12,849 matches
-
lucrătorilor săi și le dădea ouă lângă orez, dar niciodată carne. Mie, însă, tata nu mi-a dat niciodată nici ouă, nici carne. Era strâns la pungă și își număra fiecare bănuț. Dar mama dumneavoastră? întreabă fata. Chipul lui se luminează. Mama era o femeie cumsecade, generoasă și miloasă, care era întotdeauna gata să împartă ce avea. Îi era milă de săraci și le oferea adesea de mâncare. Mama nu se înțelegea bine cu tata. Din nou, fata îi spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
un exemplu foarte bun. Un altul este expansiunea taberei roșii, iar următorul va fi Zi-zhen. Buzele crăpate ale croitoresei se mișcă nervos, ca gura unui pește. Cuvintele îi ies unul după altul, bolborosite. Lumânarea începe să licărească tremurat. Camera e luminată brusc de un cerc auriu-portocaliu. Și apoi, după numai o clipă, lumânarea se stinge. * Tu ai un taler, eu am o greutate, zice Mao. E o potrivire. Lan Ping dă din cap, cercetând chipul din fața ei. La ce te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
a mea. Fetei nu-i pasă că bărbatul din fața ei descrie viitorul lor cămin. Grija ei e să-l facă să o îndepărteze pe femeia dintre ei. Ieri, am simțit căldura primăverii timpurii din nord, zice Mao. Ochii lui se luminează. Prunii albi dau în floare, în timp ce gheața acoperă Lacul Pei. Îmi aduce aminte de o poezie de Tsen Tsan, un poet din dinastia Tang. Zece mii de piersici care înfloresc peste noapte. Fata nu poate înțelege farmecul poemului, dar simte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
viitorul lor. Nu cu mult timp în urmă, Jiang Ching a găsit pe biroul lui Mao ceva scris de Fairlynn. Un eseu. Jiang Ching a bănuit că era o scrisoare de dragoste într-un cod secret. Președintele Mao a fost luminat de narațiunea romanului clasic Visul din Camera Roșie. Protagonistul, Baoyu, nu putea fi despărțit de o bucată de jad cu care se născuse. Jadul era rădăcina vieții lui. În cazul lui Mao, jadul său este inima poporului chinez. De ce Baoyu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să ajungă înapoi la mine. Wang Guang-mei nu este atât de înțeleaptă. Wang Guang-mei este opusul lui Deng Yin-chao. Doamna Mao Jiang Ching nu poate să o suporte pe Wang Guang-mei. Wang guang-mei este lampionul de Anul Nou care strălucește luminând calea spre căldură. Grația ei oferă încântare, iar vorbele ei aduc apropiere. Dintr-o prestigioasă familie influențată de lumea occidentală, Wang Guang-mei are o educație aleasă și e sigură de sine. Nu intenționează să o pună în umbră pe Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
armata culturală”. O armată de care Mao va avea nevoie ca să lupte în bătăliile sale ideologice. Nu prea pot să o țin secretă. Înțeleg cum lucrează. Mi-l închipui pe Mao uitându-se la mine cu zâmbetul cu care mă lumina acum treizeci de ani. Pe de altă parte, sunt nesigură, chiar un pic temătoare - Mao nu a văzut niciodată lucrurile ca mine. Cum aș putea să știu dacă va fi mulțumit de ceea ce fac? Pentru prima oară de mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dacă să îi trezească pe copii ca să le lase testamentul lor. Se răzgândesc, pentru că se conving pe ei înșiși că Mao este liderul Partidului Comunist, nu un rege feudal. Dar sunt, toșuși, neliniștiți. Stau în frig și așteaptă să se lumineze de ziuă. Înainte de crăpatul zorilor, Liu se sperie brusc. Sunt bătrân, zice el. Femeia își deschide larg brațele, ca să-l strângă la piept. Îi simte trupul tremurând ușor. Faci tot ce poți pentru binele Chinei, îi zice ea cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pe un munte de cuțite pentru tovarășul președinte Mao, se jură tânărul Kuai Da-fu la o întrevedere pe care a aranjat-o Doamna Mao pentru ca el să-l cunoască pe Chun-qiao. Lui Chun-qiao nu-i ia mult să-l lumineze. Când o să vină timpul? întreabă Kuai Da-fu. Ascultă-ți chemarea inimii, îi răspunde Doamna Mao. Ce ne învață tovarășul președinte Mao? Smulge buruienile din rădăcină. Așa vezi. Caută cea mai mare rădăcină, zice Chun-qiao. Avem nevoie de o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
protagonistei. Forma sprâncenelor ei. Îmi place calitatea sunetului tobei din fundal și a orchestrei. Am strâns artiștii de frunte ai țării. Îmi place fiecare expresie de pe chipul actriței mele preferate, Lily Fong, și îmi place felul în care ele o luminează. Am spus echipei de filmare că nu voi tolera nici o imperfecțiune. Ordon duble. Nenumărate duble. Nu le dau acceptul decât atunci când montajul este fără cusur. În clipa de față, la proiectele mele lucrează trei mii de muncitori culturali. Cantina este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
îi displace politica. Și mie îmi displace. Chestia e că nu te poți bucura de posibilitatea de a compune, dacă picioarele și capul îți sunt în locuri diferite. Oricum, o să-l las pe Yu pe mâna ta, Chun-qiao, ca să-l luminezi. Strângându-și tot curajul, ea îl duce în fața lui Mao pe noul ei talent politic. Mișcările bătrânului sunt rigide, mâinile lui tremură și îi lipsesc jumătate din dinții din față. Cu toate astea, el este încă o dată fermecat de soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Peste noapte, verdele grădinii imperiale se transformă în galben. Trunchiurile dezgolite ale copacilor se înalță spre cer ca niște țepi. În Sala Portului Pescarilor, Doamna Mao Jiang Ching găzduiește o petrecere de adio. Lămpile din bronz în formă de torță luminează puternic sala. E trecut de miezul nopții. Doamna Mao își delectează oaspeții cu o cină bogată și cu filmul ei de operă aflat în curs de realizare. După vizionare, se aprind iar luminile și gazda se ridică în picioare. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
-mi lua la revedere personal de la toată lumea. Am sentimentul că aceasta este ultima oară. Hao Liang, îi spun actorului. Aș vrea să-ți mulțumesc pentru munca depusă în slujba filmului. În viitor, filmele noastre vor vorbi pentru noi. Mi-ai luminat viața. Zilele și nopțile în care am transpirat ca să obținem în film totul la superlativ. Amintirea este darul nostru unul față de celălalt. Nu pot să-ți ofer îndeajuns. Însă inima mea îți va fi aproape în ceruri sau în iad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
niciodatè n-am știut exact unde comercializa informația sustrasè de noi și cât câștigă de pe urma ei, nu s-a supèrat când am ieșit din combinație, e genul care nu se supèrè orice i-ai face, Jos în club, la subsol, lumina foarte slabè, fum de țigarè, cești de cafea pe mese, sucuri, toate calculatoarele sunt ocupate la ora asta, e vineri seară! îi salut pe bèieți, aceleași chipuri, pe unii dintre ei am ajuns sè-i cunosc deja, alții, niște puști dupè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
O nèlucè care sè mè întoarcè, din nou, în trecut? Ai mai slèbit, șoptește mama la intrarea în casè, sèrutându-mi obrajii reci de la asprimea vremii de afarè, mama în fustă ei lungè de lânè, tricotatè de ea, lunecând printre lucruri, luminând totul în jurul ei, ea cea bolnavè, strèduindu-se sè-i convingè pe cei doi bèrbați ai ei, tatè și fiu, cè se simte cu mult mai bine, Nu, nu trebuie sè stea în pat, dimpotrivè o sè-și reia liniștitè misiunea de soție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
îmi face amenințètor cu degetul, glasul ei cu duritèți de piatrè izbindu-se în mine cu dementè ritmicitate, ridicându-se de pe banchetè, postându-se în fața mea, punându-și mâinile în solduri și acoperind o parte a geamului, ascunzând privirii mele lumină lèptoasè și sclipitoare a ceții de afarè, Eu, credincios educației mele care imi impune sè evit cu orice preț situațiile stânjenitoare și sè le tratez cu politețe, încercând sè par cât mai natural, ca și cum astfel de întâlniri sunt o obișnuințè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
raportul meu amănunțit prezentat pentru conformitate locotenentului Matei Silviu, TRAIAN MANU ar fi o achiziție importantă pentru folosul cauzei noastre. „Emilian” * Colțurile buzelor subțiri se pungiseră În timp ce citea, dar, cum a pus foaia de-o parte, fața i s-a luminat. Zâmbetul Înșelător bonom, cu strungăreața neliniștitoare Între dinții lați, din față. — ...Da’ ai stat ceva, de data asta, toarășu’ academician! O lună În cap, cam atât, nu? O lună-n cap În Italia! Nu, n-o lua așa, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nici pe sărite, Încurcat, complicat, așa cum o tot povestește Christa. Pentru că, după o viață Întreagă petrecută Între străini, el știe ceva ce ea nu va Învăța niciodată. El știe să tacă. Prin geamul mașinii alunecă măslini firavi și frunzișul lor luminează albicios - la fel ca al salciei, părăsite acum câți ani? Și el, tot mai adormit, confundând Încă o dată trunchiurile măslinilor Împliniți cu ai prunilor copilăriei. Capitolul 7 Dosar „Savantul” MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Direcția a III-a Numele și pronumele lucrăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și-n față, i-a atras atenția s-o lase mai moale, că tensiunea, colesterolul, plus coxartorza... — ...Data viitoare, dacă analizele arată la fel, o să trebuiască să-ți fac raport! Vrei să te trimit În pensie anticipată? Felceru s-a luminat la față când i-a Împins, șerpește, sticluța de Ballantine. Dar a mormăit: — ...Pentru binele dumitale Îți spun! La mulți dintre voi bolile profesionale sunt date de necumpătare, viață nesănătoasă, dar la dumneata e doar stres și viață sedentară! Arătai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
treaz, tot mai Înghețat, pentru că, după ce ai făcut câțiva pași, pe o balustradă atât de Îngustă, devine la fel de greu să te Întorci pe cât de greu e să mergi Înainte. Să fii tot mai treaz, tot mai singur, În Întunericul halucinant, luminat de câteva becuri. Să mergi, respirând rar și adânc, ca să Îți mai amâni o secundă voma, să te tot clatini, mergând, dar să mergi, Încă un pas, Încă un pas, Încă unul. Tot mai Înghețat, tot mai Îngrozit, clătinându-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
dădeam seama de unde vine șuieratul neomenesc prin gura deschisă și șuvițele de sânge prelingându-se din colțul buzelor, din nări și ochii care Încă mai priveau din fața Încremenită. — Te doare? Te doare? Te doare? Și, undeva, Încă mai sclipind, Înțelegătoare, lumina cât un vârf de ac. Încă mai licărind, fumegos, pupila strânsă, concentrată, ca un vârf de ac. Te doare? Te doare? să strig. Și lumina, cât un vârf de ac, pâlpâind deodată intens, ce altceva să-mi răspundă decât: — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-mi o frânghie! Acum, acum apa Îmi ajunge până la gură! Acum, acum nisipul are să Îmi astupe ochii! Rătăcesc de atâta timp prin Întuneric și nu mai știu cum să mă Întorc! Tu, draga mea, nu se poate să mă lași, luminează tu hățișurile În care m-am pierdut. — Giulia te-a Întrebat de ce ți-ai ales la adolescență o temă morbidă, spune calm Christa, Întinzând mâna după o portocală. Și dacă mai are și altceva să te Întrebe, ea sau Antonio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ca la Montecassino. Luciul alb al abației Montecassino refăcute. Ofițerul german care a dus la Vatican documentele, cu o zi Înainte de bombardamente. Ce făceam atunci? Unde eram? Cu cine? Prin geamul mașinii alunecă măslini mărunți și firavi și frunzișul lor luminează albicios, la fel ca al salciei părăsite - acum câți ani? Moțăie tot mai amorțit, În scaun, Încercând să-și amintească, reușind să Întrezărească În fugă o fotografie mișcată, care se risipește În buimăceală și somn, când Încearcă să o rețină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Adela Cândea, clasa a VIII-a Școala Gimnazială „Avram Iancu” Târnăveni județul Mureș profesor coordonator Fodor Daniela Nesfârșita noapte nu ia în seamă lumina tot mai firavă a camerei mele și a stării mele de somnolență și simt că vrea să-mi deschidă vraiște ușa sufletului ascunzându-se într-un surâs al fricii mele. Buimacă, mă înclin în fața existenței, mă arunc de pe piscul clipei
Alt tu, alt eu, aceleaşi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
uliță din spatele domeniului consular francez, opri o sanie din care coborî o femeie voalată. Lăsă sania să plece, apoi se strecură repede pe ușa unui mic pavilion. Valetul o conduse până la etaj, urcând scara pe jumătate întors spre ea și luminându-i treptele cu sfeșnicul ridicat. În mai multe rânduri, femeia se simți „furată” din coada ochilor, de o manieră fermecătoare. Realiză că tânărul încerca de fapt să-i atragă atenția asupra sa. Și încercarea lui nu era lipsită de rafinament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
risipi. Iancu zâmbi, apoi făcu, pentru ea, o reverență cu multe înflorituri. Și clucereasa se trezi murmurând ca într-un extaz: ― Oh, evghenitu’ mamei! Să te ție Dumnezeu așa cum mi-ai apărut acum: curat, încrezător și plin de har. Zorii luminau deja fereastra și Iancu îi surprinse iluminarea. Apoi, acel semn vag cu mâna. Semăna cu o mângâiere sau cu o binecuvântare, deși nu era decât extensia sensibilă a recunoștinței. PAGINĂ NOUĂ 12 Kutuzov își auzi propriul sforăit. Amplu, deosebit de zgomotos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]