9,213 matches
-
blazarea mimată a turiștilor, nici graba celor Între două trenuri. Mă Înspăimântați, domnule profesor. Când ați avut timp să mă citiți? Sunt lucruri care sar În ochi, domnule Zegrea. În care ochi, dacă nu vă e cu supărare? Amestecul de ironie și reticență din glasul bătrânului Îl făcea pe Petru să regrete excesul de politețe, dar și să pândească, ori să provoace, de ce nu, șansa unui dialog oricât de firav. O revanșă, În cele din urmă, asupra acestei zile. În ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
revelion, zise Iolanda. Privi o clipă În jur, apoi continuă: Poate cei doi vor adormi dansând. Unul În brațele celuilalt. Somnul ideal! Arată bine Împreună... Un an trece repede. Mai ales În cazul acesta, zise Petru, cu o undă de ironie În glas. Oare pe ce muzică dansează ei În liniștea asta? Ce contează? Sunt În ritm. Parcă ar fi Împreună dintotdeauna. Nostalgia din ochii Iolandei nu trecu neobservată: Îi invidiezi? Întrebă Petru. Nu... Poate... Știu eu... Cred că mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un prieten vechi, zise Flavius-Tiberius. Te va aștepta până la amiază, zise zâmbind Iolanda. De unde știi? Îl cunoști? Știu chiar de la el. Cine nu-l cunoaște pe adolescentul minune al orașului, artist de geniu și familist convins? Nu era pic de ironie În glasul Iolandei, ci doar o abia mascată amărăciune. Te așteaptă cu câteva picături de whisky. Eu zic să te grăbești, să nu-i pui răbdarea la Încercare. Sărut-o pe Maria din partea mea. Își strânseră mâinile de despărțire. Flavius-Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
doar prin declarație scrisă. Știind cât de imprevizibil pot fi, el își dădu acordul. Am umplut zece pagini cu minciuni despre „triunghiul nostru erotic“, născocind înflorituri fanteziste demne de romantica Betty Short. Mă tot întrebam dacă ea ar fi gustat ironia situației. Emmett Sprague a fost pus sub acuzare de un alt Mare Juriu pentru încălcarea codurilor de sănătate și siguranță, generate de proprietatea asupra unor clădiri construite defectuos și destinate cetățenilor. A primit amenzi de peste 50.000 de dolari, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pentru ca eu să pot pleca. Pe drumul de întoarcere, m-am uitat la dunga țărmului care trecea pe lângă mine și mi-am amintit profeția Innei că eu o să-mi găsesc fericirea pe malul unei ape. Am dat din cap de ironia viziunii ei și m-am întors la magazia mea din grădină, neliniștită și nemulțumită. Pentru prima dată din copilărie, nu mai aveam stare. Nu-l mai visam pe Shalem și nici moartea lui, dar mă trezeam în fiecare dimineață bântuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care îi lăsase în suflet o rană nevindecată, tata dorise în sinea lui ca eu să umplu un gol. Și îmi închipui ce neplăcut i-a fost să constate că nu-i semănam lui Dinu în nici o privință. Printr-o ironie a destinului, eram exact inversul celui dispărut. De la înfățișare, la caractere, nimic nu ne apropia și totul ne deosebea. Dinu nu se îndepărta niciodată prea mult de poarta casei. Eu hoinăream prin tot cartierul. Dinu n-ar fi rupt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a-mi da dreptate, indiferent ce făceam. Am devenit un fel de fanatic al nesupunerii, un fel de bigot al nesăbuinței și îmi cheltuiam energiile până la secătuire în această încleștare, încât nu mai aveam ochi și urechi pentru nimic altceva. Ironia era că depindeam astfel din ce în ce mai mult de tata; așteptam cu pumnii strânși ca el să-mi ceară un anumit lucru, pentru a proceda pe dos. Și cred că nu greșesc când spun că am avut de la o vârstă fragedă doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-am încăpățânat. M-a fixat cu ochii lui șireți. Dar de ce credeți dumneavoastră că am fost mai mult decât spun? — Așa. — Poate aveți dreptate, admise el prefăcut. Și eram gata să jubilez când mi-a scuipat în obraz această ironie: într-o altă viață am fost proprietarul carierei unde ați învățat să ciopliți piatra... Și mi-a întors spatele. După un timp am aflat de la Domnul Andrei că Mopsul mă bârfea: „Ce, ăsta-i sculptor? Cine a mai pomenit sculptor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am confundat eu, delicatețea cu prostia și slăbiciunea cu vocația de a fi călcat în picioare. Probabil, un compartiment din jurnal, intitulat ironic „Întâmplări cu zei” intra tot în această terapie permițându-i să se „defuleze”, cum zicea el, prin ironie. Două însemnări mai ales mă fac să cred într-o asemenea ipoteză. Cea dintâi m-a surprins chiar, și dacă n-ar fi fost scrisul lui Dinu aș fi zis că aparținea altcuiva. Nu-l auzisem niciodată vorbind pe acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a apostrofat pe coridor: „Domnule sculptor, nu te mai învârti pe aici. Vrei să bârfească lumea? Dacă te interesează cumva cei care vin la laborator, vino, așează-te pe scaun și studiază-i. Poți să faci și schițe.” Fusese o ironie, dar eu am luat-o ca pe o invitație. Profitând de faptul că în perioada aceea laboratorul era destul de puțin solicitat, am început să mă duc pe-acolo și, treptat, eu și Laura ne-am împrietenit; deși un anumit prag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a emoționat - eu care nu ezitasem altădată să iau în derâdere emoțiile altora! - metamorfoza ciudată care se petrecea cu Laura, de la o clipă la alta, de cum începea să vorbească despre furtună și despre piloții care înfruntă furtunile. Orice urmă de ironie se topea atunci, ochii îi scânteiau, obrajii i se împurpurau și întreaga ei ființă se transfigura într-un mod care o făcea înfricoșător de frumoasă. Parcă înghițea un drog puternic și intra în transă. Am bănuit întâi că avusese un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cum se făcea că bătrânii judecau la fel ca ea? Explicația pe care o găsise Dinu nu mi se părea mulțumitoare. Trebuia să fie altceva la mijloc, un motiv ascuns, mai puternic decât simpla invidie sau decât ranchiuna provocată de ironiile Laurei care, la urma urmei, erau normale la o femeie tânără încolțită de bărbați mai în vârstă. Am ieșit pe țărm. Marea, pustie și indolentă, pescărușii care desenau în aer cercurile lor albe, ca de obicei, m-au făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-am întrebat de ce nu mi se arăta totuși Bătrânul. N-avea încredere? Mă studia în continuare din spatele oglinzilor ca să vadă cum reacționez? Sau era într-adevăr plecat? Cu Dinu, care aflase între timp totul, m-am rezumat la o ironie: „I-am propus Bătrânului să organizeze dumineca excursii, pe grupuri, în sala cu oglinzi. Mi-a zis: «Mai târziu, domnule sculptor, când va deveni muzeu»”. A zâmbit, dar n-a făcut nici un comentariu. În schimb, dându-mi de înțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dumneavoastră”, la „opera dumneavoastră”. Numai Victor stătea mai departe cufundat în tăcerea lui, închis în ea și așteptând era rațiunii. În rest, până și Moașa devenise parcă mai prevenitoare cu mine. Nu mă mai privea de sus și renunțase la ironii. Iar Arhivarul abia își ascundea dușmănia sporită, printr-un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El avea ca armă trecutul tuturor, pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fel, aceea a fost ultima răspântie unde destinul a ezitat înainte de a o apuca definitiv pe drumul care duce aici. Am fost gata să-i întorc spatele Laurei, să renunț, furios, și la analize și la ea. Nu mai suportam ironiile. Îmi venea chiar s-o pun la punct. „Cum îți permiți...?” Dar o iubeam, nu-mi era ușor să renunț. — Și chiar vrei să-ți fac analizele? mă întrebă Laura, pe un ton de data aceasta afectuos. O înduioșase probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care mi le imaginam. Și totuși mă făceau să mă simt între ei ca într-o altă sală cu oglinzi. Nici halatele roase în coate nu le mai observam. Azilul se transformase într-un fel de palat al Șeherezadei, adevărată ironie a destinului! Nici diferența dintre clădirea azilului și palatul Șeherezadei nu era atât de mare cât prăpastia dintre mine și un artist adevărat și totuși descoperisem pe neașteptate utopia artei, de a nu se mulțumi să oglindească realitatea creată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmi puteau oferi și nu le jignisem dându-le mai mult decât erau dispuse să primească. Nu avusesem nici mari pasiuni, nici mari scandaluri care să-mi umple viața. Și dintr-o dată apăruse această femeie ciudată, cu furtunile și cu ironiile ei, cu exaltările și cu realismul ei, bolnavă ea însăși de o boală misterioasă, dar refuzând să se îmbolnăvească de boala celorlalți, pe care simțisem nevoia s-o evit și totuși o simplă răutate colportată pe seama ei mă turba. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Laura se temuse, poate. Fiind insolent de sănătoasă, risca să fie prigonită de cei bolnavi. Și poate că încercarea de viol din bălării fusese tocmai o formă de prigoană, deoarece sănătatea ei reprezenta o sfidare. Nu văzusem eu însumi în ironiile Laurei un risc, care-mi punea în pericol încântările din sala cu oglinzi? Dar eram furios pe ea fiindcă nu avusese tăria să mă iubească împotriva mea însumi. Nu era ceva nou în asta, mereu aruncasem apa primită în dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-i iert. Mă mințeam. Nu puteam să încui ușa, să zic „nu mă interesează, domnilor, muriți liniștiți, lăsați vorbă să mă cheme cineva când ați murit toți, ca să vă cioplesc pietrele funerare”. Trebuia să cedez și eram furios. Aceasta era ironia sorții care a pus la un loc, în mine, și deșertul și setea. Nu puteam să fiu alături de alții fără să fiu singur și nu puteam să fiu singur fără să am nevoie de alții. Cum se puteau împăca două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că atentasem la nevoia lor de a se minți. Nu acceptau să fie sărăciți, despuiați de scuze și temeri, cum nu admit fanaticii să li se spună că Dumnezeu a murit. Ce mai, mergeam din uimire în uimire. Printr-o ironie a destinului, apăream acum ca luptător împotriva minciunii tocmai eu care nu pusesem niciodată preț pe adevăr și râsesem spunându-i într-o seară lui Dinu: „Adevărul are un defect grav, nu poate fi schimbat, e ca un bolovan care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mituri și în legende simbolul e adesea periferic. Dacă Schiemann ar fi judecat așa, nu mai descoperea Troia. Ce zici? Homer a făcut un simbol al unei Troie imaginare, ca să aibă ce opune aheilor, nu-i așa? Celălalt suportă liniștit ironia: - Nu tăgăduiesc tot ce spui, dar îți aduc aminte iarăși că ești prea pătimaș în generalizări. - Nu generalizez de loc: te invit numai să ai un punct de vedere științific asupra miturilor. Să știm să căutăm piatra bună în moloz
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
institut de cercetări științifice pentru stipendierea fanteziei cercetătorilor. Montaigne cita o frază a lui Seneca: Fortis imaginatio generat casum. Chiar dacă nu totdeauna imaginația naște faptul, îl poate de multe ori descoperi. - Dar uneori numai îl naște! zise oaspetele cu ușoară ironie. Mă gândesc la terasa din Baalbek. Sau și aici ai interpretat vreo legendă? Gazda rupse un chibrit, apoi altul. - Am acceptat această interpretare pentru că alta deocamdată nu găsesc. Ipoteza nu-mi aparține, ca și aceea despre tectitele din deșertul libian
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nimănui că ți-am spus. Dragul meu, am să tac mâlc. Dar de ce nu? E o ambiție absolut onorabilă. Pentru că lumea literară e plină de ziariști și de bârfe și sunt sigur că o să apară tipărit undeva, făcându-mă ținta ironiilor. — Poți conta pe mine, desigur. Dar te invidiez, James. Ai o ambiție și Încă mai poți spera să o vezi realizată. Și ai să o vezi, sunt sigur. În timp ce eu am dorit să fiu un pictor mare... — Și ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În comun, iar diferențele dintre ei erau complementare. Amândoi erau expatriați, care trăiau spasme periodice de exasperare, provocate de aspecte ale societății engleze În care optaseră să Își ducă traiul și pe care o priveau cu un oarecare grad de ironie, ascuțită de comparațiile cu viața de cealaltă parte a Canalului Mânecii. Du Maurier era cu mult mai bine integrat și mai dornic să Își afirme trăsăturile de englez, cu un simptom amuzant În faptul că insista să vorbească limba franceză, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cuvintele; deși cititorul se teme, poate, uneori, că eroul ar putea face o insolație provocată de razele puternice și oblice ale admirației tale pentru el.“ Era convins că scriitoarea, triumfătoare, nu va detecta critica subtilă cuprinsă În cuvântul “Încerci“ sau ironia „insolației“. Îi răspunse, mulțumindu-i pentru laudele generoase și menționând ca din Întâmplare faptul că editorii se pregăteau să publice o ediție populară, Într-un volum, și preziceau vânzări de 30 000 exemplare până la sfârșitul anului. Henry publicase de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]