15,122 matches
-
ochi (el, și pe limbă) cu o cârpă înmuiată în apă rece, dar în scurt timp mi-a luat foc și pielea, parcă eram stropită cu acid! Dracu’ îl pusese să împrăștie feliile acelea pe mine... Când n-am mai rezistat, am sunat Salvarea și le-am zis că ne-am otrăvit... Am plătit intervenția pentru că nu intra în categoria urgențe, dar măcar ne-au dat niște alifii calmante. Doar norocul a făcut să nu ajungem de râsul lumii întregi: echipe
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
și etanșe (borcane cu capac, cutii metalice sau din material plastic). Țin minte că odată eram acasă la numărul șapte; tocmai i se terminase mâncarea... Aici trebuie să deschid o paranteză; nu știu cum făcea, dar gătea atât de bine, că nu rezistam să stau prea multe zile departe de el; și acolo mâncam până nu mai puteam; nu vă spun cât de rău îmi era după aceea... Acasă ajunsesem să nu mai pun gura pe nimic; numărul opt, care încă mai învăța
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
scării, unde vecinii hrăneau cățeaua blocului; aceasta nu era prin zonă, dar cei șase pui ai ei, abia înțărcați, lacomi și durdulii, au înfulecat totul. A doua zi dimineață erau țepeni, dar încă respirau, însă inimuțele lor mici n-au rezistat decât până la prânz... Cățeaua nu m-a iertat. I-a urat numărul șapte condoleanțe pentru căței, i-a cerut scuze în numele meu, degeaba: de câte ori l-am vizitat după aceea, trebuia să trimită un coleg înarmat cu un băț să mă
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
cu opt angajați cu studii cel mult medii? Aceleași jocuri murdare de culise... Mi-am încheiat jobul de o lună la restaurant într-un mod destul de rușinos, ca assistant-manager la spălat vase. M-au săpat toți colegii și n-am rezistat presiunii. Comportamentul lor obstrucționist m-a făcut să renunț de bunăvoie ori forțată de patron la funcția de bucătar, bucătar-assistant, ospătar, ospătar-assistant, casieră și manager la chiuvetă... Să nu credeți că nu m-am răzbunat. Am făcut-o cu vârf
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
produsului sau prin mărirea volumului de producție (la preț constant). În condițiile unei economii de piață reale, prima modalitate nu se recomandă, deoarece produsul ar putea deveni necompetitiv. Cea de-a doua cale este urmată de întreprinderile care vor să reziste concurenței. Pentru aceasta, trebuie descoperite toate posibilitățile tehnice și organizatorice care pot duce la mărirea volumului de producție, fără cheltuieli materiale suplimentare. Scopul activității unei rafinării este de prelucrare a petrolului pentru obținerea de produse petroliere, care pot fi utilizate
Aplicaţii ecotehnologice : probleme, proiecte, studii de caz by Virginia Ciobotaru, Oana Cătălina Ţăpurică, Dumitru Smaranda, Corina Frăsineanu () [Corola-publishinghouse/Science/215_a_442]
-
Cioran: „În cele din urmă, suntem salvați de propriile noastre defecte. Tot a folosit la ceva și originea mea...”. E ca și cum Cioran ar recunoaște aici, așa cum o face de câteva ori referindu-se la cu totul altceva, că n-a rezistat ispitei de a fi ingrat cu cei pe care i-a admirat odată. Cât despre chestiunea integrării, la un moment dat ea pare să rămână pentru Cioran cumva secundară, conjuncturală. Îi scrie lui Aurel Cioran în 1979: „Ai dreptate: oriunde
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în totul accesibile. De unde altfel această corespondență atât de bogată? Absența sinelui e compensată de nevoia existenței celuilalt. Scrisorile îl instituie și îl legitimează mai ales pe celălalt; prin celălalt, și pe sine. O dovadă că Cioran nu putea să reziste în fața neantului, pe care cu orice rând îl edifică. De aici, până la urmă, admirația pentru fratele său. „Fratele meu abia a sosit. Ar fi multe de spus despre starea lui. Vorbăreț cum sunt, îl invidiez pentru că nu vorbește; pe de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în minte, fie că sunt pe stradă sau acasă, e înșelăciune. El rezumă, singur, întreaga mea «filozofie»” (I, 330). Altundeva, reluând ideea pălăvrăgelii, consemnează cu dispreț: „Seară petrecută la familia D. / Ce palavragiu pot să fiu! Dacă am reușit să rezist până acum, e grație talentelor mele de palavragiu Ă ar trebui să scriu o carte: Arta de a pălăvrăgi Ă un saltimbac dublat de un om de nimic” (III, 229). Așadar, escroc, saltimbac, impostor, cum vom vedea îndată, cabotinaj, în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Oricum, momentele de angoasă stârnite de spectacolul van, mecanic, al existenței sterile vor fi fost depășite. „Detașarea e de dorit Ă și imposibilă” (I, 89), notează Cioran într-un loc, pentru a continua peste câteva rânduri: „Singurul mod de a rezista încercărilor fără să mori e să consideri că tot ce ți se-ntâmplă în viață este, în fond, ireal și că totul dispare fără urmă, inclusiv durerile tale” (ibidem). Iată cum înstrăinarea, altădată întruchipând agonia, purifică. Îndepărtându-se de lucruri
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
114). Așadar, sinucidere și umor la Dostoievski. Cât despre Cioran, nu va fi fiind umorul chiar calea de a provoca și de a amâna sinuciderea, înțelegând prin umor fie și ipocrizie, poltronerie?! E, oricum, înțelepciunea lui, adică mijlocul de a rezista pe care-l identifică și la alții. Notează la un moment dat: „T.H., care a făcut patru ani de pușcărie, la întrebarea mea: Cum ai putut suporta? răspunde: Datorită umorului. Dacă mi-aș fi luat situația în serios, n-aș
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-l identifică și la alții. Notează la un moment dat: „T.H., care a făcut patru ani de pușcărie, la întrebarea mea: Cum ai putut suporta? răspunde: Datorită umorului. Dacă mi-aș fi luat situația în serios, n-aș fi putut rezista” (II, 297). Ce antidot, în fond, mai bun decât umorul în fața nimicului? În fața anxietății, care-l macină, Cioran răspunde când și când cu un râs ghiduș. Fără acest râs luminos, totul ar căpăta o ținută rigidă, sumbră, stupidă. Cazul lui
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-și exerseze nenorocirile” (I, 73), mărturisește într-un loc. Iar clamarea anonimatului nu face decât să confirme sau să instituie un exces de orgoliu. Vorbind despre Ignațiu de Loyola, Cioran mărturisește că simte la el „o voință îndârjită de a rezista «gloriei deșarte»”. Apoi comentează: „I-a rezistat, într-adevăr, dar a căzut într-un orgoliu enorm, cum rar ai mai putea găsi” (II, 203). Pare să fie, oricum, o situație inversă, deocamdată, celei pe care o trăiește Cioran. Când nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un loc. Iar clamarea anonimatului nu face decât să confirme sau să instituie un exces de orgoliu. Vorbind despre Ignațiu de Loyola, Cioran mărturisește că simte la el „o voință îndârjită de a rezista «gloriei deșarte»”. Apoi comentează: „I-a rezistat, într-adevăr, dar a căzut într-un orgoliu enorm, cum rar ai mai putea găsi” (II, 203). Pare să fie, oricum, o situație inversă, deocamdată, celei pe care o trăiește Cioran. Când nu-și reprimă gloria, chiar dacă știe că e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
norocoșii, au firește o viață, dar nu și amintirea unei vieți” (I, 294). Așadar, boala ca prilej al cunoașterii, al retrăirii sinelui, cauză a ei chiar, care îndeamnă la modestie, la retragere. O spune Cioran: „În fața bolii, nici un orgoliu nu rezistă. Se frânge de ea. Boala ne cheamă la ordine, la realitate, ne spulberă vanitățile. Umilire de fiece clipă” (I, 98). În alt loc: „Degeaba încerc să uit destinul «meu», bolile mi-l readuc în minte. Iar uimirea mă cuprinde din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a dispărut” (III, 131). În fine, la rădăcinile bolii, insomnia, căreia Cioran pare să-i datoreze totul. Notează într-un loc: „Cea mai nefericită epocă din viața mea: de la nouăsprezece la douăzeci și cinci de ani. Nu înțeleg cum am reușit să rezist. Insomnie perpetuă. Tensiune nervoasă care mă istovea și mă silea să stau culcat toată ziua: efectiv, cea mai mare parte a timpului mi-am petrecut-o culcat, ca într-un sanatoriu. // În perioada aceea am înțeles, am cunoscut oribilul. Am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
s-a exacerbat în mine. Sunt izbânda și înfrângerea ei” (II, 125). Peste câteva rânduri, Cioran crede că mama i-ar fi transmis toate infirmitățile ei. Pentru a continua: „Există în familia mea o înclinație spre descurajare; dintre toți, mama rezista cel mai bine, era cea mai curajoasă. Apoi, cu câtă tenacitate a rezistat morții!” (II, 126). În fine, deși lasă impresia abandonului, Cioran însuși, finalmente, înfruntă viața și rezistă morții. N-are importanță că uneori se simte în pragul nebuniei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
câteva rânduri, Cioran crede că mama i-ar fi transmis toate infirmitățile ei. Pentru a continua: „Există în familia mea o înclinație spre descurajare; dintre toți, mama rezista cel mai bine, era cea mai curajoasă. Apoi, cu câtă tenacitate a rezistat morții!” (II, 126). În fine, deși lasă impresia abandonului, Cioran însuși, finalmente, înfruntă viața și rezistă morții. N-are importanță că uneori se simte în pragul nebuniei. Vor fi fost și ai lui nebuni? Ar fi putut fi, din moment ce mărturisește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Există în familia mea o înclinație spre descurajare; dintre toți, mama rezista cel mai bine, era cea mai curajoasă. Apoi, cu câtă tenacitate a rezistat morții!” (II, 126). În fine, deși lasă impresia abandonului, Cioran însuși, finalmente, înfruntă viața și rezistă morții. N-are importanță că uneori se simte în pragul nebuniei. Vor fi fost și ai lui nebuni? Ar fi putut fi, din moment ce mărturisește: „Mi-am petrecut dimineața întrebându-mă dacă am nebuni în familie, printre străbunii mei nu prea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ia vino, vino-ncoace! Ce, nu te poți mișca? Săracul de el! Maria: Și-acum ce stai așa de parcă ești sudat în hainele astea? Alex: Mamă, lasă că mă acomodez eu... Numai cu cravata asta nu cred că am să rezist mult... Val: (din același fotoliu în care va sta ca un refugiat mai tot timpul) Alex, dă-mi-o mie. Tot trebuia să-mi asortez o cravată la gînduri. Maria: Altul! (vine bunica, îmbrăcata în costum național, mișcîndu-se cu grijă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
asta mereu, ne pomenim că mergem pe drumuri false, că vorbim, că iubim, că trăim fals. El n: Ești exact așa cum am bănuit totdeauna că ești... Nu-i bine așa, frate, nu le lua pe toate în piept, că nu reziști... mai ferește-te puțin... să mai treacă și pe-alături... că altfel cazi... Trebuie să mai și rîdem, să ne mai amuzăm, să nu ne pese... Asta-i viața! El 1: Da... asta-i... Ea 2: (aducînd cafele) N-am
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ea și doar mi-ai promis că termini cu toată chestia asta. El 1: Ți-am spus că am să încerc să... Ea 2: Și cam cît timp crezi că vor ține încercările astea? Și cam cît crezi că voi rezista eu la aceste încercări? Că uite în ce hal m-ai adus! (se ridică din fotoliu, aprinde încă o lumină și își face scheciul) Vezi cît am slăbit? Nu mănînc, nu dorm, n-am chef de nimic! Știi cîte kilograme
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cavoul unui bogătaș... boier mare... prinț... sau așa ceva... s-au șters literele... Așa că trebuia privatizat... Altul al rînd! Femeia: Mda... Și nu ți-e, iartă-mă că-ți spun..., nu ți-e oleacă de rușine? Octav: Vreau să văd cît rezist... vreau să văd cît mă ține rușinea... Cu ce vă mai servim? Femeia: Păcat! Mare păcat! (se îndreaptă spre gropar și-i oferă un ban) Groparul:...Bogdaproste... Femeia: (plecînd) Ce zile-am ajuns, Doamne, ce zile! Mare rușine! Octav: Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ai nevoie de cea adevărată..., pentru că dacă ai avea-o nici n-ai ști ce-i aia... și dacă ai ști, n-ai ști ce să faci cu ea... Octav: Da... foarte simplu...! Dom' profesor, domnule, dar cum a putut rezista un asemenea coșmar jumătate de secol?! Groparul: A rezistat tocmai pentru că avea sub mînă o societate de delincvenți... E mult mai ușor de condus decît niște oameni cărora le bîzîie prin cap chestii ca demnitatea, cinstea, curajul... Octav: Bătrîne, spune
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
-o nici n-ai ști ce-i aia... și dacă ai ști, n-ai ști ce să faci cu ea... Octav: Da... foarte simplu...! Dom' profesor, domnule, dar cum a putut rezista un asemenea coșmar jumătate de secol?! Groparul: A rezistat tocmai pentru că avea sub mînă o societate de delincvenți... E mult mai ușor de condus decît niște oameni cărora le bîzîie prin cap chestii ca demnitatea, cinstea, curajul... Octav: Bătrîne, spune-mi și mie cum pot oamenii să uite o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
sună cineva la ușă, de ne prostisem de panică...? Cu ce crezi tu, rotiță ruginită, că erai uns? De ce taci? Gh. P. unu: Stau și mă gîndesc, și mă întreb pentru a nu știu cîta oară, cum de a putut rezista... mașinăria asta, cum îi zici tu... Că ajunsesem să cred că nu se va opri niciodată. Gh. P. doi: Păi tocmai credința asta l-a ajutat să reziste... Nu știu cum de-am rezistat noi! Gh. P. unu: Noi am rezistat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]