8,127 matches
-
răsfirate. Nu mai vedea decât ochii ei, gura ei, sânii ei. O cuprinse brusc de mijloc și o răsturnă pe fotoliu, acoperind-o cu sărutări lacome. Nadina îi murmură la ureche cu același glas: ― Nu aici... Nu vreau aici... Îi alunecă din brațe. Apoi îl luă de mână. Și el o urmă ca un câine credincios. 6 A doua zi, îndată după dejun, Titu Herdelea se retrase să se pregătească pentru plecarea la Lespezi. Toată noaptea își făcuse planuri, iar dimineața
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
țâșniră brusc în sala încinsă de căldură și de miros de oameni mulți. Câteva minute urmară rechemările actorilor, apoi lumea se liniști și intrară în funcție binoclurile. Nadina trona în loja ei ca un idol satisfăcut de adorația credincioșilor. Își aluneca alene ochii peste parter, schimba saluturi cu câte o lojă. După primul examen sumar, spuse încet lui Grigore: ― Ai văzut? Până și Predelenii sunt toți în păr... Ce-o fi pățit zgârcitul de-a cheltuit atâția bani? ― Și nici măcar n-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și îmblănite, sfidau gerul aspru ce dăinuia de peste o săptămână. Cum ieșiră din Amara, câmpia albă se desfășura în fața lor ca o nesfârșită mantie de hermină, scânteind în lumina soarelui mușcător. Șoseaua tăia o dâră lucioasă, rectilină, pe care sania aluneca vertiginos. Petre, în picioare, puțin plecat înainte, îndemna iepele arar, cu un plescăit de limbă, energic. În sumanu-i cenușiu, cu căciula neagră de miel pe o ureche, părea mai înalt și mai voinic de cum era. Nadina nu mai tăcea din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
el îi luă capul în mâini și o sărută pe buze mai apăsat ca altă dată, avu o tresărire și murmură cu o imputare șovăitoare: ― De ce-ai încuiat ușa? Întrebarea însă rămase suspendată în aerul îmbîcsit de tutun. Titu alunecase în genunchi la picioarele ei, și-și ascunsese obrajii în poala ei, încolăcindu-i și mîngîindu-i șoldurile cu brațele. Ea se simțea mâhnită că i-a lăsat întrebarea fără răspuns și începu să-și plimbe nervos degetele prin părul lui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu picioarele strânse, numai în cămașa scurtă, din sus de genunchi, lipită de corpul gol ca o apărare inutilă. Brațele ei se încrucișau pe piept să ascundă sânii care, cu sfârcurile lor mici, păreau singurul sprijin al cămășii gata sa alunece. ― Mi-e frig... suspină Tanța aproape imaterial. Tânărul o luă în brațe ca pe un copil somnoros, o așeză în pat și o înveli. Acolo ea rămase cu fața-n sus, cu ochii în ochii lui Titu, care-i potrivea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu spui mai bine, moralistule, că ție în general nu-ți place dansul și de aceea îi găsești toate defectele! replică Olga cu vioiciune, apărîndu-și pasiunea. Grigore nu se amestecă în controversă de teamă să nu ajungă la Nadina. Discuția alunecă asupra marii serbări ce o pregătea societatea filantropică "Obolul", pentru 19 februarie, la Teatrul Național. Era evenimentul monden cel mai important. Întreaga familie regală avea să fie de față și toată lumea cea mai bună. Locurile, deși cu prețuri fabuloase, se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
încheiat vânzarea... ― Ehe, negustoreasă, nu glumă! zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine! Zâmbea, glumea și nu era deloc mulțumit. Toate încercările lui n-au izbutit să-i smulgă măcar o promisiune precisă. Șireată și abilă, Nadina îi aluneca mereu printre degete ca argintul viu. Parcă mai mult obținuse când i-a pomenit întîia oară, la Amara. Atunci fusese vorba să fie preferat. Degeaba, divorțul i-a îngreuiat lupta. Tocmai de aceea nici el n-are să renunțe. Nu i-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
jignit, întorcînd privirea spre ușa deschisă pe care tocmai intra un copil al lui Filip Ilioasa, încălțat și curat. ― M-a trimis tata-mare să-mi dai... să-mi dai... strigă copilul, lipindu-se de tejghea, cu glas subțire, cu ochii alunecând peste rafturile din fund. ― Ce să-ți dau pentru părintelui, Antonel? întrebă Busuioc surâzător. ― Să-mi dai... un litru de gaz, dar cu sticla matale, c-a noastră s-a spart! zise copilul încîntat că și-a adus aminte. ― Bani
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ei ca niște mângâieri până ce, luîndu-și seama, își ascunse obrajii pe pântecele ei. Nadina nu simțise mâinile aspre care-i strângeau șoldurile și mijlocul, dar acuma simțea cum îi zgârie pielea mustățile și buzele lui fierbinți. Zbătîndu-se necontenit, corpul ei alunecă ușor în jos până ce gura țăranului ajunse să se scufunde între sânii ei mici și rotunzi. Buzele lui însetate se opriră deasupra unuia, mozolindu-1 pătimaș câteva clipe și, în sfârșit, dinții mușcară ca într-o piersică pârguită. ― Mă doare!... Ajutor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Primul-procuror Grecescu rămăsese câțiva pași mai înapoi, iar maiorul, abia strunindu-și nerăbdarea, gâdila cu pintenii coastele calului, care dansa și trepida. Apoi din gloata țărănească țâșni deodată Anghelina lui Nistor Mucenicu, cu copilașul cel mic în brațe, cu basmaua alunecată pe spate și părul ciufulit. Ajunse până aproape de Baloleanu, zbierând și blestemând cu un glas desperat. Ca și când ar fi vrut s-o apere, Anton nebunul fugi după ea și o smuci înapoi strigînd: ― Să n-o ascultați pe muierea asta
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de la lumină la întuneric. Această traversare a hotarului dintre lumi îl găsi cu simțurile încordate. Căci, de data asta, văzduhul nu doar zvâcni, ci se umplu, de-a dreptul, cu o suflare vie. Se învârti în loc, privind cerul și pardoselile, alunecând cu ochii de-a lungul zidurilor. Ridică palmele și își desfăcu degetele. Răsuflarea îi curse printre ele, ca o apă subțire. Strânse pumnii și apoi îi deschise încet, dar în căușul palmelor nu găsi nimic. Poate că strânsese prea tare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de-a lungul zidurilor. Ridică palmele și își desfăcu degetele. Răsuflarea îi curse printre ele, ca o apă subțire. Strânse pumnii și apoi îi deschise încet, dar în căușul palmelor nu găsi nimic. Poate că strânsese prea tare și îi alunecase, pe nesimțite, printre degete. Privi din nou în jur, nu văzu nimic, avu doar senzația că altcineva îl vede pe el. Vru să vorbească, însă, înainte de a se hotărî ce să spună și, mai ales, cui, auzi, ca și cum cineva ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
hotărî ce să spună și, mai ales, cui, auzi, ca și cum cineva ar fi alergat șchiopătând pe crengi uscate, croncănitul corbului. Pasărea se roti în cercuri tot mai strânse, până ce se așeză pe creștetul cavalerului. Întinse aripile, căutându-și echilibrul, țopăi, alunecând cu ghearele, apoi rămase cu ciocul întredeschis și capul într-o parte, ca o prelungire a statuii. Petrache o ușui din vârful buzelor, dar pasărea îl privi pe jumătate nedumerită, pe jumătate înveselită. Atunci primele raze ajunseră pe creneluri și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încât sunetele, ca o piatră scufundându-se în apă, nu se auzeau. Degetele lui coborâră de-a lungul gâtului, apoi mai jos, încurcându-se în cordonul paltonului, în nasturii care se împotriveau, ea se strânse, astfel încât să lase mânecile să alunece. El căută mai adânc, bâjbâind cu degetele lacome prin veșmintele ei, ca și cum ar fi vânturat un morman de frunze. Găsi, spre coapsă, un petic de piele, îl lărgi cu disperare, încurcându-i veșmintele, care în sus, care în jos, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o întorci pe o roată. E ca o locomotivă, are nevoie de mult timp ca să întoarcă. Poate că nu lumea, ci tu te-ai schimbat. Petrache își îngustă ochii, să-l poată privi. Luminile se curbaseră în jurul capului cumătrului ; îi alunecau pe creștet ca niște coji de bostan. Iar fața i se lungise ca de lup și dinții aveau reflexii sidefii. Hai să ne plimbăm, bâigui. M-am încălzit de la votca asta. — Plătesc eu, spuse Fandarac, bătându-l pe umăr, e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înseamnă că o să trăiască. Din punctul lui de vedere, a scăpa e totuna cu a muri. E o ușă de pe pragul căreia el vrea să treacă dincolo, iar noi îl tragem înapoi. Poate că nu voia să se sinucidă... a alunecat, pur și simplu, de pe balustradă... Pantelimon scoase o monedă din buzunar și începu să și-o treacă iute de la un deget la altul. Era gluma lui... Doctorul fără de arginți care se joacă, îndemânatic, cu o monedă de argint. Pentru el
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care se joacă, îndemânatic, cu o monedă de argint. Pentru el era însă și un fel de a-și alunga nervozitatea ori plictiseala, de a- și mai amăgi degetele, atunci când simțea nevoia să aprindă țigară de la țigară. — Un om care alunecă, din greșeală, și un altul care se aruncă dinadins nu cad în același fel. — Adică poți deosebi pe sinucigaș după conturul lăsat de trupul lui pe asfalt ? Pantelimon roti de câteva ori moneda printre degete. Apoi o azvârli în sus
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șopti Iacob și se aplecă spre obrazul ei. Fata închise ochii și primi sărutul, fără să-și desfacă mâinile din poală. Apoi, coborând în trepte, în sărutul acela, se întoarse și îi înlănțui gâtul cu brațele. Abia când poșeta îi alunecă de pe genunchi, se desprinseră, iar el se aplecă să i-o ridice. Cosmina își duse palma la gură. — Nu știu să sărut, așa-i ? — Sărutul e o formă de comunicare, răspunse, într-un fel, bărbatul. Important e să ai ceva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
face... medită Coltuc. — Orice om e bun la ceva, spuse rar orbul, atunci când vrei să-ți bați joc de el. — Că bine zici, aprobă Costică. De pildă, băiatul ăsta ar fi bun pe post de șomoiog... Orbul se lăsă să alunece pe lângă zid și-și strânse genunchii cu brațele. Ologu terminase de frecat genunchiul și acum se căznea, încercând să-și păstreze echilibrul pe buturugă, să-și oblojească glezna. — La urma urmei, poate li se face milă... reluă, într-un târziu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se cocoță pe botul mașinii, care, prin tablele ei clăpăuge, lăsa să se vadă țevăria ruginită. Săltând amândoi cu înverșunare, zgâlțâielile fură mai zdravene, dar mașina, cu șasiul prins sub morman și lipsită de roți care s-o facă să alunece, nu se urni nici c-un milimetru. În schimb, dinăuntru se auziră zgomote. Iadeș sări ca ars, crezând că sub șezutul lui motorul începuse să ambaleze, ca învârtit de manivelă. Dincolo de parbrizul spart începură să joace niște umbre ce nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o atinse pe păr, temându-se să nu fie, din nou, îndepărtat. Magdalena se lăsă, moale, luată în brațe, lemnul rămase, cu brațele întinse, să mărturisească despre calvarul ei. Coborârea fu mai scurtă. Se țineau unii de alții să nu alunece, povârnișul era, uneori, atât de abrupt, încât se temeau că, dacă se vor duce de-a berbeleacul, nu se vor opri până în piața cea mare a orașului. Primul care se dezmetici fu Chisăliță, care la uitătura în jos era mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o fericire în sine. Asta era tema operelor mele preferate. Personajele supraviețuiesc pentru a se bucura de răsplata unui final fericit. Speranțele mele au fost mari, până când în față mi-a fost împins vărul Ping. Acum viața mea pare să alunece pe o coajă de pepene - habar nu am unde o să mă ducă. Tot ce pot face e să încerc să păstrez un echilibru. Fann Sora cea Mare obișnuia să spună că, în viața reală, căsătoria e o piață în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
binecuvântarea familiei mele. Prima vine mama, urmată de Rong, unchiul și vărul Ping. Se lasă în genunchi și se înclină spre ambasador și apoi spre mine. Mama tremură atât de tare, încât una dintre podoabele ei de păr începe să alunece de la locul său. — Rdică-te, îi zic repede, încercând să opresc alunecarea podoabei. Eunucii duc registrul și sigiliul din piatră la mesele cu vase pentru arderea tămâii. Ei par să se încovoaie sub greutatea lor. Îmi scot capa de satin, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
le văd pe dansatoare, care îmi oferă un castron din aur. — Ține-l! îmi ordonă călugărul în vârstă. Sunt prea slăbită ca să mai protestez. În fața mea e adus un cocoș. Mi se dă din nou un cuțit, care îmi tot alunecă printre degete. Călugărul ia castronul în propriile-i mâini și îmi spune să apuc cocoșul: — Taie-i gâtul și toarnă sângele în castron! — Nu... nu pot. Simt că sunt cât pe ce să leșin. Țineți-vă tare, doamnă, zice An-te-hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
aruncându-mă de colo-colo. Sunt țintuită la perete. Mai multe mâini puternice mă apucă de gât: simt degetele cu unghii lungi care mă strâng și ma împiedică să respir. Chipurile bătrâne s-au îngrămădit asupra mea precum norii negri care alunecă pe cer. — Târfă! înjură ele. Acum roagă-te lui Buddha înainte de a muri! Deodată, atenția gloatei este distrasă. An-te-hai s-a cățărat pe poartă și aruncă de acolo cu tărtăcuțe umplute cu pietre. — Fantome fără dinți! urlă el. Înapoi! Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]