8,139 matches
-
au mai zgârcit. Covoarele pot vorbi Recent, am avut parte de o experiență În New England care a fost probabil cea mai neplăcută din toate timpurile În ceea ce privește curățenia. Când m-am apropiat de clădire, am văzut ceea ce mi-a pregătit decorul pentru ce avea să urmeze. Zona dimprejur era acoperită de buruieni, iarba era până la genunchi, iar clădirea părea să aibă mare nevoie de o revopsire. Întinzând mâna către ușa de sticlă (plină de amprente) care ducea spre hol, am observat
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
o culcă, cînd va o scoală Mintea-i prăjaște În oala goală.” Elementele au, aici, mai multă concretețe. Îndesarea, grămădirea formează o unitate, fiind posibilă coeziunea dintre părți. Ca poet erotic, Iancu Văcărescu duce mai departe, cu elemente noi de decor, mitologia familiei: aceea ridicată pe un imens suspin. Dragostea e un „magnet dulce”, un „foc greu” În piept, o tovărășie plăcută și o gîrlă de suspinuri pe care poetul, fire comodă, le vrea cît mai ușoare („suspinuri, fiți mai ușori
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care o pune În singurătate această vale a plîngerii literare. Poezia este o petrecere Într-o singurătate populată cu rîuri murmurătoare, filomele și păstori orfici. Gustul romanticilor pentru marile panorame Îl aflăm și la CÎrlova, mai puțin priveliștile alpine sălbatice. Decorul este la el dominat de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest peisaj În care toate elementele participă la o simfonie a dulcelui și a plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mușchiul pietrelor și ierburile sălbatice, păsările călătoare), acelea pe care le aflăm În toate poemele reflexive și evocatoare din epocă. Ele formează cadrul pastoralei tradiționale, cu ușoare mișcări de regie: introducerea, În primul rînd, a notei de mister și Întărirea decorului nocturn, schimbarea fusului orar. Este limpede că Heliade n-are simțul elementelor și nu leagă soarta poemului său de astfel de percepții. Heliade este, În raport cu CÎrlova, mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
regie: introducerea, În primul rînd, a notei de mister și Întărirea decorului nocturn, schimbarea fusului orar. Este limpede că Heliade n-are simțul elementelor și nu leagă soarta poemului său de astfel de percepții. Heliade este, În raport cu CÎrlova, mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul CÎrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, În fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj securizant. Este greu de spus
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
locul și timpul În care spiritul creator se simte ocrotit, apt pentru contemplație, deschis fără rezerve spre universul din afară. Repetiția unor elemente (În Zburătorul și alte poeme) ar indica opțiunea pentru peisajul și ora indecisă a serii, Într-un decor de dealuri misterioase, Încărcate de simboluri istorice, păzite de sentinelele munților. Aceleași date le aflăm Însă și la alți poeți din epocă și, apoi, Heliade arată aceeași Însuflețire și nerăbdare față de alte zone ale geografiei imaginare. El se simte bine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la sîn ferice se-mparadisă mirii Ținîndu-se de mînă În mutuali afecții, Adam duce pe Eva În leagănul d-aproape De flori și de verdeață. Nici un talam vreodată Din stanțele regale augustelor mirese N-avu atîta artă, nici adornare simplă Cu-atîta maiestate, decor mai admirabil Flori, vițe În festoane, cum nu produce arta, În toată abondanța În toată frumusețea Suav decora bolta, pereții și intrarea, Extazia vederea și Încînta mirosul. Pe un tapet de iarbă cu flori presemănată Se desemna ridente și roza
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
totalitate, ideologic (moral) sau alegoric (moral prin intermediul unei fabule). Grigore Alexandrescu renunță la acea anticameră a poemului prin care treceau obiectele: noțiunile sînt introduse acum direct În poem și scopul nu mai este mărirea, Înălțarea lor. Virtutea se dispensează de decorurile grandioase. Ea stă, mustrătoare, palidă, ireductibilă, În umbra poemului și se hrănește cu pîinea ascezei. Din cînd În cînd, descinde În saloanele epocii și atunci obrazul (și limbajul) ei se mai colorează. VIII Dimitrie Bolintineanu. «Simțualismulă și teroarea retoricii. „Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pătrunde din ce În ce eterul; Și stînca se-nvelește sub umbre, negurînd. Îmbălsămitul aer ce cîmpul răspîndește, Cu aerul de mare s-amestecă plăcut; Sub malul singuratic un val abia mugește; Zefirii dulci aleargă și undele sărut”, În acest decor sincretic („eden al lumii”) pare a se situa spațiul securizant al lui Bolintineanu. În „fundu-acestui cadru” care unește parfumurile și culorile pămîntului și ale apei, simțurile ating pragul de sus al beției, iar poezia (transformată Într-o componentă a realului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe sînul golfului profund. Însă cadrul dulce, care ne răpește Peste Propontide, se schimbă-n Bosfor: Arta cu natura acolo s-unește Să formeze cadrul cel mai răpitor.” Într-adevăr, acesta este Bosforul lui Bolintineanu: spațiu imaginar, compus ca un decor de teatru printr-o sinteză a tuturor formelor de relief (forme virginale), strînse În jurul mării, centru iradiant, matricial. Poetul dă o sugestie despre natura artificială a acestui spațiu („aici domnește blînda poezie”, „arta cu natura acolo s-unește”), Însă indirect
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
orice-ți pune mîna, țărină să se facă...” Versurile arată o fantezie dezbărată Într-o oarecare măsură de prea dalbele modele literare. În Basme, Legende istorice, modelele revin, sub alte forme, și ele se bizuie pe un sincretism supărător. Un decor fastuos În care tronează, de regulă, luna (martor, spion al marilor evenimente) precede sau Închide o scenă istorică. Valoarea poemelor e dată de acele cîteva versuri memorabile despre libertate și demnitate, versuri pe care, În ciuda aparatului poetic desuet, le citim
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deschidere intră și preciziuni de ordin temporal, climateric („vînturile negre, Într-a lor turbare”, „noaptea-i furtunoasă”, „noaptea se Întinde și din geana sa”, „ca un glob de aur luna strălucea” etc). Luna este, de regulă, sursa de lumină pentru decoruri. Urmează al doilea moment (tablou), cu o mică notă de mister („un orologiu sună noaptea jumătate/ În castel În poartă oare cine bate?”), risipit repede de un dialog sever În care apare evidentă ireductibilitatea pozițiilor. Dialogul (un monolog, În fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
melodii divine: „Cercînd a le prinde Din veselul lor zbor.” Marea este În poezia lui Alecsandri și o cale de acces spre un univers exotic. Poezia se deschide, atunci, spre Bosforul În care se leagănă molatic delfinii, spre Veneția cu decorurile fastuoase și senzuale. Poezia Îmbrățișează și legendele iberice, un Pastel chinezesc și un poem În stil parnasian (Mandarinul) evocă eleganța și smalțurile Extremului Orient. Proza (Călătorie În Africa) relatează despre o lume total inedită pentru cititorul român. CÎteva imagini, golite
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
șoimi și pajuri năzdrăvane, Păuni mîndri, fulgi de sare, dulci minuni aeriene, CÎți lei, pardosi, căprioare, cerbi cu coarnele de aur Cuiburi de privighitoare, cuiburi scumpe de balaur, Frunzi și fructe, umbra dulce și codreana armonie...”, pentru ca, peste cîteva versuri, decorul să se schimbe și pe scena imensă a naturii să apară dezordinea, terifiantul, furia oarbă, personificate de Sfarmă-Piatră și Strîmbă-Lemne, genii ale distrugerii. Furia lasă În urma ei un tablou măreț și Înspăimîntător: „Atunci lumea Îngrozită crezu că-i peri norocul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la Alecsandri, spirit sănătos terestru. Zborul nu este propriu-zis o temă și nu angajează o mitologie lirică din care să deducem un simț uranic, o dorință mai adîncă de pierdere În spațiile cosmosului. Cerul este și pentru Alecsandri un fastuos decor pentru delicate gesturi intime. Sprijinită de pieptul răpitorului, Trestiana zîmbește, din văzduhuri, „ca un vesel meteor”, iar Făt-Frumos, Într-o beatitudine totală, „duce raiului din stele al pămîntului odor”. Răpire simbolică, voiaj pur literar, mesaj fără conotații. Alecsandri iubește și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea poetului, peisajul este Însă mai puternic liric, farmecul mai convingător. Descripția Începe cu elemente generale de decor (nalte clopotniți, negre cimitire, fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute), acelea pe care le folosesc toți poeții romantici cînd e vorba să sugereze infernul materiei. În acest cadru de tenebre, Alecsandri introduce peisajul său liric, caracterizat admirabil printr-o dublă opacizare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cea mare, Unde, În genunchi, la poale-ți, spre asfințitul de soare, CÎștigînd prin rugăminte scumpa ta făgăduință, Ți-am dat ceriul chezășie de o vecinică credință.” Spațiul liric conachian iese mai limpede din această evocare: loc tainic Într-un decor grandios; cărări strimte, locuri de pîndă și, În fine, sacralizarea amorului: Îndrăgostitul stă În genunchi la poalele ibovnicei și depune jurămîntul de vasalitate. Primește În schimb făgăduita, investitura (Iată-mă-s lipsit de tine). Aceleași elemente le aflăm În Scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cei dintîi care simte plăcere pentru „stîncile hioroase”, „petrele răsturnate”, „rîpele Întunecoase”’, „copacii nalți și mîndri”... El nu caută, e adevărat, În natură domuri; Însă că omul de iatac Conachi simte nevoia să dea o prelungire pasiunii sale În marile decoruri ale naturii nu mai Încape discuție. S-ar putea obiecta că, În definitiv, și Gessner, Parny, Bartin. Leonard și, În genere, autorii „micilor poeme” din secolul al XVIII-lea cultivau peisajul grandios, frumosul sălbatic... Chăteaubriand admira pe Parny, iar Lamartine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mormînt mă pogoară, Că nu poci să știu de ce. Ah, iată iubirea mare Ce fel de răsplătiri are Și ce cîștigi de la ea: Sfădiri, mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic: caleașcă, țigani care gonesc muștile, bărbați Îmbrobodiți, slugi umile și un rob prost care nu poate fi decît Înamoratul ce se jelește și contestă o aspilă otrăvită În niște versuri sprintene: „Ani carii Îi trăiai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este, În realitate, un loc ferit, un colț mai sălbatic de natură ce se dovedește, În cele din urmă, plăcut. Exilul poetului nu este prea departe de iatac. Fapta eroică se consumă pe acest plan mai modest. Însă cu cît decorul este mai sărac, cu atît pasiunea găsește forme mai convingătoare În chinul, umilința și izolarea ei de lume... Apare, astfel În poezie e veritabilă mitologie a plînsului, suspinului, a lacrimilor și a privegherii (insomniei). Trecînd de la acest ritual erotic la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deșteptate de "scurta trecere" a unei trăsuri "cu arcuri slăbite", trasă "de o pereche de cai costelivi", "îndemnați aprig de un birjar rufos". Nota bene: recunoașterea tipicității peisajului are un efect narcotizant, adormind conștiința, pe când apariția unui element inedit în decorul știut (trăsura cu pricina) trezește la viață amintirile "uitate". Deși e posibil ca mai curând zgomotul trăsurii să fi atras atenția călătorului, iată că Lovinescu răstălmăcește tot în cheie raționalistă procedeul memoriei involuntare, de vreme ce sugerează existența unui raport de cauzalitate
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la adăpostul casei părintești. Capitolul final îngână astfel uvertura "romanului", interpretată de data aceasta mult mai firesc, fără complicatele dialoguri dintre autor, personaj și "dublurile" lor imaginare. Identic în linii mari, scenariul e totuși mult simplificat, cu minime elemente de decor, și ele menite a surprinde tendențios (în spiritul ideologiei lovinesciene) legătura organică dintre cadrul natural, profilul psihologic al artistului autohton și tiparele creativității. Ca atare, naratorul adoptă mai întâi postura criticului și apreciază că literatura română n-ar fi decât
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ezită s-o caute, din teama de a nu o răni, și pleacă la Balomirești, fără a bănui că acolo îl aștepta, de mult, chiar femeia cu suflet de soră de care credea că fuge. Reîntâlnirea se produce firesc, în decor romantic, ca în visul lui Mili: îndrăgostiții se plimbă prin parc vegheați de luna albă și plină, până la eleșteu, când femeia, cu ochii închiși, "își lasă capul pe umărul lui", și "gurile lor se întâlniră în sfârșit", într-un sărut
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poveste, suport audio, cărți de povești, un portofoliu cu imagini din poveștile cunoscute (cu care elevii au fost familiarizați în prealabil), elemente de recuzita, lista cu material lingvistic selectat. Elemente de joc: Surpriză, competiția, aplauze, manipularea marinetelor/cărții/un eventual decor de poveste, folosirea limbajului mimico-gestual. Desf\[urârea jocului: Profesorul poate utiliza o păpușă-marionetă sau cărți cu ilustrații. Pentru elevii din clasele a III-a și a IV-a se pot utiliza cărți care au ilustrații și text tipărit accesibil. Păpușa-marionetă
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
care vrea să divorțeze pentru căă nu mai este frumoasă, descrierea avortului făcut de Dioaica). Totul apare motivat de exploatarea fără seamăn, redată În nenumărate scene și episoade de un puternic dramatism, semănate de-a lungul cărții. (Ă). În acest decor de infern circulă Însă un curent de aer rece, sănătos, o prevestire a transformărilor și răsturnărilor pe care viața socială le impune, transformări Împingând istoria oamenilor pe trepte tot mai Înalte, către o viață mai bună. Este vorba de sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]