă să spui adevărul măcar o dată în viață: i-au dat lacrimile! îndrăzni să strecoare Lebedev. — Ei, domnule, și tu trebuie să fii om cuminte, dacă-i adevărat ce-am auzit, îl luă imediat la rost Lizaveta Prokofievna. Raporturile reciproce dintre toți oaspeții veniți la prinț se limpeziră încetul cu încetul. Prințul, desigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a neînduplecării aparente, răzbătea ceva atât de copilăresc, nerăbdător-școlăresc și rău disimulat, încât uneori, privind-o, era imposibil să nu râzi, ceea ce, de altminteri, o înfuria foarte mult pe Aglaia, care nu înțelegea de ce râd ceilalți și „cum pot, cum îndrăznesc să râdă“. Izbucniră și acum în râs surorile, prințul Ș., zâmbi până și prințul Lev Nikolaevici, care roșise și el cine știe de ce. Kolea hohotea și jubila. Aglaia se supără, nu glumă, și se făcu de două ori mai frumoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de format mare, minunat legate și aproape noi. — Pușkin, spuse Vera. Pușkin al nostru. Tata mi-a poruncit să vi le aduc. — Cum așa? Cum se poate? se miră Lizaveta Prokofievna. — Nu-s cadou, nu-s cadou! N-aș fi îndrăznit! strigă Lebedev, sărind dindărătul fiicei lui. Le vând la prețul lor. E Pușkin al nostru, de familie, în ediția lui Annenkov 44, care acum nici nu se mai găsește. Vi le vând cu cât le-am luat. Vi le ofer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tărășenie; acum tăcea. Prințului i se întâmpla ceea ce adeseori li se întâmplă oamenilor prea timizi: atât de mult se rușina de această faptă care nu-i aparținea, atât de mult se jena pentru musafirii săi, încât în primele clipe nu îndrăznea să-i privească. Ptițân, Varia, Ganea, chiar și Lebedev - toți arătau întrucâtva derutați. Cel mai ciudat era că și Ippolit, și „fiul lui Pavlișcev“ păreau surprinși de ceva; și nepotul lui Lebedev era evident nemulțumit. Numai boxerul stătea absolut calm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
satisfacție, adică dacă ne răspundeți: nu!, plecăm imediat și afacerea se încheie; doar vă spunem de la obraz, de față cu toți martorii dumneavoastră, că sunteți un ins cu inteligența grosieră și subdezvoltat mintal; că de-acum înainte nu veți mai îndrăzni și nu veți mai avea dreptul să vă considerați om cu cinste și onoare, că acest drept vreți să-l cumpărați prea ieftin. Am terminat. Am pus întrebarea. Acum puteți să ne faceți vânt pe scări, dacă aveți curajul. Puteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
părăsi în fugă terasa. Dar nepotul lui Lebedev îl înșfăcă de mână și îi șopti ceva. Burdovski se întoarse repede și, scoțând din buzunar un plic de format mare, deschis, îl aruncă pe masa de lângă prinț. — Iată banii!... Să nu îndrăzniți... să nu îndrăzniți!... Banii!... Cele două sute cincizeci de ruble pe care ați îndrăznit să i le trimiteți prin intermediul lui Cebarov, sub formă de pomană, dădu lămuriri Doktorenko. În articol se zice că au fost cincizeci! strigă Kolea. Sunt vinovat! spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
terasa. Dar nepotul lui Lebedev îl înșfăcă de mână și îi șopti ceva. Burdovski se întoarse repede și, scoțând din buzunar un plic de format mare, deschis, îl aruncă pe masa de lângă prinț. — Iată banii!... Să nu îndrăzniți... să nu îndrăzniți!... Banii!... Cele două sute cincizeci de ruble pe care ați îndrăznit să i le trimiteți prin intermediul lui Cebarov, sub formă de pomană, dădu lămuriri Doktorenko. În articol se zice că au fost cincizeci! strigă Kolea. Sunt vinovat! spuse prințul, apropiindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îi șopti ceva. Burdovski se întoarse repede și, scoțând din buzunar un plic de format mare, deschis, îl aruncă pe masa de lângă prinț. — Iată banii!... Să nu îndrăzniți... să nu îndrăzniți!... Banii!... Cele două sute cincizeci de ruble pe care ați îndrăznit să i le trimiteți prin intermediul lui Cebarov, sub formă de pomană, dădu lămuriri Doktorenko. În articol se zice că au fost cincizeci! strigă Kolea. Sunt vinovat! spuse prințul, apropiindu-se de Burdovski. Sunt foarte vinovat față de dumneavoastră, domnule Burdovski, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mine, bolnav. Dar nu sunteți ca mine... dați meditații, vă întrețineți mama. Am spus că v-ați denigrat mama, dar o iubiți; ea singură spune... n-am știut... Gavrila Ardalionovici nu mi-a spus mai înainte totul... sunt vinovat. Am îndrăznit să vă ofer zece mii, dar sunt vinovat, nu trebuia s-o fac așa, iar acum... nu se mai poate, pentru că mă disprețuiți... — Păi e-o casă de nebuni! strigă Lizaveta Prokofievna. — Chiar așa, o casă de nebuni! nu se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fi adus-o dacă ar fi necinstit! O sută cincizeci de ruble i s-au achitat lui Cebarov pentru călătoria făcută ca să-l întâlnească pe prinț. Râdeți mai degrabă de stângăcia, de nepriceperea noastră în asemenea chestiuni; dar să nu îndrăzniți să spuneți că suntem necinstiți. Cele o sută cincizeci de ruble, stimate domn, i le vom restitui cu toții prințului; măcar câte o rublă i le vom da înapoi și i le vom da cu dobândă. Burdovski e sărac, Burdovski nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Taci, Aglaia! Taci, Alexandra! Nu-i treaba voastră!... Nu te învârti pe lângă mine, Evgheni Pavlovici, m-am săturat de dumneata!... Deci tu, drăguțule, îi rogi să te ierte, reluă ea monologul, adresându-i-se prințului: „sunt vinovat, spui, că am îndrăznit să vă ofer capital“... iar tu, fanfaronule, mai ai curajul să râzi! se repezi ea deodată la nepotul lui Lebedev - „noi, cică, refuzăm capitalul, noi pretindem, nu cerem!“ Ca și cum n-ar ști precis că idiotul ăsta chiar mâine se va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]