15,959 matches
-
VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1. Unele intuiții asupra specificului clasei verbelor ergative apar în gramaticile vechi românești. De exemplu, în Institutiones (2001 [1770]: 121), gramatică de factură latinistă, se vorbește despre verbe deponente − "verbe care se conjugă în felul celor pasive, dar păstrează totuși un sens activ sau neutru" −, folosindu-se ca exemple verbe încadrabile în clasa ergativelor: mă primblu, te duci, să suie. 2.2. Termenul ergativ a fost însă pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în gramaticile vechi românești. De exemplu, în Institutiones (2001 [1770]: 121), gramatică de factură latinistă, se vorbește despre verbe deponente − "verbe care se conjugă în felul celor pasive, dar păstrează totuși un sens activ sau neutru" −, folosindu-se ca exemple verbe încadrabile în clasa ergativelor: mă primblu, te duci, să suie. 2.2. Termenul ergativ a fost însă pentru prima dată folosit în lingvistica românească de Pană Dindelegan (1999 [1974]: 82−96), în capitolul al IV-lea, "Construcții rezultate din transformare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
transformare". Pornind de la clasificarea cauzativelor propusă de Lyons (1968) − ergative, morfologice, lexicale și perifrastice − autoarea se oprește asupra cauzativelor ergative de tipul Frigul crapă piatra, Vântul flutură steagul 5, Mama adoarme copilul, ajungând la următoarea definiție a ergativității: prezența unui verb cu formă neschimbată în construcția de bază intranzitivă și în construcția tranzitivă transformată, schimbarea poziției sintactice între constituenții subiect și obiect direct neimplicând nicio modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
5, Mama adoarme copilul, ajungând la următoarea definiție a ergativității: prezența unui verb cu formă neschimbată în construcția de bază intranzitivă și în construcția tranzitivă transformată, schimbarea poziției sintactice între constituenții subiect și obiect direct neimplicând nicio modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990, Pesetsky 1995, vezi infra, 5.3.1.), care consideră că derivarea se face în sensul cauzativizării, adică verbele tranzitive cauzative sunt derivate din verbele intranzitive nonagentive (adică din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
constituenții subiect și obiect direct neimplicând nicio modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990, Pesetsky 1995, vezi infra, 5.3.1.), care consideră că derivarea se face în sensul cauzativizării, adică verbele tranzitive cauzative sunt derivate din verbele intranzitive nonagentive (adică din cele ergative/inacuzative). În privința relației dintre pasiv și ergativ, analiza propusă de Pană Dindelegan (1999 [1974]) se înscrie în linia abordărilor de tip GB, care consideră inacuzativitatea ca fiind un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nicio modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990, Pesetsky 1995, vezi infra, 5.3.1.), care consideră că derivarea se face în sensul cauzativizării, adică verbele tranzitive cauzative sunt derivate din verbele intranzitive nonagentive (adică din cele ergative/inacuzative). În privința relației dintre pasiv și ergativ, analiza propusă de Pană Dindelegan (1999 [1974]) se înscrie în linia abordărilor de tip GB, care consideră inacuzativitatea ca fiind un fenomen sintactic (vezi infra, 3.1
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cea mai productivă în română, pe când cea ergativă este mai puțin productivă decât celelalte două și mai puțin productivă față de limbi, precum engleza. Spre deosebire de engleză, în română, trecerea obiectului direct în poziția subiectului se asociază cu apariția formei reflexive a verbului, reflexivul marcând formal distincția sintactică dintre tranzitiv și intranzitiv. Această primă analiză a verbelor ergative din lingvistica românească are în vedere numai verbele ergative care au o pereche tranzitivă (adică pe cele "derivate", vezi infra, 3.2.1.) și numai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
două și mai puțin productivă față de limbi, precum engleza. Spre deosebire de engleză, în română, trecerea obiectului direct în poziția subiectului se asociază cu apariția formei reflexive a verbului, reflexivul marcând formal distincția sintactică dintre tranzitiv și intranzitiv. Această primă analiză a verbelor ergative din lingvistica românească are în vedere numai verbele ergative care au o pereche tranzitivă (adică pe cele "derivate", vezi infra, 3.2.1.) și numai pe cele de schimbare de stare. Ca urmare a unei abordări strict sintactice, analiza
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Spre deosebire de engleză, în română, trecerea obiectului direct în poziția subiectului se asociază cu apariția formei reflexive a verbului, reflexivul marcând formal distincția sintactică dintre tranzitiv și intranzitiv. Această primă analiză a verbelor ergative din lingvistica românească are în vedere numai verbele ergative care au o pereche tranzitivă (adică pe cele "derivate", vezi infra, 3.2.1.) și numai pe cele de schimbare de stare. Ca urmare a unei abordări strict sintactice, analiza nu dă seamă de distincția dintre pasivul cu se
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care au o pereche tranzitivă (adică pe cele "derivate", vezi infra, 3.2.1.) și numai pe cele de schimbare de stare. Ca urmare a unei abordări strict sintactice, analiza nu dă seamă de distincția dintre pasivul cu se și verbele ergative reflexive, punct asupra căruia autoarea va reveni în studii ulterioare. 2.3. În DSL sunt prezentate diversele accepții ale termenului ergativ (în concepția morfologică asupra cazului, în teoria localistă, în clasificarea tipologică a limbilor). De la acestea, termenul s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
punct asupra căruia autoarea va reveni în studii ulterioare. 2.3. În DSL sunt prezentate diversele accepții ale termenului ergativ (în concepția morfologică asupra cazului, în teoria localistă, în clasificarea tipologică a limbilor). De la acestea, termenul s-a extins la verbe și construcții din limbi care nu cunosc cazul morfologic ergativ, denumind clasa de verbe intranzitive caracterizate prin selecția unui singur argument având rolul de Pacient, pe care îl așază în poziția subiectului. Tiparul de construcție este prezent în numeroase limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prezentate diversele accepții ale termenului ergativ (în concepția morfologică asupra cazului, în teoria localistă, în clasificarea tipologică a limbilor). De la acestea, termenul s-a extins la verbe și construcții din limbi care nu cunosc cazul morfologic ergativ, denumind clasa de verbe intranzitive caracterizate prin selecția unui singur argument având rolul de Pacient, pe care îl așază în poziția subiectului. Tiparul de construcție este prezent în numeroase limbi, putându-se însă stabili diferențe în privința formei reflexive/ nonreflexive a verbului: în limbi ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
denumind clasa de verbe intranzitive caracterizate prin selecția unui singur argument având rolul de Pacient, pe care îl așază în poziția subiectului. Tiparul de construcție este prezent în numeroase limbi, putându-se însă stabili diferențe în privința formei reflexive/ nonreflexive a verbului: în limbi ca franceza și engleza, tiparul ergativ se realizează mult mai frecvent decât în română prin forma nereflexivă. 2.4. Comentând corespondența dintre verb și nominalizarea corespunzătoare în limba română, Stan (2003: 72−73) se oprește asupra distincției neergativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este prezent în numeroase limbi, putându-se însă stabili diferențe în privința formei reflexive/ nonreflexive a verbului: în limbi ca franceza și engleza, tiparul ergativ se realizează mult mai frecvent decât în română prin forma nereflexivă. 2.4. Comentând corespondența dintre verb și nominalizarea corespunzătoare în limba română, Stan (2003: 72−73) se oprește asupra distincției neergativ/ergativ (inacuzativ), subliniind că singurul test care distinge în limba română cele două clase de verbe intranzitive este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
română prin forma nereflexivă. 2.4. Comentând corespondența dintre verb și nominalizarea corespunzătoare în limba română, Stan (2003: 72−73) se oprește asupra distincției neergativ/ergativ (inacuzativ), subliniind că singurul test care distinge în limba română cele două clase de verbe intranzitive este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limba română cele două clase de verbe intranzitive este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
intranzitive este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o schimbare de stare), iar verbele neergative au
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o schimbare de stare), iar verbele neergative au caracter imperfectiv, referindu-se la un proces în desfășurare. 2.5. În GALR
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o schimbare de stare), iar verbele neergative au caracter imperfectiv, referindu-se la un proces în desfășurare. 2.5. În GALR se fac observații despre verbele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o schimbare de stare), iar verbele neergative au caracter imperfectiv, referindu-se la un proces în desfășurare. 2.5. În GALR se fac observații despre verbele ergative în diverse capitole (semnate de Gabriela Pană Dindelegan) din volumul I și al II-lea. Multe dintre acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o schimbare de stare), iar verbele neergative au caracter imperfectiv, referindu-se la un proces în desfășurare. 2.5. În GALR se fac observații despre verbele ergative în diverse capitole (semnate de Gabriela Pană Dindelegan) din volumul I și al II-lea. Multe dintre acestea sunt prezente și în Pană Dindelegan (2003a). Primul punct care ne interesează este clasificarea semantică a verbelor 6 (GALR I: 326
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se fac observații despre verbele ergative în diverse capitole (semnate de Gabriela Pană Dindelegan) din volumul I și al II-lea. Multe dintre acestea sunt prezente și în Pană Dindelegan (2003a). Primul punct care ne interesează este clasificarea semantică a verbelor 6 (GALR I: 326), realizată în funcție de două trăsături semantice inerente, primitive: "schimbare" și "agentivitate". Variația acestor două trăsături determină identificarea a trei clase de verbe: verbe de stare, definite prin [− Schimbare, − Agentivitate] (a durea, a iubi, a se mira, a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prezente și în Pană Dindelegan (2003a). Primul punct care ne interesează este clasificarea semantică a verbelor 6 (GALR I: 326), realizată în funcție de două trăsături semantice inerente, primitive: "schimbare" și "agentivitate". Variația acestor două trăsături determină identificarea a trei clase de verbe: verbe de stare, definite prin [− Schimbare, − Agentivitate] (a durea, a iubi, a se mira, a plăcea, a se sinchisi, a se teme, a urî, a ustura, a se învecina, a se înrudi); verbe de eveniment, caracterizate prin [+ Schimbare, − Agentivitate] (a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și în Pană Dindelegan (2003a). Primul punct care ne interesează este clasificarea semantică a verbelor 6 (GALR I: 326), realizată în funcție de două trăsături semantice inerente, primitive: "schimbare" și "agentivitate". Variația acestor două trăsături determină identificarea a trei clase de verbe: verbe de stare, definite prin [− Schimbare, − Agentivitate] (a durea, a iubi, a se mira, a plăcea, a se sinchisi, a se teme, a urî, a ustura, a se învecina, a se înrudi); verbe de eveniment, caracterizate prin [+ Schimbare, − Agentivitate] (a ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]