8,040 matches
-
consacrații”) e cel ce îi determină să treacă peste umilințe și să prefere Revelionului obișnuit, Revelionul ospătarilor! *Dimineață, în timp ce mergeam pe Carpați, spre redacție, a trecut pe lîngă mine Filioreanu, la volanul Daciei sale negre. Deși rula încet, s-a prefăcut că nu mă vede. Eram în întîrziere, dar nu i-am făcut semn să oprească. Mergînd, mi-am amintit, prin contrast, de bietul tata care, cînd se ducea sau venea de undeva cu căruța, poftea ba pe unul, ba pe
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
va fi autorul articolului pe care ar urma să-l scrie, ci Maria Rusu, șefa sa de la Direcția Sanitară: așa figurează în sumarul revistei! „Nu vă supărați, nu noi v am băgat în chestia asta...” „Să mă supăr?”, s-a prefăcut mirat, zîmbind pe sub mustață, doctorul. „Nu-mi dă voie tema!” Scena e caracteristică nu numai pentru lipsa de convingere a celor doi, ci și pentru duplicitatea la care sînt constrînși numeroși intelectuali. *A stîrnit haz în redacție gluma (un joc
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
bravi din domeniul său, unii deveniți personaje de roman. *Vizită intempestivă a lui Ilie Dan. A dat 100 de lei unui „piețar” ca să-l repeadă pînă la redacție, unde spera să-și vadă versurile tipărite. Euforia inițială i s-a prefăcut imediat în decepție, agravată și de faptul că (deși nu trecuse de ora 11) era „abțiguit”. „O singură dată împlinește omul 50 de ani!”, îi spunea, aproape strigînd, lui Sergiu, care n-a ținut seama de asta, planificîndu-i publicarea în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să mă întreb care sînt articolele sale, în cei aproape zece ani de cînd a fost plantat redactor șef, cu asemenea atribute. „Să se simtă în materialele noastre suflul maselor, suflul realității”, a mai îndemnat el. Colegii de la gazetă se prefăceau că-l ascultă, dar fiecare își urmărea propriile gînduri. Cînd, în fine, totul s-a terminat, unii mi-au spus rîzînd: „Iar și-a făcut numărul!” „Degeaba susține el că «democrația muncitorească» funcționează bine”, mi-a declarat Constantin Azoiței în timp ce
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
întărească sufletește, fiecare nouă discuție despre politică (și ele au devenit tot mai dese: pe stradă, la redacție, în casă) mă tulbură, mă mîlește, mă dezgustă. „Politica” a ajuns să-mi pară inutilă, derizorie, fără sens. Ce rost are să te prefaci că înoți, dacă apa de sub tine-i mică, fără valuri, o baltă, balta în care am fost condamnați să trăim? Mă simt cu atît mai ridicol, mai jenat, cu cît, de regulă, cei cu care stau de vorbă sînt oameni
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai era nimic. Ca și cum n-ar fi trecut!” *„Cîtă vreme va mai supraviețui imobilismul politic în România?”, întreabă, retoric, Nestor Rateș, într-o „ediție specială”, alcătuită după demisia lui Erich Honneker. „Mult și bine”, ar putea ricana „toarășii”, care se prefac a nu băga în seamă „semnele” și „semnalele” apărute sau venite din mai multe părți. *Sînt foarte departe de recordul rusului Vladimir Turbin (probabil un om mai în vîrstă decît mine) care spunea că, dacă ar pune cap la cap
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a mai realizat. Sunt vicepreședinte al Societății „Cultură fără frontiere” din Iași. Am Împuternicire specială, În sensul că instituțiile culturale, economice etc. să mă sprijine. Sunt colaborator la Radio-Iași. Din păcate mă lupt cu morile de vânt, deoarece oficialitățile se prefac doar, că mă ajută! Prezint mai jos compozițiile muzicale realizate de mine și Înregistrate la Radio-București și Radio-Iași, interpretate de dl. Constantin Florescu, orchestrate de dl. Const. Bardan, care a luat Premiul I la Concursul de romanțe: „Crizantema de aur
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
dvs. oraș prin prisma unui condei care nu v-a fost de mare trebuință și mereu l ați certat, pe când respira lângă dvs. Ia încercați să vă sculați din paturile dvs. confortabile, într-o bună dimineață, pe la orele 6, și prefaceți-vă că vă duceți la fabrică. Urcați-vă în tramvai, în troleibuz sau autobuz, îmbulzindu-vă și stând agățați pe scări. Mai lăsați mașinile cu număr mic ce stau într-adevăr departe de întreprindere. Timp de un sfert de oră
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
trebui să caracterizeze societatea socialistă. Rețineți că ziarul Drapelul Roșu nu a însăilat niciodată vreun articol pe această temă, ca și cum în felul acesta s-ar apăra ștaiful și blazonul nealterat al presei. între timp, mai intrați și prin magazine și prefaceți-vă că vreți să cumpărați câte ceva. În primul rând, va asigur că veți fi primiți cu ostilitate de către majoritatea vânzătoarelor, acrite și ele de viața asta plină de privațiuni. Apoi, presupunând că veți găsi câte ceva de cumpărat, veți vedea cu
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Am găsit, Însă, transcris Într-o pagină de jurnal, lungul toast pe care Îl citise În seara În care Îmi sărbătorea, la mare, trecerea În deceniul patru, adică vârsta de 30 și un an. „Suntem uneori prea grăbiți, alteori ne prefacem pentru a fugi de noi Înșine”, așa Începea, meditativ, orația care se dovedește, iată, după mai mult de alți 31 de ani, atât de actuală. „Suntem, de obicei, singuri și ne amăgim, spunându-ne că doar astfel ne putem regăsi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
numit pe Geo Bogza, care În preambulul grandiosului său poem Cântec de revoltă, de dragoste și moarte avea să scrie: „Totul mă chinuia atunci, faptul că aveam zece degete În loc de o sută sau mai bine unul singur, putând să se prefacă În fulger, că trebuia să calc pe pământ În loc să zbor, sau mai bine să mă aflu Într-o mie de locuri deodată, totul mă chinuia atunci, dragostea dintre bărbat și femeie, pe care eu aș fi vrut-o altfel, o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
eu aș fi vrut-o altfel, o Întâmplare fantastică, la care să ia parte oceanele, și nebuloasele, cu toată Întinderea și profunzimea lor, deznădăjduit eram și plin de revoltă Împotriva nevolnicei condiții umane, visând mereu flăcări mari, apocaliptice, care să prefacă În scrum sărmanele noastre ființe nedesăvârșite și vulnerabile, tânăr neîmblânzit, haotic, revoltat mai Întâi de destinul biologic al lumii”. Pagina de licean a lui Blecher anunță și rezumă solemna proclamație cosmică a lui Geo Bogza, din epoca anilor ’30, iar
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
politică externă erau mai mult decât evidente, Regele Carol nu a abandonat vechile lui planuri și a cules nefericitele urmări, care i-au precipitat căderea. 5. Pentru a provoca mânia lui Hitler, cu scopul perfid de a ataca România, Stalin, prefăcându-se a fi partener loial al Germaniei, a avut grijă să anunțe și direct pe Führer de cererile de asistență militară ale lui Gafencu la Moscova și duplicitatea Regelui, ceea ce confirma schimbul de telegrame între Tilea și Gafencu și arăta
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
briceagul de pe masă și l-am băgat în buzunarul pantalonilor. M-am dus să deschid. Nu-mi mirosea a bine. Abia cu o lună în urmă se făcuse verificarea gazelor. Bărbatul mi se părea și el cam straniu. M-am prefăcut că mă uit mai departe la film. A scos un aparat ce semăna cu un manometru. A verificat mai întâi presiunea la gaze în baie și apoi a luat-o spre bucătărie. Craniul rămăsese pe masă. Am luat-o tiptil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-o înăuntru. Am închis imediat ușa după ea și am încuiat-o. — Miroase tare bine! exclamă ea. Pot să arunc o privire prin bucătărie? — Te rog. Dar ești sigură că nu era prin preajmă nici un individ dubios? Vreunul care se preface că repară strada sau care să aștepte în mașină... Nu, nu era absolut nimeni, spuse ea în timp ce punea cărțile pe masă. A ridicat apoi capacele de pe oale și cratițe și a adulmecat mâncarea cu vădită plăcere. — Ai făcut singur toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care au acționat în ambele locuri. — Cred că ai dreptate. Am privit atent în jur. În fața mesei răsturnate erau împrăștiate clamele dintr-o cutie. Sclipeau în lumina fluorescentă. Clamele acelea mă preocupaseră și înainte, așa că am luat una de jos. Prefăcându-mă că o analizez, am băgat-o în buzunar. — Exista ceva important aici? Nu, zise fata. Lucrurile din birou nu prea aveau nici o însemnătate. Registre contabile, chitanțe, ceva documente... Nimic care să ne creeze probleme în caz că s-au furat. — A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zile. Nu cred că o mai duce mult. Dacă nu te deranjează, poate n-ar fi rău să treci să o vezi pentru ultima oară. Am impresia că și ea vrea să se întâlnească cu tine. — Păi... am zis eu prefăcându-mă că ezit. Pe mine nu m-ar deranja, dar credeți că Paznicul ne lasă? — Bineînțeles. Omul are dreptul să-și vadă umbra când ea e pe ducă. Există reguli stricte în sensul acesta. Moartea unei umbre este un eveniment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întrebat. — Le spunem că le-am pierdut și mai plătim o dată, sugeră fata. I-am spus controlorului de la ieșire că nu ne mai găsim biletele. — Le-ați căutat bine? Aveți probabil mai multe buzunare. Mai căutați-le o dată. Ne-am prefăcut că le căutăm peste tot. Ne privea suspicios, mai cu seamă că arătam jalnic. Nu sunt, pur și simplu, am zis. — Unde ați urcat? — La Shibuya. — Cât ați plătit de la Shiubya până aici? Nu mai știu exact. O sută douăzeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Absolut toți. — Deci, am spus că plătesc. De unde anume? — Nu știu. Văzând că n-o scot nici cum la capăt cu el, am lăsat o bancnotă de o mie de yeni pe suport. A strigat după noi, dar ne-am prefăcut că nu-l auzim și ne-am văzut de drum. Mi se părea anormal să mai stăm și să argumentăm pentru două bilete de tren când lumea era pe cale să se sfârșească. Și nici măcar nu luasem metroul! Când am ieșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Trebuie să plecăm repede. Mirosul de aici este insuportabil. Nu cred că pot urca scara, spuse Umbra. Am încercat adineauri și nu m-am simțit în stare. Cred că sunt mai epuizată decât am crezut. Ironia sorții! M-am tot prefăcut că sunt slăbită, dar nu mi-am dat seama că nu mai am vlagă în mine. Mi-au înghețat toate oasele azi noapte, a fost cumplit de frig. — Te iau în cârcă. Umbra a clătinat din cap. Nu accept așa ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o transporta la Piatra, cu pericole imaginare: tâlharii din Grumăzești, lupul, balaurul din dealul Bălaurului (cruzimea glumețului e simbolizată în text de frecventa invocare a lupului). Când i se pare că a înfricoșat-o cum trebuie, eroul face pasul decisiv, prefăcându-se că vrea să o lase singură, în plină noapte, în pădure (s-ar repezi până acasă, ca să-și aducă „un capăt și securea”, să poată drege căruța, și la ziuă ar fi înapoi). În text nu există nici o indicație
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
este nici de inferioritate, nici de superioritate; este vorba, mai curând, de un fel de „comerț” intelectual-liric, de un parteneriat măgulitor pentru ambele părți. Este vorba, în primul rând, de o „recunoaștere”. Modernitatea interbelică aproape că se „clasicizase” și se prefăcuse în cristale, în conștiința epocii în care scria D. Deșertul realismului socialist provocase o comunicare și mai vie între vârste diferite ale literaturii noastre: poeții „șaizeciști” căutau febril și găseau, dincolo de acest deșert literar, modele veritabile care să le precipite
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
calități sînt mai degrabă didactice: iată un om absurd - suspendat În marginea universului newtonian, vidat de „suflet”, incapabil de „idee”, posesor al unei „perfecțiuni” transformate În povară - eternitatea (știm asta de la povestea lui Cain). Lipsit de origine, omul beckettian se preface că pornește În căutarea ei, din inerție mai mult, mișcările sale fiind aproape exclusiv dotate cu semnificații circumstanțiale care nu reușesc să sugereze un sens decît prin ricoșeu, prin intermediul reacției față de ceea ce este perceput drept absurd. Dacă e să vorbim
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ezitare. Kirillov avea, ca orice creștin, Îndoieli, Stravroghin se spovedește În cele din urmă, În ciuda forței extraordinare de a-și da permanent libertate absolută. Milo este, preț de doar câteva zeci de pagini, demonul perfect, convertit după ce Andrew s-a prefăcut că l-a ucis: apoi Milo s-a decis să moară Într-adevăr pentru a-și Învinge dușmanul. Voilà la clé de toute l’histoire: il fait comme si il enquêtait, et il fait comme si il était mort, et
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
el are altceva de spus, și anume un al treilea discurs: „A fi pentru sau Împotrivă era pentru el o insuportabilă limitare a unor Întrebări complexe.” Inspirat de literatura lui Boris Vian, cea din Spuma zilelor, el nici nu se preface nici nu desface: el iese din lume, undeva la marginea ei. Antoine, de altfel, stă În Montreuil, adică În zona a doua pariziană, În estul sărac. Familia lui este și ea una marginală. Mama lui e bretonă, dar tatăl este
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]