8,505 matches
-
caldă și să se-audă în surdină bâzâitul a ceva ce putea fi o sculă electrică, și m-au trecut toate apele. Pulsul mi s-a accelarat, apoi, inexplicabil, am simțit o mâhnire profundă. Luna era gigantică în noaptea aceea, atârnând foarte jos pe cerul întunecat, cu un contur portocaliu, iar oamenii continua să remarce cât era de aproape de pământ. Jayne le explica părinților fascinați de ce trebuia să plece la Toronto săptămâna viitoare, iar eu a trebuit să-mi cer scuze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
casei familiei Larson, iar o alta, „ruptă-n două“ și îndesată în cutia poștală a familiei Moore; mai fusese găsita una ciopârțită - “ronțăită“, cum s-a exprimat Mark Huntington - în spatele jeepului Grand Cherokee al lui Nicholas Moore, și o alta atârnând într-o gigantică pânză de păianjen ce se întindea între doi stejari din curtea familiei O’Connor). În timp ce mă apropiam de jacuzzi, am observat că ceea ce deosebea cioara asta de altele pe care le văzusem vreodată era ciocul anormal de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spre Victor care, foarte inocent, zăcea într-o rână, absent. Și-a ridicat încet capul, apoi a căscat în direcția noastră. Părea să mai caște o dată, în schimb și-a întins capul înainte, odihnindu-se leneș pe verandă, cu limba atârnându-i din gură. - E cam, hm...bipolar, i-am spus grădinarului. - Da, parcă ar avea o problemă...cumva, murmură grădinarul. N-am zis nimic. - O să ud locul ăsta cu furtunul... și să sperăm că nu se va mai întâmpla. (Ba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
organizarea unui meci periculos și au schimbat impresii despre seara de Halloween. Băieții aveau scântei în priviri, însă tot ce spuneau era lipsit de entuziasm, chiar și atunci când vorbeau din vanitate sau se amenințau unii pe alții. Toți aveau căști atârnând în jurul gâtului și pantaloni stil salopetă de la Banana Republic și ochelari de soare cu rame portocalii ca cei pe care îi purta Robby. Când unul dintre băieți mi-a arunct o privire de control am înțeles că eu constituiam elementul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Aparatul panoramă în jurul casei oferind acum priveliștea unei grădini mici și elegant aranjate, urmându-l pe tata care ieșise pentru a se îndrepta în direcția în care bolborosea jacuzzi-ul, aburul fiind împrăștiat de briza care unduia peste grădină. Luna atârna deasupra acestui peisaj și era într-atât de albă încât răzbătea printre nori și ilumina iedera de bougainvillea acoperind porțiunea de zid care delimita acest spațiu. Tatăl meu înaintă împleticit spre jacuzzi cu paharul în mână și încercă să intre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se făcuse uz de o lampă cu gaz, iar oasele din ambele brațe fuseseră fracturate înainte ca pielea să fie jupuită, bustul unei femei fiind găsit în baie, în cușca dușului descoperindu-se și un desen uriaș - cu sângele victimei - atârnând deasupra patului spintecat, cuvintele - M-AM ÎNTORS - fiind și ele mâzgălite cu sânge sub desen. Nici de data asta nu se găsiseră amprente. - Nimeni nu știe nici măcar cum ajunsese această camera să fie ocupată...camerista... Vocea lui Kimball se auzea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în stilul său, s-a împotrivit vehement. Copii privilegiați ejaculau amenințări unul altuia în drum spre convoiul mașinilor de teren care îi așteptau. Camerele de luat vederi îi urmăreau pe băieți. Fiii. Tații vor fi întotdeauna condamnați. Ghiozdanul lui Robby atârna pe un umăr, cămașa scoasă din pantaloni și cravata în dungi gri-roșii desfăcută la gât: parodia unui om de afaceri. Robby se zgâia la Porsche și la bărbatul de pe locul șoferului. Robby îl privea întrebător, de parcă ar fi fost cineva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în jur. M-am repezit la fereastră și am deschis-o. (Notă: vopseaua se jupuia atât de rapid de pe casă încât părea că niște rafale de zăpadă se abătuseră pe Elsinore Lane.) Apoi ușa a crăpat, căzând într-o parte, atârnând doar de balamaua de sus. Arătarea stătea în cadrul ușii. Chiar și în lumina anemică a săbiei pe care o mânuiam puteam să văd spuma care îi dospea la gură. - Împușc-o! Împușc-o! striga Robby. Am îndreptat arma spre arătarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
când veni vorba de un film anume: dacă nu încasa peste un miliard de dolari, filmul respectiv va constitui un eșec financiar pentru cele trei studiouri de filme producătoare implicate. După aceea lipsa unei preocupări majore în viața celor prezenți atârna anost deasupra mesei. Și curând se putea observa că un număr atât de mare de femei și bărbați erau total lipsiți de expresivitate din cauza chirurgiei plastice, o actriță ștergându-se în continuu la gură cu un șervețel ca să-și tamponeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
American Psycho care fusese bătut la o mașină de scris electrică Olivetti (doar patru rescrieri în total, ceea ce încă mi se părea incredibil). M-am așezat pe o saltea sub un poster înrămat al lui Elvis Costello care încă mai atârna pe perete și am început să răsfoiesc paginile manuscrisului. Fără să știu exact ce căutam am simțit dorința vagă de a cerceta volumul pentru a mă debarasa de ceva ce-mi spusese Donald Kimball. Exista un amănunt care nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și m-am deplasat în spatele lui, de unde proveneau zgomotele ude. Când i-am ridicat coada am încercat să plonjez afară din mintea mea. Anusul câinelui era dilatat, având un diametru care probabil măsura cincisprezece centimetri. Porțiunea inferioară a lui Terby atârna afară din câine, alunecând încet în cavitate, ondulând în așa fel încât să pătrundă mai ușor. Înghețasem. Îmi amintesc că întinsesem instinctiv mâna spre pintenii păpușii care dispăruse, făcând ca burta câinelui să se umfle, apoi să se destindă. Victor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din picioare în direcția lui, gâfâind, târându-mă în sus pe spate. Câinele se opri. Câinele își ridică din nou capul și începu să urle. Globii oculari i se umflară în așa hal încât îi fură expulzați afară din orbite, atârnând de-o parte și alta a botului, de cozile lor. Sângele începu să-i curgă prin găurile căscate, înecându-i fața, pătându-i dinții cu roșu. Avea acum ceva ce semăna cu niște aripi - încolțiseră lateral din dreptul coastelor câinelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Rău au fixat cei de la liceul „N. Gane” serbarea În noembrie, când e vremea rece și urâtă. O puteau pune la Începutul lui octombrie, când elevii Își reîncep cursurile. Bine că s-a revenit asupra frontispiciului. Nu credeam că aceasta atârnă de forul suprem: Consiliul de Stat. Am fost și eu solicitat să colaborez la „Revista Noastră” sau Anuarul Festiv; dar nu m-am achitat Încă. A rămas ca Anuarul să fie redactat? Nu mai știu nimic În această privință (Nici
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Machado de Castro. În afara clădirii, dar în prelungirea ei, un spațiu acoperit cu prelată ascunde un șantier arheologic, dezgolind, ca într-un ecorșeu, câteva straturi de civilizație: romană, maură și cea portugheză propriu-zisă, pe care le poți contempla traversând podețele atârnate deasupra excavației. Coloane subțiri ce susțin o boltă de mult dispărută, fragmente de statui antice risipite în neorânduială. E ușor să exulți în fața unei asemenea generoase intimități cu istoria, o relație imposibilă în țara fără identitate de unde ai venit, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai ales după efortul pe care l-am făcut pentru a ajunge în această parte de oraș. Un loc deloc animat, e drept că e trecut de 19.00. Deasupra unei treceri spre curtea interioară a casei cu două etaje atârnă o pânză albă pe care e scris cu albastru „Casa Fernando Pessoa”. Atât, nici o placă comemorativă sau alte indicatoare care să atragă atenția trecătorului grăbit de pe stradă. În curte există și o cafenea mică, din păcate și ea închisă. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
grupuri în fața unui automobil de epocă, producție anii ’20, fixat sub un umbrar, la intrare. Arată nou-nouț, vopsit în galben-negru și cu blazonul casei pictat pe portieră. Deși un obiect butaforic, menit să stârnească apetitul turiștilor - asemenea unei lănci medievale atârnate de perete -, toată lumea este decisă să valorifice la maximum detaliile pitorești ale locului și se înghesuie să facă poze pe fundalul onorabilului vehicul. De partea cealaltă a porților, vizităm o pivniță uriașă, cu butoaie rânduite ca la paradă, lucind palid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să-i viziteze la Malagar; o sculptură a Sfântului Francisc din Assisi; două pânze de maeștri olandezi; un mic Larousse, de care se servea scriitorul la jocurile de cuvinte încrucișate; portretele lui Maurice Barrés și Paul Válery, cel din urmă atârnat deasupra șemineului, lângă o uriașă oglindă de Veneția; o fotografie din 1944 a abatelui Lacaze în fața orgii sale; un cap al lui Crist executat de sculptorul Michel Ciry, cu dedicație. Tot aici, se află un mare dulap în care stăpânul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
te gândești bine, viața ta, preț de 20 de minute, atât cât durează „zborul” de la un capăt la celălalt al Expoziției, este ostatica abilității constructorilor, iar acolo, sus, nu te poate asista decât bunul Dumnezeu. O cabină de zece locuri, atârnată de un cablu subțire - ce poate fi mai fragil, mai nesigur și mai elocvent, ca metaforă, pentru condiția umană?... Nu știu cât s-a cheltuit cu organizarea Expoziției mondiale, însă cu „jucăria” aceasta pentru copii și maturi se câștigă zilnic bani grei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de demarcație dintre cele două tabere ideologice inamice. Încăperea a fost modelată după o odaie similară, inaugurată la 1954, din clădirea Națiunilor Unite de la New York. Cea de aici, de la Berlin, e decorată sobru, cu țesături ale artistei maghiare Ritta Hager, atârnate de pereți, simbolizând lumina care străpunge întunericul. E un loc de reculegere pentru orice individ, dincolo de originea, vârsta, religia și convingerile sale politice, care este îndemnat să se gândească la ce face istoria din oameni, atunci când oamenilor nu le pasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ori asupra textului. Romanul detectivistic cu subiect criminal, pe care îl profesez eu, este un gen al unei precizii aproape matematice, care nu admite aproximări și inexactități. De aceea, totul trebuie bine cântărit, verificat, nimic nu poate fi lăsat să atârne în aer. Dacă cititorul va observa unele nepotriviri pe parcursul romanului, el va înceta să mă respecte ca scriitor și nu va mai cumpăra cărțile mele. - Înțeleg că locuiți mai mult la Moscova? - Cea mai lungă perioadă de timp, aproximativ șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din problemele sale?! După ce o vreme îndelungată, mai bine de un deceniu, tânărului Breban i se refuza orice drept de a fi scriitor adevărat, iar apoi, când el a irumpt cu primele sale romane în spațiul românesc, i s-au atârnat de costumul său literar tot felul de brelocuri, de etichete de tipul „megaloman”, „paranoic”, sfârșind cu cel de „agent de influență” etc. Și asta nu numai din contrarietatea pe care o provoacă în spiritele medii orice carieră care scapă previziunilor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
că are dureri reumatice, nu reușea să scrie, să lucreze. Apoi m-a întrebat care era „problema”. Părinții mei, i-am spus, țin morțiș să urmez o facultate „serioasă”, medicina, dar... eu vreau să mă dedic literaturii. De sfatul dumneavoastră, atârnă, îi spuneam, privindu-i fascinat frumoșii ochi mari, adânci, catifelați, încotro s-o iau în viață! (Azi îmi dau cont că numai un tinerel timid și pierdut în jungla socială, cum eram eu, atunci, putea avea insolența de a pune
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
viziunea atipică a poetului, desfidând motivele folclorului literar și al tradiției culturale românești, propunând o viziune și sensibilitate „străină”, germană, nordică. Privește-ți mâinile și bucură-te, căci ele sunt absurde. Și picioarele privește-ți-le, seara, drept cum stai, atârnând spre lună. Poate că sunt mult prea aproape ca să mă vezi, dar și aceasta este altceva decât nimic Mă voi face depărtare ca să-ți încap în ochi, ori cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii, ca să-ți încap în gură. Pipăie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mărturisit și ea, în tonuri supra-măgulitoare, aderența la arta mea epică - Ali și Nina au fost primii mei susținători în afara restrânsului meu grup literar. Primii dintr-o altă generație literară, făcând parte din establishment-ul cultural și politic, lucru ce atârna mult în epocă. Deși Ali, mai ales, nu ezita să-mi „pândească” opiniile filozofice, bănuindu-mă până la sfârșit de cochetărie cu „filozofia idealistă și reacționară”, simțind că nu eram „total convins, pătruns” de „justețea cauzei partidului și a Revoluției”, de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
toate raporturile, șef al unei mici întreprinderi de construcții, zidar și arhitect în același timp, numit Iosif, trecutul e trecut. Sau poate mi-au slăbit mie vederile. Pantalonii scurți bufanți strânși la centură, blana de marmotă cu ciucuri de care atârnau monezi de argint și mantiile de mătase brodată aparțin altor vremuri, apuse. Blugii sunt mai puțin pitorești, iar alimentația Junk food fatală pentru linie în țările Sudului. Măicuțele, în schimb, traversează secolele cu o siluetă nealterată, iar aici ele sunt
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]