7,852 matches
-
sine îl bântuie pe protagonist și îl duce în pragul nebuniei și reprezintă, de asemenea, propria sa nebunie. Potrivit biografului lui Poe, Arthur Hobson Quinn, cel de-al doilea sine reprezintă conștiința. Această diviziune a sinelui este întărită de recunoașterea naratorului că „William Wilson” este de fapt un pseudonim. Numele în sine este o alegere interesantă: fiul voinței („son” of „will”). Cu alte cuvinte, William Wilson a fost ales intenționat pentru a fi purtat și de dublura sa. Poe a scris
William Wilson (povestire) () [Corola-website/Science/334284_a_335613]
-
„” (în ) este o povestire de groază a scriitorului american Edgar Allan Poe, publicată pentru prima dată în 1843. Povestirea este narată de o persoană nenumită, care a ucis un bătrân cu care trăia sub același acoperiș. Naratorul se străduiește să-și convingă cititorul de sănătatea sa mentală, explicând că a comis crima înspăimântat de „ochiul de vultur” al bătrânului. Crima este plănuită cu grijă, iar criminalul dezmembrează corpul și-l ascunde sub podea. În cele din urmă
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
străduiește să-și convingă cititorul de sănătatea sa mentală, explicând că a comis crima înspăimântat de „ochiul de vultur” al bătrânului. Crima este plănuită cu grijă, iar criminalul dezmembrează corpul și-l ascunde sub podea. În cele din urmă vina naratorului se manifestă sub forma sunetului - posibil halucinatoriu - scos de inima bătrânului bătând încă sub podea. Nu este clar ce relație este, dacă este vreuna, între bătrân și ucigașul său. Naratorul neagă că ar avea sentimente de ură sau resentimente față de
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
și-l ascunde sub podea. În cele din urmă vina naratorului se manifestă sub forma sunetului - posibil halucinatoriu - scos de inima bătrânului bătând încă sub podea. Nu este clar ce relație este, dacă este vreuna, între bătrân și ucigașul său. Naratorul neagă că ar avea sentimente de ură sau resentimente față de victima sa. El afirmă: „Bătrânul mi-era drag. Nu-mi făcuse niciodată vreun rău. Niciodată nu mă jignise”. El neagă, de asemenea, presupunerea că l-a ucis din lăcomie: „Nu
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
drag. Nu-mi făcuse niciodată vreun rău. Niciodată nu mă jignise”. El neagă, de asemenea, presupunerea că l-a ucis din lăcomie: „Nu râvneam la banii lui”. Este sugerat faptul că bătrânul este o figură paternă, proprietarul locuinței sau că naratorul lucrează ca servitor pentru bătrân și că, probabil, „ochiul său de vultur” reprezintă un fel de secret voalat sau o putere. Ambiguitatea și lipsa de detalii despre cele două personaje principale se află în contrast puternic cu detaliile specifice ale
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
revistei "The Pioneer" a lui James Russell Lowell. „” este considerată o scriere clasică a ficțiunii gotice și una dintre cele mai faimoase povestiri ale lui Poe. „Inima care-și spune taina” este o povestire relatată la persoana I de către un narator nenumit care insistă afirmând că este sănătos, dar suferă de o boală (nervozitate) care-i cauzează o „supraacuitate a simțurilor”. El are au auz puternic, părându-i-se că aude uneori „multe din câte se petrec în iad”. Bătrânul cu
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
că aude uneori „multe din câte se petrec în iad”. Bătrânul cu care locuiește (probabil proprietarul casei) avea un ochi ce semăna cu „un ochi de vultur, un ochi de un albastru-spălăcit, cu o pieliță pe deasupra” care-l deranjează pe narator care plănuiește din acest motiv să-l omoare pe bătrân, deși naratorul afirmă că bătrânul îi era drag și nu râvnea să intre în posesia averii sale, ci se temea doar de ochiul său. Naratorul insistă asupra faptului că prevederea
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
care locuiește (probabil proprietarul casei) avea un ochi ce semăna cu „un ochi de vultur, un ochi de un albastru-spălăcit, cu o pieliță pe deasupra” care-l deranjează pe narator care plănuiește din acest motiv să-l omoare pe bătrân, deși naratorul afirmă că bătrânul îi era drag și nu râvnea să intre în posesia averii sale, ci se temea doar de ochiul său. Naratorul insistă asupra faptului că prevederea sa în comiterea crimei arată că nu este posibil să fie nebun
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
pe deasupra” care-l deranjează pe narator care plănuiește din acest motiv să-l omoare pe bătrân, deși naratorul afirmă că bătrânul îi era drag și nu râvnea să intre în posesia averii sale, ci se temea doar de ochiul său. Naratorul insistă asupra faptului că prevederea sa în comiterea crimei arată că nu este posibil să fie nebun. Timp de șapte nopți, naratorul deschide ușa camerei bătrânului pentru a-i vedea „ochiul cel rău”. Cu toate acestea, ochiul de vultur al
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
era drag și nu râvnea să intre în posesia averii sale, ci se temea doar de ochiul său. Naratorul insistă asupra faptului că prevederea sa în comiterea crimei arată că nu este posibil să fie nebun. Timp de șapte nopți, naratorul deschide ușa camerei bătrânului pentru a-i vedea „ochiul cel rău”. Cu toate acestea, ochiul de vultur al bătrânului este întotdeauna închis, astfel că-i era cu neputință „să facă treaba”. În cea de-a opta noapte, bătrânul se trezește
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
acestea, ochiul de vultur al bătrânului este întotdeauna închis, astfel că-i era cu neputință „să facă treaba”. În cea de-a opta noapte, bătrânul se trezește după deschiderea ușoară a ușii și face un zgomot, întrerupând ritualul nocturn al naratorului. Dar naratorul nu se trage înapoi și, după un timp, decide să-și aprindă felinarul. O singură rază subțire de lumină strălucește tocmai pe „ochiul cel rău”, dezvăluind că acesta este larg deschis. Auzind inima bătrânului bătând tot mai rapid
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
de vultur al bătrânului este întotdeauna închis, astfel că-i era cu neputință „să facă treaba”. În cea de-a opta noapte, bătrânul se trezește după deschiderea ușoară a ușii și face un zgomot, întrerupând ritualul nocturn al naratorului. Dar naratorul nu se trage înapoi și, după un timp, decide să-și aprindă felinarul. O singură rază subțire de lumină strălucește tocmai pe „ochiul cel rău”, dezvăluind că acesta este larg deschis. Auzind inima bătrânului bătând tot mai rapid și temându
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
decide să-și aprindă felinarul. O singură rază subțire de lumină strălucește tocmai pe „ochiul cel rău”, dezvăluind că acesta este larg deschis. Auzind inima bătrânului bătând tot mai rapid și temându-se că sunetul va atrage atenția unui vecin, naratorul decide să treacă la fapte, năvălind cu un urlet puternic în cameră și sufocându-l pe bătrân cu propriul lui pat. Naratorul îi dezmembrează apoi trupul, îi ascunde părțile corpului sub podea și spală urmele de sânge, încercând să ascundă
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
deschis. Auzind inima bătrânului bătând tot mai rapid și temându-se că sunetul va atrage atenția unui vecin, naratorul decide să treacă la fapte, năvălind cu un urlet puternic în cameră și sufocându-l pe bătrân cu propriul lui pat. Naratorul îi dezmembrează apoi trupul, îi ascunde părțile corpului sub podea și spală urmele de sânge, încercând să ascundă toate semnele crimei. Chiar și așa, strigătul din noapte al bătrânului alertează un vecin care anunță poliția. Naratorul îi invită pe cei
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
cu propriul lui pat. Naratorul îi dezmembrează apoi trupul, îi ascunde părțile corpului sub podea și spală urmele de sânge, încercând să ascundă toate semnele crimei. Chiar și așa, strigătul din noapte al bătrânului alertează un vecin care anunță poliția. Naratorul îi invită pe cei trei polițiști să cerceteze locuința. El susține că țipetele auzite fuseseră scoase de el în urma unui coșmar și că bătrânul era plecat la țară. Încrezător că nu polițiștii nu vor găsi nici o dovadă a crimei, naratorul
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
Naratorul îi invită pe cei trei polițiști să cerceteze locuința. El susține că țipetele auzite fuseseră scoase de el în urma unui coșmar și că bătrânul era plecat la țară. Încrezător că nu polițiștii nu vor găsi nici o dovadă a crimei, naratorul le aduce scaune și ei se așază în camera bătrânului, chiar deasupra locului în care era ascuns cadavrul, fără a suspecta nimic, deoarece naratorul se făcuse plăcut și le câștigase încrederea. Naratorul începe, însă, să se simtă inconfortabil și i
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
bătrânul era plecat la țară. Încrezător că nu polițiștii nu vor găsi nici o dovadă a crimei, naratorul le aduce scaune și ei se așază în camera bătrânului, chiar deasupra locului în care era ascuns cadavrul, fără a suspecta nimic, deoarece naratorul se făcuse plăcut și le câștigase încrederea. Naratorul începe, însă, să se simtă inconfortabil și i se pare că aude un sunet surd. Pe măsură ce zgomotul se făcea tot mai tare, el ajunge la concluzia că acesta era bătaia inimii bătrânului
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
polițiștii nu vor găsi nici o dovadă a crimei, naratorul le aduce scaune și ei se așază în camera bătrânului, chiar deasupra locului în care era ascuns cadavrul, fără a suspecta nimic, deoarece naratorul se făcuse plăcut și le câștigase încrederea. Naratorul începe, însă, să se simtă inconfortabil și i se pare că aude un sunet surd. Pe măsură ce zgomotul se făcea tot mai tare, el ajunge la concluzia că acesta era bătaia inimii bătrânului ce se auzea de sub podea. Sunetul crește constant
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
auzea de sub podea. Sunetul crește constant, dar polițiștii par să nu-i acorde nici o atenție. Îngrozit de zgomotul violent și convins că ofițerii sunt conștienți nu doar de bătaia inimii ce se aude de sub podea, ci și de vina lui, naratorul cedează psihic și-și mărturisește crima. El le spune să scoată scândurile din podea pentru a descoperi trupul bătrânului. Edgar Allan Poe a trimis manuscrisul mai întâi lui Henry Theodore Tuckerman, editorul periodicului "The Boston Miscellany", dar manuscrisul a fost
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
realizată de Liviu Cotrău și publicată sub titlul „Inima destăinuitoare” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori. „Inima care-și spune taina” folosește un narator care nu-i de încredere. Exactitatea cu care naratorul povestește uciderea bătrânului, ca și modul ascuns în care a realizat crima sunt dovezi ale sănătății sale, evidențiindu-i monomania și paranoia. Naratorul povestirii „Inima care-și spune taina” este presupus
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
destăinuitoare” în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori. „Inima care-și spune taina” folosește un narator care nu-i de încredere. Exactitatea cu care naratorul povestește uciderea bătrânului, ca și modul ascuns în care a realizat crima sunt dovezi ale sănătății sale, evidențiindu-i monomania și paranoia. Naratorul povestirii „Inima care-și spune taina” este presupus în general a fi de sex masculin. Cu toate
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
ori. „Inima care-și spune taina” folosește un narator care nu-i de încredere. Exactitatea cu care naratorul povestește uciderea bătrânului, ca și modul ascuns în care a realizat crima sunt dovezi ale sănătății sale, evidențiindu-i monomania și paranoia. Naratorul povestirii „Inima care-și spune taina” este presupus în general a fi de sex masculin. Cu toate acestea, unii critici au sugerat că o femeie ar putea fi cea care narează; nu sunt folosite pronume pentru a clarifica acest aspect
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
sugerat că o femeie ar putea fi cea care narează; nu sunt folosite pronume pentru a clarifica acest aspect într-un fel sau în altul. Povestea începe "in medias res", cu o conversație aflată deja în curs de desfășurare între narator și o altă persoană care nu este identificată în nici un fel. S-a speculat că naratorul se confesează unui director de închisoare, unui judecător, unui reporter, unui medic sau (în mod anacronic) unui psihiatru. În orice caz, naratorul se explică
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
clarifica acest aspect într-un fel sau în altul. Povestea începe "in medias res", cu o conversație aflată deja în curs de desfășurare între narator și o altă persoană care nu este identificată în nici un fel. S-a speculat că naratorul se confesează unui director de închisoare, unui judecător, unui reporter, unui medic sau (în mod anacronic) unui psihiatru. În orice caz, naratorul se explică în detaliu. Ceea ce urmează este un studiu al groazei, dar, mai ales, amintirea terorii așa cum o
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
desfășurare între narator și o altă persoană care nu este identificată în nici un fel. S-a speculat că naratorul se confesează unui director de închisoare, unui judecător, unui reporter, unui medic sau (în mod anacronic) unui psihiatru. În orice caz, naratorul se explică în detaliu. Ceea ce urmează este un studiu al groazei, dar, mai ales, amintirea terorii așa cum o simte naratorul pe măsură ce relatează evenimentele din trecut. Primul cuvânt din povestire, „Adevărat!”, este o recunoaștere a vinovăției sale, precum și o asigurare a
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]