13,375 matches
-
trăsură cu cai, după o Îndelungată folosință a automobilului? Automobilul meu, care nu se rușina să poposească, câteodată de la sine și ca pentru dejugat, la o margine de țarină sau lângă ghizdurile roase ale unui puț, sau să tragă la adăpost prin curțile oamenilor ca la el acasă, În coșarul de nuiele și bălegar, alături de fratele lui În oțel, plugul, mi-l alesesem potrivit, cu virtuțile lui eminente și constând Într-un minimum de confort și de perfecțiune tehnică (le mieux
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
încuietoare și cel mai înțelept e să las lucrurile în voie, să aștept să vină de la sine răspunsurile. Drept care, ascultând de primul impuls (cu mentalitatea de pământean, pe care, iată, n-am pierdut-o definitiv), decid să-mi încropesc un adăpost, cât de cât, acolo. Locul cel mai potrivit mi se pare o mică peșteră, la poalele unui munte. Adun crengi, iarbă și-mi fac un pat foarte primitor. Mă așez și constat că mă simt destul de confortabil acum, că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
că a început o altă zi în văzduh. Cu soluția la această problemă în cap, chiar mă cuprinde somnul. Dar n-am parte de odihnă până la capăt. După o vreme mă trezesc brusc niște zgomote puternice și amenințătoare. Ies din adăpostul meu și observ că e noapte, așadar se lasă noaptea și peste aceste ținuturi de sus. Mai constat ceva, cu plăcere: că privirea mi s-a întărit. Acum îmi stă în putere să văd perfect, înainte deslușeam mai cu seamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un vîrf al muntelui. Se lasă tăcerea, iar eu înclin să cred că scena violentă s-a încheiat. Sunt mai degrabă surprins decât speriat de urmărirea la care fusesem martor. Curând, trăiesc și epilogul acestei întâmplări: abia mă întorsesem în adăpost, când aud iarăși zgomote ciudate. Ies și înaintea privirii mele apare doar cel care, cu puțin timp în urmă, fusese în postura de urmărit: îl zăresc cum plutește și apoi se prăbușește fără putere. Cade exact la intrarea în mica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
caut cu privirea pe ai mei, apoi pe băieții din oraș - și îi zăresc nedeslușit, din ce în ce mai slab. Iar peste câteva minute pur și simplu nu-i mai disting, nu-i mai văd deloc. Mă sperii îngrozitor. Mă întorc sus, la adăpostul meu din peșteră. Mă grăbesc spre înger, nerăbdător să-i povestesc ce-am pățit și să-i cer ajutorul. Lazarus e în apropiere, împreună cu Truman. Parcă mă așteptau. Le istorisesc șocat, nemainimerind cuvintele, ce grozăvie mi se întâmplase. Ei mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
când îl alesese pe el. După alți trei-patru kilometri străbătuți prin pădurea Galimea, băieții s-au oprit într-o poiană unde exista o colibă veche, construită din bârne putrezite de vreme. Cândva, se pare că fusese locul de popas, de adăpost al ciobanilor sau al vânătorilor, acum, o dată cu colectivizarea, cu naționalizarea, când aceste îndeletniciri practic se desființaseră, era părăsită. Aici, din informațiile pe care le aveau cei doi, ar fi trebuit să întâlnească acel grup de rezistență, condus de un fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fără căpătâi le plăcea locul ăsta, Serenite, și aveau de gând să petreacă mai mult timp pe-aici. Vremea era și ea bună și le îngăduia să doarmă chiar sub cerul liber, unde mai pui că-și găsiseră și un adăpost pe cinste, lângă digul lacului de acumulare de la marginea orașului, într-o baracă abandonată, ce aparținuse cândva întreprinderii acum falimentate care asigura sistemul de irigații din zonă. Nu le păsa lor câtuși de puțin la ce folosise cândva baraca asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Ajung la ultimele pagini. Tocmai citesc relatarea ultimului meu vis, cel cu Spaniolu, Pușcărie și Gămălie. Deodată tresar. Descopăr o diferență, în sfârșit descopăr o diferență. Una considerabilă. În cărticica pecetluită scrie că vagabonzii și-au găsit într-adevăr un adăpost într-o baracă, la marginea orașului. Dar aceasta nu e situată lângă barajul lacului de acumulare. Ci lângă o exploatare petrolieră, într-un loc cu sonde ruginite și rezervoare gigantice de țiței. Apoi, deosebirile se țin lanț. În cărticică scrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
incomodul amic yankeu, o sarcină care, pe moment, pare supraomenească“. Numele lui Salvador Allende ne oprește aici. Pe motocicletă, În camioane sau furgonete, În ambarcațiuni sau Într-un mic Ford; dormind În secții de poliție, sub cerul liber sau În adăposturi de ocazie; Che luptîndu-se aproape Încontinuu cu astmul - astfel au traversat cei doi prieteni Argentina și Chile. Au intrat În Peru pe jos. Indienii peruani i-au impresionat mult, așa cum și pe Martí Îl mișcaseră indienii din Mexic: „...oamenii aceștia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a scăpat nevătămat, dar piciorul meu a fost prins sub cilindru și ars, lăsîndu-mi un semn de bună purtare dezagreabil, care a durat destulă vreme, fiindcă rana nu se mai vindeca. O ploaie torențială ne-a obligat să ne căutăm adăpost la o fermă, dar pînă să ajungem acolo a trebuit să urcăm cam 300 de metri pe o cărare Înnămolită, așa că ne-am mai trezit de Încă două ori zburînd În aer. Primirea celor de acolo a fost magnifică, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
bărbat uriaș, gras, cîntărind 140 de kilograme, cu o figură aspră ca o stîncă, dar care s-a purtat foarte amabil cu noi, dîndu-ne voie chiar să gătim În baraca lui. Acea primă noapte a decurs perfect. Am dormit la adăpost, mulțumiți și Încălziți de paiele așternute - În mod evident necesare În zonele unde nopțile sînt deosebit de reci. Ne-am cumpărat niște carne de vită și am pornit Într-o plimbare pe malul lacului. La umbra copacilor imenși, unde sălbăticia oprise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
am intrat pe gratis și, instalați confortabil, am urmărit șoferii națiunii Într-o cursă auto foarte bună. Tocmai cînd ne gîndeam s-o luăm din loc, dezbătînd care e cel mai bun drum de urmat și bînd mate În ușa adăpostului nostru, a apărut o mașină de teren, În care se găseau cîțiva prieteni de-ai lui Alberto, din Îndepărtatul și aproape miticul Villa Conceptión del Tío. Ne-am Îmbrățișat cu căldură și am pornit imediat să sărbătorim - adică să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
să ne umplem stomacurile cu lichid spumos, cum se obișnuiește În asemenea ocazii. Ne-au invitat să le facem o vizită În orașul În care lucrau, Junín de los Andes, și ne-am dus, dar ne-am lăsat bagajele În adăpostul din Parcul Național, ca să ușurăm Încărcătura motocicletei. EXPLORACÍON CIRCUNVALATORIA Explorare În cerc Junín de los Andes, mai puțin norocos decît fratele său de pe marginea lacului, vegetează Într-un colț uitat de lume, neputînd să se rupă de monotonia vieții sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
naturii. Mergeam Încet, ca să nu tulburăm liniștea sanctuarului sălbatic cu care acum ne reuneam. Am străbătut pîrÎul, iar atingerea lui pe glezne mi-a amintit În mod neplăcut de degetele de gheață pe care le urăsc atîta; am ajuns la adăpostul cabanei pădurarului. Acesta a fost atît de amabil Încît ne-a dat mate cald și piei de oaie pe care să dormim pînă dimineața următoare. Era 12.35 noaptea. Am condus Încet pe drumul de Întoarcere, pe lîngă lacuri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
lipeam o parte, se Înțepa altundeva, pînă am rămas fără plasturi și am fost nevoiți să ne petrecem noaptea acolo unde ne găseam. Un Îngrijitor austriac, care participase la curse de motocicletă În tinerețe, ne-a oferit găzduire Într-un adăpost gol, prins Între dorința de a-și ajuta semenii motocicliști aflați la ananghie și frica de șef. Ne-a spus, Într-o spaniolă stricată, că prin zonă umblă o pumă: „Iar pumele sînt rele, nu se dau În lături să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
plînsetului isteric al nevesti-sii, care se aruncase peste cadavrul lui Bobby - cîinele ei rău și neastîmpărat. Alberto s-a dus pînă În Angostura ca să repare cauciucul, iar eu am crezut că voi petrece noaptea sub cerul liber, nemaiputînd să cer adăpost Într-o casă În care eram considerați criminali. Din fericire, motocicleta noastră se afla lîngă cabana altui muncitor, iar acesta m-a lăsat să dorm În bucătărie, cu un prieten de-al lui. În puterea nopții, m-am trezit În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
motive Întemeiate, că adjectivul definitoriu era mai degrabă „stupidă“. După ce am mers două ore, parcurgînd maxim 10 kilometri, ne-am plantat la umbra unui semn pe care scria Dumnezeu știe ce, singurul lucru care ne putea oferi cel mai mic adăpost În fața razelor soarelui. Și acolo am stat toată ziua, tot Învîrtindu-ne În jurul stîlpului, astfel Încît să ne umbrească cel puțin ochii. Am băut repede litrul de apă pe care Îl luaserăm cu noi, așa că, spre sfîrșitul amiezii, Împinși de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a Început ascensiunea ne-am dat și noi seama de magnitudinea concesiei: mirosul nici nu se apropia de noi și ar fi fost destul de dificil, chiar și pentru un purice mai atletic, să sară În direcția noastră În căutarea unui adăpost. Oricum, vîntul ne biciuia din plin trupurile și, În cîteva minute, eram de-a dreptul Înghețați. Camionul continua să urce și, cu fiecare minut care trecea, frigul devenea tot mai intens. Ca să nu cădem, trebuia să ne ținem mîinile afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
lui Gardel∗, ne-am Întors și ne-am Îndreptat spre nord. Abacany a reprezentat o oprire forțată, deoarece de acolo plecau camioane spre Huancarama, ultimul oraș Înainte de colonia de leproși din Huambo. Metoda noastră preferată de a solicita masă și adăpost nu s-a schimbat deloc față de cum procedaserăm pînă În momentul de față (Garda Civilă și spitale), și nici metoda de a călători - făcînd autostopul - cu excepția ultimului, Înainte de care a trebuit să așteptăm două zile, pentru că nu pleca nici un camion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
organizarea de noi servicii. CÎnd a ajuns În orașul Huancarama, nici un han sau hotel nu a vrut să-i Închirieze o cameră pentru o noapte; puținii prieteni pe care-i avea În oraș au refuzat de asemenea să-i ofere adăpost și, avînd În vedere că stătea să plouă, a fost forțat să-și caute refugiul Într-o cocină de porci, unde și-a petrecut Întreaga noapte. Pacienta de care vorbeam mai devreme a trebuit să meargă pe jos pînă În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
copilul e convins că-i mic și neputincios. El nu se încrede în sine, ci la cea mai mică greutate aleargă la ajutorul tatălui său, și gândul că tatăl său poate să facă ceea ce el nu poate, îl pune la adăpost de orice teamă și neliniște. Apoi, copilul mic ascultă de părinți, nediscutând asupra poruncii ce o primește; el e convins că părinții nu-i pot voi decât binele și de aceea se lasă în mâinile lor cu toată încrederea. Dacă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ele te-ar fi putut zdrobi ea singură. și în familia mea fiecare era o insulă. Erau anii ’50, o copilărie în stalinism, un sat izolat, fără stradă asfaltată care să ducă spre oraș - dar nu și o rezervație la adăpost de politică. Vreo trei sau patru activiști politici îi țineau sub control pe toți și tot satul. Veneau de la oraș. Proaspăt școliți, tinerii supraveghetori își începeau cariera într-un sat prăpădit, distingându-se prin amenințări, interogatorii, arestări. Satul avea 405
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
n-aveam că "cel ce gândește singur" inventase și asemenea articole de natură intimă în vederea protejării cu strășnicie a părții inferioare a corpului uman. În ceea ce mă privește, mă bucură nespus faptul că omul a reușit să-și pună la adăpost prețioasele organe locomotorii ferindu-le de intemperiile maligne ba, chiar și pe cele situate ceva mai sus, având printre altele rolul de perpetuare a speciei umane întrucât după opinia unui celebru arhitect și inginer roman: "Cel mai frumos exemplu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
istoriei? Sunt excepții? Desigur. Excepția întărește regula. Paralel cu încercările infructuoase ale tatălui nostru de a găsi o locuință, se desfășura și activitatea lui moș Danilov având același obiectiv. Până la urmă, tot el ne-a procurat cel de-al doilea adăpost temporar care din păcate s-a dovedit a fi mult mai rău decât cel precedent, încât, pe bună dreptate, se poate spune că "am nimerit din lac în puț". Alături se afla hambarul de porumb, sursă excelentă de hrană pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de porumb care le furniza din abundență nutrimentele necesare, menținându-i într-o excelentă formă fizică. Rarele lor apariții spontane au constituit pentru noi un semnal de alarmă deloc neglijabil, așa că tata a căutat cu mai multă râvnă un alt adăpost pentru familia noastră. Mita Fâru... Era imposibil să găsim o locuință ca lumea. Nimeni nu accepta în gazdă o familie cu cinci copii. Și nici nu puteai obliga pe cineva să facă acest lucru. De aceea forțat de împrejurări tata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]