KorAP: Find »[drukola/base=groapă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...307 308 309 ...383 >

9,562 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

nimic. Dar de ce nu mi-ai spus și mie că sunt gropi pe-aici? N-am mai apucat. De aceea am țipat la tine să te oprești. N-am auzit. — Hai s-o întindem repede! Atenție! Vezi că sunt multe gropi. Mai avem un pic și scăpăm, dar trebuie să ne mișcăm iute. Dacă nu, ni se suge sângele, adormim și nu ne mai trezim pe veci. — Sângele? Fata a îndreptat lanterna spre groapa periculoasă în care căzusem pe jumătate. Era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
întindem repede! Atenție! Vezi că sunt multe gropi. Mai avem un pic și scăpăm, dar trebuie să ne mișcăm iute. Dacă nu, ni se suge sângele, adormim și nu ne mai trezim pe veci. — Sângele? Fata a îndreptat lanterna spre groapa periculoasă în care căzusem pe jumătate. Era perfect rotundă, de parcă fusese trasată cu compasul. Avea diametrul de vreun metru. Apoi a mișcat lanterna și ne-am dat seama că era plin de asemenea gropi în jurul nostru. Terenul arăta ca un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Sângele? Fata a îndreptat lanterna spre groapa periculoasă în care căzusem pe jumătate. Era perfect rotundă, de parcă fusese trasată cu compasul. Avea diametrul de vreun metru. Apoi a mișcat lanterna și ne-am dat seama că era plin de asemenea gropi în jurul nostru. Terenul arăta ca un fagure imens. Pereții stâncoși de ambele părți ale drumului se terminau și o platformă imensă plină de gropi se deschidea în fața ochilor. Păreau cusute unele de altele prin fâșii de pământ. Cea mai largă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vreun metru. Apoi a mișcat lanterna și ne-am dat seama că era plin de asemenea gropi în jurul nostru. Terenul arăta ca un fagure imens. Pereții stâncoși de ambele părți ale drumului se terminau și o platformă imensă plină de gropi se deschidea în fața ochilor. Păreau cusute unele de altele prin fâșii de pământ. Cea mai largă fâșie avea vreun metru lățime, cea mai îngustă, cam treizeci de centimetri. Cumplit de periculos drumul pe care-l parcurgeam! Trebuia să fim mult

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
doar o iluzie optică pricinuită de lovitura de la cap. Am scos lanterna, mi-am luminat mâinile și am constatat că ele nu tremurau. Stăteam încă bine cu nervii, dar asta însemna că se cutremura pământul. — Lipitori! țipă ea. Urcă din gropi. Sunt milioane. Dacă mai pierdem timpul și ajung la noi, ne sug tot sângele. — Aoleu! Deci la ele te gândeai când ai zis că ne paște ceva mult mai grav decât un cutremur. — Nu. Lipitorile sunt doar începutul. Chiar mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
grăbește-te! Am pornit mai departe, legați unul de altul cu funia de nailon. Călcam în picioare lipitori după lipitori. Terenul devenise alunecos din pricina lor. Mă treceau fiori din cap până-n picioare. Atenție pe unde calci! Dacă aluneci în vreo groapă, s-a zis cu tine! Nici nu-ți poți imagina câte lipitori sunt într-una singură. M-a prins de cot, iar eu m-am agățat de poala canadienei pe care o purta. Înaintam cumplit de greu pe lespedea alunecoasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
aveam mâinile ocupate. În stânga țineam lanterna, cu dreapta mă apucasem de canadiana ei. Nu-mi rămânea decât să strâng din dinți și să le suport. Îmi venea să leșin când vedeam cât de multe erau. Și continuau să iasă din gropi altele și altele. — Chiar crezi că pe vremuri Întunegrii aruncau victimele sacrificate în asemenea gropi? am întrebat-o pe fată. — Da. Sigur. — Groaznic! — Se considera că lipitorile erau mesagerii acelor pești. Întunegrii le aduceau și lor ofrande de carne proaspătă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
rămânea decât să strâng din dinți și să le suport. Îmi venea să leșin când vedeam cât de multe erau. Și continuau să iasă din gropi altele și altele. — Chiar crezi că pe vremuri Întunegrii aruncau victimele sacrificate în asemenea gropi? am întrebat-o pe fată. — Da. Sigur. — Groaznic! — Se considera că lipitorile erau mesagerii acelor pești. Întunegrii le aduceau și lor ofrande de carne proaspătă și de sânge cald. Ființe umane prinse la suprafață și târâte aici, în subteran. — Dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
înșiși cu carne umană, iar lipitorilor și peștilor le aduc drept ofrandă doar capetele celor pe care-i mănâncă ei. De când locul acesta este considerat sacru, n-a reușit nimeni să mai intre aici. Am sărit peste o mulțime de gropi și am călcat în picioare nenumărate lipitori. Era cât pe-aci să cădem de mai multe ori, dar ne sprijineam unul de altul și-am reușit să scăpăm cu bine de fiecare dată. Din fundul gropilor se înălța un șuierat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
peste o mulțime de gropi și am călcat în picioare nenumărate lipitori. Era cât pe-aci să cădem de mai multe ori, dar ne sprijineam unul de altul și-am reușit să scăpăm cu bine de fiecare dată. Din fundul gropilor se înălța un șuierat oribil, lăsându-ne impresia unor tentacule uriașe care ne împrejmuiseră și care băteau aerul cu putere. Am ciulit urechile și am auzit ceva care semăna cu hioo hioo. Ca horcăitul unor creaturi decapitate. — Se apropie apa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ceva care semăna cu hioo hioo. Ca horcăitul unor creaturi decapitate. — Se apropie apa, mă anunță ea. Lipitorile au fost doar începutul. Ele vor dispărea la un moment dat și vom avea de luptat cu apa. O să țâșnească din toate gropile astea și zona se transformă într-o adevărată mlaștină. Lipitorile au simțit și de aceea au ieșit la suprafață. Întotdeauna trec pe la altar înainte de a se ridica apa. Știai toate astea? am întrebat eu îngrozit. De ce nu mi-ai spus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ieșit la suprafață. Întotdeauna trec pe la altar înainte de a se ridica apa. Știai toate astea? am întrebat eu îngrozit. De ce nu mi-ai spus și mie de la bun început? — Să fiu sinceră, nu eram foarte sigură. Apa nu iese din gropi în fiecare zi. Lucrul acesta se întâmplă doar de două-trei ori pe lună. De unde era să știu că tocmai azi o să avem parte de asemenea experiențe? — Numai belele, am zis eu. De fapt la asta m-am gândit tot timpul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
doar de două-trei ori pe lună. De unde era să știu că tocmai azi o să avem parte de asemenea experiențe? — Numai belele, am zis eu. De fapt la asta m-am gândit tot timpul. Nu mai terminam cu problemele. Înaintam de la groapă la groapă, pășind cu grijă, dar nu se mai terminau. Unde-o fi capătul lor? m-am întrebat. Ca să nu mai vorbesc de tălpile tenișilor, pline de lipitori moarte. Nici nu mai simțeam pământul sub ele. Îmi era tot mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
două-trei ori pe lună. De unde era să știu că tocmai azi o să avem parte de asemenea experiențe? — Numai belele, am zis eu. De fapt la asta m-am gândit tot timpul. Nu mai terminam cu problemele. Înaintam de la groapă la groapă, pășind cu grijă, dar nu se mai terminau. Unde-o fi capătul lor? m-am întrebat. Ca să nu mai vorbesc de tălpile tenișilor, pline de lipitori moarte. Nici nu mai simțeam pământul sub ele. Îmi era tot mai greu să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
irosesc nici o mișcare. Trebuia să mă concentrez doar asupra drumului. Aș fi vrut să văd cum se lumina de ziuă, să simt mirosul copacilor în zori, să răsfoiesc paginile ziarelor. Mă săturasem până peste cap de întuneric, de lipitori, de gropi, de Întunegri. Fiecare bucățică a trupului meu tânjea după lumină. Lumină adevărată. În timp ce mă gândeam la toate astea, mi-am simțit stomacul contractându-se și un miros oribil în gură. De pizza cu salam stricat. — N-ai decât să vomiți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mai des. — Nu-i nimic! Se întâmplă oricui. Știu că s-au adunat prea multe, dar mai rabdă un pic. Se vor termina, nu vor dura o veșnicie. — Sunt convins. Dar mie mi se părea că nu se mai sfârșesc gropile, de parcă n-am fi făcut decât să ne învârtim pe loc. M-am gândit iar la ziarele de dimineață. Erau cu siguranță proaspăt ieșite de sub tipar. Le simțeam parcă urmele de cerneală pe degete. Și erau pline de știri noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Îmi petreceam timpul liber singur, citind cărți vechi, uitându-mă la video - în general la filme de la Hollywood , bând bere sau whisky. De aceea nu m-au mai interesat ziarele și revistele. Poate că din pricina întunericului, a lipitorilor și a gropilor, simțeam acum nevoia să citesc un ziar. Voiam să stau undeva la soare, să-l citesc de la cap la coadă, fără să sar un rând, așa cum pisica linge ultima picătură de lapte din farfurie. Să absorb în mine, prin intermediul știrilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
avea, din moment ce tot ne apropiam de el. Mi-am adunat ultimele fărâmițe de putere ca să rezist. Mai avem zece metri, zise iar fata. În clipa în care a rostit cuvintele, au încetat brusc vâjâitul și huruitul care urcaseră de pe fundul gropilor și făcuseră aerul să vibreze. Parcă le-ar fi tăiat cineva de la rădăcină cu un topor. Ce întrerupere neașteptată și ciudată! Fără nici un avertisment, fără reverberații. Într-o clipă mi-a dispărut presiunea din urechi. Era cât pe-aci să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
urmează să țâșnească. Zgomotele pe care le-ai auzit mai înainte au fost provocate de presiunea aerului din conductele de apă. O dată ieșit aerul, apa nu mai întâlnește nici un obstacol. M-a luat de mână și am sărit peste ultimele gropi. Mi se părea că numărul lipitorilor care se mișcau pe lespede scăzuse considerabil. După ce-am sărit peste cele cinci sau șase gropi, am ajuns iar pe un platou întins. Nu mai erau găuri, nu se mai vedeau lipitori. Cred

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
aerul, apa nu mai întâlnește nici un obstacol. M-a luat de mână și am sărit peste ultimele gropi. Mi se părea că numărul lipitorilor care se mișcau pe lespede scăzuse considerabil. După ce-am sărit peste cele cinci sau șase gropi, am ajuns iar pe un platou întins. Nu mai erau găuri, nu se mai vedeau lipitori. Cred că o luaseră în direcție opusă în căutare de adăpost. Am scăpat de ce-a fost mai scârbos. Chiar dacă muream acum, măcar nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
platou întins. Nu mai erau găuri, nu se mai vedeau lipitori. Cred că o luaseră în direcție opusă în căutare de adăpost. Am scăpat de ce-a fost mai scârbos. Chiar dacă muream acum, măcar nu ne găseam sfârșitul într-o groapă plină de lipitori. Am întins mâna la gât fără să vreau. Îmi doream să scap de lipitori, dar fata m-a oprit. — Lasă-le în pace! Nu mori de la cinci-șase lipitori și mai rămâi și fără piele. Nu știai nici măcar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mie. Era îmbibată cu apă. Ce noroc am avut cu frânghia! Dacă aș mai fi întârziat patru-cinci minute... — L-ai găsit pe bunicul tău? — Bineînțeles. E în altar, dar și-a scrântit piciorul. În timp ce fugea, era să cadă într-o groapă. — Și-a ajuns până aici cu piciorul scrântit? — Da, bunicul meu e foarte sănătos și rezistent. Și eu la fel. — Da, am văzut. Și eu mă consider rezistent. Cred că ei nu s-au așteptat la așa ceva. — Hai să mergem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
nu va mai avea prilejul să se sature cu mine. — Hai să mergem! zise ea luându-și mâna de pe brațul meu. Am încuviințat, m-am ridicat și am luat-o după ea în direcția Aoyama 1-chōme. 30 La capătul lumii Groapa A doua zi dimineață mi s-a părut că visasem. Nu-mi venea să cred că am fost în pădure, dar cutia în care era armonica servea drept mărturie a escapadei. Burduful instrumentului arăta ca un animal plăpând. Deci era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
degeaba. Nu mi-am dat seama. Poate chiar din interiorul capului meu. Ca să mă conving, m-am dat jos din pat și am privit pe fereastră. Mi-am dat seama imediat ce se întâmpla. Sub fereastra mea, trei bătrâni săpau o groapă adâncă. Vârfurile cazmalelor se ciocneau de pământul înghețat bocnă și scoteau sunete stridente. Reverberația lor în urechile mele mi se părea ciudată. Poate din pricina frigului. Sau poate pentru că mi s-au întâmplat prea multe în ultima vreme și nervii mei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ușor, am apăsat cu mâna dreaptă toate butoanele. La rând. Pe urmă cu mâna stângă. Apoi împreună și iar separat. Făceam pauză după fiecare sunet și-l ascultam cu o plăcere nebună. Bătrânii de afară se auzeau încă săpând la groapă. Cele patru cazmale mușcau fără milă din pământul înghețat, într-un ritm neregulat. Vântul zguduia din când în când geamul. Pe fereastră se zăreau pantele dealurilor de pe care nu se topise zăpada. Nu-mi dădeam seama dacă bătrânii auzeau armonica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]