9,812 matches
-
de ceașcă de ceai și un măr. După care mă duc sus și mă machiez ușor. Nu prea tare. Dar destul. M-am îmbrăcat simplu. Un tricou, o fustă de bumbac și șlapi. Când mă uit în oglindă, aproape că tremur de nerăbdare. Dar, în afară de asta, am mintea complet goală. Nu o străbate absolut nici un gând. Ceea ce probabil că nu e un lucru rău. După răcoarea din casă, căldura din grădină mi se pare și mai încinsă ; aerul e nemișcat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dat, îmi dă să mănânc zmeură, și eu îi prind degetele cu dinții. Vreau să ajung la el, vreau să-mi pun mâinile pe el, dar de fiecare dată îmi întoarce spatele înainte de a reuși să fac ceva. Încep să tremur din tot corpul de dorință. Mi-a desfăcut copcile de la sutien cu două rânduri în urmă. Mi-am aruncat bikinii. El și-a desfăcut catarama de la curea. Și totuși, totuși, încă mai culegem zmeură. Lădițele sunt pline și grele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
coboară spre sfârcul meu, și aproape că leșin. Și de data asta nu se mai îndepărtează de mine. De data asta e pe bune. Mâinile lui mi se plimbă pe trup, fusta îmi cade la pământ, blugii îi alunecă. Apoi tremur din toate încheieturile și îl prind în brațe și încep să-i strig numele. Și uit complet de zmeură, care se împrăștie pe pământ, storcoșită, strivită sub noi. După asta, rămânem nemișcați ore întregi. Sunt amorțită de euforie. Am urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sticlă. Când ajung în holul de la intrare mă traversează un val brusc de uimire care aproape îmi taie picioarele. Chiar am de gând să fac asta ? Chiar încerc să pătrund incognito în birourile firmei Carter Spink ? Mda. Asta fac. Îmi tremură picioarele și mi-au transpirat palmele, dar pășesc fermă pe marmura strălucitoare, cu ochii în pământ. Mă îndrept către Melanie, recepționista cea nouă, care a început lucrul aici doar cu câteva săptămâni înainte de plecarea mea. Bună ziua, spun cu glasul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
râde, jucând uimirea. — Samantha, ies la pensie. Chiar crezi că e cel mai bun moment ? Poate cineva, vă rog, s-o dea afară ? adaugă, adresându-se celor de lângă el. — De-asta n-ai vrut să revin la birou, nu ? Îmi tremură vocea de indignare. Pentru că era posibil să încep să pun tot felul de întrebări care să stârnească suspiciuni. Pentru că puteam să pun lucrurile cap la cap. Încăperea e traversată de un frison. Dar nu unul în sens bun. Aud oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
reverențe ? Le faci curat în baie ? Pare atât de înfocat că mă întorc pe călcâie, șocată. E îmbujorat și i-a dispărut orice urmă de ironie. — Samantha, ești una dintre cele mai inteligente persoane pe care le cunosc. Glasul îi tremură de mânie. Ai cea mai strălucită minte juridică pe care a văzut-o cineva vreodată. Nu te pot lăsa să-ți irosești viața cu... iluzia asta de doi bani. Mă uit la el furibundă. — Nu e o iluzie de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
întorc la Londra. O clipă nu face nici cea mai mică mișcare. Apoi, fără grabă, se întoarce spre mine cu plasa în mână și chipul lipsit de orice expresie. — A, zice. — Mă întorc la vechea mea slujbă de avocată. Îmi tremură ușor vocea. Azi a trecut pe la mine Guy, un coleg de la firmă, și m-a convins - mi-a arătat clar cum stau lucrurile. M-a făcut să-mi dau seama... Mă opresc și dau din mână neajutorată. — Să-ți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu ai timp pentru așa ceva ! — Ar trebui să te duci. Nathaniel arată din cap. Ai treabă. E îngrozitor. Pare că totul se dezintegrează între noi. Trebuie să fac ceva. Să comunic cu el. — Nathaniel, spune-mi doar un lucru. Îmi tremură glasul. Spune-mi, înainte să plec. În ziua aia la fermă... ce mi-ai zis ? Nathaniel mă privește lung, apoi ceva în ochii lui se închide. — A fost lung, plicticos și prost exprimat. Își ferește privirea, ridicând vag din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
avem nevoie de mai mult timp de gândire. Așa e viața. Mă scutură ușor. Vino-ți în fire. Expiră adânc și-și netezește taiorul. Așa ! Mă duc să te anunț ! Pornește cu pași mari pe peluză. Și eu rămân acolo, tremurând. Am la dispoziție treizeci de secunde. Treizeci de secunde în care să hotărăsc ce vreau să fac cu viața mea. — Doamnelor și domnilor ziariști ! răsună vocea lui Hilary la microfon. Sunt încântată să vă urez bun venit în această dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
valiza, apoi geanta și mă ridic. Îmi pare rău, spun. Am făcut o greșeală. Și abia acum mi-am dat seama. — Poftim ? Guy ridică ochii spre mine. — Îmi cer scuze că v-am făcut să vă pierdeți timpul. Vocea îmi tremură ușor. Dar... nu pot rămâne. Nu pot face asta. — Iisuse. Se ia cu mâinile de cap. Nu mai face încă o dată asta, Samantha... Nu încerca să mă convingi, i-o tai scurt. M-am hotărât. Nu pot să fiu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
termină cu prostiile ! Te cunosc foarte bine. Ești și vei rămâne avocat. — Ba nu mă cunoști deloc, Guy ! izbucnesc furioasă. Nu mă mai defini tu ! Nu sunt avocat ! Sunt o persoană. Îmi smulg brațul dintr-al lui și trântesc ușa, tremurând din toate încheieturile. O clipă mai târziu, aceasta se deschide din nou și Dominic și cameramanul se năpustesc în urma mea. — Măi măi ! murmură Dominic surescitat în microfon. În urma unei turnuri șocante a evenimentelor, Samantha Sweeting a renunțat definitiv la fabuloasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cui o să vând cealaltă jumătate, Asta nu mă privește, eu nu fac decât să îndeplinesc ordinele pe care le-am primit, Pot să vorbesc cu șeful de departament, Nu, n-are rost, n-o să vă primească. Lui Cipriano Algor îi tremurau mâinile, se uita în jur, perplex, cerând ajutor, dar citi numai dezinteres pe fețele celor trei șoferi care sosiseră după el. Cu toate astea, încercă să apeleze la solidaritatea de clasă, Uitați ce situație, omul își aduce produsul muncii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
jumătate, și spuse, Nu mai aduceți nimic până nu vă anunțăm, Credeți că o să mai pot fabrica, întrebă olarul, Decizia vă aparține, nu-mi asum nici o responsabilitate, Și de returnat, tot îmi veți returna ce-aveți în magazie, glasul îi tremura de disperare și era plin de atâta amărăciune încât celălalt încercă să fie conciliator, Vom mai vedea. Olarul urcă în furgonetă, demară cu bruschețe, câteva lăzi, precar așezate după descărcatul pe jumătate, alunecară și se izbiră violent de ușa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a fi negociată cu angajați subalterni și din principiu reticenți, deci va trebui să se prezinte la ghișeu și să anunțe în ce scop venise. Parcă furgoneta, luă hârtiile și, cu un pas care voia să pară ferm, deși îi tremurau picioarele, așa cum orice observator atent și-ar fi dat seama, traversă banda de tranzit pătată de pete de ulei vechi și recente până la ghișeul de primire, îl salută pe paznic cu un politicos bună ziua și ceru să vorbească cu șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
atât de ritos un episod al vieții sentimentale pentru ca două zile mai târziu să te răzgândești. Ca efect imediat al acestor reflecții, Cipriano Algor și-a luat un aer distant și superior, și cu atâta convingere încât, fără să-i tremure mâna, s-a putut duce să ridice șervetul, Arată bine, spuse. În momentul acela, Martei i se păru cuvenit să adauge, Într-un fel e un cadou de despărțire. Mâna coborî încet, lăsă să cadă delicat șervetul peste prăjitura în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de multe încât un camion obișnuit să nu poată rezolva problema cu o singură încărcătură, Și unde vom descoperi acest prețios camion, întreă Marta, Îl închiriem, Costă mulți bani, nu voi avea destui, spuse olarul, dar speranța făcea să-i tremure vocea. O zi va ajunge pentru toată treaba, dacă ne punem banii la un loc, ai noștri și ai dumitale, sunt convins că vom reuși, și, în plus, fiind eu gardian intern poate îmi fac o reducere, nu pierdem nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
scula. Marta spuse doar, Bine, nu era deloc greu, cunoscându-l, să-și închipuie că tatăl ei dorea să fie singur în timpul serioasei operații de scoatere a cenușii și a statuetelor din groapă, ca un copil care, în liniștea nopții, tremurând de frică și de emoție, înaintează pe pipăite pe coridorul întunecat să descopere ce jucării și daruri visate i-au fost puse în pantof. Cipriano Algor se încălță, deschise ușa bucătăriei și ieși. Frunzișul compact al dudului negru reținea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
le spusesem deja despre Marta, n-au fost mari sărbători, sărutările și îmbrățișările care se obișnuiesc în acest ocazii, despre restul nu s-a vorbit, Mai bine așa, spuse Cipriano Algor, și continuă să verse ghipsul moale în mulaj. Îi tremurau puțin mâinile. Vin să te ajut, mă duc să mă schimb, spuse Marçal. Marta nu-și urmă soțul. Peste un minut, Cipriano Algor, fără s-o privească, întrebă, Dorești ceva, Nu, nu doresc nimic, mă uitam la ce lucrezi. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îi rămase în cap, ca un bec de alarmă care se tot aprindea și se tot stingea, doar Azi, azi, azi, azi, azi, azi. Azi, ce, se întrebă cu violență, încercând să reacționeze împotriva absurdei nervozități care făcea să-i tremure mâinile pe volan, mă duc în oraș să-l iau pe Marçal, merg la departamentul de achiziții ca să anunț că prima parte din comandă e gata de livrare, tot ce fac acum sunt lucruri obișnuite, curente, logice, n-am nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
semn evident că el și stăpânul lui vor pleca în sfârșit, nu înțelegea din ce motiv zgarda încă nu trecuse în mâna celui care, de drept, i-o pusese. Panica îi urca în gât, dar, în același timp, membrele îi tremurau din pricina excitației rezultând din planul pe care instinctul deodată i-l dicta, de a se elibera cu o smucitură violentă când ușa va fi deschisă, așteptându-și apoi, triumfător, stăpânul afară. Ușa s-a deschis numai după alte îmbrățișări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
amazon cu indienii lui unde intenționase să se ducă a doua zi, E straniu, de la început am avut presentimentul că se pregătește ceva, Ce vrei să spui, cum adică de la început, întrebă Marta, Podeaua pe care am simțit-o cum tremură, cum vibrează, zgomotul excavatoarelor, îți aduci aminte, când am venit să vedem apartamentul, Bine am mai duce-o dacă am avea presentimente ori de câte ori auzim un excavator, ca acel zgomot de mașină de cusut pe care ni se părea că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cadă în gură. Cipriano Algor, care se prezentă la casieria departamentului de achiziții după ce se rătăcise de două ori, în ciuda ajutorului săgeților și inscripțiilor, n-a fost același pe care ne-am obișnuit să-l cunoaștem. Dacă mâinile i-au tremurat atât, asta nu s-a întâmplat din pricina entuziasmului meschin pricinuit de faptul că primea pentru munca lui niște bani pe care nu contase, ci pentru că ordinele și orientările creierului, ocupat acum de subiecte de o importanță mai transcendentă, îi soseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu sunt aceia, de vreme ce n-au existat, cine sunt, întrebă Marçal, Nu știu, dar după ce i-am văzut m-am gândit că poate ceea ce nu există în realitate este ceea ce numim inexistență. Cipriano Algor se ridică încet, picioarele încă îi tremurau, dar, în general, puterile trupului reveniseră. Spuse, Când coboram am avut impresia că văd la un moment dat ceva care ar putea fi un zid sau o platformă, dacă ai putea schimba orientarea unui reflector, nu trebui să termine fraza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
luă valiza. Avu o primă intuiție asupra a ce urma să se petreacă intrând în bucătărie, a doua când intră în cameră, dar siguranța absolută n-a avut-o decât atunci când Isaura, cu un glas care se străduia să nu tremure, îl întrebă, Ai venit ca să rămâi. Valiza era pe jos, așteptând s-o deschidă cineva, dar această operație, oricât de necesară, putea să rămână pe mai târziu. Cipriano Algor închise ușa. Sunt momente din astea în viață, pentru ca cerul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se prezinte. Se află În orașul său și el este cel care pune Întrebările. Ulterior, Omar avea să-i afle porecla, i se spune Studentul-cu-Cicatrice. Cu un ciomag În mână, cu un citat pe buze, mâine va face Samarkandul să tremure. Pentru moment, influența lui nu se Întinde dincolo de acești tineri care-l Înconjoară, atenți la cea mai mică frază, la cel mai mic semn al lui. În ochi Îi apare o lucire neașteptată. Se Întoarce spre acoliții săi. Apoi, triumfător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]