8,498 matches
-
merg în același loc: amândoi au ieșit din pulbere și amândoi în pulbere se întorc. (21.) Cine știe dacă duhul omului se urcă în sus și duhul dobitocului se coboară în jos către pământ? Explicația pentru diversitatea de opinii ale Bibliei în raport cu chestiunea sufletului este că aceasta a fost scrisă într-o perioadă cosmopolită, de împrumuturi de idei între comunități și culturi, fapt care a dus la producerea de materiale exprimând o diversitate de opinii, unele adăugate mai devreme corpului scriptural
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
epocă la alta. Un lucru este însă cert, anume că o lungă perioadă evreii n-au fost dualiști, ei considerând ființa umană a fi un tot, și nu drept combinație dintre un trup și-un suflet. De aceea traducerea în Biblie a termenului ebraic “nefeș” (נפש) ca "suflet", este eronată, la evreii timpului acest termen însemnând doar principiu vital sau sediu al activități psihice, care nu putea să funcționeze niciodată în lipsa trupului. De la un anumit moment, elitele religioase (preoțimea iahvistă) au
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
și mai mare decât au făcut-o în trecut astronomia coperniciană sau biologia darwinistă. Sugestia lor e că orice opoziție la aceaste noi realizări științifice este contraproductivă, în măsura în care cercetătorii scripturilor creștine și evreiești știu deja de foarte mult timp că Biblia înțelegea făptura umană de maniera materialistă, dualismul trup-suflet intrând în gândirea creștină la un secol după Iisus Hristos.
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
a literaturii spaniole și a literaturii universale. A doua parte a apărut în 1615 sub numele de "El ingenioso caballero don Quijote de La Mancha". Romanul este în prezent una dintre operele cele mai traduse din lume, depășită fiind doar de Biblie. Deși fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povestiri cavalerești, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influențat de lecturile sale, ajunge să se creadă un cavaler în căutare de aventuri, devine o frescă a societății spaniole
Don Quijote de la Mancha () [Corola-website/Science/314625_a_315954]
-
aparțineau clerului. Aceștia vedeau cunoașterea ca fiind o revelație a planurilor divine. Darwin a găsit trei aliați care să îl susțină: În acea perioada, în Anglia, cultele religioase se aflau în plină dispută. Criticismul istoric, curent de origine germană, considera Biblia ca fiind un simplu document, ceea ce stârnea indignarea fundamentaliștilor, care considerau fiecare cuvânt din "Sfânta Scriptură" ca fiind de inspirație divină. Benjamin Jowett, unul din susținătorii mișcării evanghelice din cadrul Bisericii Anglicane, scrie, în 1855, "The Epistles of St Paul" în
Reacții la teoriile lui Darwin () [Corola-website/Science/314631_a_315960]
-
acțiunea lui Dumnezeu asupra legilor naturii. La încheierea călătoriei la bordul vasului "Beagle", Darwin începe să aibă îndoieli în ceea ce privește imutabilitatea speciilor. În acea perioadă, în întreaga lume apăruseră reacții și manifestări critice la adresa scrierilor religioase, care căutau să argumenteze că Biblia nu este de inspirație divină și că adevărul se obține pe baza rațiunii, nu a dogmelor religioase. Tot acest curent era împotriva fundamentalismului religios și favorabil ateismului. După întoarcerea sa, în octombrie 1836, Darwin se gândește tot mai intens nu
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
de a fi preot de țară. În acest scop, am citit cu multă atenție "Exposition of the Creed" a lui John Pearson și alte câteva cărți despre divinitate și cum n-am avut niciun dubiu legat de cele scrise în Biblie. Și eu m-am convins că Mărturisirea nostră de credință trebuie aceptată în întregime. Darwin era convins de raționamentul reverendului John Bird Sumner în scrierea "Evidences of Christianity" prin care necredința scepticilor conducea la dilema conform căreia fie că Isus
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
idei. Reacția publicului la publicarea "Originii speciilor", în 1859, a fost mult mai moderată decât Darwin se așteptase. Mai mult, în 1860, șapte teologi liberali anglicani au redactat un manifest numit "Essays and Reviews", prin care să aducă o critică Bibliei, în termeni accesibili publicului larg, și prin care să susțină teoria lui Darwin. Acest val de "criticism istoric" ("Higher Criticism") a fost considerat ""un triumf al discursului rațional al logosului asupra mitului"" și susținea ideea că Biblia nu trebuie înțeleasă
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
aducă o critică Bibliei, în termeni accesibili publicului larg, și prin care să susțină teoria lui Darwin. Acest val de "criticism istoric" ("Higher Criticism") a fost considerat ""un triumf al discursului rațional al logosului asupra mitului"" și susținea ideea că Biblia nu trebuie înțeleasă literal, în sensul strict al cuvântului, căci am ajunge la fundamentalism și că vest-europenii au pierdut acel sens original al mitului. În "Originea omului", apărută în 1871, Darwin aduce o critică fermă asupra religiei. Astfel, în introducere
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
spânzurare. In anul 1637 cunoaște pe Anne Hutchinson, de la care a preluat credința, care propăvăduia idea că Dumnezeu ia direct contact cu fiecare credincios nefiind nevoie de cler ca și intermediar. Ea ia parte la adunări religioase, ține prelegeri din biblie și intră astfel în conflict cu legile religioase din colonia Boston. In anul 1638 i se va interzice să mai rămână în oraș, asrfel comunitatea religioasă se va muta la Portsmouth pe insula Rhode Island. In anul 1652 Mary Dyer
Mary Dyer () [Corola-website/Science/313570_a_314899]
-
din inițialele numelor sale și ale tatălui său: „Meir Leibuș, fiul lui Iehiel Mihel”), precum și ca "Maghidul din Kempen" (în idiș „der Kempner Maggid” sau pe scurt „der Kempner”). El a fost unul din cei mai remarcabili comentatori (exegeți) ai Bibliei ebraice, fiind socotit unul dintre așa numiții Poskim Aharonim (Ultimii judecători) din jurisprudența iudaică. A trăit și activat mai ales în Polonia, România, Ucraina și Prusia. A fost șef rabin al Bucureștiului în anii 1859-1864. Malbim s-a născut la
Meir Leibuș Malbim () [Corola-website/Science/313578_a_314907]
-
trăit și activat mai ales în Polonia, România, Ucraina și Prusia. A fost șef rabin al Bucureștiului în anii 1859-1864. Malbim s-a născut la Volocisk, în regiunea Volânia a Ucrainei, pe atunci în Imperiul Rus și a învățat ebraica, Biblia și Talmudul de la tatăl său, iar după ce a acesta a murit, în casa tatălui său vitreg , Rabbi Leib din Volocisk. La 13 ani a fost trimis pentru continuarea studiilor religioase la o ieșivă din Varșovia unde s-a făcut repede
Meir Leibuș Malbim () [Corola-website/Science/313578_a_314907]
-
Auberbach, Malbim a păstorit scurtă vreme pe evreii din Lunshitz până ce a fost silit iarăși, ca la București, să-și părăsească slujba din pricina împotrivirii atât a partizanilor modernității, cât și adepților hasidismului care îl acuzau ca în comentariile sale la Biblie este influențat de Haskala și de învățături ale ne-evreilor. A devenit în continuare rabin la Herson,în Ucraina, apoi din 1870 la Moghilev (Mahileu) pe Nipru, în Belarus. În acest din urmă oraș, a intrat din nou în conflict
Meir Leibuș Malbim () [Corola-website/Science/313578_a_314907]
-
Iosif, în originalul ebraic Yoséf יוֹסֵף, „El (Domnul) adaugă”; în arabă: يوسف, "Yusuf" ; in latină "Josephus", este un personaj important al Cărții Facerii (sau a Genezei) din Biblia ebraică (Vechiul Testament). El a fost cel de-al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacob și cel dintâi al Rahilei (Rahel). El este pomenit și în Coran sub numele Yusuf sau Yusef. A fost supranumit și Iosif Visătorul בעל החלומות sau Iosif
Iosif (personaj din Vechiul Testament) () [Corola-website/Science/313663_a_314992]
-
Acestea, studiul și munca, vor conduce pe aspirant la corectare, ceea ce înseamnă refacerea drumului înapoi prin cele cinci lumi subtile ,superioare acestei lumi, către Creator și Lumina acestuia Veșnică. Munca interioară trebuie să vină cu împrejurări potrivite: profesori, cărți (și Biblia este considerată carte cabalistică) și grupul spiritual. Se caută astfel unirea cu Creatorul, care în ebraică se numește Boreh și care provine de la alți doi termeni ebraici: "bo" care înseamnă „vino” și "re'reh" care înseamnă „vazi”. Deci, cuvântul "Creator
Cabala () [Corola-website/Science/313708_a_315037]
-
rudele sale din Canada. A fost înmormântat la cimitirul de pe muntele Har Hamenuhot la Ierusalim. A început să scrie cântece (fără să știe a citi notele muzicale) de la sfârșitul anilor 1950, o mare parte din ele bazate pe versete din Biblia ebraică sau din cărțile evreiești de rugăciuni (Sidur, Mahzor). Multe din aceste melodii au devenit șlagăre în comunitățile evreiești de pretutindeni, ca de pildă: "Am Israel Hai ,Od Avinu Hai" עוד אבינו חי עם ישראל חי (Poporul lui Israel trăiește
Shlomo Carlebach () [Corola-website/Science/313988_a_315317]
-
în Noul Testament (Ioan 19:39 "Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe..." ). Totuși, nu este clar dacă termenul "aloe" descris în Biblie se referă la "A. vera". Extractele de "A. vera" sunt folosite pe scară largă în cosmetică și medicina alternativă, susținându-se că au proprietăți de reîntinerire, vindecare sau analgezice. Nu există, însă, dovezi științifice clare ale eficienței sau ale siguranței
Aloe vera () [Corola-website/Science/314032_a_315361]
-
vechi, din care făceau parte I.C. Chițimia, Pândele Olteanu, Virgiliu Ștefănescu - Drăgănești, Paul Tonciulescu, David Popescu și alții, elaborând o lucrare monumentala “Daco-Romanica. Studii privind cultura română în epoca etnogenezei”, lucrare rămasă inedită, alături de alte cercetări privitoare la scrierile străromâne, “Biblia goților” și alfabetele necunoscute din România. În aceiași perioadă, în sprijinirea cercetării “Codex Rohonczi” s-a implicat cercetătoarea Viorica Enăchiuc, care va edita abia după aproape douăzeci de ani de la inițiere rezultatele cercetării sale. Artur Silveștri, creator de tematica și
Artur Silvestri () [Corola-website/Science/314111_a_315440]
-
de apartenența religioasă, în conformitate cu legislația țării în care are loc. Căsătoria civilă se încheie în general la un ofițer al stării civile. Există și excepții care permit încheierea căsătoriei de către alte persoane (de exemplu căpitanul unui vapor sau aeronave). Conform Bibliei, căsătoria înseamnă transfer de proprietate asupra femeii (de la tată către soț). La evreii antici căsătoria era o treabă de familie și nu existau ceremonii religioase de căsătorie. Participarea unui preot sau rabin nu era necesară. Căsătoriile creștine se întemeiază pe
Căsătorie () [Corola-website/Science/314098_a_315427]
-
condiții sunt îndeplinite, căsătoria este considerată validă, dar ilicită. Puritanii, deși aveau o mare prețuire pentru căsătorie, o considerau o treabă lumească („civilă”) mai degrabă decât „religioasă”, fiind „sub jurisdicția tribunalelor civile”. Ei au ajuns la această concluzie deoarece în Biblie nu există niciun exemplu de căsătorie încheiată de un cleric și nicio mențiune că rolul clericilor ar fi și acela de a încheia căsătorii. Ei considerau căsătoria drept un „remediu împotriva concupiscenței” și având un scop spiritual. Unele culte permit
Căsătorie () [Corola-website/Science/314098_a_315427]
-
însă din ramura exclusivistă a acesteia. Aleister a crescut într-un mediu "steril", izolat și protejat de lume. Copiii cu care avea voie să se joace făceau parte din familii membre ale frăției exclusiviste. La ordinea zilei, însă, erau studiul Bibliei și lecțiile pe care le primea în particular. La data de 29 februarie 1880, mama lui a adus pe lume o fetiță: Grace Mary Elizabeth, care s-a stins din viață după doar cinci ore. "Alick" a considerat această întâmplare
Aleister Crowley () [Corola-website/Science/314175_a_315504]
-
politeismul, religiile orientale, islamul, s-au dovedit mai mult sau mai puțin ostile creștinismului, iar ultimele două secole au fost martorele răbufnirii unor ideologii anticreștine izvorâte din sânul creștinătății. În Sfânta Scriptură în pasajul din Apocalipsa lui Ioan, capitolul 13, Biblia îl numește fiara din Apocalipsă ce poartă un număr care îl identifică cu oamenii răi din istoria umanității. Numărul ei fiind 666. Deismul iacobin și ateismul hebertist asociate cu Revoluția Franceză au săvârșit, începând cu anul 1793, așa numita „descreștinare
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
îl numește fiara din Apocalipsă ce poartă un număr care îl identifică cu oamenii răi din istoria umanității. Numărul ei fiind 666. Deismul iacobin și ateismul hebertist asociate cu Revoluția Franceză au săvârșit, începând cu anul 1793, așa numita „descreștinare”. Biblia și biserica au fost îndepărtate, cu dispreț și cu multă vărsare de sânge. Ca înlocuitor, unii au proclamat cultul rațiunii, care nu a durat prea mult; alții au proclamat cultul ființei supreme, care însă nu a durat. Armata revoluționară a
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
altele cerând Bisericii să plătească impozit. În 1914, o rusoaică l-a înjunghiat pe faimosul Rasputin, convinsă că acest om cu mare influență asupra casei imperiale era Antichristul. Dar există și poziții ortodoxe tradiționale, pornind de la interpretări patristice ale profețiilor Bibliei. Boris Molceanov (1976) spunea: „Antichristul poate veni doar ca rezultat al apostaziei universale, adică în urma abandonării solemne a lui Dumnezeu și a căilor Lui de către oameni.” Aceasta, spunea Molceanov, identificând pe Antichrist cu „porțile iadului” din Matei 16:18, se
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]
-
cei mulți, ci din cei care țin dreapta și mântuitoarea mărturisire de credință, chiar dacă sunt puțini.” Fericită declarație, dar din nefericire, sfaturile lui Serfes copleșesc cititorul cu acumularea de fapte meritorii, după exemplele unora care au fost declarați sfinți, în timp ce Biblia este menționată în treacăt, după Filocalia, Viețile Sfinților și altele asemenea. Poziția standard protestantă, din secolul al XVI-lea până la 1900, a fost că Antihristul este Oficiul Papal. Ca răspuns la această provocare foarte serioasă, iezuitul Francisco Ribera (1588) a
Antihrist () [Corola-website/Science/314158_a_315487]