8,108 matches
-
imperiului austriac la 18 aprilie 1861 și numirea lui Iordachi Baron de Wassilko în acest gremiu, familia a avut mereu un sediu fix în această casă, din 1907 au devenit membrii ereditari. Din acest an, familia a aparținut oficial nobilimii austriece superiore. Astăzi, marea majoritate a familiei nu mai trăiește în România, ci în Germania și Canada. Ea părăsise țară din causa persecuției prin sistemul comunist. Stema se interpretează că lupta cu pintenii (pentru mărirea vitezei calului) și săgeată împotriva dușmanului
Familia Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330904_a_332233]
-
aparținut printre altele Bănila Moldoveneasca cu Nikolaus- si Augustendorf, asa ca și părți din Lucavăț pe Siret. Familia a fost una cu cele mai mari moșii în întreaga Austro-Ungaria. În 1918 ținuturile au avut o suprafață de 56.000 jugăre austriece, ceea ce corespunde la 32 288 de hectare. Cu posesiunile cavalerilor de Wassilko domeniul să ridicat la 75 000 de jugăre. Astfel conții Wassilko au fost adeseaoară numiți de oameni ca "regi ai Bucovinei".
Familia Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330904_a_332233]
-
limba germană/original: Jordaki Freiherr Wassilko von Serecki (n. 4 martie 1795, Berhomet pe Sirete - d. 6 noiembrie 1861, tot acolo), a fost mare moșier bucovinean, politician româno-austriac, membru al Parlamentului Imperial, și apoi al Camerei Superioare ("Herrenhaus") a imperiului austriac. Fiul lui Vasile cavaler de Wassilko (1761-1825) și al Anastasiei de Ilschi (1767-1842) a fost educat de profesori particulari la Berhomet. După moartea tatălui său, Iordachi a administrat posesiunile moștenite și a început să se angajeze politic. În 1837 a
Iordachi Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330932_a_332261]
-
Cererea a fost confirmată, dar pusă în aplicare de abia în 1861. Cavalerul a fost decorat în 1855 cu Ordinul Împărătesc al Coroanei de Fier de clasa a 2-a. și prin urmare a fost ridicat la rangul de Baron austriac cu predicatul "de Serecki" (Sireteanul) prin cea mai înaltă rezoluție a împăratului Franz Joseph I din 14 iulie 1855 la Viena. Titlul baron era doar valabil pentru el și urmașii săi legali. La 13 decembrie 1860, când în Austria a
Iordachi Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330932_a_332261]
-
soluționării pozitive a problemei bucovinene. La 27 decembrie, în casa boierului Iordachi Vasilco, a avut loc o consfătuire a reprezentanților orașului Cernăuți și a boierimii bucovinene în vederea alcătuirii unui nou memoriu al Bucovinei. Baronul a fost membru al Parlamentului Imperial austriac până în 1861. Cu înființarea Camerei Superioare a imperiului austriac la 18 aprilie 1861, a fost numit membru pe viață al acestei camere. Iordachi s-a căsătorit în Rohozna pe 15 noiembrie 1826 cu Ana Pulcheria de Calmuțchi (n. 03 noiembrie
Iordachi Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330932_a_332261]
-
casa boierului Iordachi Vasilco, a avut loc o consfătuire a reprezentanților orașului Cernăuți și a boierimii bucovinene în vederea alcătuirii unui nou memoriu al Bucovinei. Baronul a fost membru al Parlamentului Imperial austriac până în 1861. Cu înființarea Camerei Superioare a imperiului austriac la 18 aprilie 1861, a fost numit membru pe viață al acestei camere. Iordachi s-a căsătorit în Rohozna pe 15 noiembrie 1826 cu Ana Pulcheria de Calmuțchi (n. 03 noiembrie 1811, Rohozna (Bucovina) - d. 22 august 1896, Cernăuți). Ei
Iordachi Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/330932_a_332261]
-
în 1574 de apoplexie, lăsând o Toscană stabilă și extrem de prosperă în spatele lui. Francesco a avut un interes scăzut în guvernarea regatului său, preferând să participe la experimente științifice. Administrația de stat a fost delegată birocraților. El a continuat alianța austriacă a tatălui său, cimentând-o prin căsătoria cu Ioana a Austriei. Francesco este cel mai bine cunoscut prin moartea în aceeași zi cu cea de-a doua soție, Bianca Cappello, alimentând zvonuri de otrăvire. El a fost urmat de Ferdinando
Marele Ducat de Toscana () [Corola-website/Science/330983_a_332312]
-
După numele lui a fost denumit în prezent Districtul 6 al orașului Graz, precum și piața principală și nodul de transport al acestui oraș: Jakominiplatz. Jacomini a servit mai întâi că funcționar-șef al Postei din orașul Cilli aflat în regiunea austriacă Știria de Jos (azi localitatea Celje din Slovenia) și a câștigat o avere substanțială prin speculații mai mult sau mai putin riscante. El a dobândit moșii mari și s-a mutat în cele din urmă la Graz, capitala Știriei. Rezoluția
Kaspar Andreas von Jacomini () [Corola-website/Science/328021_a_329350]
-
lângă cota 976). Un mic grup de polonezi a reușit totuși să se infiltreze pe stânga văii pe unul dintre versanții muntelui Bretila, de unde se puteau vedea pozițiile ruse. Deși grupul respectiv nu a reușit să stabilească contactul cu soldații austrieci, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie a fost ajuns de un pluton polonez de cercetași, care în costume de camuflaj a continuat infiltrarea peste apa Țibăului, spre Fluturica. La limita cătunului, pe șosea cercetașii s-au angajat într-un
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
km sud-vest de Cârlibaba Nouă. În tot acest timp, grupurile Scholz și Salamon aflate la cotele 1365 și 1356 nu au intervenit în luptă. În ziua de 21 ianuarie rușii au încercat să profite de atitudinea de expectativă a trupelor austriece și au încercat să-și recâștige pozițiile de pe ambele maluri ale Bistriței Aurii. Pentru aceasta, au atacat pozițiile deținute de Batalioanele de infanterie I și III poloneze din vecinătatea cătunului Fluturica, cu sprijinul a două baterii de artilerie. Focul de
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
ca teritoriul său să fie pierdut sau reocupat de către armatele combatante de 3 ori în intervalul 1914-1918. În apropierea Primului Război Mondial, datorită colonizărilor și imigrărilor populația Bucovinei ajunsese un mozaic etnic, format din 12 naționalități și 10 confesiuni. Conform ultimului recensământ austriac, rutenii se situau pe primul loc cu 38,38 %.. Românii mai reprezentau doar o treime (34,38%) din totalul locuitorilor, iar etnicii germani 21,24 %. Printre etnicii germani au fost socotiți și evreii, al căror procent ajunsese la 12,86
Editura Bucovina în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334929_a_336258]
-
curente politice: "Bătrânii ruteni", "Tinerii ruteni" și "Radicalii". Din 1896 activa în Bucovina și Partidul Social Democrat, organizat ulterior pe secțiuni etnice (cea ucraineană a fost coordonată între 1906 și 1918 de către de Iosip Bezpalko. Sistemul politic instituit de către liderii austrieci era însă echilibrat și, căuta totuși să atenueze tensiunile care apăreau în procesul de afirmare a identității naționale a celor cinci grupuri etnice majore (ucraineni, români, germani, evrei și polonezi), Acest sistem lua în calcul dimensiunea fiecărui grup etnic. Conform
Editura Bucovina în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334929_a_336258]
-
ucraineni și respectiv români, 7 de către germanii și 1 de către polonezi. 18 locuri erau destinate celor aleși prin vot universal, din care câte 6 erau ocupate de români și respectiv ucraineni, 5 de germani și 1 de polonezi. În legislativul austriac, bucovinenii cu drept de vot trimeseseră în 1907, 14 membri: cîte 5 reprezentanți din partea românilor și respectiv ucrainenilor, precum și 4 germani. Limba română și ucraineană deveniseră alături de germană, limbi oficiale ale regiunii. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand a produs în Bucovina
Editura Bucovina în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334929_a_336258]
-
acoperire din noua armată a lui Alexei Brusilov, care urma să se formeze în Basarabia. Regiunea urma așadar să aibă un rol secundar. Armata rusă - deși cu un număr mare de soldați, suferea la capitolul înzestrare tehnică. În compensație armata austriacă avea deficiențe la nivel de comandament în ceea ce privește pregătirea strategică. La începutul toamnei 1914 sub presiunea rusă, aparatul administrativ s-a mutat la Vatra Dornei. Defecțiunea Rusă apărută ca urmare a evenimentelor revoluționare, a generat probleme noi prin afirmarea pretențiilor ucrainene
Editura Bucovina în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334929_a_336258]
-
pretențiilor ucrainene asupra unei părți din Bucovina. Părăsirea frontului de către armată imperială rusă, intrată în degringoladă, a permis reocupare integrală a teritoriului bucovinean de către austro-ungari până în noiembrie 1918. La sfârșitul lunii octombrie 1918, ca efect al atitudinii ostile a autorităților austriece și ucrainene față de mișcarea românească unionistă situația s-a agravat. După reunirea la 14/27 octombrie 1918 la Cernăuți a Adunării Constituante a românilor din Bucovina, Vasile Bodnărescu - agent diplomatic al lui Iancu Flondor pe lângă Guvernul României, a solicitat la
Editura Bucovina în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334929_a_336258]
-
unul dintre fondatorii Clubului Iacobin din orăș și a jucat un rol important în Republica Mainz, primul stat republican din Germania. În iulie 1793, în timp ce se afla la Paris ca delegat al tinerei Republici Mainz, forțele de coaliție prusace și austriece au recucerit orașul și Forster a fost declarat în afara legii. Neputând reveni în Germania și departe de prieteni și familie, s-a îmbolnăvit și a murit la Paris la începutul lui 1794. s-a născut în micul sat Nassenhuben (astăzi
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
la Paris să ceară ca Mainzul - care nu putea exista ca stat independent - să fie primit ca parte a Republicii Franceze. Cererea a fost acceptată, dar nu a avut niciun efect, deoarece Mainzul a fost cucerit de trupele prusace și austriece, vechea ordine fiind restaurată. Forster și-a pierdut biblioteca și colecțiile și s-a hotărât să rămână la Paris. Pe baza unui decret al împăratului Francisc al II-lea prin care se stabileau pedepse pentru supușii germani care colaboraseră cu
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
1798, o casă de comerț angro în Nis. Începând cu anul 1803 bătrânul Șină l-a făcut pe primul său fiu Georg Simon partener în întreprindere. După ce s-a mutat la Viena în 1811, el a devenit supus al imperiului austriac, primind permisiunea pentru a conduce o firmă de comerț angro și acolo. În consecință, Șină a fondat în capitala austriacă instituția „Casă de comerț angro și bancară Șină”. După achiziția dominioanelor maghiare Hodos și Kisdia el și fiii săi au
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
fiu Georg Simon partener în întreprindere. După ce s-a mutat la Viena în 1811, el a devenit supus al imperiului austriac, primind permisiunea pentru a conduce o firmă de comerț angro și acolo. În consecință, Șină a fondat în capitala austriacă instituția „Casă de comerț angro și bancară Șină”. După achiziția dominioanelor maghiare Hodos și Kisdia el și fiii săi au fost ridicați la rangul de nobili unguri cu titlul „de Hodos și Kisdia”, pe 3 aprilie 1818. În urmă morții
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
său în 1822, prim născutul fiu Georg Simon a preluat casă bancară sub nume propriu, fratele său vitreg, Johann Simon, rămânând implicat. La 26 iulie 1832 frații au fost numiți baroni maghiari, si la 8 martie 1838 de asemenea baroni austrieci. De atunci bancă s-a denumit „Bankhaus Baron von Șină”. Pe lângă aceasta au obținut, în 1836, dreptul de a purta acest titlu în Boemia, Moravia și Silesia. Georg Simon a posedat moșii în Țară Românească, Ardeal, Banat, Ungaria, Boemia, Moravia
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
participat la fundații de fabrici și construcția de căi ferate, fiind considerat că unul dintre cei mai bogați oameni din monarhie în jurul anului 1850, fiind cel mai puternic concurent al familiei Rothschild precum și singurul creștin între cei patru mari bancheri austrieci. A fost căsătorit cu Katharina Derra von Moroda (n. 24 iulie 1792 - d. 10 iulie 1851) și a avut un fiu, singurul urmaș masculin al familiei (vezi mai jos). La moartea sa, statul i-a datorat 3 milioane fl. După
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
fost căsătorit cu Mărie von Nicarussi (n. 6 aprilie 1818). Soții au rămas sterpi. Simeon Gheorghe (Simon Georg) de Șină (1810-1876), fiul și nepotul antecesorilor lui de acelasi prenume, a fost consilier secret și membru al Camerei Superioare al imperiului austriac (1874). Mai departe, nobilul a fost membru al Senatului, a întreținut conducerea Academiei Maghiare de Stiinte precum și a Academiei de Arte Frumoase la Viena. A exercitat funcția de director al consiliului general de credit bancar ungar. După moartea tatălui său
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
conducerea Academiei Maghiare de Stiinte precum și a Academiei de Arte Frumoase la Viena. A exercitat funcția de director al consiliului general de credit bancar ungar. După moartea tatălui său, el a fost singurul moștenitor unei averi imense, preluând în societatea austriacă în scurt timp o poziție în care a fost resimțit mai puțin ca proprietar de mari bogații, cât mai curând că un folositor al banilor pentru cele mai nobile scopuri. Așa a dăruit un total de 40.000 de florini
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
neunite grecești (Viena 11, Fleischmarkt 13) de către arhitectul Theophil Hansen printr-un pridvor impresionant. Tot Hansen a înlocuit, în 1859-1860, vechiul „Palais Șină” cu o cladire nouă (coordonatele, vezi mai sus). În 1864 a finanțat după războiul germano-danez repatrierea trupelor austriece din Schleswig-Holstein. Baronul a sprijinit financiar cea mai mare parte a construcției universității din Atena. El a obligat încă într-un codicil pe moștenitorii săi, ca, în cazul că dacă suma de un milion fl. avizata pentru construcția ei nu
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
Baronul Simeon Gheorghe de Șină, cunoscut și ca Simon Georg Freiherr Șină von Hodos und Kisdia (n. 15 august 1810, Viena - d. 15 aprilie 1876, Viena) a fost unul din cei mai renumiți întreprinzători și bancheri austrieci, diplomat (ministru plenipotențiar al Greciei în Viena, München și Berlin), consilier secret și membru al Camerei Superioare al imperiului austriac (1874), dar în mod îndeosebit umanist și mecena. Mai departe, nobilul a fost membru al Senatului, a întreținut conducerea Academiei
Simeon de Sina () [Corola-website/Science/335000_a_336329]