8,529 matches
-
nu este riguros științifică deoarece glucide cu masă mare(celuloză, amidon) nu au gust dulce. Are la bază comportarea glucidelor la reacția de hidroliză: Cunoscute și sub denumirea de monoglucide sunt glucidele care prin hidroliză nu pot fi descompuse în molecule mai simple care să posede proprietăți fizico - chimice caracteristice glucidelor;De asemenea constituie substanțe de rezervă utilizate de către celule și țesuturi. Biosinteza lor se realizează prin fotosinteză. substanțe formate prin unirea mai multor molecule de monozaharide : Monozaharide: Polizaharide:
Glucidă () [Corola-website/Science/304362_a_305691]
-
hidroliză nu pot fi descompuse în molecule mai simple care să posede proprietăți fizico - chimice caracteristice glucidelor;De asemenea constituie substanțe de rezervă utilizate de către celule și țesuturi. Biosinteza lor se realizează prin fotosinteză. substanțe formate prin unirea mai multor molecule de monozaharide : Monozaharide: Polizaharide:
Glucidă () [Corola-website/Science/304362_a_305691]
-
1829), Lobacevski, Riemann, Cantor și alții. În 1822 a publicat lucrarea "Théorie analytique de la chaleur (Teoria analitică a căldurii)", în care pune bazele raționamentului sau la Legea de răcire a lui Newton, adică, acela că fluxul de căldura între doua molecule apropiate este proporțional cu diferența infimă a temperaturilor lor. În această lucrare, a stabilit ecuația conductibilității termice (ecuația propagării căldurii), reprezentând pentru prima dată, în mod sistematic, soluția acestei ecuații sub formă de serii trigonometrice, ecuație care îi poartă numele
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]
-
ul este un element chimic din grupa 17 a sistemului periodic (după stilul vechi grupa a-VII-a principală sau VIIA), grupa halogenilor. În stare elementară formează molecule compuse din doi atomi F, care este singura legătură posibilă dintre cei doi atomi. Este cel mai electronegativ dintre toate elementele. ul a fost descoperit de Moissan (Franța) în 1886. Timp îndelungat fluorul nu a fost studiat deloc datorită marii
Fluor () [Corola-website/Science/304424_a_305753]
-
Membrana celulară (de asemenea numită și "membrană plasmatică" sau "plasmalemă") este o structură celulară ce delimitează și compartimentează conținutul celular. Constituie o barieră selectivă pentru pasajul moleculelor și ionilor. Este o structură bidimensională continuă cu grosimea de 6-9 nm și cu proprietăți caracteristice de permeabilitate selectivă, ce conferă individualitate celulei. Membrana celulară a fost pentru prima dată observată de Robert Hooke, însă acesta a considerat-o parte
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
importantă, între altele, pentru polaritatea celulei și pentru organizarea semnalelor primite din exterior. Membrana celulară este formată din lipide si proteine. Elementul structural fundamental al membranelor celulare este dublul strat lipidic care se comportă ca o barieră impenetrabilă pentru majoritatea moleculelor aqua-solubile. Proteinele membranare, asociate dublului strat lipidic, asigura funcționalitatea membranei. Membrana celulară constă din 3 tipuri de lipide: fosfolipide, glicolipide și steroli. Fosfolipidele și glicolipidele constau dintr-un "cap" hidrofil și o "coadă" hidrofobă. Colesterolul, cel mai cunoscut dintre steroli
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
suprafata plasmalemei fiecărei celule animale) se numește glicocalix și este specific, constituind “buletinul de identitate” al acesteia. Membrana celulei vegetale este protejată de un perete celular rigid. Acesta este format din celuloză și este permeabil pentru apă, precum și pentru unele molecule organice. Lipidele și proteinele membranare sunt antrenate în diferite tipuri de mișcări în interiorul membranei. Aceasta se datorează mobilității moleculelor lipidice: capacitatea moleculelor lipidice de a difuza în interiorul bistraturilor. Difuziunea laterală are loc foarte rapid, moleculele lipidice efectuând schimb de locuri
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
vegetale este protejată de un perete celular rigid. Acesta este format din celuloză și este permeabil pentru apă, precum și pentru unele molecule organice. Lipidele și proteinele membranare sunt antrenate în diferite tipuri de mișcări în interiorul membranei. Aceasta se datorează mobilității moleculelor lipidice: capacitatea moleculelor lipidice de a difuza în interiorul bistraturilor. Difuziunea laterală are loc foarte rapid, moleculele lipidice efectuând schimb de locuri cu moleculele învecinate. O moleculă lipidică străbate aprox. 2 micrometri în timp de o secundă, adică poate să ajungă
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
de un perete celular rigid. Acesta este format din celuloză și este permeabil pentru apă, precum și pentru unele molecule organice. Lipidele și proteinele membranare sunt antrenate în diferite tipuri de mișcări în interiorul membranei. Aceasta se datorează mobilității moleculelor lipidice: capacitatea moleculelor lipidice de a difuza în interiorul bistraturilor. Difuziunea laterală are loc foarte rapid, moleculele lipidice efectuând schimb de locuri cu moleculele învecinate. O moleculă lipidică străbate aprox. 2 micrometri în timp de o secundă, adică poate să ajungă de la un capăt
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
pentru apă, precum și pentru unele molecule organice. Lipidele și proteinele membranare sunt antrenate în diferite tipuri de mișcări în interiorul membranei. Aceasta se datorează mobilității moleculelor lipidice: capacitatea moleculelor lipidice de a difuza în interiorul bistraturilor. Difuziunea laterală are loc foarte rapid, moleculele lipidice efectuând schimb de locuri cu moleculele învecinate. O moleculă lipidică străbate aprox. 2 micrometri în timp de o secundă, adică poate să ajungă de la un capăt la altul al unei celule bacteriene de talia E. coli. Mișcarea are loc
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
Lipidele și proteinele membranare sunt antrenate în diferite tipuri de mișcări în interiorul membranei. Aceasta se datorează mobilității moleculelor lipidice: capacitatea moleculelor lipidice de a difuza în interiorul bistraturilor. Difuziunea laterală are loc foarte rapid, moleculele lipidice efectuând schimb de locuri cu moleculele învecinate. O moleculă lipidică străbate aprox. 2 micrometri în timp de o secundă, adică poate să ajungă de la un capăt la altul al unei celule bacteriene de talia E. coli. Mișcarea are loc în planul bistratului. Mișcarea de rotație se
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
membranare sunt antrenate în diferite tipuri de mișcări în interiorul membranei. Aceasta se datorează mobilității moleculelor lipidice: capacitatea moleculelor lipidice de a difuza în interiorul bistraturilor. Difuziunea laterală are loc foarte rapid, moleculele lipidice efectuând schimb de locuri cu moleculele învecinate. O moleculă lipidică străbate aprox. 2 micrometri în timp de o secundă, adică poate să ajungă de la un capăt la altul al unei celule bacteriene de talia E. coli. Mișcarea are loc în planul bistratului. Mișcarea de rotație se referă la mișcarea
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
în timp de o secundă, adică poate să ajungă de la un capăt la altul al unei celule bacteriene de talia E. coli. Mișcarea are loc în planul bistratului. Mișcarea de rotație se referă la mișcarea pe care o efectuează fiecare moleculă lipidică în jurul axei longitudinale a moleculei, de asemenea rapidă. Difuziunea trasversală este rară; apare, în medie, o dată la o lună pentru fiecare moleculă (bistraturi lipidice artificiale). Cu alte cuvinte, moleculele lipidice rămân o lungă perioadă de timp în același monostrat
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
poate să ajungă de la un capăt la altul al unei celule bacteriene de talia E. coli. Mișcarea are loc în planul bistratului. Mișcarea de rotație se referă la mișcarea pe care o efectuează fiecare moleculă lipidică în jurul axei longitudinale a moleculei, de asemenea rapidă. Difuziunea trasversală este rară; apare, în medie, o dată la o lună pentru fiecare moleculă (bistraturi lipidice artificiale). Cu alte cuvinte, moleculele lipidice rămân o lungă perioadă de timp în același monostrat. În membranele celulare există proteine speciale
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
are loc în planul bistratului. Mișcarea de rotație se referă la mișcarea pe care o efectuează fiecare moleculă lipidică în jurul axei longitudinale a moleculei, de asemenea rapidă. Difuziunea trasversală este rară; apare, în medie, o dată la o lună pentru fiecare moleculă (bistraturi lipidice artificiale). Cu alte cuvinte, moleculele lipidice rămân o lungă perioadă de timp în același monostrat. În membranele celulare există proteine speciale denumite translocatori fosfolipidici sau flipaze care potențează o mișcare „flip-flop” rapidă din monostratul citosolic în cel lumenal
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
rotație se referă la mișcarea pe care o efectuează fiecare moleculă lipidică în jurul axei longitudinale a moleculei, de asemenea rapidă. Difuziunea trasversală este rară; apare, în medie, o dată la o lună pentru fiecare moleculă (bistraturi lipidice artificiale). Cu alte cuvinte, moleculele lipidice rămân o lungă perioadă de timp în același monostrat. În membranele celulare există proteine speciale denumite translocatori fosfolipidici sau flipaze care potențează o mișcare „flip-flop” rapidă din monostratul citosolic în cel lumenal. Distribuția asimetrică a moleculelor membranare joacă un
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
Cu alte cuvinte, moleculele lipidice rămân o lungă perioadă de timp în același monostrat. În membranele celulare există proteine speciale denumite translocatori fosfolipidici sau flipaze care potențează o mișcare „flip-flop” rapidă din monostratul citosolic în cel lumenal. Distribuția asimetrică a moleculelor membranare joacă un rol esenițal în realizarea funcțiilor celulare. Distribuția asimetrică a componentelor lipidice pe cele două fețe ale dublului strat lipidic determină o fluiditate diferită a celor două straturi lipidice. Explicația asimetriei în distribuția lipidelor membranare constă în procesul
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
componentelor lipidice pe cele două fețe ale dublului strat lipidic determină o fluiditate diferită a celor două straturi lipidice. Explicația asimetriei în distribuția lipidelor membranare constă în procesul de biosinteză a lipidelor și se bazează pe mișcarea flip-flop a acestor molecule, care este catalizată de fosfatil-translocaza la nivelul reticulului endoplasmatic. În multe celule, distribuția asimetrică a lipidelor și a proteinelor conduce la delimitarea unor domenii specfice în membranele plasmatice. Astfel, membrana celulelor epiteliale este împarțită în două domenii distincte: apical și
Membrană celulară () [Corola-website/Science/304449_a_305778]
-
ul (sau scheletul celular) reprezintă o structură subcelulară complexă formată din microtubuli, microfilamente și fibre intermediare, alcătuite din molecule proteice specializate. Acesta conferă celulei formă proprie și susținere. De-asemenea, citoscheletul are rol în locomoția celulară, în transportul intracelular și în schimbul de substanțe cu mediul extern si cu alte celule. Este comun tuturor celulelor eucariote (celule cu nucleu), ca
Citoschelet () [Corola-website/Science/304448_a_305777]
-
roșu), a tuturor vertebratelor, fiind prezentă în eritrocite, unde are rol în transportul oxigenului (oxihemoglobină), și a CO (carbohemoglobină). Constituită dintr-o componentă proteică numită globină și o componentă prostetică, colorată, hemul, un nucleu porfirinic cu 11 duble legături conjugate. Molecula hemoglobinei este un ansamblu alcătuit din 4 subunități proteice, formate dintr-un lanț proteic strîns asociat cu grupul hemic. Fiecare lanț proteic adoptă o conformație de alfa helix identică cu globina din alte proteine (mioglobina de exemplu). Gruparea hemică are
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
o conformație de alfa helix identică cu globina din alte proteine (mioglobina de exemplu). Gruparea hemică are un atom de fier cuplat cu inelul porfirinic. Atomul de fier realizează o legătură puternică cu proteina globulară prin intermediul nucleului imidazolic al unei molecule de histidină, proteină situată de obicei în planul inferior comparativ cu planul hemul. Planul superior este ocupat de o legătură reversibilă cu oxigenul din heterociclu, configurația compusului format fiind cea de tip octaedrică. Atunci când oxigenul nu este legat, locul său
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
de obicei în planul inferior comparativ cu planul hemul. Planul superior este ocupat de o legătură reversibilă cu oxigenul din heterociclu, configurația compusului format fiind cea de tip octaedrică. Atunci când oxigenul nu este legat, locul său este luat de o moleculă de apă, conformația fiind a unui octaedru neregulat. Fierul are 2 ioni : Fe și Fe, însă Fe nu poate lega O; legarea O se face și cu oxidarea de către oxigen a Fe la Fe, deci fierul trebuie să existe în
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
joasă energie, are 2 electroni în orbitali moleculari de antilegătură. Ionul de Fe are tendința de a adopta o configurație de spin înalt, electronii neparticipanți aflîndu-se de asemenea în orbitali de antilegătură. Fe are de asemenea electroni neparticipanți. Toate aceste molecule au caracter paramagnetic și nu diamagnetic cum ar trebui în mod teoretic. Există două explicații pentru acest lucru: Spectroscopia electronica cu raze X sugerează că starea de oxidare a fierului este de aproximativ 3,2, spectrul în infrarosu a legăturii
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
a atomului de Fe determinînd mutarea în interioriul planului porfirinic, concomitent cu îndepărtarea de atomul de oxigen și apropierea de restul histidinic. La hemoglobina umană legarea oxigenului este de tip cooperativ. Hemoglobina are afinitate pentru oxigen, afinitate crescută de saturarea moleculei cu oxigen; primul atom de oxigen legat influențează forma site-ului de legare pentru următorul atom. Acest lucru este posibil, cînd datorită oxigenării hemoglobinei, subunitățile proteice ale acesteia suferă modificări, modificări ce se traduc prin schimbări în întregul complex hemoglobinic
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
afectarea hemoglobinei. La populațiile aclimatizate la înălțimi mari concentrația de esterului glicerin-2-3-difosfat sanguin este mult crescută, ceea ce permite transportul unor cantități mai mari de oxigen la nivelul țesuturilor în condițiile unei presiuni a oxigenului scăzută. Acest fenomen în care o moleculă Y afectează legarea moleculei X pentru transportul moleculei Z. Atunci cînd are loc moartea hematiilor, membrana lor se rupe, hemoglobina este hidrolizată iar Fe recuperat. Ciclul porfirinic se desface iar fragmentele sunt metabolizate de ficat. În urma procesului rezultă o moleculă
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]