8,186 matches
-
Oleynik) și se îndrăgostește de ea. Michael îl avertizează că Bianca este superficială și încrezuta și că tatăl ei nu-i permite să iasă cu nimeni. Cu toate acestea, Michael îl informează că Bianca este în căutarea unui profesor de franceză. La reședința Stratford, sora lui Bianca proscris mai în vârstă, Kat (Stiles), este în conflict cu tatăl lor protectoare (Miller), care vrea să participe la colegiu Kat viitoare, în ciuda acceptarea ei la Sarah Lawrence College. Bianca este, de asemenea, lupta
10 lucruri nu-mi plac la tine () [Corola-website/Science/327719_a_329048]
-
65%) din cantoanele elvețiene. Pe teritoriul Elveției germane, mai bine spus, în cantoanele regiunii date, limbă germană are statut de limbă oficială. Aceasta este valabilă în 19 din cele 26 de cantoane, de asemenea, germana are un statut egal alături de franceză, în cele două cantoane în care este prezentă populația germană (minoritară): Valais (30% din populație) și Fribourg (29.2%). În comunicările uzuale de zi cu zi, elvețienii vorbitori de germană recurg la o formă lingvistică din variante proprii, și în
Elveția germană () [Corola-website/Science/327044_a_328373]
-
(în italiană "Svizzera italiana") este o regiune italofonă, situată în sud-estul Elveției, în care este răspândită și formalizată Limba italiană. Din punct de vedere lingvistic și teritorial, este opusă Elveției germane și celei franceze, și (rar) Elveției retoromane. Statutul limbii italiane în Elveția este consacrată de Constituție, alături de limbile germană și franceză. Limba maternă a populației italofone din Elveția este de fapt nu limba literară italiană, ci un dialect al limbii lombarde aparținând limbilor
Elveția italiană () [Corola-website/Science/327058_a_328387]
-
copiii săi. O parte din aceste fonduri au putut fi achiziționate, mai târziu, de instituții publice. Le putem găsi astăzi la Monnaie de Paris (Monetăria din Paris), la Cabinet des médailles (Cabinetul de Medalii) al Bibliotecii Naționale a Franței (în franceză: Bibliothèque nationale de France) și la Muzeul Carnavalet, în franceză Musée Carnavalet.
Augustin Dupré () [Corola-website/Science/327069_a_328398]
-
achiziționate, mai târziu, de instituții publice. Le putem găsi astăzi la Monnaie de Paris (Monetăria din Paris), la Cabinet des médailles (Cabinetul de Medalii) al Bibliotecii Naționale a Franței (în franceză: Bibliothèque nationale de France) și la Muzeul Carnavalet, în franceză Musée Carnavalet.
Augustin Dupré () [Corola-website/Science/327069_a_328398]
-
de Jules Verne. În 1886, nava căpitanului John Grant (Jack Gwillim), Brittania, care naviga în apele din Sud, a dispărut și este probabil ca echipajul împreună cu căpitanul să fie morți. Până la ziua în care Jacques Paganel (Maurice Chevalier), profesor de franceză, a găsit o sticlă aruncată în mare, cu un mesaj din partea căpitanului Grant care preciza o latitudine. Dl. Paganel a mers apoi la Glasgow cu Maria (Hayley Mills) și Robert, copiii căpitanului. Datorită lui și mesajului găsit în sticlă, copiii
Copiii căpitanului Grant (film) () [Corola-website/Science/327220_a_328549]
-
Edith Silbermann), franceză („Le pont”, în vol. "Les Trois grâces: nouvelles", Gallimard, Paris, 1984; traducere de Alain Paruit), spaniolă („El Puente”, în vol. "El burdel de las gitanas", Ediciones Siruela, Madrid, Col. Libros del Tiempo, nr. 65, 1994; traducere din franceză de María Teresa Gallego Urrutia și María Isabel Reverte Cejudo), bulgară („Мостът”, în vol. "Гадателят. Госпожица Кристина. При циганките", Zaharii Stoianov, Sofia, 2002; traducere de Ognean Stamboliev), engleză („The Bridge”, în revista "Archaeus. Studies in the History of Religions", București
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
(în limba turcă: "Urfa Savunması") a fost un conflict armat dintre armatat franceză care ocupa orașul Urfa (Șanlıurfa contemporană) și naționaliștii turci. Garnizoana franceză din Urfa a rezistat două luni atacurilor turcilor până când, în urma unor negocieri, a părăsit orașul după ce i s-a garantat traversarea în siguranță a regiunii controlate de revoluționarii turci
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
este Avdira (accentuat pe silaba inițială). Aceasta este și transliterarea oficială folosită în Grecia și în sistemul ISO. Totuși, majoritatea limbilor moderne, inclusiv româna, continuă să utilizeze formele istorice ale numelui, încetățenite prin tradiție (a se vedea, de pildă, în franceză, „ Abdère”). Aceasta uzanță reprezintă totodată și o recunoaștere implicită a continuității dintre orașul antic și localitatea modernă (care a fost dealtfel și intenția de bază urmărită prin rebotezarea comunei actuale cu numele antic). Localitatea Avdira este situată în zona litoralului
Abdera (Avdira) () [Corola-website/Science/327346_a_328675]
-
la Paris pentru completarea studiilor, trecând și examenul de cenzură, după un an de stagiu la Budapesta, își deschide birou de avocat în Sibiu, cucerind lumea prin cultura sa aleasă. Vorbea perfect trei limbi: româna, maghiara și germana, și binișor franceza. Se stabilește la Cluj, unde ajunge unul din marii avocați ai Ardealului. Aici a avut ocazia să exceleze în procesul Memorandumului de la 1894. În acest proces Amos Frâncu a fost apărătorul liderului Partidului Național Român, dr. Ioan Rațiu. Deși era
Amos Frâncu () [Corola-website/Science/330665_a_331994]
-
(n. 25 ianuarie 1910, Płock - d. 6 septembrie 1988, Londra) a fost un artist avangardist, prozator, poet, eseist, filosof, regizor și compozitor, creator al conceptului de poezie semantica. Scria în trei limbi: polona, franceza și engleză. S-a născut în Płock, într-o familie de medici (tatăl lui a fost Mieczysław Themerson, unul dintre colaboratorii lui Aleksander Maciesza). Între anii 1914-1918 a trăit cu părinții săi în Rusia (la Riga, Petersburg, Velikiye Luki și
Stefan Themerson () [Corola-website/Science/330719_a_332048]
-
pronunțare și cea tradiționalistă s-au confruntat de atunci și continuă să se opună până în prezent, deocamdată având câștig de cauză a doua orientare. În Evul Mediu, limba de comunicare în scris este latina, dar apar și primele scrieri în franceză, destinate folosinței personale. Cei care scriu în franceză sunt în primul rând preoții, cărora, în anul 813, conciliul din Tours le impune să predice în limba poporului, care nu mai înțelege latina. Preoții își scriu textele predicilor pentru a nu
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
atunci și continuă să se opună până în prezent, deocamdată având câștig de cauză a doua orientare. În Evul Mediu, limba de comunicare în scris este latina, dar apar și primele scrieri în franceză, destinate folosinței personale. Cei care scriu în franceză sunt în primul rând preoții, cărora, în anul 813, conciliul din Tours le impune să predice în limba poporului, care nu mai înțelege latina. Preoții își scriu textele predicilor pentru a nu le uita. Alții care fac ceva asemănător sunt
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
Tours le impune să predice în limba poporului, care nu mai înțelege latina. Preoții își scriu textele predicilor pentru a nu le uita. Alții care fac ceva asemănător sunt jonglerii care își notează cântecele de gestă. Cei care scriu în franceză caută să transcrie limba vorbită folosind alfabetul latin, dar fiecare o face în felul său, nefiind consecvent nici cu sine. O problemă spinoasă este că alfabetul latin nu este suficient pentru redarea sunetelor limbii franceze. De exemplu, în "Jurămintele de la
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
vorbită folosind alfabetul latin, dar fiecare o face în felul său, nefiind consecvent nici cu sine. O problemă spinoasă este că alfabetul latin nu este suficient pentru redarea sunetelor limbii franceze. De exemplu, în "Jurămintele de la Strasbourg", primul text în franceză care s-a păstrat (din anul 842), vocala /ə/ este redată uneori cu o ("Karlo - în franceza actuală "Charles" „Carol”, "nostro > "notre" „nostru”), alteori cu e ("Karle, "fradre „frate”), alteori cu a ("fradra"). Se adoptă și digrame (combinații de două
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
problemă spinoasă este că alfabetul latin nu este suficient pentru redarea sunetelor limbii franceze. De exemplu, în "Jurămintele de la Strasbourg", primul text în franceză care s-a păstrat (din anul 842), vocala /ə/ este redată uneori cu o ("Karlo - în franceza actuală "Charles" „Carol”, "nostro > "notre" „nostru”), alteori cu e ("Karle, "fradre „frate”), alteori cu a ("fradra"). Se adoptă și digrame (combinații de două litere), de exemplu ch pentru redarea lui /t͡ʃ/ care se va reduce ulterior la /ʃ
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
cazuri pronunțarea din Evul Mediu. De exemplu, într-un vers din "Cântecul lui Roland" apare secvența "des peaus de chievres blanches" „piei de capre albe”, pronunțată [des pe̯aws də t͡ʃjɛvrəs blant͡ʃəs] și scrisă în franceza de astăzi "des peaux de chèvres blanches", cu pronunțarea [de po d(ə) ʃɛvʁ blɑ̃ʃ]. Între timp au dispărut din pronunțare marca -s a pluralului, iar triftongul [e̯aw] s-a redus la /o/. Grupurile de litere
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
dispărut din pronunțare marca -s a pluralului, iar triftongul [e̯aw] s-a redus la /o/. Grupurile de litere vocalice din cuvintele "fou" [fu] „nebun”, "voir" [vwaːʁ] „a vedea”, "feu" [fø] „foc”, "saut" [so] „săritură”, "chaise" [ʃɛːz] „scaun”, în franceza veche redau diftongii [ow], [oj], [ew], [aw], respectiv [aj]. Pe lângă rămânerea în urmă a grafiei față de pronunțare, încep să apară și litere care nu sunt destinate să fie pronunțate ca atare. De pildă, din dorința de a prescurta, pentru a
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
care fusese scrisă ts și se pronunța /t͡s/. În urma evoluției convergente a pronunțării unor cuvinte, apăruseră o serie de omonime omofone și se simte nevoia de a le diferenția cel puțin în scris. Fenomenul este foarte pregnant în franceză față de alte limbi romanice. De exemplu, numai în franceza modernă s-a ajuns la omofone (în număr de șase) din șase cuvinte latine heterofone, care au dat în alte limbi romanice tot șase cuvinte heterofone: > "saint" „sfânt”, > "sein" „sân”, > "sain
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
s/. În urma evoluției convergente a pronunțării unor cuvinte, apăruseră o serie de omonime omofone și se simte nevoia de a le diferenția cel puțin în scris. Fenomenul este foarte pregnant în franceză față de alte limbi romanice. De exemplu, numai în franceza modernă s-a ajuns la omofone (în număr de șase) din șase cuvinte latine heterofone, care au dat în alte limbi romanice tot șase cuvinte heterofone: > "saint" „sfânt”, > "sein" „sân”, > "sain" „sănătos”, > "ceint" „încins”, > "cinq" „cinci”, > "seing" „semn”, toate pronunțate
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
se face tot mai mult simțită necesitatea de a norma limba în general și, implicit, scrierea, prin gramatici și alte lucrări, pentru a o face unitară, mai ales că, prin ordonanța de la Villers-Cotterêts din 1539, dată de regele Francisc I, franceza devine limba justiției și a administrației în locul latinei. Cărturarii își afirmă orientarea în ortografie prin lucrările lor, și de asemenea tipografii, prin felul în care tipăresc cărțile. Unii, precum Louis Meigret, propun simplificarea scrierii și apropierea ei de pronunțare, de
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
ca în cuvântul de bază, ci altă vocală în locul lui e/i: "France" > "français". Mai este prezentă și în pronumele demonstrativ "ça" „asta”, varianta din registrul de limbă curent a pronumelui "cela" „aceasta” din registrul elevat. Punctuația este asigurată în franceza din Franța prin aceleași semne ca în română. Doar apostroful (’) este mult mai frecvent folosit decât în română. Acesta marchează elidarea (vezi Elidarea). Sunt totuși unele diferențe de amănunt în folosirea semnelor în franceză față de română. Pentru citare se folosesc
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
registrul elevat. Punctuația este asigurată în franceza din Franța prin aceleași semne ca în română. Doar apostroful (’) este mult mai frecvent folosit decât în română. Acesta marchează elidarea (vezi Elidarea). Sunt totuși unele diferențe de amănunt în folosirea semnelor în franceză față de română. Pentru citare se folosesc ghilimelele « ... », cu spații între ele și citat, iar pentru citat în citat, în general ”...”, fără spații între ele și citat. Altă deosebire este că două puncte, punctul și virgula, semnul întrebării și semnul exclamării
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
Avangarda (din franceză "avant-garde", adică "înaintea gărzii") este un termen militar ce desemnează o unitate sau subunitate militară care se deplasează în fața forțelor principale ca element de siguranță, deasemenea pentru a preveni spionajul sau vreun atac neașteptat. Forța și compoziția avangardei trebuie să
Avangardă () [Corola-website/Science/330800_a_332129]
-
orașul Vidin. Acolo și-a început educația. Se întoarce în Istanbul în anul 1857. Și-a inițiat ucenicia lângă un vânzător de ierburi medicinale. Un artizan din piață îl învață să scrie și să citească, pentru ca mai târziu să învețe franceza de la un străin din Galata. Va intra în grațiile lui Mithad Pașa, care îi va da numele său tânărului Ahmed. Se căsătorește în Sofia, unde s-a dus pentru a lucra ca translator. Se întoarce în Turcia și rămâne în
Ahmed Midhat Efendi () [Corola-website/Science/330910_a_332239]