KorAP: Find »[drukola/base=îndrăzni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...308 309 310 ...399 >

9,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

ăsta (arătă spre Kolea) mai adineaori se contrazicea cu cineva, spunând că tocmai asta-i „problema femeii“. Chiar dacă maică-ta a fost o proastă, fii om cu ea!... Voi de ce-ați intrat semețindu-vă aici, mai adineaori? „Să nu-ndrăzniți să ne stați în cale“ - venim noi. „Nouă dă-ne toate drepturile, iar tu să nu-ndrăznești să spui nici măcar pâs în fața noastră. Nouă dă-ne toate onorurile, chiar și pe cele care nu există, iar pe tine o să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Chiar dacă maică-ta a fost o proastă, fii om cu ea!... Voi de ce-ați intrat semețindu-vă aici, mai adineaori? „Să nu-ndrăzniți să ne stați în cale“ - venim noi. „Nouă dă-ne toate drepturile, iar tu să nu-ndrăznești să spui nici măcar pâs în fața noastră. Nouă dă-ne toate onorurile, chiar și pe cele care nu există, iar pe tine o să te tratăm cu dispreț, ca pe ultimul lacheu!“ Caută adevărul, își apără drepturile și tot ei, ca niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sunteți vinovat de totala mea descurajare! V-aș ucide dacă mi-ar mai rămâne de trăit! N-am nevoie de binefacerile dumneavoastră, n-o să primesc, ascultați cu toții, n-o să primesc nimic, de la nimeni! Am fost în delir și să nu îndrăzniți să jubilați!... Vă blestem pe toți o dată pentru totdeauna! De data aceasta se sufocă de tot. — I s-a făcut rușine de propriile lui lacrimi, îi șopti Lebedev Lizavetei Prokofievna. „Chiar așa trebuia să se întâmple!“ Halal de prinț! I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spune măcar o dată în viață adevărul de la primul cuvânt: ai avut sau nu vreo contribuție la apariția caleștii de ieri? Lebedev se strâmbă din nou, începu să chicotească, își frecă mâinile, în cele din urmă chiar strănută, dar încă nu îndrăznea să spună ceva. Văd că ai contribuit. — Dar în mod indirect, numai în mod indirect! Vă spun adevărul, adevărat! Contribuția mea n-a fost decât că, la momentul oportun, i-am dat de știre persoanei știute că s-a adunat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
scris mai sus, a urmat împăcarea oficială a Epancinilor cu prințul Lev Nikolaevici. XIItc "XII" Era ora șapte după-amiază; prințul se pregătea să se ducă în parc. Deodată, Lizaveta Prokofievna intră la el pe terasă. — În primul rând, să nu îndrăznești să crezi, începu ea, că am venit la tine ca să-mi cer iertare. Prostii! Ești vinovat până peste cap. Prințul tăcea. — Ești vinovat sau nu? — La fel de vinovat ca și dumneavoastră. De altfel, nici eu, nici dumneavoastră nu suntem vinovați cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-ți trag o scatoalcă până la urmă? — Nu. Nu vreau deloc. Zic așa pentru că vă bucurați de scrisoare, însă nu vreți să recunoașteți. De ce vă jenați de sentimentele dumneavoastră? Așa vi se întâmplă în toate. — De-acum un pas să nu-ndrăznești să faci spre casa mea! strigă Lizaveta Prokofievna și sări în picioare, făcându-se albă la față de furie. Să nu te mai văd în ochi niciodată! — Iar peste trei zile o să veniți și o să mă chemați chiar dumneavoastră... Cum de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu acul. Prințul ezită să răspundă; simțea că îl cam luase gura pe dinainte. Cine ți-a interzis? strigă cu frenezie Lizaveta Prokofievna. — Aglaia Ivanovna mi-a interzis... — Când? Spu-ne odată! Azi-dimineață mi-a trimis vorbă ca nu cumva să îndrăznesc să trec pe la dumneavoastră. — Ce ți-a trimis? Prin cine ți-a trimis? Prin băiat? El ți-a transmis vorbele ei? strigă ea iarăși. — Am primit un bilet, spuse prințul. — Unde-i? Dă-mi-l! Imediat! Prințul chibzui cam un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ar fi putut fi altfel, de vreme ce, din tot talmeș-balmeșul de îngrijorări ridicole și neîntemeiate, începuse cu adevărat să iasă la lumină ceva pare-se important, ceva care parcă într-adevăr merita toate temerile, îndoielile și suspiciunile. „Și cum de-a îndrăznit, cum de-a îndrăznit cineva să-mi scrie scrisoarea anonimă despre creatura aceea, care, cică, ar fi în legătură cu Aglaia? se gândea Lizaveta Prokofievna pe drum, trăgându-l după ea pe prinț, și mai apoi ajunși acasă, când îl invită să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
altfel, de vreme ce, din tot talmeș-balmeșul de îngrijorări ridicole și neîntemeiate, începuse cu adevărat să iasă la lumină ceva pare-se important, ceva care parcă într-adevăr merita toate temerile, îndoielile și suspiciunile. „Și cum de-a îndrăznit, cum de-a îndrăznit cineva să-mi scrie scrisoarea anonimă despre creatura aceea, care, cică, ar fi în legătură cu Aglaia? se gândea Lizaveta Prokofievna pe drum, trăgându-l după ea pe prinț, și mai apoi ajunși acasă, când îl invită să se așeze la masa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cică, ar fi în legătură cu Aglaia? se gândea Lizaveta Prokofievna pe drum, trăgându-l după ea pe prinț, și mai apoi ajunși acasă, când îl invită să se așeze la masa rotundă, împrejurul căreia era adunată întreaga familie. Cum de-a îndrăznit să se gândească la una ca asta? Păi aș fi murit de rușine dacă aș fi crezut câtuși de puțin sau dacă i-aș fi arătat Aglaiei scrisoarea! Ce batjocură pe capul nostru, al Epancinilor! Și totul, totul din cauza lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vă ascult cu deosebită plăcere... Vorbind astfel, mai că nu se sufoca și fruntea chiar i se acoperi cu broboane reci de sudoare. Erau primele cuvinte pe care le rostise de când stătea aici. Dădu să se uite împrejur, dar nu îndrăzni; Evgheni Pavlovici îi sesiză gestul și surâse. — Domnilor, vă voi da un argument, continuă el pe același ton, adică parcă neobișnuit de pasionat, însuflețit și în același timp parcă râzând, poate chiar de propriile lui cuvinte, un argument, o observație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de o jumătate de an nu s-a mai simțit atât de bine și în putere; chiar tușește de trei ori mai puțin. Prințul observă că Aglaia a ieșit brusc din ungherul ei și s-a apropiat de masă. Nu îndrăzni s-o privească, însă simți cu toată ființa lui că în această clipă ea îl privește și, poate, îl privește amenințător, că negreșit ochii ei negri sunt plini de furie și obrajii îi sunt îmbujorați. — Mie, Nikolai Ardalionovici, mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
consideri mai prejos decât ei? De ce ai schimonosit totul în ființa dumitale, de ce nu ai pic de mândrie? — Doamne, cine s-ar fi gândit la asta? plesni din palme Lizaveta Prokofievna. — Cavalerul sărman! Ura! strigă frenetic Kolea. — Taci!... Cum de îndrăznește cineva să mă jignească aici, în casa ta? se repezi deodată Aglaia la Lizaveta Prokofievna, fiind de-acum în acea stare de isterie, când omul nu mai ține cont de nici o limită și depășește orice obstacol. De ce toți, până la unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
învecinată. Această cărămidă se pregătea să cadă și asupra publicului ceremonios, venit să asculte muzică. Ca să ajungi din clădirea gării pe terasa unde era amplasată fanfara, trebuia să cobori trei trepte. Chiar lângă trepte se oprise grupul acela; nici unul nu îndrăznea să coboare; însă una dintre femei păși înainte; numai doi din suită avură curajul s-o urmeze. Unul era un bărbat de vârstă mijlocie, destul de modest la înfățișare, decent în toate privințele, dar care arăta întru totul ca un flăcău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ale ei. Câștigul rezultat din această concluzie era o și mai mare acumulare de enigme. Deși erau furioase, într-o oarecare măsură, pentru sperietura exagerată și fuga pe față a mamei lor, totuși fetele, în primele momente de zăpăceală, nu îndrăzneau s-o deranjeze cu întrebările lor. Pe lângă aceasta, cine știe de ce, li se părea că surioara lor Aglaia știe poate mai multe în legătură cu această problemă decât ele două și mama lor la un loc. Și prințul Ș. era negru la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
probleme e un șnapan monden! — Va duce măcar la solidaritatea generală și la echilibrarea intereselor, observă Ptițân. — Și atât, atât! Neacceptând nici o fundamentare morală, cu excepția satisfacerii egoismului personal și a necesității materiale? Pacea generală, fericirea generală - din necesitate! Dacă pot îndrăzni să vă întreb, stimate domn, v-am înțeles bine! — Păi necesitatea generală e de a trăi, a bea și a mânca, iar convingerea deplină, științifică la urma urmei, că nu veți satisface această necesitate fără asocierea generală și solidaritatea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ajuns în această situație. Și acasă, adică «ân familie», eram tot însingurat. Acum vreo cinci luni m-am încuiat pentru totdeauna pe dinăuntru și m-am izolat cu totul de restul oamenilor. Mi se dădea permanent ascultare și nimeni nu îndrăznea să intre la mine decât pentru ca, la o anumită oră, să mi se facă ordine în cameră și să mi se aducă prânzul. Mama tremura în fața poruncilor mele și nici măcar nu îndrăznea să se tânguie atunci când mă hotăram uneori s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Mi se dădea permanent ascultare și nimeni nu îndrăznea să intre la mine decât pentru ca, la o anumită oră, să mi se facă ordine în cameră și să mi se aducă prânzul. Mama tremura în fața poruncilor mele și nici măcar nu îndrăznea să se tânguie atunci când mă hotăram uneori s-o las să intre. Din pricina mea, îi burdușea mereu pe copii, ca să nu facă gălăgie și să nu mă deranjeze; totuși mă plângeam des de țipetele lor; asta-i, sunt sigur că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a-și vărsa pe cineva năduful provocat de ghinioanele pe care le avea. Un moment chiar am crezut că sare la bătaie; s-a făcut palid la față, ca apucat de isterie femeiască, speriindu-și astfel soția tare. — Cum ați îndrăznit să intrați așa? Afară! strigă el, tremurând și de-abia rostind cuvintele. Însă deodată își văzu portofelul în mâinile mele. — Cred că dumneavoastră l-ați pierdut, am spus eu cât mai calm și sec. (De altminteri așa și trebuia.) El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și-și pusese cravată albă la gât? Mi-a licărit și gândul: dacă e o vedenie și nu mi-e frică, de ce nu m-aș ridica acum să mă apropii și să mă conving de asta? Poate că nu am îndrăznit și-mi era frică. Dar atunci, de îndată ce am apucat să mă gândesc că mi-e frică, deodată parcă cineva a trecut o bucată de gheață pe trupul meu; mi-am simțit spinarea rece și genunchii au început să-mi tremure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spui și... nu știi ce spui! Aglaia ședea ținându-și cu îndărătnicie privirea în pământ, parcă ea însăși speriată de ceea ce spusese. — Nu mi-e deloc rușine, bolborosi ea. De unde știi dumneata că inima mi-e inocentă? Cum de-ai îndrăznit atunci să-mi trimiți scrisoarea de dragoste? — Scrisoarea de dragoste? Scrisoarea mea e de dragoste! Scrisoarea asta-i cea mai respectuoasă, scrisoarea asta mi s-a revărsat din inimă în cel mai greu moment al vieții mele! Mi-am amintit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i mâna. (Aglaia îl lăsa să i-o sărute.) Prin urmare, îl iubești pe acest... tânăr? — Da’ de unde! Nu-l pot suferi pe... tânărul tău, nu-l pot suferi! se înfurie brusc Aglaia și își săltă capul. Și dacă mai îndrăznești o dată, tată.... vorbesc serios cu tine; auzi, vorbesc serios! Și într-adevăr vorbea serios: roșise toată și chiar ochii îi fulgerau. Tatăl ei își înghiți vorba și se sperie, dar Lizaveta Prokofievna îi făcu un semn din spatele Aglaiei și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că nu izbucnise în râs, cum se temea mai înainte, ci, apropiindu-se de prinț, îi spuse aproape cu sfială: — Iartă o fetiță proastă, rea, răzgâiată (îl luă de mână) și fii sigur de respectul nostru nemărginit. Și dacă am îndrăznit să iau în glumă minunata, buna dumitale... naivitate, te rog să consideri că sunt un copil și să-mi ierți năzbâtia. Iartă-mă că am insistat asupra unei stupizenii, care, desigur, nu poate avea nici cele mai mici consecințe... Ultimele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o mare onoare Epancinilor. Din păcate, însă, prințul nici nu bănuia aceste subtilități. Nu bănuia, de pildă, că Epancinii, având de gând să facă un pas atât de important ca hotărârea privitoare la soarta fiicei lor, nici n-ar fi îndrăznit să nu-l arate pe el, prințul Lev Nikolaevici, bătrânului demnitar, protectorului recunoscut al familiei lor. Iar moșulică-demnitarul, deși, în ce-l privea, ar fi suportat cu un calm desăvârșit chiar și vestea celei mai mari nenorociri a Epancinilor, s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
puterii pe care religia a pierdut-o, pentru a potoli setea spirituală a omenirii și a o mântui, dar nu prin Hristos, ci tot prin violență! Socialismul înseamnă tot libertate prin violență, tot unire prin sabie și sânge! „Să nu îndrăznești să crezi în Dumnezeu, să nu îndrăznești să ai personalitate, fraternité ou la mort*, două milioane de capete!“ După faptele lor îi vei cunoaște - asta s-a spus! Și să nu credeți că socialismul e atât de inocent și lipsit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]