KorAP: Find »[drukola/base=țărm & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...308 309 310 ...350 >

8,731 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

adus aminte ce-mi zisese Moașa în ajun: „Simte-te bine, domnule sculptor, ca în vacanță, de ce te grăbești? Doar nu te silește nimeni să te grăbești. Profită de asta, cât timp mai poți. În locul dumitale m-aș duce pe țărm, aș face o baie în mare, m-aș plimba. În sfârșit, dacă ai chef, du-te în cătun. Ia-l pe amicul dumitale, doctorul Dinu, să-ți arate plăcerile cătunului. În mocirlă, la vânat de cerbi, și prin case la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
atât mai mult n-avea rost s-o înfrunt pe Moașa; ea se ocupa de administrația azilului și de mult timp nu-mi mai îngăduiam să mă arăt isteț cu cei de care depindeam într-un fel. Am ieșit pe țărm, am făcut o baie în mare, care m-a înviorat de-a binelea, după care m-am dus să-l caut pe Dinu. În definitiv, ideea Moașei nu era deloc rea. Tot nu fusesem eu niciodată în cătun. Îl cunoșteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
s-au amestecat cu ale altora, ca apele râurilor în mare, sau, poate, am uneori senzația că în evenimentele trăite există aluviuni din vise numai fiindcă nu sunt sigur câtă autenticitate există în întâmplările care m-au împins pe acel țărm, unde am cioplit morminte de marmură pentru bătrânii azilului, și de-acolo în acest pod așteptând să vină furtuna, să-mi joc ultimul rol, de pilot de furtună. Sunt momente când mă îndoiesc de unele lucruri, că am făcut Școala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar a dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care bea din plictiseală nu glumise; își pusese capăt zilelor. Încă o dată a trebuit să constat că sufletul femeiesc e la fel de misterios pentru mine ca problema vieții pe Marte. 4 Ca să ajungi la baltă, trebuia să mergi de-a lungul țărmului și apoi să cotești, lăsând marea în spate. Imediat vedeai pata întunecată a stufărișului care se lăbărțase pe marginile bălții. Cătunul era dincolo. La mal se găseau, priponite, câteva bărci vechi, rudimentare, dar destul de sigure, și am luat una dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
crede acum despre mine? m-am întrebat spionându-l cu coada ochiului. Că sunt un vânător cu experiență? Poate chiar un dur”... Țineam minte foarte bine vorbele individului de la care aflasem prima oară de acele locuri. „E adevărat, zicea el, țărmul e cam pustiu. Nu există nimic în jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întâlnit într-o zi pe țărm, că alții, înainte, se dedaseră acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i omoare și îi lăsau așa până ce le intra noroiul în gură. După care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu se afla după una din crizele lui de astm, era deprimat, îmi mărturisise că nu realizase nici unul din visurile lui de tinerețe și m-am aprins: — Ascultă, Dinule, ce înseamnă a te realiza? A-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
oară, și-mi luase adresa atunci. M-am uitat la ei amuzat. Era un tip de modă veche, foarte ceremonios în gesturi și în vorbe. Venise să-mi spună despre un azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebându-mă dacă n-aveam chef să merg acolo. Firește, nu în calitate de pensionar al azilului. „Vai, domnule sculptor, credeți că-mi arde de glumă? se scuzase el pentru posibila neînțelegere. Dumneavoastră sunteți încă tânăr. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă celor care suiau sau coborau treptele. Glumea și izbucnea singur în râs... M-am hotărât să mă duc mai întâi pe țărm. Nu mai fusesem de multă vreme la mare, iar ziua era prea frumoasă ca să rezist dorinței de a-mi înmuia picioarele în apă și de a umbla puțin pe nisip. Mai purtam încă în mine frigul nopților în care, îmbrăcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
întins pe nisip, ceva mai departe de apă, ca să nu-mi ude pantalonii valurile care pătrundeau uneori peste o parte din mica plajă, spălând pietrele sau, dimpotrivă, acoperindu-le cu ghemotocuri de alge; spectacol care se joacă zilnic pe toate țărmurile din lume dar care atunci mă umplea de o încântare copilărească; am luat chiar o scoică enormă, înlăuntrul căreia vuia stins marea și m-am jucat multă vreme depărtând scoica și lipind-o apoi din nou de ureche, cum fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
trezit, soarele nu mai bătea în geam. Era mult după-amiază. M-am așezat cu coatele pe pervazul ferestrei și priveam marea care se clătina luminoasă sub un cer indolent. Pescărușii țipau, fericiți sau cruzi, era greu de știut. Valurile spălau țărmul cu spuma lor albă. Era o zi splendidă, frumoasă ca un păcat. Dintr-odată, m-a copleșit o senzație plăcută și nouă pentru mine; memoria își pierduse parcă din greutate. Ah, binecuvântată stare. Mă simțeam ca o pivniță goală din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă încredință că nu exista o cameră mai luminoasă, ceea ce mă determină să renunț la cererea mea. Ați văzut stâncile? mă întrebă el ca să încheie discuția. Și mă lămuri că se găseau după un mic cot pe care-l făcea țărmul, la nord de azil. Cum nu aveam ceva mai bun de făcut, m-am dus să le văd. Portarul m-a salutat ca pe o cunoștință veche, cu aerul „ei, ai văzut că te-ai descurcat?” după care și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o zi înainte și de unde clădirea azilului părea așezată la o răspântie, între mare și cer; zidurile ei albe și acoperișul putred erau singurul accident de culoare în atâta albastru. De fapt, marea semăna cu toate mările. Nici singurătatea de pe țărm nu era foarte deosebită de cea întâlnită pe alte țărmuri pustii. Vântul sufla la fel, soarele răsărea din valuri, iar ploile (din fericire ploua rar) erau, ca pretutindeni la mare, plicticoase; întunecau orizontul și nu mai vedeai nimic dincolo de spuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o răspântie, între mare și cer; zidurile ei albe și acoperișul putred erau singurul accident de culoare în atâta albastru. De fapt, marea semăna cu toate mările. Nici singurătatea de pe țărm nu era foarte deosebită de cea întâlnită pe alte țărmuri pustii. Vântul sufla la fel, soarele răsărea din valuri, iar ploile (din fericire ploua rar) erau, ca pretutindeni la mare, plicticoase; întunecau orizontul și nu mai vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
anume ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-o lume oarecare, că nu trebuiau s-o judece după azilul lor mizerabil. Dincolo de zidurile între care Arhivarul strângea hârțoage pentru o istorie a tuturor ratărilor, lumea își striga, pe țărm, gloria și reproșurile. Voi sunteți vinovați dacă existența voastră nu e cum s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit într-o bună zi pe acel țărm, nu l-ar mai fi părăsit, cred; ar fi sculptat acolo toată viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit într-o bună zi pe acel țărm, nu l-ar mai fi părăsit, cred; ar fi sculptat acolo toată viața, mulțumindu-se cu pâine și apă; și dintr-odată să mă trezesc eu față în față cu o asemenea șansă grandioasă! Așa ceva poate face fericit un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mâl. După care aș fi plecat fără să-mi pese încotro din moment ce trecutul nu mai putea să mă stânjenească; aș fi plecat înainte de căderea serii, ca să nu vină ora strigoilor și nu m-aș mai fi întors niciodată pe acel țărm. 8 În cartierul în care m-am născut n-am avut prilejul să mă deprind să respect bătrânețea. Copiii cu care mă jucam eu printre pubelele rău mirositoare nu erau dispuși să fie moralizați. La școală nu învățam mare lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
acelui mic univers. La ei mă gândesc când spun „bătrânii”. De regulă se strângeau pe peluza din fața azilului și discutau, luau în răspăr totul. Marea aproape că n-o priveau. Nu mai aveau putere să facă baie, intrau doar lângă țărm, asemenea copiilor, când era foarte cald, vara, și trăiau de prea mulți ani în orizontul îmbâcsit al azilului ca să mai aibă ochi pentru spectacolele grandioase ale naturii. Unii abia își târau reumatismele pe coridoare, iar dacă râdeau li se vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
bucurie când apare un străin?” „Și pescarii ce fac? Stau chiar așa, în fața cafenelei, fără să scoată o vorbă?” „Dar de ce tac? Nu v-ați lămurit?” „Și ce-i cu cerbii aceia? Nu-i minciună?” „De unde până unde cerbi pe țărmul mării? Nu s-a mai pomenit așa ceva. Ce, sunt câini să se pripășească acolo?” „Și de ce rămân, să fie împinși în mlaștină, când nimic nu-i oprește să plece, să fugă? Am înțeles că pădurea de sălcii nu e împrejmuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie recunoscut, de parcă adevărul aflat înlăuntru, în hârțoagele Arhivarului, păstrat ca plantele presate în ierbar, putea fi mirosit, adulmecat. După care cei care se învârteau pe-acolo se duceau pe țărm, se uitau la stânci și la mare, înțelegând probabil că n-aveau să mai regăsească niciodată trecutul întreg, cum nu mai puteau să fie o dată tineri. Pe de altă parte, se și temeau, mi-am dat seama. Dacă trecutul adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ăsta nu-l ia moartea, de frică să nu se otrăvească cu el”. Tot Domnul Andrei s-a grăbit să le explice celorlalți că nu era în folosul lor să mă supere. Dacă plecam? Cine ar mai fi venit pe țărmul acela pustiu? Stâncile de marmură ar fi rămas neatinse, între scaieți, iar ei ar fi fost îngropați, ca morții de până atunci, între bălăriile din spatele azilului. „Bă, nu fiți proști, le zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care o lăsasem seara lângă pat, deschisă; o istorie a împăraților romani. Mi-am amintit, în schimb, ce-mi șuierase la ureche individul care mă strânsese de gât... Era posibil oare așa ceva? Era posibil oare ca zgomotul valurilor izbite de țărm, pe care-l auzeam foarte limpede, să fie vis? iar eu să fiu acasă, învelit cu două pături ca să nu mai simt frigul? Mi se întâmplase doar și altădată ca în plin vis să mă gândesc că visam și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de polen, de câini, de ceață, de orice i-ar fi putut declanșa astmul și, pentru a nu răci, umbla ca Siminel îmbrăcat cu un pulover pe care-l scotea numai în zilele foarte calde. După-amiaza făcea lungi plimbări pe țărm. Dealtfel, venise la azil tocmai din pricina mării; avea nevoie de ea, cum avusese nevoie altădată să urmeze terapia de salină. Aceasta fusese unica decizie fermă luată de acest om plin de calități, dar cu suflet dublu, inteligent și laș, ironic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]