7,823 matches
-
evidentă, care amintește de un joc cu pioni albi și pioni negri: temele devin mai curând anti-teme, intriga anti-intrigă (aproape de jurnal), eroii antieroi ("You! hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère!"), așteptările sunt anulate de decizii care pulverizează viitorul, pe scurt realul și ficțiunea se luptă pentru putere. Jocul, mai mult decât un jurnal, implică artificialitate: autorul se joacă cu pătrățele de real, reconstituie un puzzle. El cere o lectură totală, o lectură angajată. Dacă opera e un joc, lectorul trebuie să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eroii antieroi ("You! hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère!"), așteptările sunt anulate de decizii care pulverizează viitorul, pe scurt realul și ficțiunea se luptă pentru putere. Jocul, mai mult decât un jurnal, implică artificialitate: autorul se joacă cu pătrățele de real, reconstituie un puzzle. El cere o lectură totală, o lectură angajată. Dacă opera e un joc, lectorul trebuie să fie cu atât mai serios, pentru a compensa neglijențele autorului. Dacă lectura nu ia opera foarte în serios, scriitura Deseperado nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
zice, ne taie răsuflarea. Dacă pentru ficțiunea Fluxului conștiinței cititorul era ocupat să descifreze, cititorul Desperado gâfâie adaptându-se la fiecare carte nouă, învață să anticipeze diferențele care unesc. Orice carte nouă vrea să vină mai aproape de ce simțim, de real, de adevăr, de noi. Cu toate acestea, fiecare convenție nouă și această epocă Desperado are o imaginație debordantă în materie de convenții noi e o mai mare sofisticare și abstractizare. Pentru scriitori ca Burgess, Lessing, Fowles, Brownjohn, Bradbury, Gray, Lodge
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
el nu o face linear, explicit, prin raportare la un prezent concret, când se va întâmpla ceva, ca urmare a rememorării lui. Eroul Desperado trăiește un trecut perfect, un trecut în trecut și de dragul trecutului. În scufundarea lui în anticamera realului, în ceea ce a fost cândva real și poate fi doar reînviat, rememorat ca atare, autorul oscilează între mai multe procedee narative. Nu renunță total la Fluxul conștiinței, fiindcă întâlnim uneori conexiuni ce ne par absurde, bazate pe o lege a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ea se scufundă în meandrele amintirii. Alții pun distanță între ei și memoria sentimentală, creând un trecut rațional. Sunt eroi care fac uz de incertitudine, în maniera lui Henry James. Unii protagoniști fug în trecut doar pentru a descuraja prezentul, realul. În niciunul din cazuri, trecutul nu e ordonat, accesibil, chiar dacă el pare așa la prima vedere. Trecutul Desperado este despletit și trage lectura ca o mlaștină. Singurul care are acces la realitatea din miezul trecutului, adică la ceea ce s-a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trebuie aflată. Iată cum se transformă romanul dintr-o traducere a unei acțiuni cronologice într-un final de obicei de cuplu, plasat în viitor, într-o vânătoare de convenții, la capătul căreia nu mai e nici viitor, nici cuplu, ci realul golit de așteptări, realul "cel mai real", dacă-i putem crede pe autorii Desperado. În condițiile în care autorul e enigmatic și orice explicație vine din trecut, eroul ne apare neputincios, până la limita cu absurdul. Memoria eroului se află în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se transformă romanul dintr-o traducere a unei acțiuni cronologice într-un final de obicei de cuplu, plasat în viitor, într-o vânătoare de convenții, la capătul căreia nu mai e nici viitor, nici cuplu, ci realul golit de așteptări, realul "cel mai real", dacă-i putem crede pe autorii Desperado. În condițiile în care autorul e enigmatic și orice explicație vine din trecut, eroul ne apare neputincios, până la limita cu absurdul. Memoria eroului se află în puterea naratorului, care o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu face literatură, el pretinde pentru cine are vreme să-i dea crezare că scapă din tipare (inclusiv tiparul temporal) și face viață. Post-timpul operei Desperado relectura Confruntat cu contradicția dintre dorința autorului Desperado de a-și ancora opera în real și nevoia lui de a se delimita de tot ce s-a mai făcut, de a pleca din convențiile realului așa cum le știam de secole, lectorul își ia măsuri de precauție. Timpul lecturii devine un post-timp. Deși mulți autori își
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și face viață. Post-timpul operei Desperado relectura Confruntat cu contradicția dintre dorința autorului Desperado de a-și ancora opera în real și nevoia lui de a se delimita de tot ce s-a mai făcut, de a pleca din convențiile realului așa cum le știam de secole, lectorul își ia măsuri de precauție. Timpul lecturii devine un post-timp. Deși mulți autori își doresc lectori "implicați afectiv" (cum declară Graham Swift într-un interviu pe care i l-am luat), lectorul se detașează
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ieșirea din noi și intrarea în conștiința fiecărui autor pe rând. 1.5. Eroul Desperado: Amintirea viitorului Întoarcerea la personaj Eroii Fluxului conștiinței aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Clarissa Dalloway, de pildă, amesteca "amintiri și dorințe" (cum numea T.S. Eliot sindromul, în The
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în conștiința fiecărui autor pe rând. 1.5. Eroul Desperado: Amintirea viitorului Întoarcerea la personaj Eroii Fluxului conștiinței aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Clarissa Dalloway, de pildă, amesteca "amintiri și dorințe" (cum numea T.S. Eliot sindromul, în The Waste Land): ea lucra cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
descoperă "oroarea" pe care niciun cuvânt nu o poate conține (Heart of Darkness). Eroii lui D.H. Lawrence trăiesc într-un infern al impulsurilor pshice și fizice inexplicabile. Henry James aspiră la onestitatea ființei, mutând centrul de interes al romanului de la real la verbalizarea lui deficitară, transformând acțiunea (incidentele) în understatement (subînțeles, înțeles insuficient verbalizat). Ceea ce rezulta din mâna autorului modernist trebuia decodat, prelungit, explicitat: clarificarea era, de fapt, o completare a textului (bazat pe preverbal) cu un alt text (critic), în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
analiza conștiinței, fluxul ei). Autorul Desperado a înțeles de la Modernism că eroul e în primul rând o inteligență. Esența revoltei moderniste era transformarea eroului picaresc în erou reflexiv, trecerea de la istorie la meditația în marginea incidentului. În loc să treacă prin peripețiile realului, personajul era o uriașă inteligență statică. Pentru el nu exista trecutul-prezentul-viitorul incidentului, ci fluxul conștiinței, indiferent la trecerea timpului. Eroul Desperado își recapătă trupul fizic, goana prin timp, suspansul (întâmplarea). Clarissa Dalloway era o adiere de emoții și amintiri. Lanark
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
hrănește cu nimicuri prezente, nu una structurată pe cronologie. Eroul condamnat la prezent nu e tiranul intrigii (nu încheie trecutul cu un viitor de niciun fel); el e, pur și simplu, substanța, realitatea ei. Romanul Desperado comunică o isterie a realului. Fluxul conștiinței avea cultul inteligenței, al explorării lucide a interiorității cu un pre-limbaj, cu uneltele pre-verbalului (asociații, simboluri, subînțelesuri). Autorul Desperado revine la romanul de suflet, dar nu se întoarce la tradiție: el combină sentimentul (substanța) și tehnica (mecanismul) într-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ulysses și The Waste Land, au fost o epocă a refuzului. Scriitorii se revoltau împotriva convențiilor știute, sub aparența falsă că s-ar revolta împotriva literaturii, pentru a o înlocui cu viața însăși. Nu era vorba de înlocuirea imaginarului cu realul, ci de schimbarea la față a literaturii, care de nouăsprezece veacuri și mai bine făcea în fond același lucru: spunea o poveste despre un trecut care ducea inevitabil la un prezent și care aștepta un viitor. Mai era apoi și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
afectiv. Faptul că incidentele sunt relativizate, împinse în interiorizare și psihanaliză, izolează eroul și dau un sentiment de însingurare lecturii. Realismul era imaginea socialului, radiografia lui. Odată cu urmărirea gândului până la stadiul preverbal, socialul nu mai contează, el devine o ficțiune. Realul este undeva în mintea eroului, în labirintul lui de cuvinte, care izbucnesc în dezordine la suprafața textului. Devine mai important să verbalizăm odată cu eroul decât să trăim în umbra lui. Ceea ce nu înseamnă că nu trăim alături de el. Bagajul de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ochii noștri. Trecutul eroului se confundă cu trecutul literaturii, și e veșnic parodiat de prezent. Saltul secolului XX este trecerea de la ordinea cronologică (mod de ordonare a imaginarului, timp de cel puțin nouăsprezece secole) la acceptarea accidentalului ca regulă a realului. Logica are alte coordonate odată cu Einstein și Freud, inteligența umană se eliberează de pașii mărunți pe care-i făceau curentele literare anterioare, refuză micile revolte și începe să multiplice refuzul în progresie geometrică. După Fluxul conștiinței, a doua etapă a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
era cât pe ce să ucidă plăcerea textului. E meritul autorilor Desperado de a fi readus literatura în sufletul cititorului nedoritor de comentatori. Refuzul deznodământului clar, refuzul de a încheia opera în fond, decurge din celelalte refuzuri, al cronologiei, al realului exterior prezentat direct (nemediat de interioritate). Virginia Woolf se lamenta privind la romanele lui Galsworthy, Bennett, Wells și alți conformiști de geniu: "Chiar trebuie romanul să arate așa?" Joyce, încă înainte de Ulysses, inventa epifania (care era, în mod cert, o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de a exprima emoția în artă e aflarea unui "corelativ obiectiv": altfel spus, un șir de obiecte, o situație, un șir de incidente care să fie formula acelei anume emoții", Hamlet și problemele lui, 1920). Nevoia de a modifica aproximarea realului se produce concomitent la acești trei reprezentanți majori ai Fluxului conștiinței. Parte din această schimbare este anularea (un)happy-end-ului. Moderniștii consideră că e de preferat un lector intrigat de absența încheierii unuia ghiftuit cu certitudini în ce privește viitorul. Pe scurt, prin
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
atomice, deci la războiul împotriva Japoniei). Teza autorului Desperado este că, în lipsa unui plan unitar, cum era cel din Ulysses sau The Waste Land, doar un trecut pervertit, răsucit, fărâmițat, poate capta interesul prezentului, al lecturii, pentru că numai complicația reflectă realul. Complicația Desperado nu se vede la început. Textul pare incredibil de simplu, lectorul se relaxează, nu mai caută coduri și chei. Pe măsură ce avansează, își dă seama că nu ajunge nicăieri. Textul accesibil e de fapt un jurnal indirect, o istorisire
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
finalul îl lasă descumpănit, în așteptare. Textele Desperado sunt texte cu un unic erou egocentric, care manipulează toate celelalte ființe literare pentru a se pune în evidență. El e confuz, nedumerit, copleșit de incidente. Eroinele lui Lessing sunt agresate de real, neputincioase, dar spumegânde de furie. O furie care nu are paratrăznet. Personajele lui Ishiguro clocotesc și ele de mânie. Eroii aceștia devin agresivi pentru că romanul este încercarea lor de a-și impune punctul de vedere, lucru care nu-l convinge
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai variate, de la argou la descrieri necenzurate de senzualitate. * Textul poticnit, narațiunea dezlânată și întreruptă: prezentul nu numai că nu are speranță de viitor dar și înaintează greu, sprijinindu-se cu toată greutatea pe un trecut care e readus în real cu contorsiuni mai mult decât ocolite. * Finalul la întâmplare: opera nu se încheie fiindcă proiectul s-a închis. Din contră, textul se încheie în momentul de maximă deschidere a proiectului inițial, antrenând după sine o relectură intrigată și încăpățânată. Dezarmarea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o rafinată plăcere a jocului pentru joc. Nu căpătăm în final nici iluzia vieții, nici măcar adevărul despre joc. Pentru autorii Desperado, în esență (indiferent de afirmațiile lor tendențioase, cum că nu vor decât să amuze lectorul cu o față a realului), realul nu există, ficțiunea îl inventează. * Confundarea imaginarului cu realul este premeditată. Romanul Desperado e un drog care creează dependență. După ce-l citim, revenim foarte greu la lectura unei singure convenții (Dickens, Galsworthy, chiar Joyce). Amestecul de planuri de toate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
rafinată plăcere a jocului pentru joc. Nu căpătăm în final nici iluzia vieții, nici măcar adevărul despre joc. Pentru autorii Desperado, în esență (indiferent de afirmațiile lor tendențioase, cum că nu vor decât să amuze lectorul cu o față a realului), realul nu există, ficțiunea îl inventează. * Confundarea imaginarului cu realul este premeditată. Romanul Desperado e un drog care creează dependență. După ce-l citim, revenim foarte greu la lectura unei singure convenții (Dickens, Galsworthy, chiar Joyce). Amestecul de planuri de toate felurile
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
final nici iluzia vieții, nici măcar adevărul despre joc. Pentru autorii Desperado, în esență (indiferent de afirmațiile lor tendențioase, cum că nu vor decât să amuze lectorul cu o față a realului), realul nu există, ficțiunea îl inventează. * Confundarea imaginarului cu realul este premeditată. Romanul Desperado e un drog care creează dependență. După ce-l citim, revenim foarte greu la lectura unei singure convenții (Dickens, Galsworthy, chiar Joyce). Amestecul de planuri de toate felurile, turnul ui Babel care este textul Desperado, creează un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]