8,697 matches
-
dat! Învață-l să mai aștepte, să înțeleagă că în viață nu totul ți se îndeplinește cât ai bate din palme! Dacă soția își va cicăli prea mult perechea, va izbuti de la un timp ca „dânsul” să aibă probleme cu auzul... Uneori ni-e greu să recunoaștem, vorba latinului, că atâta vreme cât respirăm, sperăm... Și bătrânii se bucură de fericire, oricât ar crede ei, tinerii, că fericirea e doar „prada” tinereții lor! Un lucru pare foarte sigur pe cărările necunoscute ale vieții
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
Numai eu am rămas răgușită Între cruce și răscruce Aburind fereastra de popas Aceste semne luate din aluatul celest Vor da rotundă formă de iubire pâinii Iar din aripile migratoare Vor face lectura creației Cuvintele urmăresc mersul cadențat Pe scările auzului Cei atenți devin uzurpatorii de serviciu Ai seninului transmis Scenele de seară emit sunete grave Ce reprezintă actul de înfrumusețare Dar și de tristețe Pentru sufletul vagabond Căruia îi vom lua obiectele furate Care au constituit averea altor vieți Adina
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
curg Ambițiile întâietății. Lupii se-ascund, noi nu-i vedem, Tristețea nu are căutare, Cu libertatea în tandem vin dragostea și ura. Oare? Quid est veritas? Întreabă Motanul Negru. Prințesa din basme, berberica, Așteaptă sărutul și verbul. Ochii aud întunericul, Auzul ucide moartea, Periculos, perifericul Își scrie cărțile, Cartea. Plictisul, verde parfum Naște monștri de cârpă, Doar Bergerac face-un drum Spre Lună să nu se surpe. Simplu, fals suicid Trece prin gând și se stinge, Noi parodiem neiubind Viața, prinosul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
azi accesul interzis. Încă nu-i târziu Mai naște-mă, mai naște-mă o dată Fragil lăstar sub frunze muribunde, Azi aș fugi de frig și nu știu unde M-aș mai simți cum m-am simțit odată, Când glasul tău îmi mângâia auzul Și îmbrăcată doar într-o cămașă Te întindeai, ca o felină lașă, Să îți dezmierd umărul drept, obrazul... Tu îmi mușcai un deget, senzuală, Privindu-mă șăgalnic pe sub gene, Eu mâzgăleam pe sânii tăi desene În jos... adânc și pe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
patriarhul?... Poștașul își scoase chipiul de pe cap și-l trânti pe masă vesel. Păi să vă spun eu, dacă nu știți, domnu Stelică! A murit Stalin!... A crăpat!... S-a dus dracului de suflet!... Ia uitați-vă-n ziar!... La auzul unei vești atât de senzaționale Stelian rămase fără grai. Apoi vru să ia de pe laviță "Scânteia", dar poștașul, mai iute de mână, scoase alt exemplar din tolba lui și i-l despături sub nas, bătând cu palma hârtia cu miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
secretariatului. Victor îl salută cu respect, apoi îi răspunse: Mă amuzam, domnule profesor, fiindcă sunt în facultate de o jumătate de oră și n-am auzit încă nici un muget și nici un răget!... Câteva studente aflate în preajmă chicotiră înfundat la auzul acestei remarci. Păi nici nu trebuia s-auzi vreun muget sau vreun răget, tinere domn, fiindcă ăștia sunt niște boi de un tip mai special! Rasă autohtonă!... declară profesorul, după care ieși val-vârtej din sală. Chiar degeaba, însă, nu venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
își întrerupă școala, pretinzând că se simțea bine, dar ele, colegele și prietenele, precum și îndrumătorul grupei lor, o siliseră să meargă la spital, ca să nu facă vreo complicație. Asta era tot. N-am știut. Îmi pare rău..., exclamă Victor la auzul celor întâmplate, apăsat de gândul că, atâta vreme, se ținuse departe de fată. S-ar fi zis că uitase că facultatea de filologie era la doi pași de facultatea sa și își spuse că nimic nu l-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Stelian se simți la rându-i satisfăcut și, în scrisorile pe care le scria Noricăi, lui Ticu ori unor foști colegi de școală, el nu omise să menționeze și acest lucru. Avea un fiu care, chiar dacă suferea de infirmitatea cu auzul, era cât se poate de bine realizat din punct de vedere profesional. Printre colegii săi de serviciu, Virgil își făcu, cu felul său bonom și deschis de-a fi, mulți și buni prieteni. Unul dintre aceștia, Georgică Mardare, bucureștean get-beget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Victor zâmbea auzind discuții de acest fel, tot așa cum se amuza să audă și alte glume inspirate de idila lui cu Felicia și intrate deja în folclorul studențesc. Uneori, câte una dintre prietenele Feliciei se enerva și se strâmba la auzul lor și le taxa drept bancuri proaste, dar Victor râdea cu poftă și răspundea la rându-i tot cu glume sau cu vorbe în doi peri, ceea ce-l făcea să treacă drept un tip simpatic și destupat la minte, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
David, a pornit la drum având asupra lui protecția lui Dumnezeu. Într-o noapte, în timp ce se odihnea, o ființă nemaipomenită s-a apropiat de el și i-a spus cu o voce caldă și blândă: Nu te teme, tinere! La auzul acestor sunete, David a tresărit speriat din somn. Nu te teme! I-a spus din nou acea ființă angelică. Cine ești tu? Sunt Zâna Codrilor și a Pădurilor! Am venit aici să îți dau această sabie magică cu ajutorul căreia poți
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aceeași dată: douăzeci și unu decembrie 2012. Nu credeam că putea fi sfârșitul lumii. Și dacă este, eu de ce sunt aici? II. Jacob Mă durea capul. Lumina orbitoare de mai devreme avu diferite consecințe asupra corpului meu. Vederea îmi era mai bună, auzul la fel, doar durerea aceasta de cap nu voia să dispară. Îmi aminteam fiecare detaliu de dinaintea luminii: explozii catastrofale valuri uriașe, ploi acide. Toate au dus la un singur punct: sfârșitul omenirii. Ceața sau fumul de mai înainte se retrăgea
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
auzit țipete și oameni au venit lângă tine și mi te-au cules ca pe o floare, te-au dus undeva. Mi se sfărâma ceva în mine. Priveam locul unde ai căzut, ca o frunză slabă, bolnavă. Am înmărmurit la auzul cuvintelor zgomotoase și agitate: Atac de cord! Azi, lângă al tău mormânt, mă gândesc cât de scurtă și diafană ți-a fost viața. N-am venit la înmormântare, regret. M-am comportat ca un amorezat și totuși te știam doar
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Într-un colț. Ea m-a dus la bătrînul Pérec s ămă Îngrijească și m-a pus să jur că n-am să vorbesc niciodată despre cele Întîmplate pe faleză. - În schimbul a ce? Al lingourilor? Maxilarele skipperului se crispară la auzul jignirii. - În schimbul lui Anne. N-avea decît trei ani. Yvonne a amenințat că-l va denunța pe tata serviciilor sociale, că mă va trimite la casa de corecție, a spus că Anne va merge la un orfelinat, că nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să poți să zbori... Eu nu am jăratic să-ți dau! am râs către Hipogriful ce a început să necheze, răzuind cu gheara iarba de sub el, ca un cocoș ce se pregătește să-și ia avânt. Nările îi fremătau la auzul gândului meu năstrușnic, vizibil flatat de comparație. Câteva secunde mai târziu, survolam pe deasupra rezervației, lăsând în urmă, pe rând: casa cu patru coșuri a cotoroanțelor, vila cu cerdac a Zânei Zânelor, brazii din grădina Licornului, apoi dealurile, munții, norii. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și cu fața în oglindă, și-a aflat numele. Din acea zi va ști să-l treacă sub tăcere și nu-l va revela mai departe decât lui însuși când va fi trecut prin oglindă. Doi oameni și-au pierdut auzul ascultând simpla pronunțare a numelui lui. Aceiași doi oameni și-au pierdut vederea, pentru că nu puteau să mai vadă chipul al cărui nume a fost rostit. Mai apoi, li s-a încurcat graiul, pentru ca la rândul lor să nu poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu priveau decât zarea cum se apropie, nu se încrucișau cu privirile piezișe ale rechinilor cu ochii albaștri. Până când strigătul meu mut sau surd, pe care nu l-am putut percepe pentru că spaima mi-a paralizat fie coardele vocale, fie auzul, a făcut-o să întoarcă capul. Și atunci privirea ei s-a întâlnit cu cea a armatelor de rechini ce-o înconjurau din toate părțile cu ochiul lor lucitor și metalic, fixând-o din adâncul străveziu și transparent al mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
blocată în această țesătură incomprehensibilă a firii, ea nu era capabilă să facă distincția între un sentiment de prietenie și acea complicație de trăiri și stări înălțătoare și coborâtoare pe care le presupune iubirea. Și astăzi Tanti Eugenia fremăta la auzul literei D cu aceeași intensitate din liceu când se striga catalogul, ca și cum i-ar suna un cor de îngeri. Catalogul, în care numele lor erau unul sub altul, întâi al lui, apoi al ei, este singura construcție viabilă în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
devine din ce în ce mai incoerent, mai lătrător și mai neinteligibil. Auditoriul dă semne de neliniște, se ridică în picioare, gesticulează, protestează. Țipete și lătrături fără noimă se aud din gura ce nu poate fi decât a mea. Mă îngrozesc și eu la auzul acelor sunete animalice ce le produc în timp ce continui să caut mereu imaginea din oglindă, cu înverșunarea lucrului interzis, înverșunarea damnatului. Sunt fie pe schiuri, fie la volanul unei mașini, sau în mijlocul unei mulțimi ce aleargă disperată în toate direcțiile într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
blană fără ochi, frumos și nevinovat cum sînt toți nou-născuții, în ceasul cel dintîi. Acolo și atunci a venit pe lume Lupino. CAPITOLUL 6 La drum A tîta întuneric îl înconjura, încît Lupino trebui să-și ghideze pașii numai după auz. Se furișă printre copaci cu grația unui lynx. Cunoștea locurile și cu ochii închiși, și asta nu putea decît să-i ușureze înaintarea. Era exact ceasul acela din noapte către dimineață, cînd liniștea domnește, atoatesuverană; era ca și cum un duh pus
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cît de greu îi era să reușească. Epuizată, se întinsese pentru cîteva clipe. Trebuia să-și tragă sufletul, ca să-l poată supraveghea pînă la sfîrșitul zilei, cînd, în sfîrșit, avea să se oprească, răpus de somn. Închise ochii. Își ascuți auzul; zgomotul salturilor lui temerare avea să-i comunice exact poziția în care se găsea. Cîteva clipe măcar, să relaxeze mușchii, gîtul, capul... O secundă de liniște îi trebuia... Relaxare... Liniște... Tresări speriată. Ațipise. Sări, confuză, în picioare. Puiul. Lupino! Unde
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
judece limpede. Puiul fusese aici acum cîteva clipe. Încotro putuse să se îndrepte? Ridică nările în vînt. Mirosi cu înfrigurare văzduhul. Se aplecă apoi, căutînd urmele micuțului ei. La cîțiva pași zări o crenguță ruptă. Se îndreptă într-acolo. Încordă auzul. Departe, printre copaci, un zgomot surd de animale în mișcare îi atrase atenția. Se năpusti cu viteză înspre acolo, repetînd strigarea deznădăjduită: Lupinoooo! Și ecoul îi purtă chemarea departe, departe, pînă la capătul lumii și înapoi... CAPITOLUL 8 Prima zi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
una cu pămîntul. Învățase o lecție aspră: dacă și-ar fi anunțat prezența, animalele ar fi dispărut într-o clipă. Se mulțumi să le pîndească din spatele copacilor. Urmărindu-le înaintarea lină, străduindu-se să le ghicească intențiile, mișcările, ascuțindu-și auzul și concentrîndu-și privirea, Lupino se simți vînător. Încetul cu încetul, sîngele i se ridică cu furie spre tîmple, unde-i zvîcnea nebunește. Instincte ancestrale îl acaparară. Era el, fiara, prădătorul născut din cine știe cîte generații de lupi cruzi, față
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
grăbeau: trebuia să ajungă din urmă grupul; se străduiau să se deplaseze fără zgomot: nu-și dorea nimeni încă un sacrificiu. Și ascultau cu încordare vocile pădurii. Deodată, căprioara rămase țintuită. Percepuse ceva. Înălță botul în aer și-și încordă auzul. Dădu cu disperare la o parte cîntecul păsărilor și zumzetul albinelor, foșnetul vîntului și susurul apelor și așteptă cu răsuflarea tăiată. Căpriorul o privea nedumerit, dar n-o întrebă nimic. Știa că poate avea încredere în instinctele ei materne. Și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
că undeva, spre miazănoapte, o numeroasă comunitate de șerpi asemenea lui ar fi fost fericită să-l cunoască. Spre munte, vulturii pleșuvi întîlniseră acvilele, la hotarul dintre teritorii, și schimbaseră saluturi protocolare. Vulpile făceau, ca întotdeauna, glume fără sare, la auzul cărora, în sfîrșit!, se găsiră urși cu simțul umorului hiperdezvoltat care să le guste. Și, dincolo de amănuntele acestea care-i priveau personal, pe buzele tuturor se afla o singură întrebare: "Ați auzit ceva?". Dar informații cu adevărat valoroase întîrziau să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-și găsească părinții, călătorul aflat de vreme multă pe urmele dumneavoastră, cu speranța că veți ști să mă îndrumați către ai mei; sînt numai eu, cel care, adineaori, v-a salvat din ghearele focului. Aici sînt eu, domnule, Lupino! La auzul poveștii înșirate dintr-o suflare, la auzul numelui rostit de tînărul lup, înțeleptul încremeni. Lupino? Ai spus Lupino? Copil orfan, găsit rătăcind? Dar tu ești fiul meu, Lupino! Cerule, m-ai auzit, mi-ai răspuns! Fiul meu, pierdut... și regăsit
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]