9,120 matches
-
pe Inorog, de a cărui nevinovăție este conștient, șoimul înțelege că „toate acestea vărsături asupra curățăniii Inorogului le borește” inamicul său, îi replică: “Șterge-ți gura (...) și de ieste cu putință știupitura iarăși îți înghiți și borâtura iarăși îți sorbi”. Ironia, satira, sarcasmul, burlescul, pamfletul, caricatura sunt toate folosite de Cantemir în grade diferite, acesta fiind singura armă de care dispune împotriva unei umanități aberante. Spirit anamorfotic fiind, Principele deformează cu un patos nemaiîntâlnit (decât, mai târziu, la Caragiale) evenimente și
Istorie şi anamorfoză în „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
apartament în centru, bănuți gârlă, haine numai de firmă“ și „fetițe“ care „făceau coadă la apartament“, plus un rottweiler și un calculator puternic, de stăteau prietenii toată noaptea și se jucau. Însă Adrian Tudor devenise, de când ajunsese în Spania, ținta ironiilor foștilor tovarăși, care nu-l credeau când le spunea că s-a realizat și și-a luat Audi A6. Așa că a făcut un filmu leț în care și-a prezentat Audi-ul („Ce genți! Ce culoare! Ce mașină! șase trepte, climă
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
într-un sens, cu un alt „fiu“ ilustru, Kafka, așa cum se descrie acesta în faimoasa Scrisoare către tata. Adevărate răni narcisice sunt provocate copilului de o instanță parentală care - „fără răbdarea unei pedagogii adecvate“ - apelează, iritată, la educația, nocivă prin ironie și batjocură, dureros de jignitoare. Contactul cu o viață socială incipientă prin frecventarea școlii îi provoacă lui Negoițescu, cum i se întâmplase și lui Kafka, o senzație neliniștitoare de impostură, provenită dintr-un „sentiment parcă al datoriei neîmplinite, al vinovăției
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și el parte de slăbiciunea de caracter a părintelui său vitreg, căci, oricât de inteligent și cu personalitate s-a arătat ca licean (mai cu seamă, la Pitești), după cum îl descriu foștii colegi, care-l înfățișează plin de vervă și ironie, împătimit de literatură, a fost un elev nestatornic, cred că a și repetat clasa de vreo două ori, mânat mai degrabă de împrejurări decât stăpânindu-le, fără vreo țintă determinată pentru viață și cu blenoragiile de rigoare. Fiindcă i se
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
se cuvine memoria celor căzuți la Mărășești și pe celelalte câmpuri de bătaie. De câte ori se întorcea acasă din oraș, iritată de ceea ce nu pentru întâia oară se întâmplase, mama ne întreba: „Ghiciți ce face astăzi poeta?“ - cuvânt pronunțat cu o ironie nimicitoare. „Creează“, răspundeam în cor eu și tata. Activitatea mea poetică era în frapantă discordanță valorică cu lecturile și cunoștințele mele culturale (și literare) de pe atunci. Simțul pentru poezia adevărată, gustul celei contemporane au constituit ultima etapă a formării mele
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Mateiu Caragiale. Pe Bacovia, am început să-l imit (mi se părea nemaipomenit de „modern“) înainte de a-l simți. Mai aveam de străbătut un drum lung până să-mi descopăr mie însumi eul liric, în versuri lascive, nu lipsite de ironia deprinsă poate de la acel Picasso ale cărui monstruozități mă făceau să mă înfior de plăcere, în adolescența mea atât de tulbure, de străină de lume: „Trei sâni avea femeia / Și pântecul metalic simbolizând pudoarea întâiului amor / Chema în ritm de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
avut prilejul să o cunosc atunci: o foarte bătrână, trufașă, rece cucoană de Ardeal din alte vremuri) ar fi făcut-o cu „sluga“, vizitiul. Fiica protopopului, mai mare cu vreo trei ani decât mine, blondă, înaltă, agreabilă, împroșcând cu haz ironia - și-ar fi pus mai bine în valoare frumusețea dacă n-ar fi fost atât de voluntară, ceea ce dădea bărbiei ei un aer viril -, venise și ea în vacanță (nu de la studii - căci, după ce terminase liceul, n-o mai preocupa
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
vizitat de mine abia în 1968, când m-a dus acolo și mi le-a explicat Petru Comarnescu), îmi răscoleau simțământul misterului uman: Luang Prabang, Cao Nguyen și altele, care mi-au sugerat pe cel de Ramon Ocg (combinație de ironie și extravaganță - cu referire la actorul larmoaiant Ramon Novarro). Le descoperisem probabil tot prin intermediul revistei L’Illustration, care, ea însăși atât de luxoasă, îmi nutrea tainicele impulsuri contemplative și unde m-au întâmpinat poate și figurile tinerilor (pe atunci) prinți
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
figura lor ură și dispreț: ne erau dușmani), și poate că n-am fost înaintați Curții marțiale, deoarece la prefectură nu s-a tras nici un foc. O singură dată m-am dus la o întrunire clandestină, apoi, mereu încolțit de ironiile necruțătoare ale colegilor de facultate antilegionari, care începeau să-mi devină prieteni literari, ironiile lui Ion D. Sîrbu fiind cele mai eficiente, mi-am pierdut nemaipomenit de repede „credința“ și, redevenind eu, am scris Povestea tristă a lui Ramon Ocg
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
înaintați Curții marțiale, deoarece la prefectură nu s-a tras nici un foc. O singură dată m-am dus la o întrunire clandestină, apoi, mereu încolțit de ironiile necruțătoare ale colegilor de facultate antilegionari, care începeau să-mi devină prieteni literari, ironiile lui Ion D. Sîrbu fiind cele mai eficiente, mi-am pierdut nemaipomenit de repede „credința“ și, redevenind eu, am scris Povestea tristă a lui Ramon Ocg: culme a suprarealismului meu, în care-i satirizam pe fasciști, uniformele lor, ideologia lor
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
îndeplinire, mai ales în privința spiritului de globalizare și previziune 5, zdruncină ideea general admisă că planificarea urbană nu a văzut lumina zilei decât în anii 1960. În lucrările sale de cercetare a începuturilor planificării urbane, Alain Cottereau sublinia, nu fără ironie, că această metodă nu datează din perioada de după război, nici de la crearea ENA sau a Comisariatului Planului, nici de la conversia serviciului Poduri și Șosele către problemele urbane. Discreditul îndreptat însă asupra acestor prime manifestări de urbanism voluntar a fost cauzat
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
aleșii locali: riscul politic redus pe care îl prezintă acestea. Mai mult decât o chestiune între cetățeni și reprezentanții lor, comunicarea la nivelul orașelor devine o afacere a profesioniștilor și a consiliilor aleșilor. Dacă în cadrul unui oraș comunicarea poate suscita ironia sau sarcasmul unora dintre locuitorii săi, rareori se întâmplă ca ea să declanșeze o adevărată opoziție activă. "Aici e paradoxul: marea vizibilitate a acestor acțiuni nu înseamnă neapărat și punerea lor în discuție pe agenda politică"486. În anumite circumstanțe
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
orgas mul. Lucru însă și mai grav, o atare alienare a simțurilor, în loc să afec teze doar câțiva indivizi izolați, a devenit defi ciența și bles temul unei clase întregi, ajunsă la capătul puterilor și devenită găunoasă prin practicarea constantă a ironiei. Cine aspiră să se instaleze într-o realitate sau să opteze pentru un crez și nu izbutește, își face o vocație din a-i ridiculiza pe cei care ajung la aceasta în chip firesc. Ironia vine dintr-un jind după
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
găunoasă prin practicarea constantă a ironiei. Cine aspiră să se instaleze într-o realitate sau să opteze pentru un crez și nu izbutește, își face o vocație din a-i ridiculiza pe cei care ajung la aceasta în chip firesc. Ironia vine dintr-un jind după candoare, frustrat, nesatis făcut, și care, de atâtea eșecuri, se acrește și se înveninează. Ea se extinde inexorabil asupra întregului univers; și dacă se înverșunează cu deosebire împotriva religiei și vrea s-o stârpească de la
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
dea mai multă forță și viață, și să-i imprime întregului mișcarea interioară a elocvenței. Este ceea ce el numea a pune sare într-o scriere; sarea putea fi o expresie neașteptată, o imagine, o vorbă de duh, o epigramă, o ironie, o aluzie, ceva tranșant și viu pe care îl socotea absolut necesar pentru a susține atenția cititorilor. Se simte că această manie a sării e primejdioasă pentru bunul-gust și că ea poate duce degrabă la afectarea secolelor de decadență. Ca
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
suflet adevărată: „Nimic de zis - mi-a replicat ea -, s-a purtat destul de frumos pe eșafod; dar nu trebuie să-i facem un merit din asta: de copii, regii sunt crescuți pentru a ști cum să se poarte la ceremonii.“ Ironie extrem de crudă, care are mai degrabă izul de corupție al Vechiului Regim decât sinceritatea și omenia republicană. Iubirea de sine era mobilul care a ridicat-o pe femeia aceasta până unde am văzut; o frământa fără încetare și nici n-
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
spiritului său, iar discursurile de la tribună nu erau decât niște repetări inteligente și facile, presărate cu mici răutăți uzate. „Este o târfă - spunea Barante - care a fost cândva fru moasă și care își isprăvește zilele la spital.“ Uscăciunea lui batjocoritoare, ironia rece, egoismul sceptic pe care l-a pus și în afecțiunile sale, puținul temei pe care îl puteai pune în relațiile cu el, condescendențele sale pentru niște păreri mai prejos decât spiritul său, în sfârșit o dezordine destul de meschină în
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
cea mai grea perioadă a existenței acestei instituții, 1941-1944. În această calitate, datorită iminentei apropieri a armatelor sovietice, a organizat, în primăvara anului 1944, evacuarea în Transilvania a Universității cu toată averea sa materială și întregul său personal. Ca o ironie a soartei, după ce a condus barca cu măiestrie în toiul furtunii și i-a asigurat adăpostul într-un loc sigur, aici a primit ordinul de demitere din funcția de rector, începând cu data de 22 noiembrie 1944. Nu s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
și?") și putem aranja altfel întâmplările decât copilărie-maturitate-deznodământ. Această descoperire că autorul e liber să modifice convenția limbajului clar și a cronologiei sunt punctul de pornire al marii deconstrucții (a limbajului, a istoriei, a sensului în final), altfel zis a ironiei moderniste à propos de tot ce s-a scris până la ea. După nouăsprezece veacuri te tradiție a basmului în literatură, sunt de ajuns câțiva ani de Modernism pentru a descoperi antidotul convenției (care nu este altceva decât o altă convenție
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
menit să contrarieze și, în final, lectorul Desperado e un împătimit al contrarierii. Când ceva e prea simplu, se suspectează că n-a înțeles tot și dă fuga să recitească. Autorul în operă Autorul Desperado e ironic înainte de toate. Fără ironie, în creație și receptare, opera nu există. Ironia este garanția jocului de bună calitate. Ea asigură detașarea cestui autor care complică și nu se implică. Autorul este discret, se ferește să se demaște, refuză intimitatea confesiunii. El are o imaginație
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e un împătimit al contrarierii. Când ceva e prea simplu, se suspectează că n-a înțeles tot și dă fuga să recitească. Autorul în operă Autorul Desperado e ironic înainte de toate. Fără ironie, în creație și receptare, opera nu există. Ironia este garanția jocului de bună calitate. Ea asigură detașarea cestui autor care complică și nu se implică. Autorul este discret, se ferește să se demaște, refuză intimitatea confesiunii. El are o imaginație sănătoasă și se baricadează în spatele ei. Autorul spune
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Midnight's Children), un coșmar al înstrăinării. Eroii își fabrică insule de familiar, vise, iubiri, căldură umană, dar viața lor se petrece în cea mai mare parte într-un univers ostil. Autorii Desperado dislocați trăiesc o subtilă și nevindecabilă frustrare. Ironia și tragedia se împletesc. Distopia Locul preferat al autorului Desperado este distopia, utopia neagră, negativă. Lunga linie a distopicilor Desperado începe cu Aldous Huxley (Brave New World) și George Orwell (1984), continuând cu aproape toți autorii contemporani. Ori de câte ori un Desperado
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
i-a venit vremea să moară. Profesorul de istorie al lui Graham Swift încetează să mai fie profesor. Eroii lui Ackroyd nu au stare, evadează în alte lumi, în alt timp. Eroii lui Barnes, Bradbury și Lodge se hrănesc cu ironie, ca să uite că prezentul fuge, timpul real nu durează. Durata nu e în prezent. Cum opera Desperado e o continuă întretăiere de linii cronolgice, care țin de acum, dar mai ales de atunci, timpul real se alimentează constant din cel
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
când alunecă în trecut și prezentul operei are puterea să înainteze, fie chiar și cu pași mici, încărcat de amintiri. Pe scurt, se întâmplă ceva în prezent. Cu autorii Desperado avem două căi: fie se întâmplă ceva, dar cu mare ironie narațiunea e zeflemisită (v. Huxley, Orwell, Burgess, Lodge, Bradbury), fie prezentul nu mai contează ca prezent (fiindcă nu aduce nicio schimbare, niciun viitor), ci ca un prezent trecut, o retrăire perfectă (v. Ishiguro, Swift, Ackroyd, Barnes, Lessing, Gray, Ondaatje, Rushdie
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
The Long Shadows), Bradbury (Rates of Exchange), Barnes (The Porcupine). Oricum ar fi, eroii sunt dislocați din prezent, fie în trecut, fie într-un alt prezent ostil, semi-real. Autorul Desperado e în mare dilemă ce să aleagă, între realism și ironie. În cele din urmă le folosește pe amândouă, fie pentru a anula, fie când nu reușește să anuleze pentru a discredita prezentul. Ceea ce face de fapt autorul în aceste condiții, nehotărât cum să se mute mai bine în trecut fără
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]